înşelăciune. Jurisprudență Împrumuturi, credite, creditori
Comentarii |
|
Judecătoria ORADEA Sentinţă penală nr. 1135/2014 din data de 10.10.2014
Sentința penală nr. ………
Ședința publică din 10.10.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: …..
GREFIER : ..
Ministerul Public este reprezentat de procuror …….., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod de procedură penală.
Pe rol, judecarea cauzei penale privind pe inculpatul …, trimis în judecată sub acuzația comiterii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prev. și ped. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. a din Codul penal din 1968, rap. la art. 5 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul …., aflat în stare de detenție în Penitenciarul Oradea, asistat de av. … aflată în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, av. ……. (desemnată în cauză în baza delegației emisă de Baroul Bihor nr. 1524/2014), lipsă fiind persoanele vătămate.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care :
Se constată lipsa persoanelor vătămate și că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței: copia sentinței penale nr. …/2014 a Judecătoriei Oradea, cu mențiunea datei și modalității rămânerii definitive față de inculpat, încheierea din 06.05.2014 a Judecătoriei Oradea dată în dosarul nr. 6…./271/2014 aferentă sentinței, copia mandatului de executare a pedepsei nr. ……4/2014 din 06.05.2014 emis pe numele inculpatului, fișa de cazier judiciar a inculpatului emisă de IPJ Timiș.
Instanța constată faptul că la termenul anterior de judecată inculpatul a uzat de prevederile art. 375 Cod procedură penală, termen la care s-a admis cererea acestuia de a fi judecat pe baza procedurii recunoașterii învinuirii.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că prin sentința penală nr. …….1/2014 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a dedus în mod incorect perioada reținerii și arestului preventiv prin omiterea unei zile, aspect care prezintă relevanță în cauză și solicită ca instanța să aibă în vedere acest aspect. Depune la dosar extrasul de pe situl Judecătoriei Timișoara privind cauza care a format obiectul dosarului nr. …….. privind pe inculpatul … pentru clarificarea situației perioadei deduse. Mai arată că în contestația la executare, care a dorit să corecteze mandatul de executare a pedepsei închisorii, s-a omis să se aibă în vedere data de 24.10.2011.
Instanța se va pronunța prin hotărâre cu privire la aspectele invocate de reprezentantul parchetului, după care pune în discuție aplicabilitatea legii penale mai favorabile în cauză.
Reprezentantul parchetului, cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile consideră că, în mod global, pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată sunt mai favorabile dispozițiile legii vechi, respectiv Codul penal din 1969, având în vedere faptul că întreaga activitate infracțională, respectiv toate actele materiale alcătuiesc conținutul unei singure infracțiuni continuate de înșelăciune.
Apărătorul inculpatului de asemenea, consideră că legea penală mai favorabilă, în mod global, este legea veche.
Instanța se va pronunța prin hotărâre asupra aplicabilității legii penale mai favorabile în cauză.
În baza art.387 alin. 1 Cod procedură penală, instanța pune în discuția procurorului, apărătorului inculpatului și inculpatului dacă mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești.
Întrucât procurorul, apărătorului inculpatului și inculpatul nu formulează alte cereri sau precizări suplimentare, instanța, în baza art. 387 al. 2 declară terminată cercetarea judecătorească acordând cuvântul în dezbateri, conform art. 388 Cod procedură penală.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că susține rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea prin care a fost trimis în judecată inculpatul … și consideră faptele reținute în sarcina inculpatului dovedite cu: procesele-verbale de reconstituire și planșele foto, procesul-verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare, declarațiile persoanelor vătămate, declarațiile de recunoaștere ale inculpatului și declarațiile martorilor care au fost audiați în faza de urmărire penală.
Apreciind că vinovăția inculpatului este dovedită, astfel cum a fost și recunoscută de acesta în fața instanței, solicită a se dispune, în baza art. 37 Noul Cod penal, desființarea sentinței penale nr. 112/18.01.2014 a Judecătoriei Oradea, modificată și definitivă prin dec. pen. nr. …..28.02.2014 a Curții de Apel Oradea, prin care inculpatul …….. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 al. 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 al. 2 și art. 37 lit. a) Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal (39 de acte materiale), la care s-a adăugat pedeapsa de 3 ani închisoare în urma revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin s.pen. …….25.06.2012 a Judecătoriei Deva, definitivă la data de 17.07.2012.
Solicită, în baza art. 215 alin.1, 2 și 3 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin.2, art. 42 și art. 37 alin.1 lit.a) Cod penal din 1969, cu referire la art. 5 Cod penal și cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod procedură penală, a se dispune condamnarea inculpatului …… pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (44 acte materiale), la o pedeapsă cu închisoarea just individualizată stabilită între limitele legale astfel cum rezultă în urma aplicării dispozițiilor art. 396 al. 10 Cod procedură penală, cu aplic. art. 42 Cod penal din 1969 și ținându-se cont de totalitatea actelor materiale săvârșite de inculpat în număr de 44 acte materiale.
În baza art. 86/4 alin.1 Cod penal din 1969, cu referire la art. 83 alin.1 Cod penal din 1969, solicită a se dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, inculpatului …. prin s.pen. 956/25.06.2012 a Judecătoriei Deva, rămasă definitivă la data de 17.07.2012, solicitând a se dispune executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, solicitând a se dispune ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă în regim de detenție.
În baza art.12 al. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969, solicită a se interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 36 alin.3 Cod penal din 1969, solicită a se deduce din pedeapsa aplicată perioada deja executată din data de 14.04.2011, din 24.10.2011 până la data de 20.12.2011, precum și din data de 18.12.2013 la zi.
În baza art.19 și 397 Cod procedură penală rap. la art.1357 C.civ., solicită a se dispune obligarea inculpatului la plata de despăgubiri civile în favoarea părților civile: … …. ……, în măsura dovedirii pretențiilor civile. De asemenea, solicită a se constata că persoana vătămată ……. nu a formulat pretenții civile în cauză.
Totodată, solicită a se menține dispozițiile din s.p. nr. 112/18.01.2014 a Judecătoriei Oradea, modificată și definitivă prin dec. pen. nr. 63/A/28.02.2014 a Curții de Apel Oradea, referitoare la latura civilă a cauzei, respectiv dispozițiile cu privire la obligarea inculpatului …….. la plata despăgubirilor civile către părțile civile cât și dispozițiile privind măsura de siguranță a confiscării speciale.
