Funcţia procesuală, misiunea şi activitatea specifică ale judecătorului de cameră preliminară.
| Comentarii |
|
Funcţia procesuală, misiunea şi activitatea specifică ale judecătorului de cameră preliminară.
Art. 3 alin.1 lit. c din Codul de procedură penală
Art.54 Cod procedură penală
Judecătorul de cameră preliminară efectuează verificări cu caracter formal, ce se referă strict la respectarea condiţiilor prevăzute de lege, atât în ceea ce priveşte actul de inculpare, cât şi administrarea probelor şi orice acte procesuale întocmite în cursul urmăririi penale.
Aspectele legate de cuantumul prejudiciului calculat de expert şi de condiţiile în care se reţin în sarcina inculpatului anumite infracţiuni se referă la fondul acuzaţiilor şi nu intră în sfera de competenţă a judecătorului de cameră preliminară.
(Curtea de Apel Pitești, Încheiere nr. 85/C/CC/CP/Şedinţa Camerei de Consiliu din 18 septembrie 2014)
Prin încheierea din 14 iulie 2014, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul tribunalului Vâlcea, în baza art. 346 alin. (1) Cod procedură penală, s-a respins cererea de constatare a neregularităţii actului de sesizare depusă de inculpat, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la 30.05.2014 în dosarul nr. 431/P/2012 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, privind pe inculpat, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea,a fost trimis în judecată inculpatul, sub aspectul infracţiunilor continuate de înşelăciune, evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălarea banilor prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, art. 322 alin. 1 Cod penal cu art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 29 alin. 1 din Legea nr. 656/2002, toate în stare de recidivă cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal şi art. 38 alin. 1 Cod penal.
S-a reţinut în esenţă, în sarcina sa, că în perioada 2006-2010, în calitate de administrator al SC C. SRL, prin încheierea de contracte de muncă fictive cu persoane din anumite categorii sociale, a obţinut sume de bani din bugetul de stat cu titlul de subvenţii sau stimulente financiare, prejudiciind bugetul statului cu sumele de 266.863 lei şi 25.183 USD, s-a sustras de la plata obligaţiilor către bugetul de stat.
Inculpatul a solicitat instanţei să constate neregularitatea actului de sesizare înţelegând să conteste, atât faptele reţinute în sarcina sa, cât şi încadrarea juridică a acestora.
Instanţa de fond a constatat, că o primă excepţie ridicată de inculpat se referă la neîndeplinirea de către actul de sesizare a cerinţelor art. 328 Cod procedură penală, constând în menţionarea faptei de natură penală, încadrării juridice, probelor şi mijloacelor de probă, apreciind această cerere ca neîntemeiată.
În primul rând, disp. art. 342 Cod procedură penală restrâng obiectul camerei preliminare la verificarea regularităţii actului de sesizare din punct de vedere procedural, nu şi al temeiniciei acuzaţiilor ori corectei încadrări juridice data faptelor.
Prima instanţă a arătat, că descrierea faptelor este făcută punctual şi în amănunt în cuprinsul actului de sesizare, fiind deci îndeplinită cerinţa descrierii faptei.
De asemenea, probele şi mijloacele de probă sunt enumerate şi descrise la dosar. Şi actele materiale ale fiecărei fapte sunt prezentate punctual şi detaliat.
Nici susţinerea inculpatului, a apreciat prima instanţă, că nu ar fi menţionat cuantumul prejudiciului şi legătura de cauzalitate nu poate fi primită, în condiţiile în care la dosar se arată cuantumul prejudiciului pe fiecare categorie de fapte, componentele acestuia şi modul cum a fost stabilit, respectiv raportul de expertiză financiar – contabilă şi suplimentul la acesta.
O altă critică adusă de inculpat actului de sesizare a fost aceea că nu s-a determinat în concret momentul consumării fiecărei infracţiuni, astfel că nu s-ar putea stabili data de la care curge termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Cum inculpatul este trimis în judecată pentru infracţiuni pretins săvârşite în formă continuată, a reţinut prima instanţă, important pentru stabilirea momentului de la care curge termenul de prescripţie nu este momentul consumării fiecărui act material şi momentul epuizării fiecărei infracţiuni, ceea ce presupune data săvârşirii ultimului act material al fiecăruia. Pentru fiecare infracţiune sunt precizate perioadele în care au fost executate actele materiale.
