Infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (3) C.pen., săvârşită într-un incident rutier. Dovedirea alcoolemiei prin orice mijloc de probă

Fapta prevăzută de alin. (3) al art. 178 C.pen. poate fi comisă în două modalităţi alternative, respectiv când conducătorul de vehicul are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală ori când aceasta este constatată prin orice mijloc de probă.

Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 310 din 11 mai 2010

Prin sentinţa penală nr. 40/10.04.2009 pronunţată de Judecătoria Brezoi în dosarul nr. 731/198/2008, în baza art. 334 C.proc.pen. a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. (3) C.pen. în infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) C.pen.
În baza art. 178 alin. (3) C.pen., inculpatul P.T. a fost condamnat la pedeapsa închisorii, în condiţiile art. 57 raportat la art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) C.pen.
În esenţă, s-a reţinut pe baza probelor administrate că în noaptea de 20.10.2007 inculpatul a consumat alcool, iar după miezul nopţii s-a urcat la volanul autoturismului său, împreună cu C.I. şi C.F.; era lapoviţă, şoseaua era acoperită cu zăpadă şi, la un moment dat, cel în cauză a pierdut controlul autoturismului, a derapat, s-a izbit puternic de faţa stângă a unui auto-tir încărcat cu buşteni, după care a ricoşat în şanţul din partea dreaptă, faţă de direcţia de deplasare. În urma impactului, C.I., care se afla pe bancheta din spate, a decedat.
Efectuându-se examinarea toxicologică, s-a stabilit că inculpatul avea o alcoolemie de 0,80 gr‰ şi, respectiv 0,65 gr‰.
Fapta săvârşită de inculpat a fost încadrată în drept în dispoziţiile art. 178 alin. (3) C.pen., fiindu-i aplicată o pedeapsă cu închisoarea, individualizată în funcţie de gravitatea faptei săvârşite şi de consecinţele acesteia.
Prin decizia penală nr. 133/A/30.09.2009, Tribunalul Vâlcea a admis şi apelul declarat de către inculpat, schimbând încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. (3) C.pen. în infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) C.pen., şi condamnând pe inculpat pentru această infracţiune, în condiţii de penitenciar.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a constatat că, potrivit buletinului toxicologic, alcoolemia era de 0,65 gr‰, deci nu depăşea limita legală.
S-a apreciat că reţinerea calificării faptei nu se justifică, deoarece nu s-a dovedit starea de ebrietate la momentul săvârşirii accidentului care a dus la decesul victimei.
Prima instanţă nu a contestat că inculpatul a consumat băuturi alcoolice, lucru demonstrat şi prin buletinul toxicologic care a relevat o alcoolemie, care nu depăşea limita legală, însă aceasta susţine că nici unul din martori nu au precizat că acesta se afla în stare de ebrietate, iar buletinul de examinare clinică întocmit la ora 4:50 relevă că inculpatul se afla în stare de şoc traumatic ca urmare accidentului, fiind şi el transportat la spital împreună cu victima. S-a concluzionat că mijloacele de probă existente la dosarul cauzei nu dovedesc starea de ebrietate în care s-ar fi aflat inculpatul la momentul producerii accidentului, aşa încât fapta săvârşită nu poate constitui decât infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C.pen. A fost invocată şi prin Decizia nr. 1/2007 pronunţată de I.C.C.J. în interesul legii.
În termen legal, împotriva deciziei a declarat recurs şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul încadrării juridice a infracţiunii pentru care inculpatul a fost condamnat.
Prin decizia penală nr. 310/R/11.05.2010, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a fost casată, în parte, decizia recurată sub aspect penal în sensul că s-au înlăturat schimbarea de încadrare juridică şi condamnarea inculpatului P.T.F. pentru infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) C.pen.
Conform art. 178 alin. (3) C.pen., a fost condamnat inculpatul P.T.F. la pedeapsa închisorii, în condiţiile art. 57 C.pen.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea şi-a întemeiat soluţia pe următoarea argumentaţie: în legătură cu încadrarea în drept dată faptei comise de acesta, este limpede că probele biologice recoltate de la inculpat imediat după accident au evidenţiat că acesta avea în sânge alcool, şi anume 0,80 gr‰ la prima recoltare, respectiv 0,65 gr‰ la a doua recoltare. Art. 178 alin. (3) C.pen. sancţionează uciderea din culpă a unei persoane săvârşită de un conducător de vehicul cu tracţiune mecanică care se află în stare de ebrietate. Deşi Tribunalul a considerat că „nu s-a dovedit starea de ebrietate la momentul săvârşirii accidentului”, totuşi a acceptat că inculpatul a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Cu toate acestea, a încadrat în drept fapta în dispoziţiile art. 178 alin. (2), pe motiv că alcoolemia „nu depăşea limita legală”.
Fără a contesta acest fapt, Curtea constată că fapta prevăzută de alineatul 3 poate fi comisă în două modalităţi alternative, respectiv când conducătorul de vehicul are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală ori când acesta se află în stare de ebrietate.
Aceasta este şi interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1/2007, în care se menţionează explicit că uciderea unei persoane comisă de un conducător auto având o îmbibaţie alcoolică sub limita legală, dar care se află în stare de ebrietate constatată clinic sau prin orice alt mijloc de probă, constituie infracţiunea unică de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (3) teza a II-a C.pen.
Fiind fără dubiu că inculpatul se afla în stare de ebrietate, a fost comisă fapta prevăzută de alin. (3), iar nu de alin. (2), aşa cum greşit a apreciat instanţa de apel, procedând la schimbarea încadrării juridice dată faptei de către prima instanţă.
(Judecător Doru Mercan)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (3) C.pen., săvârşită într-un incident rutier. Dovedirea alcoolemiei prin orice mijloc de probă