Interzicerea dreptului de a fi tutore. Legătura firească a acestui drept cu calitatea de părinte. Interzicerea drepturilor părinteşti ca pedeapsă complementară
Comentarii |
|
Natura faptelor săvârşite de către inculpat, de acte sexuale împotriva unei minore, îl fac incompatibil nu numai cu calitatea de părinte, dar şi cu calitatea de tutore sau curator.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 282 din 21 aprilie 2010
Prin sentinţa penală nr. 263/22.10.2009, pronunţată de Judecătoria Horezu, inculpatul D.G.G. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 198 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., în condiţiile art. 57, 71 C.pen., aplicându-se dispoziţiile art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că inculpatul a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată care nu împlinise vârsta de 15 ani.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia penală nr. 31/A/17.02.2010, a admis apelul parchetului şi, în baza art. 198 alin. (1) raportat la art. 65 alin. (2) şi art. 53 pct. 2 lit. a) C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen., pe o perioadă de 3 ani.
Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Prin decizia penală nr. 282/21.04.2010, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost admis recursul parchetului, casată în parte decizia atacată, precum şi sentinţa, în sensul că s-a aplicat inculpatului D.G.G. şi pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. e) C.pen., respectiv dreptul de a fi tutore sau curator, pe o perioadă de 3 ani.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a prezentat următoarea argumentaţie: se impunea, pe lângă interzicerea drepturilor părinteşti şi interzicerea drepturilor prevăzute la lit. e) din acelaşi articol, şi anume dreptul de a fi tutore sau curator. Aceasta, cu atât mai mult cu cât natura faptelor săvârşite de către inculpat, de acte sexuale împotriva unei minore, îl fac incompatibil nu numai cu calitatea de părinte – are în întreţinere 3 copii minori – dar şi cu calitatea de tutore sau curator, ce nu poate fi acceptată la aceste persoane care au săvârşit astfel de fapte penale, atât de reprobabile asupra minorilor, cu atât mai mult cu cât această calitate de tutore sau curator se află într-o firească legătură şi cu calitatea de părinte, mai exact cu drepturile părinteşti, interzise de Tribunal, ca pedeapsă complementară.
În acest mod, se dă şi o mai mare eficienţă prevederilor art. 71 alin. (3) C.pen., în care se arată că interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 atât lit. d), cât şi lit. e) C.pen., se aplică ţinându-se seama, printre altele, de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, cum este cea de act sexual cu o minoră, dar şi de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă, al cărui părinte, tutore sau curator trebuie să aibă calităţile fireşti, morale, ce sunt reclamate de un astfel de statut social al persoanei în cauză, care trebuie să asigure creşterea, educarea, dezvoltarea armonioasă a copilului aflat în îngrijirea sau supravegherea sa.
(Judecător dr. Doru Mercan)