Executarea silită a dispoziţiilor civile dintr-o hotărâre penală; sechestru asigurător asupra bunurilor unui terţ
Comentarii |
|
Tribunalul PRAHOVA Decizie nr. 695 din data de 17.05.2016
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei XXX sub nr. XXX/204/2015, la data de 29.10.2015, contestatorul XXX a chemat în judecată pe intimata ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice XXX, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, Serviciul Fiscal Municipal XXX, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea tuturor actelor de executare realizate în cadrul dosarului de executare privind imobilul situat în XXX (dosar fiscal nr. 1970414420061).
În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că pe rolul Curții de Apel București, Secția a II-a Penală s-a aflat dosarul nr. XXX, care a avut ca obiect judecarea apelurilor declarate împotriva sentinței penale nr. 809/28.11.2011 pronunțată de către Tribunalul București Secția II-a penală în dosarul nr. XXX, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT, parte civilă fiind Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și inculpați ------.
Prin acțiunea formulată contestatorul a arătat că, la termenul de judecată din data de 15.09.2014, instanța investită cu soluționarea cauzei a dispus prin încheiere, extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanța nr. 171/D/P/2003 din 12.01.2005 a Parchetului de pe lângă ICCJ/DIICOT/Structura Centrală precum și sechestrul asigurător instituit prin încheierea de ședință din data de 20.05.2010 a Tribunalului București, Secția a II - a Penală, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților, inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați și administratori, situate în țară sau în străinătate, ale conturilor soțiilor, rudelor de gradul I ale acestora și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din fapte penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurilor de îndeplinire a măsurilor asigurătorii.
Astfel, instanța a desemnat și organul însărcinat cu punerea în executare a dispoziției de indisponibilizare, iar prin încheierea de ședință din data de 01.10.2014, instanța a extins măsurile asigurătorii dispuse prin încheierea de ședință din data de 15.09.2014, dispunând indisponibilizarea conturilor și acțiunilor și activelor societăților comerciale la care inculpații figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, acționari sau administratori, situate în țară și în străinătate, inclusiv a societăților comerciale care dețin acțiuni la alte societăți comerciale la care inculpații figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, acționari sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale soțiilor acestora, ale rudelor de grad I și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din fapte penale deduse judecății.
A mai arătat contestatorul că, prin Decizia penală nr. 1207 din data de 14.10.2014, instanța a dispus menținerea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților, asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociat sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale conturilor soțiilor, rudelor de gradul I ale acestora și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății.
Contestatorul a arătat, în continuare, că la pct. III din Decizie, instanța menține măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietatea sa, respectiv: teren intravilan 537 mp situat în XXX, deținut în baza c.v.c. nr. 1486/29.08.2014, înscris în cartea funciară nr. XXX a localității XXX cu numerele cadastrale: terenul 2.322; construcția locuință an 1992-22322-C2 și construcția locuință vacanță an 2008 - 22322-C3, clădire în suprafață de 44 mp +124 mp situate în localitatea XXX de Sus, str. Aleea Someșului nr.3A, deținut din anul 2008, în baza c.v.c. nr. 1246/29.08.2014, bunurile fiind indisponibilizate pentru garantarea executării măsurii confiscării speciale a sumelor de 2.321.292.608.133,96 lei (ROL) + 91.166.300 USD + 57.768.138 USD +13.133.451 Euro de la inculpatul XXX, Curtea de Apel București constituind astfel un drept de garanție al Statului Român asupra bunurilor proprietatea lui XXX pentru recuperarea creanței statului împotriva inculpatului XXX, contestatorului fiindu-i comunicat la data de 19.10.2015 raportul de evaluare a bunurilor imobile confiscate nr. 92281/14.10.2015.
Contestatorul a invocat, totodată, încălcarea dispozitivului deciziei penale nr. 1207A/14.10.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II - a penală în dosarul nr. XXX prin însăși procedura de executare.
A arătat că prin executarea silită pornită împotriva sa s-au încălcat dispozițiile art. 141, art. 144 - 145, art. 172 - 174 Cod procedură fiscal, OG nr. 14/2007, Hotărârea nr. 731 din 4 iulie 2007.
Astfel, contestatorul a învederat că în prezenta cauză nu există un titlu executor în baza căruia să se fi pornit executarea, raportul de evaluare a bunurilor imobile sechestrate, înregistrat la ANAF XXX cu nr.92281/14.10.2015 comunicat odată cu procesul - verbal de sechestru asigurător bunuri imobile nr. 107983/24.09.2014, nu este un titlu executoriu în baza căruia să se fi pornit executarea silită, Decizia penală nr. 1207/14.10.2014 nu constituie, per ipsum, un titlu executoriu față de acesta, debitorul creanței statului fiind condamnatul XXX contestatorul având doar calitatea de terț garant.
Astfel, contestatorul a precizat că numai în cazul în care debitorul principal al creanței nu a acoperit prejudiciul/sau nu l-a acoperit integral, anterior demarării procedurilor de executare silită se impunea în mod obligatoriu notificarea sa, printr-o somație, în care să se indice: cuantumul sumei datorate (poate între timp debitorul principal acoperise integral sau parțial suma confiscată), proveniența sumelor (Decizia penală nr. 81207/14.10.2014), termenul în care contestatorul are obligația de a plăti sumele datorate; indicarea consecințelor nerespectării acestei obligații (art. 145 Cod procedură fiscală). De asemenea, somația trebuia însoțită de titlul executoriu fiscal, iar în prezenta cauză executarea nu are la bază Decizia penală nr. 1207/14.10.2014, ci Procesul - verbal de sechestrul asigurător pentru bunuri imobile nr. 107983/24.09.2014, proces - verbal ce a avut la bază o încheiere de ședință prin care s-a instituit o măsură asiguratorie și nu o măsură executorie, încălcându-se totodată și dispozitivul Deciziei penale menționate, prin care Curtea de Apel București a constituit un drept de garanție al Statului Român și a conferit contestatorului, calitatea de "terț garant" pentru recuperarea creanței deținute de Statul Român împotriva inculpatului XXX, în urma aplicării măsurii confiscării speciale a unor sume de bani de la acesta.
A mai arătat contestatorul că, potrivit art. 144 Cod. Proc. fiscală, actele de executare trebuie să indice în mod obligatoriu titlului executoriu și să arate natura și cuantumul debitului ce face obiectul executării, ori măsura sechestrului asigurător a fost instituită în cadrul dosarului penal nr. XXX și menținută prin decizia penală nr. 1207/14.10.2014, în scopul garantării executării măsurii confiscării speciale a unor sume de bani de la inculpatul XXX, iar actele de executare silită întocmite de intimată, nu menționează nici titlul executoriu și nici natura și cuantumul debitului ce face obiectul executării. Confiscarea specială are caracterul unei sancțiuni de drept penal și nu de despăgubire civilă. Caracterul de sancțiune de drept penal al confiscării speciale, exclude posibilitatea unei obligații solidare, specifică răspunderii delictuale, iar măsura garantării confiscării speciale printr-o hotărâre penală definitivă, este o măsură pur civilă, nefiind reglementată de dispozițiile penale.
Pe cale de consecință, în favoarea contestatorului operează beneficiul de discuțiune, cât timp nu se face dovada că s-au întreprins toate formele de executare dispuse de instanța de judecată pentru confiscarea specială iar în urma acestora nu s-au putut confisca integral sau parțial sumele de la inculpat.