Cu privire la săvârşirea sau nu a infracţiunii de spălare de bani, instanţa de fond a apreciat, că aceasta este o problemă de fond, neputând fi examinată în procedura camerei preliminare, iar aspectul procedural invocat de inculpat, respectiv disjungerea cauzei pentru această infracţiune nu îl priveşte pe acesta, ci pe făptuitorul U.N..
S-a mai arătat, sub aspectul laturii civile, că prejudiciul a fost greşit calculat potrivit expertizei financiar – contabile.
Instanţa de fond a reţinut, că evaluarea concluziilor raportului de expertiză este, de asemenea, o chestiune ce ţine de soluţionarea pe fond a cauzei, în procedura camerei preliminare verificările rezumându-se la respectarea condiţiilor procedurale în administrarea unui mijloc de probă. Sub acest aspect nu se constată şi nici inculpatul nu invocă aspecte de nelegalitate a efectuării expertizei.
Dacă o parte din prejudiciul astfel stabilit a fost sau nu reţinută şi într-o altă cauză este, de asemenea, o apărare de fond, ce vizează modul de soluţionare a laturii civile a cauzei.
Daca a intervenit sau nu prescripţia răspunderii penale sub aspectul infracţiunii de fals, este de asemenea o chestiune ce ţine de judecarea cauzei, iar datele încheierii şi înregistrării la ITM a contractelor de muncă, respectiv data întocmirii facturilor fiscale şi situaţiilor de lucrări sunt descrise în rechizitoriu.
În fine, a constatat prima instanţă, stabilirea dispoziţiilor legale aplicabile în raporturile de muncă, de asemenea, vizează judecata pe fond a cauzei, ţinând de temeinicia acuzaţiilor şi nu de regularitatea actului de sesizare.
Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a respins excepţiile invocate de inculpat şi, constatând că nici din oficiu nu se constată motive de nulitate a actului de sesizare ori a celorlalte acte de urmărire penală, a dispus începerea judecăţii.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul, susţinând în scris motive de netemeinicie, prin care se apreciază că, în mod greşit, judecătorul de cameră preliminară a respins toate criticile actului de inculpare considerând că se referă la apărări de fond.
Inculpatul arată în continuare că rechizitoriul conţine formulări generice în legătură cu infracţiunile imputate şi chiar susţineri eronate cum că inculpatul ar fi încercat să influenţeze depoziţiile martorilor.
De asemenea, inculpatul arată că nu poate fi de acord nici cu prejudiciul reţinut faţă de A.J.O.F.M. prin raportul de expertiză efectuat în cauză, suma reţinută fiind cu mult prea mare.
În mod greşit, în opinia inculpatului s-a reţinut în rechizitoriu infracţiunea de spălare de bani, iar în ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a intervenit prescripţia.
Au fost efectuate procedurile prevăzute de art.347 rap.la art.344 Cod procedură penală, la dosarul cauzei fiind transmise puncte de vedere de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cât şi de contestator.
În notele scrise, Parchetul a combătut punctul de vedere al inculpatului, arătând că rechizitoriul descrie în amănunt fiecare act material al infracţiunilor reţinute în privinţa acestuia, iar cuantumul prejudiciului a fost menţionat atât cu prilejul descrierii fiecărui act material cât şi la capitolul „latura civilă” din cuprinsul rechizitoriului şi rezultă din calculele efectuate de un expert.
Probele au fost administrate, în opinia parchetului, cu respectarea tuturor prevederilor legale, inculpatul şi-a exercitat dreptul la apărare pe tot parcursul urmăririi penale, apărătorul acestuia fiind încunoştinţat cu prilejul efectuării oricărui act de anchetă, ocazie cu care s-au întocmit procese-verbale ce s-au ataşat la dosar, astfel încât, din punct de vedere al Ministerului Public, rechizitoriul îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege pentru a conduce la sesizarea instanței de judecată.
Inculpatul, prin notele scrise, a arătat în continuare că obiectul camerei preliminare îl constituie verificarea regularităţii actului de sesizare, care, în opinia sa, nu îndeplineşte dispoziţiile art.328 Cod procedură penală, reluând aceleaşi aspecte ca şi în cererea de contestaţie.
