Executarea sancţiunii pecuniare aplicată printr-o hotărâre a unei instanţe dintr-un stat membru UE.
| Comentarii |
|
Competenţa judecătoriei în soluţionarea cererii
Decizia-cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare
Potrivit art. 234 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, autorităţile române competente să execute o hotărâre a unui stat membru al Uniunii Europene privind aplicarea unei pedepse pecuniare sunt instanţele judecătoreşti, iar potrivit art. 7, cererile adresate autorităţilor române în domeniile reglementate de lege se îndeplinesc potrivit normelor de drept procesual penal, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Astfel fiind, potrivit art. 25 C.proc.pen., conform cărora judecătoria este instanţa care are competenţa materială generală în materie penală, competenţa de soluţionare a cererii privind executarea unei sancţiuni pecuniare aplicate printr-o hotărâre a unui stat membru al Uniunii Europene revine judecătoriei.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Sentinţa nr. 153 din 30 octombrie 2013
În baza art. 4 din Decizia-cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor financiare, Tribunalul Judeţean din Haskovo, Bulgaria, a formulat o cerere prin care a solicitat autorităţilor române executarea sancţiunii pecuniare a amenzii de 10.000 leva, aplicată intimatei C.S. prin hotărârea nr. 25/01.01.2013, aplicată în dosarul nr. 145/2013, pentru comiterea faptei de contrabandă de mărfuri, prevăzută de art. 242 alin. (1) lit. ∆ C.pen. al Republicii Bulgaria.
S-a arătat că, în data de 21.02.2013, în timpul controlului vamal, efectuat la gara feroviară Svilengrad, s-a constatat că intimata C.S. a transportat prin frontiera ţării, călătorind din Republica Turcia spre Republica Bulgaria, fără să aibă vreo autorizaţie din partea organelor vamale, o cantitate mare de marfă pentru scopuri comerciale, constând în 17 bucăţi de inele de aur, cu greutate netă de 65,10 g, 18 bucăţi de brăţări de aur, cu greutate totală de 81 g, 30 perechi de cercei de aur cu greutate de netă totală de 77,70 g, 4 bucăţi medalioane de aur, cu greutate netă totală de 8,20 g, 30 bucăţi lănţişoare de aur, cu greutate netă totală de 170 g, greutatea netă totală a tuturor acestor mărfuri fiind estimată la 402 g, în valoare totală de 25.728 leva. S-a precizat că intimata a fost prezentă la procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia şi a declarat în mod expres că nu contestă această decizie.
Cererea a fost înregistrată la Tribunalul Satu Mare, Secţia penală, sub dosarul nr. 4162/83/2013, iar prin sentinţa penală nr. 206/16.09.2013, această instanţă şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei curţi de apel. S-a reţinut în hotărârea de declinare că, în raport de dispoziţiile art. 233 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, care nu atribuie competenţa unei anumite instanţe şi ale art. 132 alin. (6) din Legea nr. 304/2004, competenţa de soluţionare a cererii revine acestei curţi de apel.
În şedinţa publică din 30.10.2013, Curtea a pus în discuţia părţilor competenţa de soluţionare a cauzei, în raport de natura cererii dedusă judecăţii. Astfel, Decizia-cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare a fost transpusă în legislaţia naţională prin Secţiunea a 4-a a Capitolului II al Legii nr. 302/2004, republicată – Dispoziţii privind asistenţa judiciară aplicabile în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene. Prin art. 233 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004, într-adevăr, a fost definită pedeapsa pecuniară, prin care se înţelege obligaţia de a plăti o sumă de bani drept condamnare pentru o infracţiune, pronunţată printr-o hotărâre. La art. 234 alin. (2) din lege se precizează că autorităţile române competente să execute o hotărâre sunt instanţele judecătoreşti, iar potrivit art. 7, cererile adresate autorităţilor române în domeniile reglementate de lege se îndeplinesc potrivit normelor de drept procesual penal, dacă prin prezenţa lege nu se prevede altfel.
În aceste condiţii, Curtea a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 25 C.proc.pen., potrivit cărora judecătoria este instanţa care are competenţa materială generală în materie penală. Dispoziţiile legale la care a făcut referire Tribunalul Satu Mare şi apărătorul ales al intimatei, respectiv cele ale art. 132 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 vizează recunoaşterea şi executarea unei hotărâri penale şi a actelor judiciare şi o altă procedură, respectiv cea reglementată în Titlul V al legii – Recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale şi a actelor judiciare străine, şi nu sunt aplicabile în cauză.
Faţă de cele ce preced, în baza art. 233 alin. (2), art. 234 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, raportat la art. 25 C.proc.pen., Curtea a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare, instanţă căreia a dispus să i se trimită dosarul cauzei.
