Falsificări. Jurisprudență Falsificări (infracţiuni de)

Tribunalul BACĂU Rezoluţie nr. 3 din data de 08.01.2015

Prin cererea înregistrată la data de 12.12.2014 Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, a solicitat judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Bacău anularea celor 7 facturi fiscale fictive emise de SC F. SRL, după cum urmează:

- factura fiscală nr. 0800377/13.04.2009 în valoare de 2998,80 lei;

- factura fiscală nr. 0800378 în valoare de 4165 lei;

- factura fiscală nr. 0800137/03.08.2010 în valoare de 2856,55 lei;

- factura fiscală seria A nr. 000213 în valoare de 1680,44 lei;

- factura fiscală seria A nr. 000214 în valoare de 1176,66 lei;

- factura fiscală nr. 000088/09.2010 în valoare de 2857,89 lei;

- factura fiscală nr. 0801150/16.07.2010 în valoare de 2520,49 lei.

În motivarea sesizării s-a arătat că la data de 20.05.2013 organele de urmărire penală au fost sesizate de către D.J.A.O.V. Bacău cu privire la faptul că SC A. SRL a înregistrat fictiv un număr de 7 tranzacții comerciale constând în aprovizionarea cu produse accizabile, respectiv alcool 87 grade, de la SC F. S.R.L.. Ulterior, prin procesul - verbal de sesizare din oficiu din data de 10.10.2013, organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în perioada 2009 - 2011, S.C. A. S.R.L. C. a înregistrat în contabilitate aprovizionări fictive cu alcool de 87 grade, respectiv un număr de 7 facturi fiscale în valoare de 18.255,43 lei emise în numele SC F. SRL Miercurea - Ciuc, fiind înregistrat dosarul penal nr. 803/P/2013 reunit la dosarul nr. 425/P/2013.

Prin ordonanța nr. 841/P/2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea - Ciuc s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei cu identitate de obiect, persoane și fapte, dosarul fiind la rândul sau conexat la cauza de față.

Având în vedere că prin Legea nr. 255/2013 a fost modificat art. 10 din Legea nr. 241/2005, articol care anterior modificării prevedea că dacă prejudiciul cauzat și recuperat este de până la 50.000 de euro, în echivalentul monedei naționale, s-a aplicat o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar, în speță urmează ca în conformitate cu prevederile art. 5 Cod penal, să se determine legea penală mai favorabilă. Dat fiind faptul că în noua reglementare s-a modificat tratamentul sancționator în cazul achitării integrale a prejudiciului, procurorul arată că este evident că prevederile anterioare erau mai favorabile, urmând a se face aplicarea acestora prin reținerea cazului de clasare întemeiat pe existența unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Totodată, întrucât asupra bunurilor imobile aparținând suspectului A.S. a fost instituit sechestru penal prin ordonanța procurorului din data de 15.07.2014, se precizează de către procuror faptul că acesta urmează a fi ridicat, avându-se în vedere faptul că prejudiciul a fost achitat integral.

Față de persoana juridică SC F. S.R.L. M.C. se arată că se va pronunța o soluție de clasare, motivat de faptul că fapta nu a fost comisă de aceasta. Se mai arată de către procuror faptul că soluția se impune întrucât în speță există probe ( declarația administratorului societății F.I. coroborată cu declarația suspectului L.M.) că suspectul L.M. a acționat în calitate de angajat al societății, nu în numele și interesul persoanei juridice care la rândul ei a suferit prejudicii în urma activității acestuia, prin emiterea celor două rânduri de documente fiscale.

Se arată de către procuror faptul că din probele administrate a rezultat că înscrisurile constând în cele 7 facturi evidențiate mai sus sunt falsificate, prin evidențierea unor mărfuri care nu au fost comercializate în realitate.

În baza dispozițiilor art. 5491 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus comunicarea unei copii a ordonanței suspecților SC A. SRL C., SC F..SRL M.C., persoanei fizice A.S. și L.M., însă aceștia nu au depus la dosar punctele de vedere.

Analizând actele si lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară constată, în conformitate cu dispozițiile art. 5491 alin. (3) C. proc. pen., că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege a desființării înscrisurilor indicate.

Astfel, prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 10.03.2014 a fost începută urmărirea penală cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, iar prin ordonanța din data de 14.03.2014, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de suspecții SC A. SRL C. și A.S. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. art. 9 al. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal și față de S.C. F. S.R.L. și L.M., pentru comiterea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 al. 1 Cod penal raportat la art. 9 al. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal, constând în aceea că în perioada 2009 - 2011, SC A. SRL prin administrator A.S. a înregistrat în contabilitate aprovizionări cu alcool 87 grade, respectiv un număr de 7 facturi fiscale în valoare de 18.255,43 lei emise de SC F. S.R.L. M.C.. Prin raportul de constatare efectuat în cauză de către inspectorii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău din data de 14.07.2014, a fost calculat prejudiciul cauzat bugetului de stat prin înregistrarea fictivă a celor 7 facturi fiscale, în valoare de 5685 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.

Pe parcursul cercetărilor suspectul A.S. a achitat integral prejudiciul cauzat bugetului de stat, astfel cum reiese din chitanța seria TS10 nr. 4813758.

În consecință, judecătorul de cameră preliminară va admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, și prin urmare:

În baza art. 5491 alin. (3) lit. b C. proc. pen., va dispune desființarea celor 7 facturi fiscale fictive emise de SC F. SRL M.C.:- factura fiscală nr. 0800377/13.04.2009 în valoare de 2998,80 lei;- factura fiscală nr. 0800378 în valoare de 4165 lei;- factura fiscală nr. 0800137/03.08.2010 în valoare de 2856,55 lei;- factura fiscală seria A nr. 000213 în valoare de 1680,44 lei;- factura fiscală seria A nr. 000214 în valoare de 1176,66 lei;- factura fiscală nr. 000088/09.2010 în valoare de 2857,89 lei și factura fiscală nr. 0801150/16.07.2010 în valoare de 2520,49 lei (care se regăsesc la filele 55-61 vol.I dosar de urmărire penală).

În temeiul art. 580 C.pr.pen. va dispune efectuarea cuvenitelor modificări pe respectivele facturi fiscale.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Falsificări. Jurisprudență Falsificări (infracţiuni de)