înşelăciune. Jurisprudență Înşelăciune
Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Sentinţă penală nr. 244 din data de 29.06.2017
Prin rechizitoriul nr. 673/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 4269/110/2015 din 15 decembrie 2016 s-a dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpați, pentru comiterea următorilor infracțiuni:
T.T.M. - persoană aflată în executarea unei pedepse privative de libertate - pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 244 al. 1, 2 C.pen., cu aplic. art. 41 al. 1 C.pen.; tentativă de înșelăciune, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 244 al. 1, 2 C.pen., cu aplic. art. 41 al. 1 C.pen. și constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 al. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 al. 1 C.pen., totul cu aplic. art. 38 al. 1 C.pen., constând în aceea că: fiind deținut în cadrul Penitenciarului G., în cursul anului 2015 a inițiat împreună cu colegul său de cameră G.A. un grup infracțional organizat având ca obiect de activitate săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune prin telefon (metoda "accidentul";), iar în cursul verii anului 2015 a coordonat activitatea acestui grup și a indus în eroare 14 persoane vătămate domiciliate pe raza jud. Bacău (I.T., B.M., G.N., A.M., C.M., P.M., D.T., S.P., C.V., D.E., L.P., D.M., B.C. și M.G.), cărora le-a prezentat ca adevărate implicările unor rude ale acestora în accidente rutiere sau altercații și le-a solicitat diverse sume de bani, în lei sau valută, pentru ca acestea să scape de răspunderea juridică, aducând persoanelor vătămate prejudicii bănești (astfel cum s-a prezentat în situația de fapt a prezentului rechizitoriu). De asemenea, în noaptea de 29.08.2015, a încercat să o inducă în eroare prin aceeași modalitate pe persoana vătămată N.M.
G.A. - persoană aflată în executarea unei pedepse privative de libertate - pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 244 al. 1, 2 C.pen., cu aplic. art. 41 al. 1 C.pen.; și constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 al. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 al. 1 C.pen., totul cu aplic. art. 38 al. 1 C.pen., constând în aceea că: fiind deținut în cadrul Penitenciarului G., în cursul anului 2015 a inițiat împreună cu colegul său de cameră T.T.M. un grup infracțional organizat având ca obiect de activitate săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune prin telefon (metoda "accidentul";), iar în cursul verii anului 2015 a coordonat activitatea acestui grup și a indus în eroare 14 persoane vătămate domiciliate pe raza jud. Bacău (I.T., B.M., G.N., A.M., C.M., P.M., D.T., S.P., C.V., D.E., L.P., D.M., B.C. și M.G.), cărora le-a prezentat ca adevărate implicările unor rude ale acestora în accidente rutiere sau altercații și le-a solicitat diverse sume de bani, în lei sau valută, pentru ca acestea să scape de răspunderea juridică, aducând persoanelor vătămate prejudicii bănești (astfel cum s-a prezentat în situația de fapt a prezentului rechizitoriu).
T.D. - persoană aflată în stare de arest preventiv - pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 244 al. 1, 2 C.pen., cu aplic. art. 41 al. 1 C.pen.; și constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 al. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 al. 1 C.pen., totul cu aplic. art. 38 al. 1 C.pen., constând în aceea că: în cursul anului 2015 a aderat la grupul infracțional organizat inițiat de inculpații T.T.M. și G.A., având ca obiect de activitate săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune prin telefon (metoda "accidentul";), iar în cursul verii anului 2015 a întreprins acte de ajutor, primind sume de bani colectate de inculpatul G.I. de la victimele faptelor de înșelăciune și distribuindu-le mai departe, fie altor complici, fie soțului său T.T.M..
G.C. - persoană aflată în stare de arest preventiv - pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 244 al. 1, 2 C.pen.; și constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 al. 1 C.pen., totul cu aplic. art. 38 al. 1 C.pen., constând în aceea că: în cursul anului 2015 a aderat la grupul infracțional organizat inițiat de inculpații T.T.M. și G.A., având ca obiect de activitate săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune prin telefon (metoda "accidentul";), iar în cursul verii anului 2015 a întreprins acte de ajutor, primind diverse sume de bani de la inculpata T.D., bani proveniți din săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune, pe care le distribuia la penitenciar inculpaților T.T.M. și G.A..
G.D. -pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 244 al. 1, 2 C.pen.; și constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 al. 1 C.pen., totul cu aplic. art. 38 al. 1 C.pen. , constând în aceea că: în cursul anului 2015 a aderat la grupul infracțional organizat inițiat de inculpații T.T.M. și G.A., având ca obiect de activitate săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune prin telefon (metoda "accidentul";), iar în cursul verii anului 2015 a întreprins acte de ajutor, primind diverse sume de bani de la inculpata T.D., bani proveniți din săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune, pe care le distribuia la penitenciar inculpaților T.T.M. și G.A.
G.I. - persoană aflată în stare de libertate - pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 244 al. 1, 2 C.pen.; și constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 al. 1 C.pen., totul cu aplic. art. 38 al. 1 C.pen., constând în aceea că: în cursul anului 2015 a aderat la grupul infracțional organizat inițiat de inculpații T.T.M. și G.A., având ca obiect de activitate săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune prin telefon (metoda "accidentul";), iar în cursul verii anului 2015 a întreprins acte de ajutor, colectând sume de bani de la persoanele vătămate: I.T., B.M., G.N., A.M., D.T., S.P., C.V., D.E., L.P., D.M. și B.C., în urma inducerii lor în eroare de către inculpații T.M. și G.A., și distribuindu-le inculpatelor T.D. și T.R..
T.R. - persoană aflată în stare de libertate - (pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 244 al. 1, 2 C.pen.; și constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 al. 1 C.pen., totul cu aplic. art. 38 al. 1 C.pen., constând în aceea că: în cursul anului 2015 a aderat la grupul infracțional organizat inițiat de inculpații T.T.M. și G.A., având ca obiect de activitate săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune prin telefon (metoda "accidentul";), iar în cursul verii anului 2015 a întreprins acte de ajutor, colectând sume de bani de la inculpatul G.I., bani proveniți din săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune, la indicațiile telefonice ale inculpatei T.D., și distribuindu-le către destinatari.
S.I.- persoană aflată în stare de libertate - pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 244 al. 1, 2 C.pen.; și constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 al. 1 C.pen., totul cu aplic. art. 38 al. 1 C.pen., constând în aceea că: în cursul anului 2015 a aderat la grupul infracțional organizat inițiat de inculpații T.T.M. și G.A., având ca obiect de activitate săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune prin telefon (metoda "accidentul";), iar în cursul verii anului 2015 a întreprins acte de ajutor, colectând sume de bani de la inculpata G.C.,bani proveniți din săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune, și distribuindu-le inculpaților T.T.M. și G.A.