Mai mult, contestatorul a subliniat faptul că procedura de executare încalcă dispozițiile OG nr. 14/2007 care se aplică conform normelor metodologice din Hotărârea nr. 731 din 4 iulie 2007, aspect atestat și de instanța de apel, care precizează că bunurile sale mobile și imobile vor fi scoase la licitație de către ANAF pentru recuperarea sumei.
În ceea ce privește forma de executare a garanțiilor, contestatorul a arătat că aceasta nu se poate materializa prin simpla executare silită, în acest sens invocând prevederile Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European și Consiliului din 03 aprilie 2014, cu privire la măsura înghețării, conform căreia, la art. 7, se dispune că "(1) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a permite înghețarea bunurilor în vederea unei posibile confiscări ulterioare.
Prin acțiunea formulată, contestatorul a mai invocat nerespectarea prev. art. 145 C.pr. fiscală, având în vedere că nu a primit nici o somație și nu i s-a comunicat titlul executoriu în baza căruia s-a demarat procedura de executare silită.
În dovedirea contestației, a solicitat proba cu înscrisurile existente la dosar.
Intimata ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice XXX, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, Serviciul Fiscal Municipal XXX nu a formulat întâmpinare însă a depus la dosar în copie titlul executoriu nr. 408010020937606/06.11.2014 și somația nr. 408010030772649/06.11.2014, adresa Curții de Apel București, Secția a II - a Penală referitoare la dispozițiile instanței din data de 15.09.2014 în dosarul nr.XXX, procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr.107983/24.09.2014 emis de AJFP Prahova, împreună cu confirmarea de primire, adresa nr. 92281/14.10.2015, prin care i se comunică debitorului raportul de evaluare, împreună cu confirmarea de primire (f.227-238), procese verbale de cheltuieli de executare silită, procese verbale de licitație, anunț privind vânzarea pentru bunuri imobile (f.262-269).
În cauză a fost încuviințată la solicitarea contestatorului proba cu înscrisuri.
În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria XXX a pronunțat sentința nr. 120/13.01.2016, prin care a admis contestația la executare formulată de contestatorul XXX, în contradictoriu cu intimata ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice XXX, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, Serviciul Fiscal Municipal XXX, a anulat toate actele de executare ulterioare procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile încheiat la data de 24.09.2014 în dosarul fiscal nr. 1970414420061, acte ce fac obiectul dosarului nr. 420061/2014, privind imobilul situat în XXX și a luat act că vor fi solicitate de către contestator cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că în dosarul nr. XXX aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a Penală, care a avut ca obiect judecarea apelurilor declarate împotriva sentinței penale nr. 809/28.11.2011 pronunțată de către Tribunalul București Secția a II-a penală în dosarul nr. XXX de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT, parte civilă fiind Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, iar inculpați----, la termenul de judecată din data de 15.09.2014, instanța investită cu soluționarea cauzei a dispus prin încheiere, în temeiul art. 404 alin. 4 lit. c) C.proc.pen., art. 32 din Legea 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. 1 și 4 Cod proc. pen., art. 249 alin. 5 Cod proc. pen. coroborat cu art. 32 lit. d. C. familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 și cu dispozițiile art. 998 Vechiul Cod Civil, aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanța nr. 171/D/P/2003 din 12.01.2005 a Parchetului de pe lângă ICCJ/DIICOT/Structura Centrală precum și sechestrul asigurător instituit prin încheierea de ședință din data de 20.05.2010 a Tribunalului București, Secția a II - a Penală asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților din dosarul mai sus rubricat, inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați și administratori, situate în țară sau în străinătate, ale conturilor soțiilor, rudelor de gradul I ale acestora și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din fapte penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurilor de îndeplinirea măsurilor asigurătorii.
Prin încheierea de ședință din data de 01.10.2014, instanța a extins măsurile asigurătorii dispuse prin încheierea de Ședință din data de 15.09,2014. dispunând să procedeze la indisponibilizarea conturilor și acțiunilor și activelor societăților comerciale la care inculpații figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, acționari sau administratori, situate în țară și în străinătate, inclusiv a societăților comerciale care dețin acțiuni la alte societăți comerciale la care inculpații figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, acționari sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale soțiilor acestora, ale rudelor de grad I și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din fapte penale deduse judecății.
Prin Decizia penală nr. 1207 din data de 14.10.2014, instanța a dispus menținerea măsurilor dispuse prin încheierea din 15.09.2014. Astfel: "în temeiul art. 404 alin. 4 lit. c) C.p.p., art. 32 din Legea nr 656/2002, art. 11 din Legea nr 241/2005, art. 249 alin 1, 4 C pr. pen, art. 249 alin 5 C pr. Pen. coroborate cu disp. art. 32 lit. d C. familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 și cu dispozițiile art. 998 din Vechiul Cod Civil, aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011, a menținut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanța nr 171/D/P/2003 din 12.01.2005 a Parchetului General de pe lângă 1CG - DIICOT Structura Centrală precum și sechestrul asigurător instituit prin încheierea de ședință din dată de 20.05.2010 a Tribunalului București secția a II- a penală asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților ---, măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de ședință din dată de 15.09.2014 a Curții de Apel București, Secția a II - a penală în dosarul nr. XXX, inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociat sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale conturilor soțiilor, rudelor de gradul I ale acestora și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii".
La pct. III din Decizia penală nr. 1207 din data de 14.10.2014 (f.220 verso), instanța a menținut măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietatea lui XXX, după cum urmează: teren intravilan 537 mp, situat în oraș Breza de Sus, Jud. Prahova, Al. Someșului nr.3A deținut în baza c.v.c. nr. 1486/29.08.2014. Imobilul este înscris în cartea funciară nr.22322 a localității XXX cu numerele cadastrale: terenul 29.322; construcția locuință an 1992-22322-C2 și construcția locuință vacanță an 2008 - 22322-C3, clădire în suprafață de 44 mp +124 mp situate în localitatea XXX, deținut din anul 2008, în baza CV-C nr. 1246/29.08.2014, menționându-se că bunurile sunt indisponibilizate pentru garantarea executării măsurii confiscării speciale a sumelor de 2.321.292.608.133,96 lei (ROL) + 91.166.300 USD + 57.768.138 USD +13.133.451 EURO de la inculpatul XXX.
Astfel, prin Decizia penală, Curtea de Apel București a constituit un drept de garanție al Statului Român asupra bunurilor proprietatea lui XXX pentru recuperarea creanței statului împotriva inculpatului XXX în cuantum de (2.321.292.608.133,96 lei (ROL) + 91.166.300 USD + 57.768.138 USD +13.133.451 EURO) născută în urma aplicării măsurii confiscării speciale împotriva acestui inculpat prin aceeași decizie.
Primind adresa Curții de Apel București, Secția a II a Penală, referitoare la dispozițiile instanței din data de 15.09.2014 în dosarul nr.XXX, AJFP Prahova a încheiat procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr.107983/24.09.2014 (f.231-232) iar AFP XXX a demarat procedura vânzării la licitație a imobilelor proprietatea contestatorului asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurator.