Solicită a se dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.734/2014 din 06.05.2014 emis în baza s. pen. nr. 531/2014 a Judecătoriei Oradea și emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei hotărâri.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, solicită a se dispune obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apărătorul inculpatului ………, având cuvântul, solicită a se stabili față de inculpat o pedeapsă just individualizată, conform art. 396 al. 10 Cod procedură penală, solicitând a se dispune reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. De asemenea, solicită a se reține în favoarea inculpatului dispozițiile art. 74 lit. b și c Cod penal din 1969, avându-se în vedere atitudinea de recunoaștere și de regret a acestuia și faptul că pe parcursul procesului penal a intenționat să repare prejudiciul cauzat persoanelor vătămate, însă acest lucru nu a fost posibil din cauza lipsei resurselor financiare și a faptului că se află încarcerat în Penitenciarul Oradea.
Inculpatul …., având ultimul cuvânt, arată că îi pare rău de faptele comise.
I N S T A N Ț A
DELIBERÂND :
Constată că prin rechizitoriul nr. …P/2014 din 12.03.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la instanță la …..2014, sub nr. de dosar …271/2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului ….., sub acuzația comiterii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prev. și ped. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. a din Codul penal din 1968, rap. la art. 5 Cod penal.
În esență, prin actul de sesizare al instanței s-a reținut în sarcina inculpatului …… un număr de 5 acte materiale de înșelăciune, respectiv că în perioada august 2013-ianuarie 2014 (în fapt, este vorba de perioada 03.01.2013-16.12.2013, întrucât s-au îndreptat de procurorul de ședință erorile materiale din rechizitoriu, cu privire la data faptelor, conform încheierii din 12.09.2014), profitând de vârsta și bunăvoința lor, a indus în eroare persoanele vătămate …………., pretinzând că este nepot sau altă rudă și are nevoie urgentă de un împrumut pe termen scurt, cauzându-le acestora prejudicii, folosind banii în interes personal.
Prin încheierea nr. 115/C.P./17.04.2014 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății în cauză.
După începerea judecății, inculpatul …… a solicitat aplicarea procedurii judecății în cazul recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Noul Cod procedură penală, declarând că recunoaște învinuirile aduse.
În ședința publică din 12.09.2014, în baza art.375 al. 1 Cod procedură penală, instanța a admis cererea inculpatului …….., de judecare conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens.
Examinând probele administrate în faza de urmărire penală, în raport de declarația inculpatului de recunoaștere a învinuirii, instanța reține în fapt următoarele:
În perioada iunie 2012-decembrie 2013 (s-au îndreptat de procurorul de ședință erorile materiale din rechizitoriu, cu privire la data faptelor, conform încheierii din 12.09.2014) inculpatul ….. a desfășurat o prolifică activitate de inducere în eroare a unor persoane în vârstă, în sensul că, profitând de vârsta lor înaintată și de buna lor credință, le solicita diferite sume de bani cu titlu de împrumut, sume pe care nu le mai restituia.
Pentru 39 de acte materiale de înșelăciune inculpatul a fost trimis în judecată separat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea (dosar nr. 8443/P/2013) și condamnat definitiv prin s.p. nr. 112/18.01.2014 a Judecătoriei Oradea, modificată și definitivă prin dec. pen. nr. ……. a Curții de Apel Oradea, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 al. 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 al. 2 și art. 37 lit. a) Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal (39 de acte materiale), la care s-a adăugat pedeapsa de 3 ani închisoare în urma revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin s.pen. 956/25.06.2012 a Judecătoriei Deva (filele 13-36 dosar inst.).
Pentru alte 5 asemenea acte materiale de înșelăciune, pentru care plângerile persoanelor vătămate au fost depuse ulterior, inculpatul Iacob Ocsi a fost trimis în judecată în prezentul dosar.
Modalitatea de inducere în eroare a persoanelor vătămate era aceeași respectiv, invocând faptul că ar fi nepot al acestora, cunoștință sau prieten de familie a rudelor acestora și că mama sa, tatăl său sau o altă rudă apropiată acestuia sau persoanelor vătămate au decedat sau au avut probleme medicale, inculpatul le solicita victimelor diverse sume de bani, sub formă de împrumut, pentru câteva ore, sume pe care nu le mai restituia.
A. Cu privire la cele 5 acte materiale de înșelăciune din perioada 03.01.2013-16.12.2013, în urma plângerilor formulate de persoanele vătămate ……. în fața organelor de poliție, ca urmare a cercetărilor efectuate în dosarele conexate, a rezultat următoarea stare de fapt:
1.) În data de 31.12.2013 numitul ……. (70 de ani) din Oradea, str. ……. formulat o plângere la organele de poliție, solicitând tragerea la răspundere penală a persoanei care, în cursul lunii august 2013, l-a indus în eroare, cauzându-i un prejudiciu de 2.000 lei.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că într-o zi din cursul lunii august 2013, dimineața între orele 8.00-9.00, inculpatul …. a sunat la interfonul apartamentului persoanei vătămate ………, prezentându-se în calitate de nepot al soției sale, fiul fratelui vitreg al acesteia, pe numele de "…";. Persoana vătămată l-a primit în apartament, iar inculpatul i-a spus că i-a murit mama în spital, având hemoragie cerebrală și îi trebuie cu împrumut suma de 2000 lei pentru a cumpăra sicriu, bani pe care îi va restitui după ce primește ajutorul de înmormântare. Având în vedere că persoana vătămată avea cunoștință de un nepot, dar nu l-a văzut niciodată și nici soția sa nu-l cunoștea, s-au lăsat convinși de inculpat și, de comun acord cu soția, i-a dat inculpatului banii. După plecarea acestuia din apartament, soții ….. au sunat rudele și au aflat că nu a decedat nimeni din familie, înțelegând astfel că au fost înșelați de tânărul respectiv. În data de 20.12.2013, după ce a citit în cotidianul local "Bihary Naplo"; despre inculpat, care a fost cercetat pentru alte fapte asemănătoare, persoana vătămată s-a prezentat la poliție, unde l-a recunoscut pe acesta după fotografie și a depus plângere penală împotriva acestuia.
Fiind audiat în cauză, inculpatul ….. a recunoscut că l-a înșelat pe persoana vătămată cu suma de 2000 lei, fapt reieșit și din reconstituire.
Situația de fapt mai sus reținută rezultă din următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile persoanei vătămate ….. ; proces-verbal de reconstituire și planșa foto; declarațiile inculpatului ……..