În partea finală a rechizitoriului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a propus arestarea preventivă a inculpaților T.T.M. și G.A., pentru comiterea infracțiunilor avute în vedere la trimiterea în judecată , chiar dacă erau arestați în alte cauze, în baza unor mandate de executare a pedepsei închisorii.
Prin ÎNCHEIEREA din 12 ianuarie 20416 a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul TRIBUNALULUI BACĂU a fost respinsă cererea procurorului privind arestarea preventivă a inculpaților T.T.M. și G.A., însă în contestația procurorului, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Bacău, prin ÎNCHEIEREA 11/CP/22 ianuarie 2016 a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați, pe numele cărora s.au emis mandatele de arestare preventivă nr. 2 și 3 din 22 ianuarie 2016.
Prevenția inculpatului T.T.M. a fost menținută, succesiv, în condițiile legii, până astăzi, chiar daca se află și în executarea unui mandat de executare a pedepsei închisorii.
Starea de arest preventiv a inculpaților trimiși îm judecată în această stare a fost menținută , în mod succesiv, de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bacău.
Prin ÎNCHEIEREA 12/P/13 ianuarie 2016 a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bacău s-a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul 673/P/2015 din 11 decembrie 2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău privind pe cei opt inculpați, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecății.
Prin ÎNCHEIEREA nr. 11/CP/22 ianuarie 2016 a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Bacău , pronunțată în dosarul 4269/110/2015 a fost înlocuită starea de arest preventiv cu măsura controlului judiciar în cazul inculpatului G.D.
Prin Încheierea din 11 martie 2016 a Curții de Apel Bacău pronunțată în dosarul 4269/110/2015 a fost înlocuită măsura arestării preventive și în cazul inculpatei G.C., cu măsura controlului judiciar.
Primul termen pentru judecata în fond a cauzei a fost la data de 26 aprilie 2016.
La data de 18 iulie 2016 s-au încheiat acorduri de mediere între inculpații T.T.M., T.D. și G.A., cu următoarele părți civile: G.N., D.T. și L.P. (filele 162-185, vol III dosar de fond).
La data de 14 august 2016 inculpații T.T.M., T.D. și G.A. au încheiat un acord de mediere cu partea civilă B.M. (filele 73-79 vol- IV dosar de fond).
În luna octombrie 2016 s-a încercat încheierea altor acorduri de mediere însă fără succes (filele 131-135, VOL. IV dosar de fond).
În luna noiembrie 2016 a fost audiat mediatorul B.C.D. care a confirmat împrejurarea că are în lucru și alte contracte de mediere , care însă nu s-au mai finalizat (fila 157 vol. IV fond).
Inculpații au fost audiați la următoarele termene de judecată:
G.I. la 28 februarie 2017 (filele 33-35, vol. V dosar fond)
M.I. fostă S. la data de 28 februarie 2017 (filele 36, 37 vol. V dosar de fond)
T.T.M. la data de 28 februarie 2017 (fila 38 vol. V dosar de fond)
T.D. la 28 martie 2017 (filele 57-58 vol V dosar de fond).
Inculpații susmenționați au solicitat judecata în formă abreviată pentru a benefica de reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3.
Inculpații G.C. și G.D. au fost audiați la termenul din 25 aprilie 2017, când în principal au solicitat achitarea iar în subsidiar suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, precizând că sunt de acord să presteze muncă în folosul comunității (filele 65-69 vol. V dosar de fond).
La același termen inculpații T.D. și T.T.M. au declarat că nu sunt de acord cu cheltuielile judiciare indicate în cuprinsul rechizitoriului (fila 70-71 vol. V dosar de fond).
La termenul din 30 mai 2017 au fost audiați inculpații S.R. fostă T. și G.A. (filele 145-147 dosar de fond).
Ambii și-au susținut nevinovăția.
A fost de acord să presteze muncă în folosul comunității doar inculpata S.R. fostă T., în cazul în care nu va fi achitată.
La termenul din 30 mai 2017 s-a reușit citirea actului de sesizare al instanței.
Persoanele vătămate care nu s-au putut prezenta în instanță au depus memorii la dosar , precizând că ce au avut de declarat au spus în fața organului de urmărire penală și că nu se prizintă în fața instanței pentru că nu vor să-i vadă pe inculpați și să-și aducă astfel aminte de traumele prin care au trecut (fila 9, vol. III). Alte persoane vătămate nu s-au putut prezenta din cauza sănătății precare. Au fost și părți vătămate care au cerut protecție din partea organelor judiciare pentru că inculpații le inspiră teamă.
Oricum, victimele trebuie să fie ferite de o traumă în plus și singura modalitate de a se vindeca de suferința îndurată o constituie soluționarea cauzei.
Au fost depuse la dosar cazierele actualizate ale inculpaților cât și câteva sentințe penale pronunțate de alte instanțe din țară.
Din întregul material probator administrat în cauză rezultă următoarea situație de fapt:
În vara anului 2015 au fost înșelate prin metoda "accidentul"; mai multe persoane în vârstă din județul Bacău, care au suferit pagube importante.
S-a dispus începerea urmăririi penale la data de 20 august 2015, la sesizarea persoanei vătămate I.T. din B., jud. Bacău, care a reclamat faptul că a fost indusă în eroare de două persoane necunoscute, una prezentându-se drept avocat, iar cealaltă fiul victimei, care era plecat la muncă în Anglia. Persoanei vătămate i s-a adus la cunoștință , în mod eronat că fiul său a produs un accident rutier în Anglia și pentru a nu fi tras la răspundere era necesar să-i trimită acestuia banii pe care îi are în locuință.
După aproximativ o oră, la domiciliul persoanei vătămate s-a prezentat o persoană cu un autoturism O.Z. , înmatriculat în Bulgaria cu nr. XXX, căreia persoana vătămată i-a dat suma de 330 euro, 500 lire sterline și 15400 lei.
Întrucât persoana vătămată a notat pe o foaie de hârtie numărul de înmatriculare al autoturismului, investigațiile efectuate de către organele de poliție au stabilit că autoturismul era utilizat de către inculpatul G.I. din orașul Târgu Ocna, jud. Bacău, de profesie taximetrist.
Astfel, s-a format dosarul nr. 255/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești.
S-au mai primit reclamanții similare și de la alte victime din județul Bacău înșelate prin metoda accidentul. Activitatea infracțională fiind de anvergură , prin ORDONANȚA procurorului nr. 2555/P/2015 din 21 septembrie 2015 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău , cauza fiind înregistrată sub nr. 673/P/2015, întrucât s-a constatat că s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, în vederea comiterii de astfel de infracțiuni.