Dacă aplicarea sechestrului asigurator asupra imobilelor proprietatea contestatorului este legală în executarea încheierii Curții de Apel București din data de 15.09.2014 pronunțată în dosarul nr.XXX și adresei nr. 536368din 24.09.2014 a Curții de Apel București, față de disp. art. 129 alin 2 din OG nr.92/2003, în condițiile în care măsura indisponibilizării bunurilor este o măsură asiguratorie și nu una executorie, trecerea la executarea silită, atâta timp cât contestatorul are doar calitatea de terț garant, pentru recuperarea creanței deținute de Statul român împotriva inculpatului XXX, apare ca abuzivă.
Instanța de fond a apreciat că, numai în măsura în care sumele pentru care s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul XXX nu sunt plătite sau acoperite prin valorificarea prin executare silită a bunurilor acestuia, se va putea proceda și la executarea bunurilor "terților garanți". Până atunci subzistă sechestrul asigurător.
Totodată s-a reținut că în dosarul de executare nu există nici o dovadă a faptului că sumele în garantarea cărora s-a instituit sechestrul asigurător nu au fost plătite/recuperate de la XXX.
Așadar nu se poate aplica regula solidarității între contestatorul garant și debitorul obligației de plată a produsului confiscat, întrucât în materia unei sancțiuni de drept penal cum este confiscarea specială ( măsură de siguranță ), solidaritatea nu se aplică, neaflându-se în prezența răspunderii civile delictuale.
Totodată, simplul fapt că s-a emis un titlu executoriu împotriva lui XXX (f.228), fără o dovadă concretă că din bunurile acestuia nu s-a acoperit sumele confiscate, nu îndreptățește organul fiscal a executa bunurile "terților garanți".
Confiscarea specială constă în trecerea silită și gratuită în proprietatea statului a anumitor lucruri (sau a echivalentului lor) ce aparțin persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală a căror deținere de către făptuitor, datorită naturii lor ori datorită legăturii acestora cu săvârșirea faptei prezintă pericolul săvârșirii unor noi fapte prevăzute de legea penală. Drept urmare, ca sancțiune de drept penal ea constă în scoaterea forțată din patrimoniul celor care le dețin și trecerea în patrimoniul statului a lucrurilor anume determinate prin lege. Măsură confiscării are caracter in rem și produce efecte față de orice persoană la care s-ar găsi lucrurile confiscate. Așadar, prioritar, intimata, alături de celelalte organe abilitate, a fost investită de Curtea de Apel București prin Decizia nr. 1207/2014 să scoată forțat din patrimoniul condamnatului XXX, sumele de bani confiscate prin însăși decizie.
Numai în măsura în care s-ar dovedi în mod efectiv si real că sumele de bani confiscate nu se regăsesc în conturile condamnatului, nici din țară nici din străinătate, se poate apoi trece la executarea bunurilor proprietatea contestatorului.
În ceea ce privește forma de executare a garanțiilor, instanța a apreciat că aceasta nu se poate materializa prin simpla executare silită.
În acest sens se au în vedere prevederile Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European și Consiliului din 03 aprilie 2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană. Directiva este în mod direct aplicabilă și are prioritate în fața oricărei dispoziții interne, începând cu 4 octombrie 2015 conform prevederilor art. 12 și art. 14.
De altfel, unul din temeiurile ce a stat la baza instituirii măsurii sechestrului asigurător este și Decizia-cadru 2001/500/JAI înlocuită în prezent de Directiva 2014/42/UE.
În interpretarea acestor dispoziții, măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor sale prin Decizia nr. 1207/2014 are caracterul unei "măsuri de înghețare" a unui așa zis produs provenit din săvârșirea unei fapte penale și care este de natură a garanta confiscarea specială de la inculpatul XXX. Potrivit art. 2 din Directivă, "înghețarea" înseamnă "interzicerea temporară a transferului distrugerii, transformării, înstrăinării, deplasării bunurilor sau asumarea temporară a custodiei sau controlului asupra bunurilor".
Conform art. 7 din aceeași Directivă cu privire la măsura înghețării se dispune că "(1) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a permite înghețarea bunurilor în vederea unei posibile confiscări ulterioare. Respectivele măsuri, care sunt dispuse de o autoritate competentă, includ acțiuni urgente care urmează să fie adoptate atunci când este necesar în scopul de a conserva bunurile. (2) Bunurile aflate în posesia unei părți terțe, astfel cum se menționează la articolul 6, pot face obiectul unor măsuri de înghețare în scopul unei posibile confiscări ulterioare".
De asemenea, conform art. 8 alin. (3) "Ordinul de înghețare a bunurilor rămâne în vigoare numai atât timp cât este necesar pentru conservarea bunurilor în vederea unei posibile confiscări ulterioare", iar conform alin. (5) "Bunurile înghețate care nu sunt ulterior confiscate sunt restituite imediat.
Prin urmare, sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor contestatorului prin Decizia nr. 1207/2014, nu conferă posibilitatea scoaterii în executare silită a bunurilor fără existența unui ordin de confiscare, la acest moment, imobilul poate face exclusiv obiectul unor măsuri de conservare dar nu și de executare silită.
Față de aceste considerente, instanța de fond, în temeiul art. 141, ar.144-145, art. 172-174 Cod pr. fiscală a admis contestația la executare și a anulat toate actele de executare ulterioare procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile încheiat la data de 24.09.2014 în dosarul fiscal nr. 1970414420061, acte ce fac obiectul dosarului nr. 420061/2014, privind imobilul situat în XXX de Sus, Aleea Someșului, nr. 3A, jud. Prahova.
Totodată, s-a luat act că vor fi solicitate de către contestator cheltuieli de judecată pe cale separată.
Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel, în termen legal, intimata ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice XXX, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, Serviciul Fiscal Municipal XXX, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii menționate în sensul respingerii contestației la executare formulate, ca neîntemeiată.
În continuare, a arătat că, prin sentința civilă nr. 120/13.01.2016, instanța a admis contestația la executare formulată de contestatorul XXX și a anulat actele de executare ulterioare procesului - verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile din 24.09.2014.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că măsura indisponibilizării bunurilor este o măsură asiguratorie și nu una executorie, iar executarea silită a bunului imobil al contestatorului este abuzivă, întrucât executarea asupra bunului imobil al contestatorului se putea face numai în măsura în care creanța față de debitorul condamnat XXX nu a fost acoperită prin plata sau prin executarea silită asupra bunurilor acestuia. Instanța a reținut în acest sens că în cauză nu s-a făcut dovada că suma pentru care s-a dispus confiscarea de către instanța nu a fost achitată de către debitorul condamnat XXX, iar în materia confiscării speciale ca măsură de siguranță nu se aplică regula solidarității, contestatorul având așadar beneficiul de discuțiune. A mai reținut instanța că sechestrul asigurător instituit asupra bunului imobil prin Decizia nr 1207/2014 nu conferă posibilitatea scoaterii în executare silită a bunurilor fără existența unui ordin de confiscare.
Astfel, sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, întrucât nu s-au avut în vedere toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept în baza cărora s-au efectuat actele de executare contestate, sens în care a solicitat modificarea sentinței pronunțate în sensul respingerii contestației la executare formulată, ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat că prin încheierea din 15.09.2014 pronunțată în dosarul nr. XXX de Curtea de Apel București Secția a II - a Penală a dispus extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător (dispus anterior în cursul urmăririi penale de către Parchetul ICCJ/DIICOT/Structura Centrală) asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților precum și ale rudelor de gradul I în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din fapte penale deduse judecații în dosarul susmenționat.