Persoana vătămată .. a declarat că formulează pretenții civile în cuantum de 2.000 lei.
2.) În data de 17.01.2014 numitul …… (73 de ani) din Oradea, str. …….. a formulat o plângere la organele de poliție, solicitând tragerea la răspundere penală a persoanei care, în data de 27.09.2013, l-a indus în eroare, cauzându-i un prejudiciu de 600 lei.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că în data de 27.09.2013, în jurul orelor 12.00, inculpatul …. a sunat la apartamentul părții vătămate …., unde s-a prezentat în calitate de nepot al soției sale, din Ineu de Criș, spunându-i că mama sa se află în spital și are nevoie de o intervenție chirurgicală, pentru care i-ar trebui suma de 2000 lei cu împrumut. Persoana vătămată, cunoscând că cumnata sa avea probleme medicale la un picior, s-a lăsat convins și i-a dat doar suma de 600 lei. După plecarea inculpatului din apartament, persoana vătămată și-a sunat rudele și a constatat că a fost înșelată, însă nu a depus atunci plângere împotriva acestuia.
În cursul lunii decembrie 2013, un vecin căruia i-a povestit cele întâmplate, a venit la el și i-a spus că a citit într-un cotidian local știrea că a fost prins un tânăr care a înșelat mai multe persoane pe raza municipiului Oradea, în același mod cum a fost și el înșelat. Ca urmare, persoana vătămată s-a prezentat la Poliția Municipiului Oradea și a depus plângere. Cu ocazia efectuării reconstituirii, l-a recunoscut pe inculpat, în persona tânărului care s-a prezentat în calitate de nepot și căruia i-a dat suma de 600 lei
Situația de fapt rezultă din următoarele mijloace de probă: plângerea penală și declarațiile persoanei vătămate …..; proces-verbal de reconstituire și planșa foto; declarațiile inculpatului …..
Persoana vătămată …. a declarat că formulează pretenții civile în cuantum de 600 lei.
3.) În data de 16.01.2014 numitul ….. (82 de ani) din Oradea, str. …. a formulat o plângere la organele de poliție, solicitând tragerea la răspundere penală a persoanei care, în data de 02.12.2013, a încercat să-l inducă în eroare, cerându-i cu titlu de împrumut suma de 1.500 lei.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că în data de 02.12.2013, în jurul orelor 13.00, persoana vătămată …. se afla la garajul auto pe care îl deține lângă blocul în care își are apartamentul, când a fost acostat de inculpatul ….., care s-a prezentat în calitate de nepot al său de la Suplacu de Barcău, cu numele de … pe care persoana vătămată nu l-a văzut de mult. Știa că sora sa s-a căsătorit la Suplacu de Barcău, dar că s-a mutat în Marghita și că are doi băieți gemeni, care la rândul lor erau căsătoriți și aveau copii. L-a invitat pe inculpat în apartament, unde era prezentă și soția sa. După ce au mai discutat, inculpatul i-a cerut cu împrumut suma de 1500 lei, întrucât i-a decedat bunica, adică sora părții vătămate, banii fiindu-i necesari pentru a cumpăra un sicriu. Soția părții vătămate a intervenit și l-a întrebat pe inculpat de ce nu a apelat la Societatea de Pompe funebre din Suplacu de Barcău, care-i mai aproape, refuzând să-i dea bani. Totodată i-a spus că …. nepotul său, poartă ochelari, iar el nu poartă. Inculpatul a încercat să-i convingă pe cei doi că el este nepotul, dar văzând că nu are șanse a plecat din apartament în grabă.
Câteva zile mai târziu persoana vătămată …… a realizat că tânărul care a fost la el acasă nu este nepotul său, tot atunci citind într-un cotidian local că a fost prins de poliție un tânăr care a înșelat mai multe persoane pe raza municipiului Oradea, prin același mod cum a încercat și cu el, fapt pentru care a depus plângere penală împotriva acestuia. Cu ocazia efectuării reconstituirii persoana vătămată l-a recunoscut în persoana inculpatului pe tânărul care s-a prezentat în calitate de nepot al său.
Situația de fapt rezultă din următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate ………; proces-verbal de reconstituire și planșa foto; declarațiile inculpatului …..
Întrucât fapta a rămas în faza de tentativă, nu a existat prejudiciu material, astfel că persoana vătămată …. nu a formulat pretenții civile în cauză.
4.) În data de 24.12.2013 numita ….. (70 de ani) din Oradea, str. …. 7/A a formulat o plângere la organele de poliție, solicitând tragerea la răspundere penală a persoanei care, în data de 16.12.2013, a indus-o în eroare, cauzându-i un prejudiciu de 1.000 lei.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că în data de 16.12.2013, în intervalul orelor 13.00-14.00, inculpatul ….. a bătut la ușa apartamentului persoanei vătămate B…, prezentându-se ca nepot al acesteia. Persoana vătămată l-a asemănat cu nepotul …., fiul nepoatei sale …., întrebându-l în același timp, dacă el este fiul lui ….. Inculpatul a spus că da și că a venit la ea să-l ajute cu suma de 1000 lei, pentru că a murit bunica sa, adică sora părții vătămate, pentru a cumpăra sicriu, bani pe care îi va înapoia în aceeași zi, în câteva ore. Numita ….. i-a dat banii, iar după plecarea din locuință a inculpatului ……, aceasta a sunat la sora sa, care i-a comunicat că nu-i nimic adevărat, moment în care aceasta a realizat că a fost înșelată.
La o parte din discuții a participat și fiul persoanei vătămate, martorul …, care se afla în locuință având piciorul în ghips. Persoana vătămată l-a descris după semnalmente și cu ocazia efectuării reconstituirii l-a recunoscut pe inculpat, în persoana individului care s-a prezentat în calitate de nepot al său.
Totodată inculpatul a recunoscut că a fost la apartamentul persoanei vătămate și s-a prezentat în calitate de nepot, când a cerut și primit de la aceasta suma de 1000 lei, pentru a cumpăra un sicriu.
Situația de fapt rezultă din următoarele mijloace de probă: plângerea penală și declarațiile persoanei vătămate ….; declarația martorului …; proces-verbal de reconstituire și planșa foto; declarațiile inculpatului …
Persoana vătămată ….. a declarat că formulează pretenții civile în cuantum de 1.000 lei.