S-a constatat că grupul infracțional organizat a fost constituit de către T.T.M. și G.A., ambii deținuți în Penitenciarul G., în executarea unei pedepse cu închisoarea, la care au aderat și l-au sprijinit:
G.I. din Tg. Ocna
T.D. din com. Independența, jud. G., soția inculpatului T.T.M.
G.C. și G.D. din G., verișorii inculpatului G.A.
S. I., actual M., din sat T.V., jud. G..
În final, cea mai mare parte din banii colectați de la victimele înșelate prin metoda accidentul ajungeau la cei doi deținuți.
De altfel, acesta a fost și scopul urmărit.
Evident că o parte din banii colectați reveneau și complicilor , ca răsplată pentru ajutorul acordat.
Cercetările efectuate în cauză au identificat următoarele victime ale înșelăciunii prin metoda accidentul. Această metodă mai este cunoscută și sub numele de metoda telefoniei mobile.
În seara zilei de 13.06.2015, în jurul orei 22:30, persoana vătămată C.V., în vârstă de 78 de ani, din mun. Moinești, a fost apelată pe postul său telefonic fix de către o persoană de sex masculin, care simula că plânge și care s-a recomandat drept fiul persoanei vătămate. Acesta i-a relatat că a avut o altercație cu niște tineri în fața unui supermarket, ocazie cu care a agresat pe unul dintre aceștia, iar în prezent se află la poliție. ";Fiul"; i-a relatat ";mamei"; sale că are nevoie de suma de 1.000 euro, însă aceasta a precizat că nu are o asemenea sumă de bani.
Imediat, persoana vătămată a discutat cu un alt bărbat, care s-a recomandat drept consulul din Italia și i-a cerut acesteia să facă rost de bani, pentru ca fiul său să scape de răspundere. În continuare, acesta a întrebat-o despre un reper din apropierea locuinței victimei, pentru ca o altă persoană să vină și să preia banii, iar persoana vătămată a dat drept reper catedrala.
Aceasta a precizat că nu are decât suma de 1.500 lei, însă i s-a cerut să remită toată suma cerută, iar în acest sens să amaneteze aur sau să împrumute bani. Persoana vătămată a răspuns că nu deține aur, iar la această oră târzie nu are de unde să împrumute bani.
În tot acest timp, persoanei vătămate i s-a cerut să nu închidă telefonul și să nu anunțe pe nimeni.
Persoana vătămată s-a deplasat la un vecin, de la care a împrumutat suma de 500 lei, acesta atrăgându-i atenția să nu ofere nicio sumă de bani, însă victima l-a ignorat.
În jurul orei 23:40, persoana vătămată a fost anunțată să coboare în fața blocului, pentru a preda banii. Aceasta a coborât, iar în față a oprit inculpatul G.I., aflat la volanul autoturismului marca O.Z., cu nr. de înmatriculare XXX (Bulgaria), care a coborât geamul portierei și i-a cerut persoanei vătămate banii. Aceasta i-a oferit suma de 2.000 lei, iar inculpatul a plecat, apoi, de la fața locului.
Ulterior, persoana vătămată a luat legătura cu fiul său, care i-a spus că nu a fost implicat în niciun incident.
În cursul lunii iulie 2015, în jurul orelor 22:30, persoana vătămată D.M., în vârstă de 77 de ani, din mun. Moinești, a fost contactată telefonic de către o persoană de sex masculin, care s-a recomandat a fi nepotul victimei. Acesta a relatat că a avut o altercație cu niște tineri, unul dintre aceștia a fost lovit mai tare, și are nevoie de suma de 8.000 lei pentru a se împăca cu acesta.
Persoana vătămată a spus că nu are atâția bani, dar s-a oferit să o sune pe mama nepotului său. Inculpatul i-a spus că nu este nevoie să facă acest lucru și i-a dat telefonul unei alte persoane, care s-a recomandat ca fiind avocat, fără a preciza vreun nume.
";Avocatul"; a întrebat-o ce sumă de bani deține, iar persoana vătămată i-a comunicat suma de 2.000 lei. ";Avocatul"; i-a cerut să pună banii într-un plic, să scrie suma exactă pe acesta și să aștepte sosirea unei persoane căreia să îi dea plicul.
Persoanei vătămate i s-a cerut să nu închidă telefonul, iar la un moment dat a fost anunțată să coboare în fața blocului, pentru a putea fi observată de persoana venită să ia banii.
Persoana vătămată a coborât cu plicul cu bani în fața blocului, iar în dreptul acesteia a oprit autoturismul condus de inculpatul G.I., care a luat plicul și a plecat de la fața locului.
La data de 03.08.2015, în jurul orei 00:00, persoana vătămată D.T., în vârstă de 33 de ani, a fost apelată pe telefonul fix de către un bărbat, care i-a cerut să lase receptorul jos, întrucât îi va face legătura prin centrală cu postul telefonic mobil, cerându-i, totodată, numărul de telefon mobil.
Persoana vătămată i-a dat respectivei persoane numărul de mobil, iar la scurt timp a primit un apel pe telefonul mobil de la o persoană de sex masculin care s-a recomandat ca fiind nepotul său din Italia (N.I.), acesta relatându-i că a provocat un accident rutier soldat cu vătămarea unei femei.
Fiind întrebat cu privire la modalitatea de comitere a accidentului, ";nepotul"; a arătat că nu poate vorbi, deoarece se află la poliție și i-a dat persoanei vătămate să vorbească cu ";avocatul"; său. Acesta i-a cerut persoanei vătămate suma de 3.000 lei, reprezentând contravaloarea asistenței juridice.
Persoana vătămată i-a relatat acestuia că nu deține decât suma de 1.550 lei, iar ";avocatul"; i-a adus la cunoștință faptul că va sosi la domiciliul victimei, pentru a ridica banii.
În jurul orei 03:30, în apropierea locuinței victimei a sosit inculpatul G.I. cu autoturismul său, care a luat banii oferiți de persoana vătămată, fără a coborî din autoturism, după care a plecat.
A doua zi, au sosit la locuința persoanei vătămate nepotul acesteia împreună cu unchiul său (aceștia erau așteptați să sosească din Italia), iar cu această ocazie persoana vătămată și-a dat seama că a fost indusă în eroare.
