Reabilitarea judecătorească. Graţiere. Pedeapsa care trebuie avută în vedere la calculul termenului de reabilitare
| Comentarii |
|
Hotărârile judecătoreşti pronunţate în materie de reabilitare au un caracter relativ şi temporar, în sensul că acestea produc efecte până la data arătată în cuprinsul lor. Însă efectul unei astfel de hotărâri este unul peremptoriu, în sensul că până la împlinirea termenului arătat în cuprinsul hotărârii petentul-condamnat este împiedicat să mai introducă o altă cerere de reabilitare, afară de cazul în care dispoziţiile legale care reglementează această materie s-ar modifica în sensul scurtării termenelor de reabilitare.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia nr. 1536 din 21 noiembrie 2013
Prin sentinţa penală nr. 180/20.09.2013 a Tribunalului Vrancea s-a admis cererea de reabilitare judecătorească, formulată de petentul-condamnat P.V. şi s-a dispus reabilitarea judecătorească a acestuia, potrivit art. 137 C.proc.pen. În baza art. 192 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că în actul de sesizare s-a arătat că petentul nu a suferit nicio altă condamnare pe durata termenelor de reabilitare, aşa cum rezultă din acte, realizează venituri care îi asigură existenţa, având calitate de arbitru de box, este membru al Federaţiei Române de Box, în anul 2003 dobândind dreptul de a arbitra competiţii naţionale şi internaţionale, pe toată perioada termenului de reabilitare a avut o bună conduită şi a achitat integral cheltuielile de judecată la care a fost obligat.
În soluţionarea cererii, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 137 şi 138 C.pen., art. 44 şi 495 C.proc.pen. Instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 21/1988 a Tribunalului Vrancea, definitivă la 12.08.1988, condamnatului P.V. i s-a aplicat pedeapsa de 20 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi. În baza art. 2 din Decretul nr. 11/1988 privind amnistierea unor infracţiuni şi reducerea unor pedepse, s-a dispus reducerea cu 1/2 a pedepsei aplicate, condamnatul având de executat pedeapsa de 10 ani închisoare. În perioada 25.11.1987 - 21.07.1993, condamnatul a executat în regim de deţinere pedeapsa menţionată, fiind liberat condiţionat. Prin sentinţa penală nr. 1853/2010 a Judecătoriei Focşani, definitivă la 6.04.2011, s-a constatat împlinit termenul de reabilitare, petentul fiind condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei.
Prin decizia penală nr. 298/2008 a Curţii de Apel Galaţi, definitivă la 26.05.2008, s-a respins cererea de reabilitare formulată de condamnat, ca nefondată. Instanţa de fond, analizând cererea de reabilitare prin prisma condiţiilor de fond şi formă impuse de art. 135 C.pen., art. 495 alin. (2) C.pen,, respectiv art. 139 C.pen., a constatat că, în ceea ce priveşte termenul de reabilitare prevăzut de art. 135 C.pen., prin raportare la pedeapsa aplicată condamnatului, acesta s-a împlinit, prin observarea dispoziţiilor sentinţei penale nr. 1853/2010 a Judecătoriei Focşani, care – pe cale de chestiune prealabilă de drept penal – a statuat definitiv pe această linie, în acest sens fiind incidente dispoziţiile art. 44 C.proc.pen. privind efectele hotărârilor judecătoreşti penale în materiile care au făcut obiect de chestiune prealabilă.