5.) În data de 16.01.2014 numitul ….ile (78 de ani) din Oradea, str. …..a formulat o plângere la organele de poliție, solicitând tragerea la răspundere penală a persoanei care, în data de 03.01.2013, l-a indus în eroare, cauzându-i un prejudiciu de 1.000 lei.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că în data de 03.01.2013, în jurul orelor 11.30, în timp ce persoana vătămată …. era acasă cu soția sa, la interfonul apartamentului a sunat inculpatul ….. După ce i-a deschis ușa apartamentului, l-a întrebat dacă este … băiatul lui ….., din Oradea, prieten de familie. Inculpatul a confirmat, iar după ce a fost invitat în locuință, fiind întrebat de persoana vătămată ce mai face, acesta i-a spus că are un necaz, a decedat mama sa și nu are bani să o scoată din spital, cerându-i totodată cu împrumut suma de 1.200 lei, bani pe care o să-i restituie în aceeași zi, după orele 16.00. Persoana vătămată i-a dat suma de 1000 lei. În aceeași zi spre seară, văzând că "…."; nu mai vine cu banii, a sunat la prietenul său ……, care i-a comunicat că fiul său nu l-a căutat și nici soția nu i-a decedat. Astfel persoana vătămată s-a deplasat la Poliția Municipiului Oradea, unde a relatat ce i s-a întâmplat, dar nu dorit atunci să depună reclamație.
În data de 08.01.2014 prietenul său ….. i-a adus cotidianul "Crișana";, unde era relatată știrea cu privire la faptul că a fost reținut de organele de poliție un tânăr care a înșelat în același mod mai multe persoane din Oradea. Persoana vătămată s-a prezentat la Poliția Municipiului Oradea unde a depus plângere împotriva inculpatului, pe care l-a recunoscut cu ocazia efectuării reconstituirii.
Inculpatul …….. a recunoscut comiterea faptei.
Situația de fapt rezultă din următoarele mijloace de probă: plângerea penală și declarațiile părții vătămate ……; proces-verbal de reconstituire și planșa foto; declarația inculpatului ……..
Persoana vătămată ….. a declarat că formulează pretenții civile în cuantum de 1.000 lei.
Audiat în calitate de inculpat, numitul ……. a recunoscut că a înșelat persoanele vătămate, cărora li s-a prezentat în calitate de nepot sau fiu al unor prieteni de familie ai acestora și, sub pretextul că i-a murit mama sau bunica și are nevoie urgentă de bani, a reușit să le producă un prejudiciu total în suma de 4600 lei, bani pe care i-a cheltuit în interes personal. Totodată a mai arătat că le-a vorbit în limba română sau maghiară, în funcție de numele care era afișat la interfon sau pe ușa apartamentului și că de obicei căuta persoane înaintate în vârstă, cărora le câștiga mai repede încrederea, iar discuția cu acestea dura cel mult 10 minute, pentru a nu realiza că sunt înșelate. A precizat că nu a avut o anumită regulă în a găsi victime, ci acționa la întâmplare, însă s-a orientat spre persoane înaintate în vârstă și că regretă sincer faptele comise.
În fața instanței, audiat fiind la termenul din 12.09.2014 inculpatul a recunoscut faptele de care este acuzat și a solicitat să fie judecat pe baza procedurii recunoașterii învinuirii prev. de art. 375 Cod procedură penală.
B. Cu privire la celelalte 39 de acte materiale de înșelăciune pentru care inculpatul …… a fost trimis în judecată separat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea ( în dosar nr. ……/P/2013) și condamnat definitiv prin s.p. nr. 112/18.01.2014 a Judecătoriei Oradea, modificată și definitivă prin dec. pen. nr. 63/A/28.02.2014 a Curții de Apel Oradea, prin hotărârea amintită s-a reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
1). La data de 27.06.2012, la organele de urmărire penală, a fost înregistrata plângerea părții vătămate ….., cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 26.06.2012, în jurul orelor 13:00-14:00, a căutat-o la domiciliu și, sub pretextul că este o cunoștință a sa și că i-a decedat mama, i-a solicitat, pentru câteva ore, un împrumut în sumă de 800 lei pentru a achiziționa sicriul, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Autorul a fost identificat în persoana inculpatului ……., persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 800 lei.
2). La data de 15.11.2012, la organele de urmărire penală, a fost înregistrata plângerea părții vătămate ………. cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 14.11.2012, în jurul orelor 13:00, a căutat-o la domiciliu și, sub pretextul că este nepotul său, căruia i-a decedat mama, i-a solicitat, pentru câteva ore, un împrumut în sumă de 300 lei pentru a achiziționa sicriul, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor, autorul a fost identificat în persoana inculpatului ……., persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia conducerii în teren.
De asemenea, cu ocazia conducerii în teren partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 300 lei.
3.) La data de 15.01.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părților vătămate ……. cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 14.01.2013, în jurul orelor 11:00, i-a căutat la domiciliu și, sub pretextul că este o cunoștință a numitei ……… și că i-a decedat mama, le-a solicitat, pentru câteva ore, un împrumut în sumă de 1400 lei, respectiv 300 de euro, pentru a achiziționa sicriul, sume cu care le-a prejudiciat pe cele două părți vătămate.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ……..I persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii părțile vătămate l-au recunoscut pe acesta ca fiind cel care le-a înșelat.
Părțile vătămate au formulat pretenții civile în sumă de 800 lei (..), respectiv 300 euro (…..), fiind vorba de 2 părți vătămate și două acte materiale.
4.) La data de 30.01.2013, la organele de urmărire penală, a fost înregistrată plângerea părții vătămate ……. cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 29.01.2013, în jurul orelor 17:30, a căutat-o la domiciliu și, sub pretextul că este nepotul său și că i-a decedat tatăl și fratele i-a solicitat, pentru câteva ore, un împrumut în sumă de 800 lei pentru a achiziționa sicriul, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ….., persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 800 lei.
5.) La data de 23.01.2013, la organele de urmărire penală, a fost înregistrată plângerea părții vătămate ….. cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 23.01.2013, în jurul orelor 11:30, a căutat-o la domiciliu și, sub pretextul că este nepotul său și că sora sa are nevoie de bani pentru o operație, i-a solicitat un împrumut în sumă de 1500 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ,,,,, persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei.
De asemenea, cu ocazia conducerii în teren, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată nu a mai formulat, ulterior, pretenții civile în cauză.