În baza încheierii Curții de Apel - Secția a II - a Penală din 15.09.2014 și a adresei instanței din 24.09.2015, la data de 24.09.2014 AJFP Prahova - Serviciul Fiscal Municipal Campina a procedat la instituirea sechestrului asigurător asupra bunului imobil situat în XXX de Sus, str. Aleea Someșului, nr. 3A, proprietatea contestatorului XXX.
Prin Decizia Penală nr. 1207/14.10.2014 instanța a dispus confiscarea de la inculpatul XXX a sumelor de 2.321.292.608.133,99 lei, 91.166.300 SD, 57.768.138 USD si 13.133.451 EURO. De asemenea, instanța a dispus menținerea măsurilor dispuse prin încheierea din 15.09.2014. Astfel, la pct. III din Decizie instanța menține măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietatea lui XXX, respectiv, bunul imobil al acestuia situat în localitatea XXX, menționat anterior. Potrivit dispozițiilor Deciziei penale menționate, bunurile indisponibilizate sunt destinate garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul XXX a sumelor de 2.321.292.608.133,99 lei, 91.166.300 USD, 57.768.138 USD si 13.133.451 Euro.
Urmare pronunțării Deciziei susmenționate, la data de 06.11.2014 organul fiscal în administrarea căruia se afla inculpatul XXX, respectiv, DGRFP București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice (organ care are și calitatea de organ coordonator al executării silite în cauză), a emis titlul executoriu nr. 404810020937606/06.11.2014 și Somația de plată nr. 408010030772649/06.11.2014 pentru suma totală de 755.431.732 lei, reprezentând venituri din confiscări, stabilite prin Decizia nr 1207/14.10.2014 a Curții de Apel București.
În baza titlului executoriu astfel emis și a somației de plată, AJFP Prahova - Serviciul Fiscal Municipal XXX a început procedura de valorificarea a bunului imobil situat în localitatea XXX de Sus, aparținând numitului XXX, asupra căruia se instituise anterior măsura asiguratorie specifică, respectiv, sechestrul asigurător. Pentru valorificarea bunului imobil al contestatorului s-a efectuat evaluarea bunului în conformitate cu prevederile art. 147 din OG nr 92/2003 și s-au organizat licitații publice pentru vânzarea acestuia bun, conform proceselor - verbale de licitație contestate, a anunțurilor privind vânzarea bunului imobil și a proceselor verbale privind cheltuielile de executare, acte de executare contestate de către contestator și depuse la dosarul cauzei cu ocazia judecării fondului.
Față de situația de fapt prezentată si dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor bugetare, actele de executare efectuate de către Serviciul Fiscal Municipal XXX sunt legale și temeinice și nu se impune anularea acestora.
Astfel, creanțele bugetare pentru care a fost începută executarea silita sunt stabilite prin titlul executoriu nr. 404810020937606/06.11.2014, titlu legal emis de către organul fiscal competent potrivit legii, respectiv, Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice pentru suma totala de 755.431.732 lei, reprezentând venituri din confiscări.
Suma pentru care a fost emis titlul executoriu a fost stabilită printr-un titlul de creanță legal emis, respectiv, Decizia nr 1207/14.10.2014 a Curții de Apel București.
Titlul de creanța, Titlul executoriu și Somația de plată sunt emise față de debitorul XXX, persoana față de care contestatorul are calitatea de ruda de gradul I, iar prin încheierea din 15.09.2014 și ulterior prin Decizia nr 1207/14.10.2014 s-a dispus față de bunul imobil al acestuia (situat în XXX de Sus) instituirea sechestrului asigurător, pentru garantarea plății sumelor confiscate de la inculpatul XXX.
În drept, s-a făcut referire la dispozițiile art. 141 al. 1, art. 141 al 2, art. 145 alin.(1), din OG nr 92/2003 - Codul de procedură fiscală, art.136 alin.(1) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicat, susținându-se că titlul executoriu menționat mai sus și somația de plată au fost emise de către organul fiscal competent, respectiv, DGRFP București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice în baza titlului de creanță legal emis (Decizia nr 1207/2014 a Curții de Apel București Secția a II a Penală).
Totodată, s-a arătat că, în cauză, nu s-a făcut dovada faptului că debitorul ar fi achitat suma pentru care a fost emis titlul executoriu nr. 404810020937606/06.11.2014.
De asemenea, nu s-a făcut dovada faptului că titlul executoriu menționat ar fi fost anulat sau contestat.
Astfel, condițiile pentru începerea executării silite sunt îndeplinite, iar actele efectuate de Serviciul Fiscal Municipal XXX sunt legale și temeinice.
În ce privește argumentul reținut de către instanță, în sensul că sechestrul asigurător asupra imobilului în discuție, aparținând contestatorului, este o măsură asiguratorie și nu una executorie, au fost invocate prevederile art. 129 din OG nr 92/20013, care reglementează modul de instituire și aducere ta îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de către instanțele judecătorești.
Prin urmare, prin emiterea titlului executoriu ca urmare a ajungerii la scadență a creanței stabilite prin Decizia nr. 1207, măsura asiguratorie a sechestrului asupra imobilului deținut de contestator a devenit executorie iar organul de executare avea obligația legală de a proceda la executarea silită supra acestuia prin valorificarea acestuia prin licitație, conform dispozițiilor legale incidente.
În ce privește posibilitatea organului fiscal de a trece la executarea silită a unui bun care nu aparține debitorului a cărui creanță face obiectul titlului executoriu emis și pus în executare și lipsa unui pretins titlu de trecere în proprietatea statului a bunului aparținând unei rude de gradul I a debitorului condamnat, aspect reținut de către instanță în motivarea hotărârii, s-a arătat că, în materia executării unui astfel de bun, sunt incidente prevederile legislației fiscale referitoare la garanțiile constituite în favoarea debitorului urmărit silit, respectiv, dispozițiile art. 126 - 128 din OG nr 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Or, având în vedere aceste dispoziții, precum și modul de instituire a garanției în discuție (prin hotărâre judecătorească, în conformitate cu legislația penală) pentru executarea silită asupra garanțiilor nu se impune existența unui ordin de confiscare a bunului asupra căruia s-a instituit garanția, așa cum a reținut instanța de fond.
Față de aceste considerente, s-a arătat că procedura de executare silită a bunului imobil al contestatorului a fost realizată de către organul de executare conform competențelor acestuia și dispozițiilor legale în vigoare, la baza acesteia fiind un titlu de creanță valabil, pentru care debitorul nu a efectuat plata până la data scadenței, situație în care organul fiscal era îndreptățit să pornească executarea asupra garanțiilor constituite asupra imobilului contestatorului.
Astfel, intimata a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței civile nr. 120/13.01.2016 și pe cale de consecință, respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare formulata de către XXX.
În drept, au fost invocate disp. art. 466 și urm. Cod Procedură Civilă, Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală cu modificările și completările ulterioare, republicată.
În probațiune, a fost solicitată proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei cu ocazia judecării fondului.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova - Secția I Civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. 6486/204/2015.