A arătat prima instanţă că, prin decizia penală nr. 298/2008 a Curţii de Apel Galaţi s-a statuat contrar prin considerente nu poate fi reţinut favorabil pentru două motive: deşi s-a apreciat ca neîmplinit termenul de reabilitare, prin decizia penală menţionată cererea condamnatului a fost respinsă ca nefondată, iar nu în conformitate cu art. 497 alin. (1) C.proc.pen., ceea ce face ca pentru reînnoire să apară ca incidente dispoziţiile art. 138 C.pen., iar efectele acestei hotărâri penale să fie cu caracter relativ şi temporar. Prin urmare, instanţa de fond a dat prioritate autorităţii de lucru judecat a sentinţei penale nr. 1853/2010 a Judecătoriei Focşani. Pe de altă parte, a reţinut instanţa de fond că petentul-condamnat este arbitru de box, ocupaţie din care îşi asigură mijloacele de subzistenţă prin participare la competiţii de profil naţionale şi internaţionale, context în care condiţia prevăzută de art. 137 lit. b) C.pen. apare ca realizată. De asemenea, a apreciat prima instanţă că, în cursul termenului de reabilitare conduita condamnatului a fost una conformă, fiind realizată cerinţa prevăzută de art. 137 lit. c) C.pen. A mai constatat prima instanţă că petentul-condamnat a achitat cheltuielile judiciare la care a fost obligat prin sentinţa penală de condamnare, fiind realizată cerinţa prevăzută de art. 137 lit. d) C.pen.
Constatând aşadar ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 137 C.pen., s-a admis cererea condamnatului P.V. şi s-a admis cererea de reabilitare judecătorească formulată de acesta. Cheltuielile judiciare a rămas în sarcina statului, potrivit art. 192 alin. (3) C.proc.pen.
Împotriva sentinţei penale nr. 180/20.09.2013 a Tribunalului Vrancea, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. În dezvoltarea motivelor de recurs, procurorul a criticat sentinţa pronunţată de instanţa de fond, apreciind-o ca fiind nelegală. În cauză, în mod greşit a fost avută în vedere la calcularea termenului de reabilitare pedeapsa redusă de 10 ani închisoare, atâta vreme cât prin hotărârea anterioară prin care a fost soluţionată o cerere de reabilitare formulată de acelaşi petent, respectiv decizia penală nr. 298/26.05.2008 a Curţii de Apel Galaţi, s-a stabilit că la calcularea termenului de reabilitare se ia în calcul pedeapsa iniţială de 20 de ani, iar nu pedeapsa redusă ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 2 din Decretul nr. 11/1988 privind amnistierea unor infracţiuni şi reducerea unor pedepse. În hotărârea invocată, rămasă definitivă, s-a considerat că termenul de reabilitare se împlineşte la data de 24.11.2014.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a fost apreciat de Curtea de Apel Galaţi ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 137 C.pen., cererea de reabilitare judecătorească formulată de un condamnat se admite dacă acesta întruneşte următoarele condiţii de fond: nu a mai suferit o nouă condamnare înăuntrul termenului de reabilitare, îşi are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste, a avut o bună conduită pe întreg parcursul termenului de reabilitare şi a achitat în întregime cheltuielile de judecată şi despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, afară de cazul în care partea vătămată a renunţat la despăgubiri sau când instanţa constată că cel condamnat şi-a îndeplinit în mod regulat obligaţiile privitoare la dispoziţiile civile din hotărârea de condamnare. Potrivit art. 135 alin. (1) lit. c) C.pen., în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanţa judecătorească, după trecerea unui termen de 7 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate. Pe de altă parte, potrivit art. 136 alin. (1) C.pen., termenul de reabilitare se socoteşte de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.
Cu privire la durata termenului de reabilitare în cazul petentului-condamnat P.V., Curtea a observat că această chestiune a fost tranşată în mod definitiv prin sentinţa penală nr. 29/23.01.2008 a Tribunalului Vrancea, astfel cum aceasta a fost modificată prin decizia penală nr. 298/26.05.2008 a Curţii de Apel Galaţi. În considerentele deciziei pronunţate de instanţa de recurs, analizându-se conţinutul art. 2 din Decretul nr. 11/1988 privind amnistierea unor infracţiuni şi reducerea unor pedepse, care prevedea că „se reduc cu 1/2 pedepsele cu închisoare mai mari de 10 ani aplicate de instanţa de judecată”, în raport cu dispoziţiile cuprinse în Titlul VII din Codul penal referitor la cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării, s-a constatat că această dispoziţie legală are, în fapt, natura juridică a unui act de graţiere, întrucât atrage înlăturarea executării unei părţi din pedeapsă. În acest sens s-a invocat şi că acest text de lege are incidenţă după ce pedeapsa a fost aplicată de instanţa de judecată şi nu este avut în vedere ca şi criteriu de individualizare judiciară a pedepsei, aspect ce îi subliniază caracterul de act de clemenţă al statului faţă de persoanele condamnate. S-a reţinut că, în acest caz, termenul de reabilitare se va socoti de la data când a luat sfârşit executarea acestei pedepse, astfel cum prevede art. 136 alin. (1) C.pen., dar durata termenului de reabilitare se va determina în raport cu pedeapsa iniţială fixată de instanţă. Raportat la toate aceste elemente, s-a constatat că, în privinţa condamnatului P.V., termenul de reabilitare este de 17 ani, acesta urmând a se împlini la data de 24.11.2014, având în vedere că pedeapsa aplicată acestuia se consideră executată la data de 24.11.1997.