6.) La data de 08.02.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ……….. cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 07.02.2013, în jurul orelor 10:00, a căutat-o la domiciliu și, sub pretextul că este nepotul său și că mama sa este internată în spital și are nevoie de bani, i-a solicitat un împrumut, pentru câteva ore, în sumă de 2500 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ………, persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 2500 lei.
7.) La data de 21.02.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ………… cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 18.02.2013, în jurul orelor 11:00, a căutat-o la domiciliu și, sub pretextul că este o cunoștință a soțului acesteia, - decedat la acea dată, și că fratele acestuia urmează a fi operat și are nevoie de bani, i-a solicitat un împrumut, pentru câteva ore, în sumă de 200 euro și 250 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului …….. persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei.
De asemenea, cu ocazia conducerii în teren, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 1150 lei.
8.) La data de 28.02.2013 la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ………… cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 28.02.2013, în jurul orelor 11:00, a căutat-o la domiciliu și, sub pretextul că este nepotul său și că are nevoie de niște bani, i-a solicitat un împrumut, pentru câteva ore, în sumă de 900 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ….. persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 900 lei.
9). La data de 12.03.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ………… cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 12.03.2013, în jurul orelor 11:30, a căutat-o la domiciliu și, sub pretextul că este nepotul unei rude și că are nevoie de niște bani, pentru avans la un apartament, i-a solicitat un împrumut, pentru câteva ore, în sumă de 500 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ………., persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 500 lei.
10). La data de 25.03.2013 la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ……… cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 25.03.2013, în jurul orelor 11:15, a căutat-o la domiciliu și, sub pretextul că este nepotul său și că tatăl său a decedat și are nevoie de bani pentru sicriu, i-a solicitat un împrumut, pentru câteva ore, în sumă de 1700 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului …….., persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 1700 lei.
11.) La data de 03.04.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ………. cu privire la faptul că, o persoană necunoscută, la data de 02.04.2013, în jurul orelor 15:00, a căutat-o la domiciliu și, sub pretextul că este nepotul său și că are nevoie de niște bani, pentru achiziționarea unui apartament, i-a solicitat un împrumut, pentru câteva ore, în sumă de 400 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ……….., persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a infracțiunii.
De asemenea, cu ocazia conducerii în teren, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 400 lei.
12.) La data de 08.05.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate …….. cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 08.05.2013, în jurul orelor 11:00, a acostat-o pe stradă și ulterior a mers cu ea la domiciliu, unde, sub pretextul că este un vecin al ei din sat și că i-a murit soția, i-a solicitat un împrumut, pentru câteva ore, în sumă de 100 lei, pentru cumpărarea unui sicriu, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ………..I, persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 100 lei.
13). La data de 08.05.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ……. cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 08.05.2013, în jurul orelor 10:00, a venit la domiciliul său, unde, sub pretextul că este un vecin, i-a solicitat un împrumut, pentru câteva ore, în sumă de 600 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ……. persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 600 lei.
14). La data de 13.05.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ……… cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 13.05.2013, în jurul orelor 15:00, a căutat-o la domiciliu și, sub pretextul că este fiul medicului de familie al acestora și că mama sa a decedat având nevoie de bani pentru sicriu, i-a solicitat un împrumut, pentru câteva ore, în sumă de 1500 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ……….. persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată nu a formulat pretenții civile în cauză.
15). La data de 26.06.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate …………. cu privire la faptul că, o persoană necunoscută, la data de 26.06.2013, în jurul orelor 10:00, a acostat-o pe stradă și ulterior a mers cu ea la domiciliu, unde, sub pretextul că este o rudenie a sa și că tatăl său a decedat având nevoie de bani, i-a solicitat un împrumut, pentru o zi, în sumă de 1850 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ………… persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 1850 lei.
16). La data de 04.07.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate …….. cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 04.07.2013, în jurul orelor 10:00, a căutat-o la domiciliu și, sub pretextul că este fiul unei prietene de familie a sa și că aceasta a decedat, având nevoie de bani pentru sicriu, i-a solicitat un împrumut, pentru câteva ore, în sumă de 1500 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ………, persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 1500 lei.
17). La data de 18.07.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ………. cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 16.07.2013, în jurul orelor 13:00, a căutat-o la domiciliu și, sub pretextul că este vecinul său și că mama sa a decedat având nevoie de bani, i-a solicitat un împrumut, pentru câteva ore, în sumă de 3500 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului …… persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 3500 lei.
18). La data de 26.07.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate …………. cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 26.07.2013, în jurul orelor 16:30, a acostat-o pe stradă și, sub pretextul că este nepotul său și că tatăl său a decedat, i-a solicitat un împrumut, pentru câteva ore, în sumă de 2500 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ……. persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei.
De asemenea, întrucât în apropierea locuinței părții vătămate sunt montate camere de supraveghere, au fost ridicate imaginile de la acea dată, autorul fiind surprins pe camerele de supraveghere în timp ce mergea alături de partea vătămată spre locuința acesteia. Inculpatul s-a recunoscut în acele imagini ca fiind cel care a însoțit-o pe partea vătămată.
Întrucât partea vătămată a decedat între timp, s-a constituit parte civilă în cauză fiul acestea, numitul ……., cu suma de 2500 lei.
19). La data de 02.09.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate …….. cu privire la faptul că, o persoană necunoscută, la data de 02.09.2013, în jurul orelor 13:00, a căutat-o la domiciliu, unde , sub pretextul că este nepotul său și că mama sa a decedat având nevoie de bani pentru înmormântare, i-a solicitat un împrumut, în sumă de 1400 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ……., persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 1400 lei.
20).La data de 10.09.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ……… cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 09.09.2013, în jurul orelor 11:00, a căutat-o la domiciliu, unde, sub pretextul că este nepotul său și că tatăl său a decedat având nevoie de bani pentru înmormântare, i-a solicitat un împrumut, în sumă de 1800 lei și 60.000 forinți, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului …, persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată nu a mai formulat ulterior pretenții civile în cauză.
21). La data de 03.10.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ……….. cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 27.09.2013, în jurul orelor 17:00, a acostat-o pe stradă și ulterior a mers cu ea la domiciliu, unde, sub pretextul că fiul părții vătămate este internat în spital, urmând a fi operat, și că acesta l-ar fi trimis la ea după bani, i-a solicitat suma de 3800 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului …………. persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 4800 lei.