În noaptea de 04.08.2015, în jurul orei 01:00, persoana vătămată L.P., în vârstă de 73 de ani, a fost contactată pe telefonul fix de către o persoană de sex masculin, care a simulat că plânge și i-a spus persoanei vătămate că a accidentat o femeie. În acele momente, persoana vătămată a avut convingerea că discută cu fiul său L.D., din com. T., jud. Bacău.
În discuție a intervenit o altă persoană de sex masculin, care s-a recomandat drept avocatul fiului persoanei vătămate. ";Avocatul"; a menționat că fiul victimei este arestat și a solicitat suma de 20.000 lei, pentru a încheia cazul. De asemenea, ";avocatul"; i-a solicitat persoanei vătămate și niște vin, pentru a-l oferi medicului care a operat-o pe victima accidentului. Persoana vătămată a precizat că nu deține o sumă așa de mare, însă, în cele din urmă, persoana vătămată și "avocatul"; au căzut de acord cu privire la suma de 2.000 lei, urmând ca în scurt timp să apară o persoană cu o mașină, pentru a lua banii.
În jurul orei 02:30, în apropierea locuinței persoanei vătămate a sosit un autoturism galben, inscripționat "Taxi";, din care a coborât un bărbat, respectiv martorul C.G.D., care a primit de la persoana vătămată plicul cu suma de 2.000 lei și două bidoane a câte 5 litri cu vin.
După ce persoana vătămată s-a întors acasă, a fost din nou contactată de către "avocat";, care i-a solicitat încă 1.500 lei și un bidon de 5 litri cu vin. Persoana vătămată s-a conformat, iar banii și vinul au fost remiși martorului C.G.D., care a sosit din nou în apropierea locuinței victimei.
A doua zi dimineață, persoana vătămată l-a sunat pe fiul său, iar din discuțiile purtate cu acesta, și-a dat seama că a fost înșelat.
Menționăm că pentru colectarea sumelor de bani de la L.P., trebuia inițial să se deplaseze inculpatul G.I., însă acesta, după ce a intrat în com. H., a fost oprit și legitimat de un echipaj de poliție, fiind apoi lăsat să plece, iar din acest motiv i-a fost teamă să mai meargă să colecteze banii de la persoana vătămată.
Banii colectați de la L.P. au fost remiși de către martorul C.G.D. inculpatului G.I..
În noaptea de 05/06.08.2015, în jurul orei 00:15, persoana vătămată S.P.a, în vârstă de 76 de ani, din mun. Moinești, a fost contactată pe telefonul fix de un bărbat, care s-a recomandat drept nepotul său. Acesta i-a relatat că se află la poliție, deoarece a accidentat o femeie, iar aceasta se află la spital. ";Nepotul"; i-a cerut victimei să nu sune pe nimeni, deoarece intenționează să plătească un avocat care urmează să negocieze cu soțul victimei și cu un procuror. Acesta a întrebat victima ce sume de bani deține în locuință, iar aceasta i-a spus că deține sumele de 3.000 lei și 500 euro.
În continuare, ";nepotul"; i-a solicitat persoanei vătămate să nu pună receptorul telefonului în furcă și a stabilit cu aceasta să aștepte în fața blocului sosirea persoanei care urma să preia sumele de bani.
La un moment dat, persoana vătămată a coborât în fața blocului, iar de aceasta s-a apropiat inculpatul G.I., aflat la volanul autoturismului său, care a luat plicul cu bani și i-a cerut persoanei vătămate să stea liniștită, deoarece problemele se vor rezolva.
În seara zilei de 15.08.2015, în jurul orei 22:00, a fost contactată pe telefonul fix de către un bărbat, care fără a se recomanda, i-a spus persoanei vătămate că fiul său a fost implicat într-un accident și a cerut suma de 2.000 lei. Persoana vătămată a spus că nu deține această sumă, însă inculpatul i-a spus că trebuie să facă rost de bani, întrucât fiul acesteia este în arest la Poliția Bacău, după care convorbirea s-a încheiat.
La scurt timp, persoana vătămată a fost din nou sunată de către un bărbat care s-a recomandat drept avocat din Bacău. Acesta i-a cerut victimei să nu pună în furcă receptorul telefonului și să nu spună nimănui despre aspectele discutate.
Persoana vătămată i-a relatat "avocatului"; că nu deține decât suma de 700 lei în locuință, însă acesta i-a cerut să mai facă rost de bani. Persoana vătămată s-a deplasat la o rudă (T.V.), de la care a împrumutat suma de 400 lei, după care i-a adus la cunoștință "avocatului"; că nu are decât 1.100 lei, acesta cerându-i să iasă în drum, deoarece va sosi o persoană cu mașina să ia suma de bani.
Persoana vătămată a ieșit în drum, iar în acel loc a sosit inculpatul G.I., care a luat suma de bani și a plecat.
A doua zi, persoana vătămată a fost vizitată de către fiul său, care i-a adus la cunoștință faptul că nu a fost implicat în niciun accident rutier.
În seara zilei de 17.08.2015, în jurul orei 22:00, persoana vătămată A.M., în vârstă de 83 de ani, a fost sunată de către o persoană de sex masculin, care s-a recomandat drept ginerele persoanei vătămate. Acesta i-a precizat că a fost implicat într-un accident rutier în care a accidentat o femeie, iar pentru a se împăca cu aceasta, trebuie să îi ofere o sumă de bani. Astfel, "ginerele"; i-a cerut persoanei vătămate să dea toți banii pe care îi deține în casă, urmând să vină două persoane să preia suma solicitată.
Persoana vătămată a adunat suma de 2.900 lei, pe care o deținea în locuință, și a ieșit la poartă, unde o aștepta inculpatul G.I. însoțit de o persoană necunoscută. Aceasta a luat banii, iar înainte de a pleca i-a solicitat persoanei vătămate să nu spună nimănui despre această situație.
A doua zi, la locuința victimei a sosit ginerele acesteia, iar persoana vătămată și-a dat seama că a fost victima unei infracțiuni de înșelăciune.
În noaptea de 18/19.08.2015, în jurul orei 03:00, persoana vătămată G.N., în vârstă de 85 de ani, din mun. Onești, a fost contactată pe telefonul fix de către o persoană de sex masculin, care a simulat că plânge și i s-a adresat persoanei vătămate cu apelativul: "Tăticule!";. Acesta i-a relatat că a fost implicat într-un accident rutier în mun. Bacău, soldat cu moartea unei femei și i-a cerut să vorbească la telefon cu avocatul său.