Contestatorul a formulat la data de 09.03.2016 întâmpinare (f.16), prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, în raport de următoarele considerente:
Apelanta afirmă în cadrul motivelor sale că executarea silită împotriva imobilului proprietatea contestatorului XXX s-ar fi realizat cu respectarea dispozițiilor în materie fiscală, în prezența titlului executoriu legal emis. Se arata astfel că, după pronunțarea Deciziei penale nr. 1207/14.10.2014 a Curții de Apel București, s-a emis titlul executoriu nr. 404810020937606/06.11.2014 pe numele lui XXX și somația de plată nr. 404810030772649/06.11.2014, iar în lipsa unei dovezi că debitorul a achitat suma din acest titlu executoriu, s-au demarat forme de executare silită cu privire la bunurile asupra cărora, prin decizia penală mai sus amintită se instituiseră sechestre asigurătorii.
Există însă mai multe argumente în sensul că nici Decizia penală nr. 12071/14.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel și nici titlul executoriu nr. 404810020937606/06.11.2014 pe numele lui XXX (rudă de gradul III cu contestatorul și nu de gradul I cum se reține în motivele de apel) nu pot constitui titluri executorii în raport cu contestatorul, motivul de apel urmând a fi respins ca netemeinic.
Primul argument în susținerea acestei teze vizează efectele (forța executorie) Deciziei penale nr. 1207/14.10.2014, în ceea ce privește măsurile executorii.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 249 CPP, măsurile asigurătorii, ca măsuri procesual penale cu caracter real, constau în indisponibilizarea temporară a bunurilor, prin instituirea asupra acestora, a unui sechestru penal respectiv poprire asiguratorie.
Cu referire la măsurile asigurătorii ce pot fi instituite în vederea confiscării speciale sau a confiscării extinse, art. 249 alin. (4) CPP dispune că astfel de măsuri pot avea ca obiect bunuri mobile și imobile ale suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunuri care urmează a fi confiscate, în conformitate cu dispozițiile art. 112 și art. 112/1 NCP. Scopul măsurilor asigurătorii este acela de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care urmează a fi confiscate și au caracter provizoriu. La finalizarea procesului penal, instanța are obligația de a se pronunța asupra bunurilor pe care le-a sechestrat, fie dispune confiscarea acestora, fie dispune ridicarea sechestrului. Așadar, măsurile asigurătorii își produc efectele de la momentul dispunerii până la momentul pronunțării hotărârii definitive în dosarul penal.
Constituie o problemă controversată - mai ales în ce privește posibilitatea de executare - menținerea prin hotărâre definitivă a unor măsuri asigurătorii dispuse direct în faza apelului asupra bunurilor proprietatea unor terțe persoane (inclusiv contestatorul), plecându-se de la simpla presupunere rezonabilă că sunt produse provenite din săvârșirea infracțiunilor ce au făcut obiectul judecății, fără ca prin hotărârea respectivă să se dispună și măsura confiscării.
Așadar, o astfel de soluție apare discutabilă sub aspectul aplicării normelor legale în materie. Astfel, art. 249 alin. (4) CPP dispune că măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor ce urmează a fi confiscate. Rezultă așadar, că odată cu pronunțarea hotărârii, instanța este obligată să definitiveze măsurile de confiscare și să se pronunțe asupra măsurilor asigurătorii. Drept consecință, reținerea în cadrul considerentelor hotărârii judecătorești a faptului că bunurile asupra cărora s-au instituit măsuri asigurătorii în cursul unui proces penal ar fi produs al infracțiunii și s-ar încadra în categoria celor de la art. 112 alin. (1) lit. e) și art. 112 alin. (6) NCP, impunea instanței obligativitatea aplicării prin hotărâre a măsurii de siguranță a confiscării speciale sau după caz extinse, inclusiv a acestor bunuri, de la terți. Faptul că instanța nu avea o soluție alternativă, rezultă din însăși caracterul obligatoriu al măsurilor de confiscare reflectat de conținutul imperativ al normei de la art. 112 NCP și subliniat de doctrină, reținut de altfel în hotărâre (pp.241-242), unde se arată: "a nu confisca bunurile produse prin săvârșirea infracțiunilor înseamnă a nesocoti natura măsurii de siguranță a confiscării speciale în sistemul nostru de drept penal, sancțiune de drept penal, consecința civilă a săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală, având scop eminamente preventiv". Din Decizia penală nr. 1207/2014 reiese faptul că în cursul procesului penal, la solicitarea instanței, au fost identificate bunuri ale terțelor persoane, cu privire la care, instanța a apreciat, în baza unei simple prezumții de fapt - gradul de rudenie - că exista bănuiala legitimă că prezintă o legătură cu bunurile dobândite prin comiterea infracțiunii premisă, bunuri asupra cărora s-au instituit măsuri asigurătorii. Sechestrele au fost dispuse cu caracter provizoriu, urmând ca la deliberare să se stabilească în ce măsură au fost respectate valențele principiului nemo plus iuris ad alinum transferre potest quam ipse habet. În soluționare, instanța, fără administrarea altui probatoriu, a apreciat simplu, că subzistă rațiunile pentru care s-au instituit măsurile asigurătorii, întrucât bunurile ar fi produs al infracțiunii. Instanța de apel nu a procedat însă la confiscarea lor în natură, ci, după cum a rezultă din considerente, a dispus confiscarea prin echivalent bănesc de la unul dintre inculpați dând o destinație specifică bunurilor terților: garantarea confiscării speciale. Din păcate, soluția oferită nu respectă nici rigorile de interpretare și aplicare ale dispozițiilor privind confiscarea de la terți, nici pe cele imperative ale art. 112 alin. (5) NCP. Regula nu poate fi încălcată în situația reținută de instanță. În interpretarea exhaustivă, doar obligarea la plata echivalentului în lei a bunurilor supuse confiscării care nu se găsesc are aceeași natură juridică de măsură de siguranță ca și confiscarea specială a bunurilor căreia i se substituie. În sens contrar, dacă bunurile se regăsesc în materialitatea lor, mai ales când asupra acestora sunt instituite măsuri asigurătorii, a nu dispune confiscarea în natură apare ca o soluție inacceptabilă față de condiția impusă de art. 112 alin. (5) NCP.
Menținerea prin hotărâre definitivă a unei măsuri asigurătorii asupra bunurilor proprietatea unor terți, în lipsa unui ordin de confiscare, cât și destinația dată acestor bunuri în garantarea confiscării speciale dispusă de la inculpat, creează o situație dificilă cu privire Ia punerea în aplicare a hotărârii. Ea poate conduce în mod injust, la o deposedare forțată a terțului de bunurile sale pe calea executării silite, măsură care apare în final ca o veritabilă confiscare mascată. Dacă s-ar considera legală posibilitatea executării directe a bunurilor menținute sub sechestru, s-ar ajunge cu destul de multă ușurință la încălcarea sau eludarea regulilor imperative aplicabile în materia confiscării cât și a garanțiilor instituite de lege cu privire la respectarea standardelor de protecție a drepturilor omului, reliefate în jurisprudența CEDO, art. 21 ("Accesul liber la justiție") și art. 44 ("Dreptul la proprietate privată") din Constituție.
De altfel, o astfel de interpretare nu este compatibilă nici cu normele de drept european din materia confiscării. Astfel, odată cu publicarea în Jurnalul Oficial al UE a Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeana la data de 29.04.2014, conținutul dispozițiilor specifice privind "înghețarea", "confiscarea" precum și căile de atac împotriva acestor măsuri din Decizia-cadru 2001/500/JAI și Decizia-cadru 2005/2l2/JAI sunt înlocuite cu dispozițiile din directivă, așa cum se arată expres la art. 14.