22). La data de 11.10.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ……. cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 11.10.2013, în jurul orelor 11:00, a căutat-o la domiciliu, unde, sub pretextul că este nepotul său și tatăl său a decedat având nevoie de bani pentru sicriu, i-a solicitat un împrumut, pentru câteva ore, în sumă de 2000 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ………. persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, întrucât în scara locuinței părții vătămate sunt montate camere de supraveghere, au fost ridicate imaginile de la acea dată, autorul fiind surprins pe camerele de supraveghere în timp ce intra în scara blocului. Inculpatul s-a recunoscut în acele imagini ca fiind el, la momentul comiterii faptei.
Cu ocazia reconstituirii, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 2000 lei.
23). La data de 16.10.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ……… cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 15.10.2013, în jurul orelor 14:00, a căutat-o la domiciliu, unde, sub pretextul că este rudă a sa și că soția i-ar fi decedat având nevoie de bani pentru sicriu, i-a solicitat un împrumut, în sumă de 1100 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului …….. persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 1100 lei.
24).La data de 22.10.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ……… cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 18.10.2013, în jurul orelor 10:00, a căutat-o la domiciliu, unde, sub pretextul că este rudă a sa și că mama sa ar fi decedat având nevoie de bani pentru sicriu, i-a solicitat un împrumut, pentru câteva ore, în sumă de 2500 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului …….. persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 2500 lei.
25). La data de 22.10.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ……..cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 22.10.2013, în jurul orelor 13:45, a căutat-o la domiciliu, unde, sub pretextul că este rudă a sa și că mama sa a decedat având nevoie de bani pentru înmormântare, i-a solicitat un împrumut, pentru câteva ore, în sumă de 2000 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ………. persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 2000 lei.
26). La data de 28.10.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ……… cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 25.10.2013, în jurul orelor 17:00, a căutat-o la domiciliu, unde, sub pretextul că este o cunoștință veche și că mama sa ar fi decedat având nevoie de bani pentru înmormântare, i-a solicitat un împrumut, pentru câteva ore, în sumă de 4500 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ………..persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 4500 lei.
27.) La data de 30.10.2013 la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ………. cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 29.10.2013, în jurul orelor 10:00, a căutat-o la domiciliu, unde, sub pretextul că este nepotul său și că mama sa a decedat având nevoie de bani pentru înmormântare, i-a solicitat un împrumut, în sumă de 70 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ………., persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată nu a mai formulat ulterior pretenții civile.
28). La data de 30.10.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ……….cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 29.10.2013, în jurul orelor 14:00, a căutat-o la domiciliu, unde, sub pretextul că este nepotul său și că tatăl său ar fi decedat având nevoie de bani pentru înmormântare, i-a solicitat un împrumut, în sumă de 1500 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ………, persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 1500 lei.
29). La data de 13.11.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ………….. cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 12.11.2013, în jurul orelor 17:30, a căutat-o la domiciliu, unde, sub pretextul că este nepotul său și că tatăl său a decedat având nevoie de bani pentru sicriu, i-a solicitat un împrumut, în sumă de 200 lei, 100 euro ș 100 franci elvețieni, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ……… persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 200 lei, 100 franci elvețieni și 100 euro.
30.) La data de 22.11.2013, la organele de urmărire penală fost înregistrată plângerea părții vătămate ……… u privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 22.11.2013, în jurul orelor 17:00, a căutat-o la domiciliu, unde, sub pretextul că este nepotul său și că un alt nepot ar fi decedat având nevoie de bani pentru cheltuieli, i-a solicitat un împrumut, pentru câteva ore, în sumă de 1500 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ……………persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată nu a mai formulat pretenții civile în cauză.
31). La data de 26.11.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate …….. cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 25.11.2013, în jurul orelor 11:00, a căutat-o la domiciliu, unde, sub pretextul că este nepotul său și că mama sa a decedat având nevoie de bani pentru cheltuielile de înmormântare, i-a solicitat un împrumut, pentru câteva ore, în sumă de 4900 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului .. persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 4900 lei.
32). La data de 02.12.2013 la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ………. cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 02.12.2013, în jurul orelor 14:50, a căutat-o la domiciliu, unde, sub pretextul că este nepotul său și că mama sa a decedat având nevoie de bani pentru cheltuielile de înmormântare, i-a solicitat un împrumut, pentru câteva ore, în sumă de 400 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ………persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată nu a mai formulat pretenții civile în cauză.
33). La data de 02.12.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ……… cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 02.12.2013, în jurul orelor 13:15, a căutat-o la domiciliu unde, sub pretextul că este nepotul său și că mama sa a decedat având nevoie de bani pentru cheltuielile de înmormântare, i-a solicitat un împrumut, pentru câteva ore, în sumă de 3000 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ………, persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 3000 lei.
34). La data de 10.12.2013 la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ……….. cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 10.12.2013, în jurul orelor 12:15, a căutat-o la domiciliu, unde, sub pretextul că este nepotul său și că tatăl său a decedat, având nevoie de bani pentru cheltuielile de înmormântare, i-a solicitat un împrumut, pentru câteva ore, în sumă de 2400 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ………, persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 2400 lei.
35). La data de 13.12.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate …………. cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 12.12.2013, în jurul orelor 12:30, a căutat-o la domiciliu, unde, sub pretextul că este nepotul său și că tatăl său a decedat având nevoie de bani pentru sicriu, i-a solicitat un împrumut, pentru câteva ore, în sumă de 1000 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului …, persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 1000 lei.
36). La data de 18.12.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ……. cu privire la faptul că, la data de 18.12.2013, în jurul orelor 13:30, o persoană necunoscută, care s-a recomandat ca fiindu-i rudă, sub pretextul că o rudă a părții vătămate pe nume ………. a decedat în spital și că ar avea nevoie de bani pentru achiziționarea sicriului, i-a solicitat un împrumut pentru câteva ore, sens în care a acordat acest împrumut, fiind astfel prejudiciată cu suma de 1250 lei.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului …. persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
37). La data de 18.12.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ………… cu privire la faptul că o persoană necunoscută, la data de 18.12.2013, în jurul orelor 13:00, a căutat-o la domiciliu, unde, sub pretextul că este fiul preotului paroh și că tatăl său urmează a fi operat având nevoie de bani, i-a solicitat un împrumut, pentru câteva ore, în sumă de 250 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată.
Pe parcursul cercetărilor autorul a fost identificat în persoana inculpatului ………….., persoană care a condus organele de poliție la această adresă, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii.
De asemenea, cu ocazia reconstituirii, partea vătămată l-a recunoscut pe acesta ca fiind cel care a înșelat-o.