Inculpatul G.A. a început să discute la telefon cu persoana vătămată, care s-a recomandat drept avocatul ginerelui acesteia, aducându-i la cunoștință că al său client este arestat în mun. Bacău. Pentru ca acesta să scape din arest, este necesară plata unei sume de bani familiei persoanei decedate în accident. "Avocatul"; l-a întrebat pe G.N. câți bani deține în locuință, iar acesta i-a răspuns că trebuie să numere banii mai întâi. "Avocatul"; i-a cerut să numere banii și să nu închidă telefonul.
Persoana vătămată a numărat suma de 2.500 lei și i-a transmis "avocatului"; că îl va trimite pe fiul său, care locuiește în mun. Bacău, să îi dea suma de bani. "Avocatul"; i-a spus că va trimite un coleg, deoarece la arest se află reporteri de televiziune.
Persoana vătămată a continuat să discute la telefon, timp în care a dat indicații cu privire la locul unde locuiește, iar la un moment dat i s-a cerut să iasă la poartă și să dea banii persoanei aflate în autoturism oprit în fața locuinței.
Persoana vătămată i-a remis banii lui G.I., după care a intrat în casă. În continuare, G.N. l-a sunat pe fiul său din mun. Bacău, relatându-i cele întâmplate, iar acesta, la rândul său, l-a sunat pe ginerele persoanei vătămate, de la care a aflat că nu a fost implicat în niciun accident rutier.
În seara zilei de 19.08.2015, persoana vătămată I.T., din com./sat B., jud. Bacău, se afla la locuința sa împreună cu soțul său I.G., când în jurul orelor 23:00-23:30, a primit un apel pe telefonul fix de la un bărbat care s-a recomandat ca fiind avocatul fiului persoanei vătămate. Acesta a relatat faptul că fiul victimei a provocat un accident rutier, soldat cu o victimă, iar în prezent este reținut de către poliție.
Persoana vătămată a cerut să vorbească cu fiul său, moment în care în discuție a intrat un alt bărbat, care simula că plânge și a spus că a lovit pe trecerea de pietoni o femeie, în timp ce conducea un autoturism împrumutat de la un prieten. Întrucât vocea inculpatului semăna cu cea a fiului său I.C., aflat la muncă în Anglia, persoana vătămată a avut convingerea că vorbește cu fiul său. Astfel, acesteia i s-a adus la cunoștință faptul că fiului său urmează să i se întocmească dosar penal, riscând să fie condamnat la pedeapsa închisorii.
";Avocatul"; i-a adus la cunoștință persoanei vătămate că este necesară achitarea unei sume de bani pentru acoperirea costurilor spitalizării victimei și a pagubelor materiale. În discuție a reintrat ";fiul"; victimei, care a insistat ca victima să-i trimită măcar o parte dintre banii aflați în locuință.
";Avocatul"; a întrebat-o pe I.T. ce sumă de bani deține în locuință, iar aceasta i-a răspuns că aproximativ 20.000 lei. ";Avocatul"; i-a cerut să trimită toți banii, întrucât suma trebuie expediată în aceeași noapte la București, pentru ca apoi să fie trimisă în Anglia.
Pentru moment, convorbirea telefonică a încetat, timp în care persoana vătămată a început să numere banii, iar apoi discuția telefonică a fost reluată. Persoana vătămată a precizat că deține suma de 12.400 lei și 3.100 euro. După aproximativ o oră, în apropierea locuinței victimei a sosit inculpatul G.I., cu autoturismul său, iar persoana vătămată i-a oferit într-un plic suma de bani susmenționată. Cu această ocazie, l-a întrebat pe inculpat cum se numește și de unde vine, însă acesta i-a cerut să îi dea banii, deoarece trebuie să îi ducă avocatului la București. Înainte ca autoturismul inculpatului G.I. să plece, persoana vătămată i-a memorat numărul de înmatriculare, iar apoi l-a notat pe o bucată de hârtie.
După ce s-a întors în casă, persoana vătămată a continuat convorbirea telefonică cu cei doi inculpați, care au insistat să le fie trimise și alte sume de bani. În cele din urmă, persoana vătămată a cedat și a introdus într-un al doilea plic sumele de 3.000 lei, 500 lire și 200 euro, pe care le-a oferit inculpatului G.I..
La scurt timp după plecarea lui G.I., persoana vătămată a început să aibă suspiciuni cu privire la realitatea ";accidentului"; în care a fost implicat fiul său, motiv pentru care a încercat să îl contacteze, însă acesta nu a răspuns la telefon. Atunci, persoana vătămată a sunat-o pe nora sa I.D.S., căreia i-a povestit cele întâmplate, iar aceasta a anunțat organele de poliție. De asemenea, în cursul aceleiași nopți, persoana vătămată a reușit să discute la telefon cu fiul său, care i-a adus la cunoștință faptul că nu a fost implicat în niciun incident rutier.
În noaptea de 19/20.08.2015, persoana vătămată D.E., în vârstă de 61 de ani, din mun. Onești, se afla în com. B., jud. Bacău, la locuința unui frate de-al său, care are grave probleme de sănătate, când a fost sunată pe telefonul fix de un bărbat, care s-a recomandat drept avocat și a precizat că fiul persoanei vătămate, care se numește A., din mun. Brașov, a comis un accident rutier soldat cu accidentarea unei femei. ";Avocatul"; a întrebat-o pe D.E. dacă deține sumele de bani necesare plății despăgubirilor către victimă și ameliorării situației juridice a fiului său. Aceasta a spus că nu se află la domiciliu și că nu are bani asupra sa.
";Avocatul"; s-a oferit să îi trimită un taximetrist de încredere, pentru a o duce pe D.E. acasă și pentru a lua banii și a-i duce la Brașov, cerându-i și numărul de telefon. Astfel, persoana vătămată a fost transportată la locuința sa de către inculpatul G.I.. Pe drum, D.E. l-a sunat pe fiul său, dar acesta nu i-a răspuns.
După ce a ajuns acasă, în timp ce număra banii, persoana vătămată a fost sunată de către ";avocat";, care a întrebat-o câți bani are, iar aceasta a răspuns că 2.700 lei. Această sumă a fost remisă inculpatului G.I., care a transportat-o pe D.E. înapoi în com. B.
De îndată ce a ajuns acasă la fratele său, persoana vătămată a fost din nou sunată de către ";avocat";, care a întrebat-o dacă a dat banii. Atunci, a auzit prin telefon o voce ca de copil, care striga: ";Mamă, mamă, mă arunc de la etaj, trimite-mi toți banii din casă!";.
În aceste condiții, persoana vătămată a fost convinsă să ofere o sumă de bani în plus, iar în acest sens, a fost din nou transportată de către G.I. la domiciliu, de unde a luat suma de 1.650 euro, pe care a remis-o inculpatului, care a transportat-o, din nou, pe D.E. în com. B..