Or, la o succintă analiză a conținutului Directivei 2014/42/UE se observă că aceasta permite conservarea bunurilor unor terțe persoane, ca "o condiție preliminară pentru confiscare" și care "prezintă importanță pentru executarea unei hotărâri de confiscare". Un astfel de ordin de înghețare a bunurilor unor terțe persoane, potrivit art. 8 din Directivă, rămâne în vigoare numai atât timp cât este necesar pentru conservarea lor în vederea unei posibile confiscări ulterioare [art. 8 alin. (3)], iar "bunurile înghețate care nu sunt ulterior confiscate sunt restituite imediat"[art. 8 alin. (5)]. În concluzie, nu se permite deposedarea unui terț de bunurile sale, nici în mod direct și nici în mod indirect, în lipsa unui ordin ulterior de confiscare.
Având în vedere că însăși instanța trimite la Directiva nr. 42/2014 (fila 243) este evident că însăși instanța a considerat că măsurile asigurătorii au în vedere o posibilă confiscare ulterioară, printr-o procedură judiciară distinctă, și nicidecum o executare silită în forma celei realizate de intimată.
Controverse apar și cu privire la măsura definitivă prin care bunurile unor terți, fără a fi confiscate prin hotărâre, sunt menționate ca fiind destinate a garanta confiscarea specială în echivalent, dispusă față de un inculpat.
În dreptul penal, art. 8 instituie drept garanții dreptul la un proces echitabil, notificarea acuzației, hotărârea prin care se dispune sechestrul și confiscarea însoțită de motivare, posibilitatea căii de atac în fapt unei instanțe superioare, citarea, posibilitatea de a beneficia de apărare, dreptul de a fi audiat, de a pune întrebări, de a furniza dovezi înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive.
Garanțiile privite ca "mijloacele juridice prin care se asigură realizarea drepturilor de creanță" sunt limitate la cele prevăzute de lege, respectiv: garanțiile în vederea executării pedepsei amenzii, care pot fi instituite numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului garanțiile în vederea recuperării cheltuielilor judiciare și a reparării pagubei, care se pot institui asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, iar din interpretarea coroborată a art. 249 cu art. 574 lit. c) NCPP ar rezulta și posibilitatea instituirii de garanții în vederea executării creanțelor bugetare născute ca urmare a confiscării prin echivalent bănesc, atunci când confiscarea privește sume de bani ce nu au fost consemnate la unități bancare, dar numai asupra bunurilor debitorului obligației, adică de la cel care s-a dispus confiscarea. Normele dreptului penal sunt de strictă interpretare și aplicare, Așadar, în lipsa unei reglementări exprese, care să prevadă posibilitatea garantării confiscării speciale cu bunurile unei alte persoane, o astfel de măsură nu este permisă de legea penală.
De altfel, există și alte rațiuni de ordin teoretic și practic care se opun unei soluții ca cea în analiză, cum ar fi spre exemplu, incompatibilitatea ei cu dispozițiile din materie confiscării speciale dar mai ales extinse sau din materie fiscală. Astfel, prin raportare la ultima materie, conform criteriilor de interpretare a prevederilor art. 136-171 C. proc. fisc, prin executare silită în materie fiscală, se înțelege ansamblul mijloacelor procedurale, prin care creditorul, în calitate de titular al dreptului recunoscut printr-un titlu executoriu, îl constrânge pe debitor să execute o obligație fiscală. Așadar, din interpretarea normelor procedural fiscale, un act juridic, chiar și o hotărâre judecătorească, constituie titlu executoriu numai în ceea ce privește creanța bugetară născută din raportul juridic existent între debitorul acestei obligații (persoana față de care s-a luat măsura confiscării speciale prin echivalent) și creditorul ei (statul). Caracterul de titlu executoriu al hotărârii nu va opera însă și față de terți, întrucât în persoana acestora nu este întrunită calitatea de debitor al obligației bugetare, cu excepțiile prevăzute de art. 126 din OG nr. 92/2003. Analizând conținutul art. 126 din OG nr. 92/2003, rezultă că soluția adoptată de instanța penală nu se circumscrie literei d) așa cum afirmă apelanta, întrucât instituirea unei astfel de garanții nu este prevăzuta de legea penală, iar dispoziția instanței trebuie interpretată prin raportare la ansamblul reglementărilor, atât în materie penală cât și fiscală. De fapt, există o imposibilitate legală ca bunurile proprietatea acestor persoane să poată fi afectate în mod direct în garantarea executării unei obligații bugetare a căror calitate de debitori nu o au. Este o limitare ce rezultă din lege și despre care, în literatura de specialitate se afirmă: "limitările pe care legea le prevede în privința dreptului de a urmări silit anumite categorii de bunuri mobile sau imobile reprezintă, în general, și obstacole în calea instituirii unui sechestru asupra acelor bunuri, deoarece măsura asiguratorie ar fi lipsită de interes practic dacă nu s-ar putea finaliza printr-o executare silită". Raționamentul expus explică în esență considerentele pentru care inclusiv legea penală se opune posibilității de a garanta confiscarea specială de la o persoană, cu bunurile alteia, în lipsa unui ordin de confiscare.
Față de cele arătate, s-a arătat că executarea Deciziei penale nr. 1207/2014 nu se poate realiza decât cu respectarea drepturilor și garanțiilor instituite de lege terțelor persoane, în categoria cărora se încadrează și contestatorul.
Astfel, în opinia contestatorului, forma în care se poate realiza executarea este următoarea: într-o primă etapă, organul de executare a hotărârii penale are obligația de a proceda la trecerea silită și gratuită în proprietatea statului a sumelor de bani din conturile condamnatului XXX, de la care s-a dispus confiscarea. Tocmai acesta este și sensul dispozitivului hotărârii care arată: "Organul însărcinat cu punerea în executare a dispozițiilor prezentei decizii penale (Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului București) va solicita pe calea comisiei rogatorii adresate autorităților din Elveția, Marea Britanie și SUA confiscarea sumelor de bani indisponibilizate prin dispozițiile Curții de Apel București, Secția a II-a Penală cuprinse în încheierile din datele de 15.09.2014 și 01.10.20U, [....]" (la fila 266 hotărâre).
Ulterior, dacă se constată că sumele de bani din conturile lui XXX nu sunt suficiente pentru a acoperi întreaga valoare confiscată, atunci, urmează a se aplica procedura prevăzută art. 574 lit. c) NCPP.
În cadrul acestei etape, dacă sumele nu sunt plătite benevol, se va proceda la executarea - potrivit procedurii fiscale pentru recuperarea creanțelor bugetare - bunurilor mobile și imobile a celui de la care s-a dispus confiscarea, până la concurența sumei confiscate.
Abia ulterior, într-o a treia etapă, în măsura în care executarea confiscării de la XXX nu acoperă integral sau deloc sumele ce au făcut obiectul confiscării urmează a se proceda luarea măsurilor legale și față de bunurile terțelor persoane.
Deci, numai dacă s-ar dovedi în mod efectiv și real că sumele de bani confiscate nu se regăsesc în conturile condamnatului - nici din țară nici din străinătate - și nici nu se pot recupera integral prin plata benevolă sau executarea bunurilor acestuia, se va putea proceda la începerea demersurilor care să permită acoperirea acestor sume confiscate din bunurile terților. Decizia penală nr. 1207/2014 nu constituie un titlu de creanță care să permită emiterea directă a unui titlu executoriu pe numele contestatorului.