Organele de poliție i-au restituit părții vătămate suma de 250 lei, iar aceasta nu a mai formulat pretenții civile în cauză.
38). La data de 18.12.2013, la organele de urmărire penală a fost înregistrată plângerea părții vătămate ………… cu privire la faptul că, o persoană necunoscută, la data de 18.12.2013, în jurul orelor 12:30, a acostat-o în fața locuinței de domiciliu, unde, sub pretextul că nepoata sa ar fi decedat și are nevoie de bani pentru sicriu, i-a solicitat suma de 500 lei, sumă cu care a prejudiciat-o pe partea vătămată. Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Cu privire la aplicabilitatea legii penale mai favorabile, instanța va reține că în mod global, pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată pentru care inculpatul a fost trimis în judecată sunt mai favorabile dispozițiile legii vechi, respectiv Codul penal din 1969, având în vedere faptul că întreaga activitate infracțională, respectiv toate actele materiale de înșelăciune reținute în sarcina inculpatului alcătuiesc conținutul unei singure infracțiuni de înșelăciune în formă continuată.
Astfel, chiar dacă la încadrarea juridică din s.pen. nr. 112/18.01.2014 a Judecătoriei Oradea, modificată și definitivă prin dec. pen. nr. 63/A/28.02.2014 a Curții de Apel Oradea s-au reținut atât prevederile legii noi cât și cele din legea veche- art. 244 al. 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 al. 2 și art. 37 lit. a) Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal (aplicarea legii penale mai favorabile a fost făcută pe instituții autonome), în speță apreciem că legea veche este mai favorabilă în mod global, fiind vorba de 44 acte materiale de înșelăciune, cu 44 de subiecți pasivi diferiți, prin urmare potrivit legii noi ar trebui reținute 44 infracțiuni distincte de înșelăciune, aflate în concurs real, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
În consecință, instanța consideră că se impune recalcularea pedepsei pentru infracțiunea continuată urmând a fi aplicate dispozițiile Codului penal din 1969 privind tratamentul sancționator al infracțiunii continuate și al recidivei postcondamnatorii.
Instanța va constata că prin s.p. nr. 112/18.01.2014 a Judecătoriei Oradea, modificată și definitivă prin dec. pen. nr. 63/A/28.02.2014 a Curții de Apel Oradea, inculpatul ……… a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 al. 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 al. 2 și art. 37 lit. a) Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal (39 de acte materiale), la care s-a adăugat pedeapsa de 3 ani închisoare în urma revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin s.pen. 9……./25.06.2012 a Judecătoriei Deva, definitivă la data de 17.07.2012.
În vederea recalculării pedepsei pentru infracțiunea continuată, în baza art. 37 Cod penal (care conține aceleași dispoziții ca și art. 43 Cod penal din 1969, prin urmare apreciem că se impune aplicarea textului legal în vigoare la data realizării operațiunii de recalculare a pedepsei), instanța va desființa s.pen. nr. …….01.2014 a Judecătoriei Oradea, modificată și definitivă prin dec. pen. nr. …….02.2014 a Curții de Apel Oradea, urmând a realiza o judecată unitară a celor 44 acte materiale de înșelăciune care alcătuiesc conținutul unei singure infracțiuni de înșelăciune în formă continuată.
În drept, fapta inculpatului …… care, în perioada iunie 2012-decembrie 2013, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale și folosind același mod de operare, respectiv profitând de vârsta și bunăvoința persoanelor vătămate, a indus în eroare un număr de 44 de persoane vătămate, pretinzând că este nepot sau altă rudă a acestora și că are nevoie urgentă de un împrumut pe termen scurt, cauzându-le acestora prejudicii, folosind banii în interes personal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (44 acte materiale), prev. de art. 215 alin.1, 2 și 3 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin.2, art. 42 și art. 37 alin.1 lit.a) Cod penal din 1969, cu referire la art. 5 Cod penal.
Primul termen al recidivei postcondamnatorii, prev. de art. 37 al. 1 lit. a) Cod penal din 1969, îl constituie pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin s.pen. ……./25.06.2012 a Judecătoriei Deva, definitivă la data de 17.07.2012, prin care s-a stabilit un termen de încercare de 5 ani, calculat potrivit art. 82 al. 3 Cod penal din 1969, de la data rămânerii definitive a s.p. nr. …. a Judecătoriei Timișoara, respectiv de la data de 03.01.2012-filele 63-64 și 86 dosar inst.
Față de cele reținute mai sus, instanța, constatând vinovăția inculpatului ……..aflat în prezent în stare de detenție în Penitenciarul Oradea, recidivist postcondamnatoriu, în baza art. 215 alin.1, 2 și 3 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin.2, art. 42 și art. 37 alin.1 lit.a) Cod penal din 1969, cu referire la art. 5 Cod penal și cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod procedură penală, îl va condamna pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (44 acte materiale), la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 86/4 alin.1 Cod penal din 1969, cu referire la art. 83 alin.1 Cod penal din 1969 instanța va revoca suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin s.pen. 956/25.06.2012 a Judecătoriei Deva, rămasă definitivă la data de 17.07.2012, pedeapsă care se va executa în întregime alături de pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, astfel că inculpatul ……….. va executa în final pedeapsa rezultantă de 6 (șase) ani închisoare, în regim de detenție.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului ……. instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal din 1969, faptele comise de acesta și pericolul social concret al faptelor, pericol social ce rezultă din împrejurările concrete ale comiterii faptelor, astfel cum au fost reținute mai sus, din modalitatea de operare specifică, numărul mare al persoanelor înșelate-44 de victime, faptul că inculpatul și-a ales victimele cunoscând că acestea sunt persoane în vârstă, mai vulnerabile și mai ușor de influențat. În ce privește urmările faptelor, care au de asemenea relevanță în aprecierea pericolului reprezentat de persoana inculpatului, instanța reține că aceste urmări au o gravitate sporită prin atingerea adusă patrimoniului persoanelor vătămate, de regulă pensionari cu venituri modeste, dar și inducerea unei stări de temere și de nesiguranță pentru persoanele în vârstă care, de regulă, locuiesc singure.
Se mai are în vedere persoana inculpatului, în vârstă de 24 ani la data faptelor, care nu are o ocupație sau un loc de muncă și este cunoscut cu antecedente penale.