După plecarea inculpatului, persoana vătămată a reușit să îl contacteze pe fiul său, iar cu această ocazie, a aflat că a fost indusă în eroare.
În noaptea de 24.08.2015, în jurul orei 22:00, persoana vătămată B.C., jud. Bacău, se afla la domiciliu, când a fost sunată pe telefonul fix de către o persoană de sex masculin, care simula că plânge și s-a recomandat drept fiul persoanei vătămate, aflat la muncă în Belgia. Acesta i-a adus la cunoștință faptul că a fost implicat într-un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane, tot de naționalitate română, și că este necesar să îi achite acesteia suma de 10.000 lei.
";Fiul"; persoanei vătămate era foarte insistent și amenința că se sinucide dacă nu primește banii, întrucât riscă să fie arestat. Acesta i-a dat tatălui său să vorbească cu ";avocatul"; său la telefon, iar acesta din urmă l-a întrebat ce sumă deține în locuință.
Persoana vătămată a precizat că deține 2.000 lei, iar ";avocatul"; i-a cerut să pună banii într-un plic. B.C. a spus că nu are niciun plic și că va cere unul de la un nepot de-al său, dar ";avocatul"; i-a solicitat să nu relateze nimănui despre incident și să pună banii într-un plic provenit de la o factură de utilități.
Persoana vătămată a pus în plic suma de 1.930 lei, pe care a remis-o ulterior inculpatului G.I..
În cursul zilelor următoare, persoana vătămată a luat legătura cu fiul său, iar de la acesta a aflat că nu a fost implicat în niciun incident rutier.
În noaptea de 24/25.08.2015, în jurul orei 01:10, persoana vătămată M.G, din com. B., sat R., jud. Bacău, a fost sunată pe telefonul fix de către o persoană, care s-a recomandat ca fiind fiul său, aflat în Italia, iar acesta a fost implicat într-un accident rutier, în urma căruia o femeie a fost rănită. De asemenea, ";fiul"; i-a adus la cunoștință faptul că este arestat în Italia și că nu va fi eliberat până ce nu va plăti o sumă de bani. Acesta a cerut să îi fie trimiși toți banii pe care persoana vătămată îi deține în locuință, iar M.G. i-a spus că nu îl poate ajuta decât cu suma de 2.500 lei.
În discuție a intervenit o altă persoană care s-a recomandat avocatul ";fiului"; persoanei vătămate, care i-a explicat acesteia despre necesitatea remiterii cât mai urgente a banilor. Acesta i-a mai cerut victimei să nu închidă telefonul și să pună suma de bani într-un plic, deoarece va veni o persoană care va lua respectiva sumă. Astfel, în apropierea locuinței victimei a sosit inculpatul G.I., care a luat plicul cu bani de la persoana vătămată.
La scurt timp, persoana vătămată a luat legătura cu fiul său din Italia, care i-a transmis că nu a fost implicat în vreun accident rutier.
În noaptea de 29.08.2015, ora 22:24, persoana vătămată N.M., din com./sat M., , jud. Bacău, se afla la domiciliul său, când a fost contactată pe telefonul fix de către un bărbat care plângea și care spunea că fiul persoanei vătămate a fost implicat într-un accident rutier, în urma căruia soția sa a fost internată în spital, iar el se află la poliție.
Persoana vătămată N.M. s-a adresat acelei persoane pe un ton mai ridicat, întrebând-o ce trebuie să facă, moment în care respectiva persoană a închis telefonul și nu a mai revenit cu un alt apel.
Persoana vătămată i-a contactat pe fiii săi cărora le-a relatat cele întâmplate, iar aceștia au anunțat poliția.
În noaptea de 28/29.08.2015, în jurul orei 01:00, persoana vătămată C.M., din com./sat M., jud. Bacău, se afla la domiciliul său când a fost apelată de un bărbat care s-a recomandat drept fiul său și care i-a transmis că a provocat un accident rutier în urma căruia o femeie a fost rănită, fiind internată în spital, iar el se află la poliție pentru cercetări.
";Fiul"; persoanei vătămate o ruga pe aceasta în mod insistent să îl ajute să scape de la poliție, întrebând-o câți bani deține în locuință. În discuție a intervenit un alt bărbat, care s-a prezentat drept avocatul ";fiului"; victimei, întrebând-o pe aceasta câți bani deține în locuință și cerându-i să îi trimită.
Persoana vătămată a introdus într-un plic sumele de 1.000 lei și 100 euro, pe care le-a remis inculpatului G.I., sosit cu autoturismul său în apropierea locuinței victimei.
A doua zi, persoana vătămată a vorbit cu fiul său, de la care a aflat că acesta nu a fost implicat în niciun accident de circulație.
În noaptea de 28/29.08.2015, în jurul orei 22:30, persoana vătămată P.M., jud. Bacău, se afla la domiciliu când a fost apelată pe telefonul fix de o persoană de sex masculin, care i-a comunicat că este nepotul său și că a fost implicat într-un accident rutier, în urma căruia o femeie a fost accidentată grav.
";Nepotul"; i-a comunicat că are nevoie de bani mulți pentru a-i oferi soțului femeii accidentate, în acest fel urmând a scăpa și de cercetările efectuate de poliție.
În discuție a intervenit un alt bărbat, care s-a recomandat a fi avocatul ";nepotului"; persoanei vătămate, care a cerut insistent remiterea unei sume de bani, pentru ca ";nepotul"; să scape de cercetările poliției.
Fiind speriată, persoana vătămată a întrebat dacă este vorba despre nepotul său L.G., iar interlocutorul său a confirmat acest aspect. În continuare, aceasta a pregătit suma de 1.350 lei, pe care a remis-o inculpatului G.I.
A doua zi, persoana vătămată l-a sunat pe nepotul său L.G., iar acesta i-a relatat că nu a fost implicat în niciun accident de circulație.
Din probele administrate în cauză rezultă că autorii acestor infracțiuni au fost T.T.M. și G.A., colegi de cameră în Penitenciarul G., unde se aflau în executarea unor pedepse privative de libertate.
Inculpatul T.T.M. era vestit în Penitenciarul G. pentru comiterea unor astfel de fapte, primind porecla "T.";.
Celuilalt inculpat deținut i se spunea "V.";.
Cei doi au acționat împreună, la inducerea în eroare a victimelor, fiecare jucând în mod alternativ, atât rolul de rudă a victimei implicată în accident sau altercație cât și cel de "avocat";, "consul";, etc.
În momentul contactării victimelor inculpații își modificau vocea , simulând plânsul, cu scopul ca persoanele apelate la telefon să se afle în imposibilitatea de a recunoaște vocile rudelor.