Examinând contestaţia, în raport cu disp.art.347, 346, 328 şi art.54 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei de control judiciar o apreciază neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Activitatea specifică judecătorului de cameră preliminară corespunde funcţiei procesuale stabilită în art. 3 alin.1 lit. c din Codul de procedură penală, aceea de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată.
Prin dispoziţiile art.54 Cod procedură penală, se delimitează competenţa judecătorului de cameră preliminară, stabilindu-se că acesta verifică legalitatea trimiterii în judecată dispusă de procuror, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, cât şi alte situaţii expres prevăzute de lege.
Se observă din dispoziţiile legale precizate că misiunea judecătorului de cameră preliminară este de a efectua verificări cu caracter formal ce se referă strict la respectarea condiţiilor prevăzute de lege, atât în ceea ce priveşte actul de inculpare, cât şi administrarea probelor şi oricăror alte acte procesuale întocmite în cursul urmăririi penale.
Art.328 din Codul de procedură penală precizează că rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, dispoziţii privitoare la măsurile preventive sau asigurătorii, cât şi la măsurile de siguranţă dacă este cazul, dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei.
Din conţinutul contestaţiei reiese că nemulţumirea inculpatului este determinată, în mod special, de cuantumul prejudiciului care, în opinia sa, este mult prea mare, de infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în legătură cu care ar fi trebuit să se constate intervenită prescripţia, şi de condiţiile în care se reţin în sarcina sa infracţiuni de înşelăciune, câtă vreme nu este autorul acestora, aspecte care se referă la fondul acuzaţiilor şi nu intră în sfera de competenţă a judecătorului de cameră preliminară aşa cum în mod corect s-a reţinut şi în hotărârea criticată.
Toate celelalte probleme sesizate de contestator privind recalcularea prejudiciului printr-o nouă expertiză, constituie de asemenea apărări de fond ce nu pot fi tratate în această etapă procesuală a camerei preliminare, unde nu se pot administra probe, ci doar aşa cum s-a arătat se efectuează verificări sub aspectul strict al legalităţii procedurilor din cursul urmăririi penale.
Examinând rechizitoriul, judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei de control judiciar reţine că acesta a fost întocmit cu respectarea tuturor cerinţelor prevăzute de lege în art.328 Cod procedură penală, în cuprinsul acestuia fiind descrise fiecare act material ce stă la baza acuzaţiilor aduse inculpatului, se menţionează probele ce susţin fiecare acuzaţie în parte şi toate celelalte aspecte referitoare la dispoziţia de trimitere în judecată, nominalizarea martorilor, a măsurilor preventive şi asiguratorii care au fost dispuse în cauză, cât şi încadrarea juridică a faptelor în raport cu fiecare inculpat.
Inculpatul are posibilitatea, conform art.374 alin.4 şi art.375 Cod procedură penală, să beneficieze de procedura simplificată dacă recunoaşte în totalitate faptele aşa cum sunt ele reţinute în actul de inculpare, inclusiv cu prejudiciul stabilit în acesta, aşadar o asemenea alternativă este posibilă, potrivit legii, numai în condiţiile prezentate de actul de sesizare, astfel încât dacă acestea se contestă de către inculpat, urmează ca instanţa să parcurgă procedura de drept comun a cercetării judecătoreşti, însă în orice caz aceasta nu înseamnă că dimensiunea prejudiciului cu care inculpatul nu este de acord reprezintă un obstacol în ceea ce priveşte beneficiul de a solicita procedura simplificată.
În concluzie, se apreciază că nu sunt motive care să susţină contestaţia inculpatului, astfel încât, în conformitate cu disp.art.347 şi art.346 alin.2 Cod procedură penală, urmează ca aceasta să fie respinsă, iar potrivit art.275 alin.2 Cod procedură penală, contestatorul să suporte cheltuielile judiciare efectuate de stat.
În ceea ce priveşte onorariul apărătorului desemnat din oficiu prin încheierea din 18 august 2014, observând că la dosarul cauzei nu au fost întreprinse nici un fel de demersuri pentru a susţine apărarea contestatorului-inculpat, judecătorul de cameră preliminară apreciază că acestuia nu i se cuvine nicio sumă de bani.
Pentru aceste motive, în baza art. 347 rap.la art. 346 alin.2 Cod procedură penală, Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondată contestaţia formulată de inculpat, împotriva încheierii din 14 iulie 2014 a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Vâlcea.