Pe de altă parte s-a ținut seama de faptul că inculpatul a colaborat cu organele judiciare, a recunoscut și a regretat toate cele 44 de acte materiale de înșelăciune, astfel că s-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum corespunzător, ținând seama de limitele speciale prevăzute de legea veche, reduse cu 1/3, conform art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
Instanța reține că, potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
În consecință, instanța va aplica inculpatului pedepsele accesorii potrivit legii vechi, respectiv Codul penal din 1969, astfel că în baza art.12 al. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969, va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
De precizat că prin sentința penală nr. 5……/2014 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a admis contestația la executare formulată din oficiu de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Oradea, prin care s-a solicitat să se reanalizeze conținutul mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza s.p. nr. 112/2014 a Judecătoriei Oradea, însă și în contextul soluționării contestației la executare s-a omis să se aibă în vedere la deducerea perioadelor executate și ziua de 24.10.2011, dedusă atât prin s.p. nr. 112/2014 a Judecătoriei Oradea (dar nepreluată în cuprinsul mandatului) cât și prin s.p. nr. 956/2012 a Judecătoriei Deva (filele 22,63-64 82-83 dosar inst.).
În consecință, în baza art. 36 alin.3 Cod penal din 1969 va deduce din pedeapsa aplicată perioada deja executată din data de 14.04.2011, din 24.10.2011 până la data de 20.12.2011, precum și din data de 18.12.2013 la zi.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța reține că în ședința publică din data de 12.09.2014, audiat fiind, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor comise în dauna părților civile …… inclusiv sub aspectul cuantumului sumelor ,,împrumutate,, de la fiecare parte civilă, sume necontestate de inculpat- filele 76-77 verso-dosar inst.
Potrivit art. 23 alin. 3 Cod procedură penală, în cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța obligă la despăgubiri în măsura recunoașterii.
Așa fiind, în baza art.19 și 397 Cod procedură penală rap. la art.1357 C.civ., instanța va obliga inculpatul la plata de despăgubiri civile în favoarea părților civile, după cum urmează: în favoarea părții civile ….., suma de 2000 lei, reprezentând daune materiale; în favoarea părții civile ……, suma de 600 lei, reprezentând daune materiale; în favoarea părții civile ……, suma de 1000 lei, reprezentând daune materiale; în favoarea părții civile ……., suma de 1000 lei, reprezentând daune materiale;
Instanța va constata că persoana vătămată ……….. nu a formulat pretenții civile în cauză.
Pe de altă parte instanța va menține dispozițiile din s.p. nr. 112/18.01.2014 a Judecătoriei Oradea, modificată și definitivă prin dec. pen. nr. 63/A/28.02.2014 a Curții de Apel Oradea, referitoare la latura civilă a cauzei, respectiv dispozițiile cu privire la obligarea inculpatului …….. la plata despăgubirilor civile către părțile civile cât și dispozițiile privind măsura de siguranță a confiscării speciale.
Totodată instanța va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.734/2014 din 06.05.2014, emis în baza s. pen. nr. 531/2014 a Judecătoriei Oradea și emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei hotărâri.
În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu ….., în cuantum de 200 lei, va fi plătit din fondurile M.J. în contul Baroului Bihor, conform delegației nr. 1524/2014, iar în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă, instanța va obliga inculpatul, aflat în culpă procesuală, să plătească statului 1200 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 5 Cod penal reține că, în mod global, legea penală mai favorabilă în cauză este legea penală veche.
Constată că prin s.p. nr. …...2014 a Judecătoriei Oradea, modificată și definitivă prin dec. pen. nr. …...02.2014 a Curții de Apel Oradea, inculpatul ….. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 al. 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 al. 2 și art. 37 lit. a) Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal (39 de acte materiale), la care s-a adăugat pedeapsa de 3 ani închisoare în urma revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin s.pen. 956/25.06.2012 a Judecătoriei Deva, definitivă la data de 17.07.2012.
În baza art. 37 Cod penal desființează s.pen. nr. …..01.2014 a Judecătoriei Oradea, modificată și definitivă prin dec. pen. nr. …..02.2014 a Curții de Apel Oradea.
În baza art. 215 alin.1, 2 și 3 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin.2, art. 42 și art. 37 alin.1 lit.a) Cod penal din 1969, cu referire la art. 5 Cod penal și cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul … fără ocupație, necăsătorit, recidivist postcondamnatoriu, în prezent aflat în stare de detenție în Penitenciarul Oradea, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (44 acte materiale), la pedeapsa de:
3 ani închisoare
În baza art. 86/4 alin.1 Cod penal din 1969, cu referire la art. 83 alin.1 Cod penal din 1969 revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin s.pen. …..2012 a Judecătoriei Deva, rămasă definitivă la data de 17.07.2012, pedeapsă care se execută în întregime alături de pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, astfel că inculpatul …….. execută pedeapsa rezultantă de:
6 (șase) ani închisoare, în regim de detenție.
În baza art.12 al. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 36 alin.3 Cod penal din 1969 deduce din pedeapsa aplicată perioada deja executată din data de 14.04.2011, din 24.10.2011 până la data de 20.12.2011, precum și din data de 18.12.2013 la zi.
În baza art.19 și 397 Cod procedură penală rap. la art.1357 C.civ., obligă inculpatul la plata de despăgubiri civile în favoarea părților civile, după cum urmează:
-în favoarea părții civile ……, suma de 2000 lei, reprezentând daune materiale;
-în favoarea părții civile ., suma de 600 lei, reprezentând daune materiale;
-în favoarea părții civile ………., suma de 1000 lei, reprezentând daune materiale;
-în favoarea părții civile ……., suma de 1000 lei, reprezentând daune materiale;
Constată că persoana vătămată ………. nu a formulat pretenții civile în cauză.
Menține dispozițiile din s.p. nr. ….01.2014 a Judecătoriei Oradea, modificată și definitivă prin dec. pen. nr. ……../28.02.2014 a Curții de Apel Oradea, referitoare la latura civilă a cauzei, respectiv dispozițiile cu privire la obligarea inculpatului …… la plata despăgubirilor civile către părțile civile cât și dispozițiile privind măsura de siguranță a confiscării speciale.
Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.734/2014 din 06.05.2014 emis în baza s. pen. nr. 531/2014 a Judecătoriei Oradea și emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei hotărâri.
În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu …., în cuantum de 200 lei, va fi plătit din fondurile M.J. în contul Baroului Bihor, conform delegației nr. 1……/2014.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului 1200 lei cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10.10.2014.
Președinte, Grefier,