Persoanele vătămate induse în eroare prin aceste metode erau de regulă persoane în vârstă , trezite din somn pe la miezul nopții , inculpații mizând pe impactul emoțional produs asupra victimelor, în momentul înc are aflau că rudele lor apropiate se află într-un mare necaz.
Inculpații T.T.M. și G.A. s-au comportat ca niște actori la un teatru radiofonic. Cu siguranță s-au distrat pe seama "succeselor"; repetate când au văzut ce impact emoțional au avut asupra victimelor prefăcătoriile lor.
Aceste fapte nu ar fi fost cu putință dacă inculpații n-ar fi eludat normele de siguranță ale penitenciarului, deținând telefoane mobile deși nu aveau voie.
Inculpatul T.T.M. a deținut în camera de penitenciar, contrar dispozițiilor legale, mai multe telefoane mobile.
La data de 02 septembrie 2015 a fost efectuată o perchetiție în camera de penitenciar în care se aflau cazați inculpații T.T.M. și G.A. , fiind identificate și ridicate mai multe obiecte interzise a fi deținute într-un penitenciar (fila 28-46, vol. II, dosar urmărire penală).
Astfel, a fost identificată sub salteaua patului inculpatului T.T.M. o cartelă SIM V., stabilindu-se că are numărul xxx. De pe acest număr de telefon au fost purtate mai multe convorbiri cu inculpatul G.I. și cu mai multe persoane vătămate, după cum rezultă din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, legal interceptate (filele 264-405 vol. II dos. urm. penală).
Sub salteaua deținutului B.L.D.a fost găsit un înscris olograf.
Inculpatul T.T.M. a utilizat un telefon din camera de penitenciar , folosit la comun de toți deținuții.
În cauză s-a procedat la efectuarea de activități de interceptare și înregistrare de convorbiri telefonice. Fiind vorba de telefonie mobilă, toate aceste activități de investigare a infracțiunilor au fost costisitoare fapt ce explică și cuantumul mare al cheltuielilor efectuate în cursul urmăririi penale.
Cu tot talentul lor actoricesc și cu toată dotarea cu telefoane mobile, faptele puse la cale de către inculpații T.T.M. și G.A. nu s-ar fi putut consuma fără activitatea complicilor, din exterior.
Complicele cu activitatea infracțională cea mai importantă a fost G.I., deoarece el a colectat banii de la victimele infracțiunilor de înșelăciune.
Din declarația acestuia dată în cursul urmăririi penale, rezultă ce a făcut banii colectați:
1. Banii colectați de la persoana vătămată C.V. au fost remiși personal inculpatei T.D., inculpatul efectuând, în acest sens, un drum până în mun. G..
2. Banii colectați de la D.M. au fost trimiși prin sistemul W.U., la destinatar fiind trecut numele de T.S., inculpatul făcând acest lucru la indicațiile telefonice ale inculpatei T.D.
3. Banii remiși de către persoana vătămată D.T. au fost trimiși prin poștă inculpatei T.R., la indicațiile telefonice ale inculpatei T.D.
4. Banii primiți de la persoana vătămată L.P. au fost trimiși, de asemenea, prin poștă inculpatei T.R., la indicațiile telefonice ale inculpatei T.D.
5. Banii colectați de la persoana vătămată S.P. au fost remiși numitului S.V., în parcarea magazinului P.M. din mun. Moinești, jud. Bacău.
6. Banii primiți de la persoana vătămată B.M. au fost remiși personal inculpatei T.D..
7. Banii primiți de la persoana vătămată A.M. au fost remiși personal inculpatei T.D..
8. Banii colectați de la persoana vătămată G.N. au fost remiși personal inculpatei T.D..
9. Banii colectați de la persoana vătămată I.T. au fost remiși personal inculpatei T.D..
10. Banii primiți de la persoana vătămată D.E. au fost remiși personal inculpatei T.D..
11. Banii remiși de persoana vătămată B.C. au fost trimiși prin poștă inculpatei T.R., la indicațiile telefonice ale inculpatei T.D..
12. Banii colectați de la persoana vătămată M.G. au fost predați organelor de poliție.
13. Banii colectați de la persoana vătămată C.M. au fost predați organelor de poliție.
14. Banii primiți de la persoana vătămată P.M. au fost predați organelor de poliție.
Declarațiile inculpatului G.I. se coroborează cu declarațiile inculpatei T.D., care a recunoscut că s-au întâlnit și că a primit diverse sume de bani.
Inculpata T.D. a arătat că s-a întâlnit cu inculpatul G.I., la indicațiile telefonice ale soțului său. Tot la indicațiile soțului său a distribuit mai departe o parte din sumele de bani primite de la G.I. , altor complici cu care s-a întâlnit pe raza municipiului G.. Aceasta i-a recunoscut după fotografii pe frații G.C. și D., din G., cărora le-a înmânat în mai multe ocazii diferite sume de bani, la indicațiile primite de la soțul său.
Cei doi inculpați (frații G.C. și G.D.) au recunoscut că au colectat diferite sume de bani de la mai multe persoane, printre care și inculpatele T.D. și S. I., recunoscute după fotografii (filele 86-92, 101-115, Vol. II dos. urm. pen.), la indicațiile vărului lor, deținutul G.A., coleg de cameră de penitenciar cu T.T.M., au ținut evidența acestor sume , la domiciliul lor, au efectuat diferite cumpărături (în special produse alimentare sau articole vestimentare scumpe) p care le-au dus acestuia la penitenciar.
La percheziția domiciliară efectuată la domiciliul fraților G.C. și D. a fost identificat și ridicat un înscris olograf în care erau evidențiate diferite sume de bani (fila 470 vol. II dos. urm. pen.).
Relevantă este și discuția telefonică din data de 1 septembrie 2015, ora 18,22, de la numărul de apel 0755945040, fiind contactat numărul 0743030499 care aparține inculpatului G.D. (filele 374-376, vol. II dos. urm. pen.).
Inculpații G.C. și G.D. au recunoscut că au acționat la indicațiile vărului lor G.A..
Inculpatul G.D. a arătat că o parte din banii primiți de la T.D. i-a înmânat inculpatei S. I..
La rândul său, G.C. a arătat că în repetate rânduri a primit diverse sume de bani de la T.D.. Din banii primiți nu numai că făceau pachete pe care le trimiteau la penitenciar pe numele vărului lor, dar o parte din sume le distribuiau altor persoane. A recunoscut că a fost contactată direct de către T.D. cât și după ce era sunată de către vărul său, care o anunța că urma că urmează să fie căutată de către aceasta.