În ceea ce privește modalitatea de executare a bunurilor contestatorului, apelanta afirmă în mod greșit că este vorba despre o măsură asiguratorie reglementată de art. 129 din OG nr. 92/2003. În realitate, măsurile asigurătorii menținute de instanța penală au un regim juridic diferit, întrucât au fost instituite și menținute în temeiul art. 249 CPP. Drept urmare, în valorificarea acestor garanții trebuie respectate dispozițiile din materie penală și procesual penală. Tocmai din această perspectivă, instanța de fond a reținut în mod temeinic și legal faptul că executarea impune măsuri ulterioare de confiscare.
Măsurile asigurătorii din Decizia nr. 1207/2014 au exclusiv un efect de "înghețare" prin "interzicerea temporară a transferului, distrugerii, transformării, înstrăinării, deplasării bunurilor". Hotărârea judecătorească nu poate constitui prin ea însăși un titlu executoriu față de terț decât în ceea ce privește măsurile de gestionare adecvată a bunurilor înghețate în vederea unei posibile confiscări ulterioare. Conservarea bunurilor rămâne în continuare o condiție preliminară pentru o eventuală confiscare și prezintă importanță pentru executarea unui ordin de confiscare ulterior. Însă, așa cum a reținut și instanța de fond, un ordin de confiscare a bunurilor terților este absolut obligatoriu. În acest sens, raportarea se face la dispozițiile Directivei 2014/42/UE, aplicabile atât din considerentele expuse mai sus (înlocuirea unor dispoziții relevante din cele două Decizii JAI avute în vedere și de Curtea de Apel la pronunțarea Deciziei nr. 1207/2014) cât și ca urmare a faptului că directiva a fost în mare parte implementată prin chiar actualele reglementări ale Codului Penal și de procedură penală (așa cum rezultă de pe site-ul Ministerului Justiție).
În continuare, contestatorul a invocat disp. art. 7 din Directivă, art. 8 alin. (3), (5), cu mențiunea că sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor contestatorului prin Decizia nr. 1207/2014, nu conferă posibilitatea scoaterii în executare silită a bunurilor fără existența unui ordin de confiscare. La acest moment, imobilul poate face exclusiv obiectul unor măsuri de conservare și administrare, dar nu și de executare silită.
Raportat la Directiva 2014/42/UE, cu referire la art. 8, este evident că se impune o etapă următoare, in cadrul căreia, în vederea recuperării confiscării speciale de la XXX, urmează demersuri judiciare ale statului roman, în constatarea pe cale judecătorească în mod definitiv, că bunurile contestatorului sunt din rezultatul faptelor care au fost judecate de Curtea de Apel București-Secția a II - a Penală în dosarul penal nr. XXX. Ordinul de confiscare trebuie să se judece în contradictoriu cu contestatorul și, de asemenea, trebuie ca acesta să beneficieze de căi eficiente de atac (așa cum se arată în art. 8 din Directivă). Această direcție a fost trasată chiar și de instanța penală, aspecte ce rezultă din Decizia penală nr. 1207/14.10.2014, care la pag. 243 parag. 2 statuează ca "Standardele în care trebuie analizată buna sau reaua credință a terților în patrimoniul cărora se află produsul infracțiunii vor fi analizate de judecători interni cu luarea în considerare a paragrafului 11 din preambulul Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European", iar la pag. 266 din aceeași decizie se precizează ca extinderea măsurilor asigurătorii se realizează asupra bunurilor cu privire la care exista presupunerea rezonabilă ca provin din faptele penale deduse judecații. Cele doua mențiuni, confirmă aspectul potrivit căreia bunurile sechestrate, nu au fost confiscate și urmează ca printr-o procedură separată, să se stabilească destinația acestora, în acord evident cu dispozițiile Directivei 2014/42/UE.
Astfel, la acest moment este exclusă recuperarea confiscării speciale prin executare silita a bunurilor contestatorului, prin înaintarea procedurii de scoatere la licitație a bunului său imobil.
Un alt argument, este acela că Titlul executoriu nr. 404810020937606/06.11.2014 emis pe numele lui XXX nu poate constitui Titlu executoriu și în raport cu contestatorul din două considerente:
Confiscarea specială are caracterul unei sancțiuni de drept penal și nu de despăgubire civilă. Caracterul de sancțiune de drept penal al confiscării speciale, exclude posibilitatea unei obligații solidare. Așadar, contestatorul nu este titularul creanței bugetare reținută în sarcina lui XXX, iar solidaritatea nu se aplică întrucât nu este vorba despre o răspundere civilă delictuale. Tragerea la răspundere civilă delictuală reprezintă o obligație a unei persoane de a repara un prejudiciu cauzat altuia, printr-o faptă ilicită (fapta penală), în cauză, confiscarea specială a "produsului infracțiunii" este o măsură de siguranță și nu o obligație civilă, ca atare, nici între coinculpați și nici între aceștia și terții a căror bunuri au fost indisponibilizate în vederea garantării măsurii de siguranță a confiscării speciale nu poate fi reținută solidaritatea; totodată, solidaritatea nu se prezumă, ci ea trebuie să rezulte, fie dintr-o dispoziție a legii, fie din convenția părților. Este evident că regulile aplicabile răspunderii civile în materie penală, reglementate de art.19 și urm. Cod proc.pen., nu se aplică și în ceea ce privește executarea sechestrului asigurător asupra bunurilor contestatorului.
În conformitate cu disp. art. 141 Cod proc. fiscală executarea silită a creanțelor bugetare se efectuează în temeiul unui titlu executoriu care, sub sancțiunea nulității trebuie să cuprindă: numele și prenumele sau denumirea debitorului, dovada comunicării. Or, nu există un titlu executoriu emis pe numele contestatorului. Titlu executoriu emis pe numele lui XXX nu constituie un titlu executoriu și împotriva contestatorului, prin urmare cerințele legale obligatorii nu sunt întrunite.
De asemenea, art. 144 Cod. Proc. fiscală, prevede că actele de executare trebuie să indice în mod obligatoriu titlu executoriu și se arate natura și cuantumul debitului ce face obiectul executării - determinată în raport de ceea ce s-a trecut deja în proprietatea statului de la XXX și ceea ce s-a individualizat ca urmând a fi confiscat de la ceilalți garanți, Or, în lipsa unui titlu executoriu, aceste cerințe legale nu sunt nici ele îndeplinite.
Art. 145 Cod proc. fiscală prevede și el obligativitatea emiterii unei somații care trebuie să fie este însoțită de un exemplar al titlului executoriu. Or, nici această somație nu există, contestatorul neprimind nici somație și nici titlul executoriu în baza căruia s-a demarat procedură de executare silită.
Fața de considerentele expuse, contestatorul a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii de fond.
În drept, au fost invocate disp. OG nr. 92/2003, Directiva 42/2014, art. 249 și art. 574 CPP, art. 112 CP, art. 44 din Constituție, Directiva 42/2014, Deciziile - cadru 2001/500/JAI și 2005/212/JAI.
