Încetarea unor obligaţii impuse de instanţă, în cadrul suspendării sub supraveghere a pedepsei – art. 87 Cod penal.
Comentarii |
|
Tribunalul NEAMŢ Sentinţă penală nr. 44/P din data de 30.04.2015
Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică înlăturarea unor obligații, instanța dispune încetarea executării lor, atunci când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară.
Prin sentința penală nr. 44/P/30.04.2015, s-a admis sesizarea formulată de către Serviciul de Probațiune Neamț.
În temeiul 597 alin. 4 Cod procedură penală, raportat la art. 87 alin. 2 Cod penal, s-a dispus încetarea executării obligației de a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală, stabilită prin sentința penală nr. 70/02.07.2014, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 1726/103/2014, în sarcina intimatului condamnat B. E.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
Prin sesizarea Serviciului de Probațiune Neamț, s-a solicitat încetarea executării obligației de a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală, stabilită prin sentința penală, pronunțată de Tribunalul Neamț în sarcina condamnatului B. E.
În susținerea sesizării a fost anexat raportul de evaluare.
Prin sentința penală, pronunțată de Tribunalul Neamț, B. E. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, j Cod penal și la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b, art. 79 alin. Și art. 45 alin. 1 Cod penal s-a dispus ca B. E. să execute pedeapsa cea mai grea -1 an și 4 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, j Cod penal.
I-au fost interzise drepturile civile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, j Cod penal, în condițiile și pe durata prevăzută de art. 65 alin. 3 Cod penal.
În temeiul art. 91 alin. 1 și art. 92 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor închisorii aplicate intimatului condamnat, pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
În temeiul art. 93 alin. 1, 2 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, intimatul condamnat a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere și obligații:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Neamț la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor lor de existență;
- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;
- să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
- să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.
În temeiul art. 93 alin. 3 și 4 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere condamnatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o durată de 60 de zile.
Potrivit dispozițiilor art. 87 Cod penal "dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligații, fie sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente, instanța dispune modificarea obligațiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate șanse sporite de îndreptare.
Instanța dispune încetarea executării unora dintre obligațiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară.";
Obligațiile stabilite în sarcina unui condamnat pe perioada suspendării sub supraveghere a executării pedepselor închisorii sunt menite a facilita reintegrarea socială a acestuia, precum și a împiedica eventuala săvârșire a altor fapte ilicite.
Aceste obligații trebuie să răspundă dezideratului de reintegrare socială a condamnatului, fără însă a se transforma în sarcini ce ar putea conduce chiar la obținerea unui rezultat contrar celui urmărit.
Din actele depuse la dosar reiese că, într-adevăr, în ce îl privește pe intimatul condamnat B. E. nu sunt motive pentru a fi menținută obligația de a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală. În acest sens sunt concluziile raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională Antidrog - Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Neamț, potrivit cărora B. E. nu consumă droguri, nu are complicații medicale; este clinic normal; nu prezintă risc, potențial scăzut de consum și nu se recomandă includerea într-un program de asistență integrat pentru consumatorii de droguri.
B. E. a experimentat consumul de cannabis de 2-3 ori, la intervale de timp, astfel că nu este un consumator cu risc de recădere.
Așa fiind, Tribunalul a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 87 alin. 2 Cod penal, motiv pentru care, în temeiul acestui text de lege a admis sesizarea formulată de către Serviciul de Probațiune Neamț.
Vezi şi alte speţe de drept penal:
Comentarii despre Încetarea unor obligaţii impuse de instanţă, în cadrul suspendării sub supraveghere a pedepsei – art. 87 Cod penal.