Contrar opiniei exprimate de instanţa de fond, Curtea a opinat că împrejurările statuate prin sentinţa penală nr. 29/23.01.2008 a Tribunalului Vrancea, astfel cum aceasta a fost modificată prin decizia penală nr. 298/26.05.2008 a Curţii de Apel Galaţi, au intrat în puterea lucrului judecat, neavând relevanţă faptul că cererea de reabilitare judecătorească ce a format obiectul cauzei respective a fost respinsă ca nefondată, atâta vreme cât din considerentele hotărârii rezultă fără putinţă de tăgadă aspectele mai sus menţionate. S-a arătat că hotărârile pronunţate în această materie au un caracter relativ şi temporar, în sensul că acestea produc efecte până la data arătată în cuprinsul lor. Însă efectul unei astfel de hotărâri este unul peremptoriu, în sensul că până la împlinirea termenului arătat în cuprinsul hotărârii petentul-condamnat este împiedicat să mai introducă o altă cerere de reabilitare (afară de cazul în care dispoziţiile legale care reglementează această materie s-ar modifica în sensul scurtării termenelor de reabilitare).
În speţă, Curtea a constatat că instanţa care a pronunţat sentinţa penală nr. 1853/2010 a Judecătoriei Focşani nu a cunoscut despre existenţa sentinţei penale nr. 29/23.01.2008 a Tribunalului Vrancea, astfel cum aceasta a fost modificată prin decizia penală nr. 298/26.05.2008 a Curţii de Apel Galaţi, neajuns care nu a mai putut fi însă remediat în recursul exclusiv al inculpatului, întrucât s-ar fi adus atingere principiului non reformatio în pejus. În fapt, sunt avute în vedere două hotărâri judecătoreşti definitive care, sub un anumit aspect, nu se pot concilia. Or, această împrejurare ar putea sta la baza, cel mult, a promovării unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. e) C.proc.pen., dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru promovarea unei astfel de căi extraordinare de atac, neputându-se nicidecum afirma că hotărârea rămasă ulterior definitivă ar anula efectele hotărârii pronunţate anterior. În speţă, nu se poate vorbi nici despre incidenţa dispoziţiilor art. 44 C.proc.pen., acestea devenind aplicabile numai în situaţia în care chiar instanţa penală învestită cu soluţionarea unei cauze, înainte de a trece la soluţionarea respectivei cauze, ar avea de lămurit o chestiune de care ar depinde însăşi soluţionarea cauzei respective. Or, în prezenta cauză, asupra pretinsei chestiuni prealabile (în fapt, una dintre condiţiile ce trebuiau analizate în mod obligatoriu de instanţa de fond pentru soluţionarea cererii de reabilitare) se pronunţaseră anterior definitiv în mod diferit două instanţe.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen., Curtea a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, a casat în totalitate sentinţa supusă controlului judiciar şi, în rejudecare, în baza art. 497 alin. (1) lit. a) C.proc.pen., a respins ca prematur introdusă cererea de reabilitare formulată de petentul-condamnat P.V., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art. 192 alin. (2) C.proc.pen.
(Judecător Dragoş Iulian Beligan)