În probațiune, s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Curtea de Apel București a dispus prin Decizia penală nr.1207 din data de 14.10.2014, menținerea măsurilor dispuse prin încheierea din data de 15.09.2014, respectiv a menținut măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanța nr. 171/D/P/2003 din 1201.2005 a parchetului General de pe lângă ICG-DIICOT Structura Centrală precum și sechestrul asigurător instituit prin încheierea de ședință din data de 20.05.2010 a Tribunalului București secția a II a Penală asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților ---, măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de ședință din data de 15.09.2014 a Curții de Apel București, Secția a II a Penală în dosarul nr. XXX ( inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori,situate în țară sau în străinătate, ale conturilor soțiilor, rudelor de gradul I ale acestora și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efect8itate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii.
Instanța a menținut măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietatea lui YYY, respectiv teren intravilan 537 mp, situat în oraș XXX, deținut în baza contractului de vânzare cumpărare 1486 din 29.08.2014, imobil înscris în cartea funciară nr. 22322 a localității XXX cu numerele cadastrale, terenul 29.322, construcția locuință an 1992-22322-C2 și construcția locuință de vacanță an 2008-22322-C 3 clădire în suprafață de 44 mp’124 mp situate în XXX, deținut din anul 2008, în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 1246/29.08.2014, cu mențiunea că bunurile sunt indisponibilizate pentru garantarea executării măsurii confiscării speciale a sumelor de 2.321.292.608.133,96 lei, 91.166.300 USD, 57.768.138 USD, 13.133.451 Euro de la inculpatul XXX.
AJFP Prahova primind adresa Curții de Apel București, Secția a II a Penală, cu privire la dispozițiile instanței din data de 15.09.2014 în dosarul nr. XXX a încheiat proces verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. 107983/24.09.2014 și, în acest sens, AFP XXX a început procedura vânzării la licitație a imobilelor proprietatea contestatorului asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător.
Instanța de fond a reținut că, numai în măsura în care sumele pentru care s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul XXX nu sunt plătite sau acoperite prin valorificarea prin executare silită a bunurilor acestuia, se va proceda și la executarea bunurilor terților garanță, până atunci subzistă sechestrul asigurător, la dosarul de executare neexistând nici o dovadă că sumele pentru garantarea cărora s-a instituit sechestrul asiguratoriu nu au fost plătite sau recuperate de la XXX.
Astfel, nu s-a făcut dovada că debitorul a achitat suma pentru care a fost emis titlul executoriu, motive pentru care, la data de 06.11.2014, organul fiscal în administrarea căruia se află inculpatul YYY, respectiv DGFRP București- Administrația sector 1 a Finanțelor Publice a emis titlul executoriu nr. 404810020937606/06.11.2014 și Somația de Plată nr. 408010030772649/06.11.2014 pentru suma totală de 755.431.732 lei reprezentând venituri din confiscări, stabilite prin Decizia nr. 1207 din 14.10.2014 a Curții de Apel București, AJFP Prahova- Serviciul Fiscal Municipal XXX a început procedura de valorificare a bunului imobil proprietatea contestatorului.
În acest sens s-a efectuat evaluarea bunului în conformitate cu prevederile art. 147 din OG nr. 92/2003 și s-au organizat licitații publice pentru vânzarea acestui bun, confo0rm proceselor verbale de licitație contestate, a anunțurilor privind vânzarea bunului imobil și a proceselor verbale privind cheltuielile de executare.
Instanța de fond a reținut că sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor contestatorului prin Decizia nr. 1207/2014 nu conferă posibilitatea scoaterii la executare silită a bunurilor fără existența unui ordin de confiscare la acest moment, imobilul poate face exclusiv obiectul unor măsuri de conservare dar nu și de executare silită precum și faptul că, numai în măsura în care s-ar dovedi în mod efectiv și real că sumele de bani confiscate nu se regăsesc în conturile condamnatului, nici în țară nici în străinătate se poate trece apoi la executarea bunurilor proprietatea contestatorului.
Tribunalul constată că este greșită motivația instanței având în vedere că sechestrul asigurător aplicat cu privire la bunul contestatorului este o măsură asiguratorie, instituită pentru garantarea plății sumelor confiscate de la inculpatul XXX, or, aceste sume nu au fost plătite, măsura asiguratorie devenind măsură executorie.
Astfel, sechestrul asigurator indiferent dacă a fost instituit de instanța penală sau de instanța civilă devine sechestru definitiv, executoriu, pentru a garanta executarea măsurii confiscării speciale de la condamnatul XXX.
Măsurile asigurătorii dispuse de instanțele de judecată se aduc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită și întrucât creanța stabilită prin Decizia penală nr. 1207/2014 a ajuns la scadență, organul de executare, în speță intimata avea obligația de a proceda la executarea silită prin vânzarea la licitație.
Susținerile contestatorului din întâmpinare nu pot fi avute în vedere sunt de fapt critici aduse deciziei penale, nemulțumiri ale acestuia în raport de măsura dispusă prin decizia penală ce constituie titlu executoriu, care nu pot face obiectul controlului în prezenta cale de atac.
Confiscarea aplicată terților presupune confiscarea activelor care au fost transferate de o persoană anchetată sau condamnată către părți terțe. Nici legislația română actuală (din 2006 încoace), nici cea care urmează a fi adoptată pentru aplicarea Directivei 2014/42/UE privind punerea sub sechestru și confiscarea instrumentelor și produselor rezultate din infracțiuni în UE, nici Directiva și nici practica CEDO nu interzic confiscarea de la terți a bunurilor provenite din infracțiuni.
Legea penală prevede că pot fi dispuse măsuri asigurătorii în vederea confiscării, asupra oricărui patrimoniu indiferent de calitatea persoanei ( suspect sau condamnat).
Cadrul legislativ actual al Uniunii Europene nu conține norme obligatorii privind confiscarea bunurilor transferate către părți terțe. Prin urmare, necesitatea de a permite confiscarea bunurilor transferate către terți sau achiziționate de aceștia este din ce în ce mai pregnantă.
Achiziționarea de către un terț se referă la situații în care, de exemplu, bunurile au fost dobândite, în mod direct sau indirect, de exemplu printr-un intermediar, de către terț de la o persoană suspectată sau învinuită, inclusiv atunci când infracțiunea a fost săvârșită în numele sau în beneficiul acestuia, atunci când persoana învinuită nu are bunuri care să poată fi confiscate.
O astfel de confiscare ar trebui să fie posibilă cel puțin în cazurile în care terții știau sau ar fi trebuit să știe că scopul transferului sau al achiziționării era evitarea confiscării, pe baza unor elemente de fapt și circumstanțe concrete, inclusiv a faptului că transferul a avut loc în mod gratuit sau în schimbul unei sume de bani semnificativ mai reduse decât valoarea de piață a bunurilor.
Normele privind confiscarea aplicată terților ar trebui să privească atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice. În orice caz, nu ar trebui să se aducă atingere drepturilor terților de bună-credință. Directiva 2014/42/UE privind punerea sub sechestru și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor în UE prevede anumite standarde, analizate și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Silickiene contra Lituaniei.. invocă faptul că nu se poate confisca de la terți, întrucât terții nu au calitate procesuală.
Însă art. 112 alin. (1) lit. e) din noul Cod penal - sediul general al materiei confiscării - nu impune condiția că se poate confisca doar de la proprietar.
De altfel, și standardele CEDO permit confiscarea bunurilor unor terți neparticipanți în proces.
Pentru considerentele arătate, tribunalul urmează să admită apelul potrivit dispozițiilor art. 480 alin. 2 C. pr. civ., să schimbe în tot sentința și să respingă contestația la executare ca neîntemeiată.