Inculpata T.R. era din același sat cu soții T.. Dacă aceștia din urmă nu ar fi fost arestați, cu siguranță ar fi fost cumetri. Concubinul său (actual soț) se afla în Penitenciarul G. unde executa o pedeapsă privativă de libertate. Cu prilejul unei întrevederi a fost înștiințată că va primi niște bani pentru că el a făcut niște combinații cu telefoane mobile în urma cărora a făcut rost de niște bani. A recunoscut că a primit un plic cu bani de la inculpatul G.I. precum și faptul că a primit prin poștă 1400 și respectiv 3600 lei, care au fost expediați din orașul Tg. Ocna, la numele expeditorului fiind trecut P.P..
Inculpata S.I.a arătat că l-a cunoscut pe T.T.M. în cursul anului 2014 pe rețeaua XX.
Pe vremea aceea nu era măritată iar inculpatul T.T.M. i-a spus că este divorțat, deși nu era adevărat. Între ei a existat o poveste de dragoste , inculpatul T.T.M. făcându-i cadouri scumpe (inel de aur ș.a.).
Deși a fost condamnată pentru complicitate la înșelăciune, prin metoda accidentul de către Judecătoria G., în luna iulie 2015 a fost contactată de către inculpata G.C., cu care s-a întâlnit și de la care a primit suma de 3000 lei. La indicațiile acesteia inculpata a cumpărat un TV marca "S."; în valoare de 1000 lei pe care l-a trimis la Penitenciarul G. lui T.T.M., alături de restul sumei de 2000 lei. Inculpata a mai arătat că a fost în vizită la Penitenciarul G. la T.T.M., căruia i-a lăsat diverse sume de bani.
S-au efectuat percheziții domiciliare acasa la T.D. și G.I..
De la locuința inculpatei T.D. au fost ridicate patru telefoane mobile și o cartelă SIM ; de la locuința inculpatului G.I. au fost ridicate sumele totale de 7.583 lei și 1.050 euro, iar din autoturismul acestuia au fost ridicate un aparat GPS și un telefon mobil, fără cartelă SIM; de la locuința fraților G. au fost ridicate suma de 550 euro și un înscris olograf; iar din camera de penitenciar în care se aflau inculpații T.T.M. și G.A. au fost ridicate trei telefoane mobile, o cartelă microsim, două agende aparținând celor doi inculpați, un acumulator de telefon mobil, un circuit electronic artizanal, precum și un înscris conținând traseul către adresa unei persoane vătămate.
Au fost efectuate verificări în evidențele Penitenciarului G., stabilindu-se că periodic inculpații T.D., G.C. și G.D., precum și M.I. (fostă S.) au depus diverse sume de bani pe numele inculpatului T.T.M. și G.A. (filele 193-239, vol. II dos. urm. pen.).
Situația de fapt descrisă mai sus rezultă din mijloacele de probă enumerate mai sus și care au fost enumerate și în cuprinsul încheierii judecătorului de cameră preliminară, relevante fiind următoarele:
- sesizările penale ale părților vătămate;
- declarațiile părților vătămate;
- procesul verbal întocmit cu prilejul depistării inculpatului G.I.;
- procesele-verbale întocmite cu prilejul perchezițiilor domiciliare și ale autovehiculului;
- planșele foto;
- procesele-verbale de recunoaștere după fotografii;
- dovezile de predare-primire a unor sume de bani;
- borderouri de încasare (în copie) aparținând Penitenciarului G.
- mandate poștale, în copie, întocmite pe numele inculpatei T.R.;
- procesele-verbale de reconstituire;
- agenda cu numărul de telefon aparținând inculpatului T.T.M.;
- proces-verbal de consemnare a numelor și numerelor de telefon găsite în agenda aparținând inculpatului G.A. ridicate cu ocazia percheziției efectuate în camera de penitenciar;
- procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice legal interceptate;
- înscrisuri transmise de Penitenciarul G. (componența camerei în care se aflau cei doi inculpați).
Încadrarea juridică
Încă de la început inculpații nu au fost de acord cu infracțiunea prev. de art. 367 alin. 1 C.p. privind constituirea grupului infracțional organizat.
Cel mai vehement în acest sens a fost inculpatul T.T.M. care a arătat că în nici un alt dosar penal cu același obiect nu s-a reținut grupul infracțional organizat în sarcina sa. Hotărârile judecătorești depuse la dosar confirmă împrejurarea că inculpatul a fost trimis în judecată, pentru aceleași infracțiuni și în alte dosare , soluționate de către diverse instanțe din țară.
S-a dovedit cu prisosință că în cauză autorii au fost ajutați de complici.
Potrivit art. 367 alin. 6 C.p., prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.
Potrivit alin. 1 al art. 367 C.p., inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Se aplică regulile concursului de infracțiuni dacă faptele prev. la alin. 1 au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni.
Definiția grupului infracțional organizat a alunecat de la formele criminalității organizate transfrontaliere , la formele criminalității interne, naționale, pentru a se substitui apoi asocierilor infracționale , ceea ce înseamnă în fapt o denaturare a sensurilor și scopurilor incriminării prin banalizarea răului .
Gruparea subiecților activi este un element de tipicitate al infracțiunii, în lipsa ei neexistând infracțiunea de grup infracțional organizat ci o pluralitate ocazională (participație penală).
Nu s-a dovedit nici caracterul structurat al grupului.
Instanța constată că în speță a fost vorba de o participație penală ocazională, nicidecum de o formă a pluralității constitutive de infractori.
Trebuia să se rețină împrejurarea că infracțiunile de înșelăciune suspuse judecății au fost comise în condițiile circumstanței agravante prevăzute de art. 77 lit. a din C.p., care se referă la săvârșirea faptei de 3 (trei) sau mai multe persoane împreună.
Astfel că se va proceda la schimbarea încadrării juridice în sensul celor arătate mai sus.
Complicitatea este și ea o formă a participației penale.
Prin ÎNCHEIEREA din 28 martie 2017 s-a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice , în sensul de a se reține atâtea infracțiuni câte victime au fost.
Inculpații T. T.M. și G.A. în mod cert sunt autorii. Fapta autorilor se consideră săvârșită în mod nemijlocit.
Pentru realizarea acțiunii de inducere în eroare cei doi s-au folosit de G.I. , pentru că ei fiind arestați nu puteau avea contact cu victimele , ca să le ia banii.
Chiar dacă T. T.M. și G.A. au săvârșit faptele cu ajutorul lui G.I., înșelăciunile au fost comise, tot în mod nemijlocit, deoarece ei au determinat procesul cauzal. Complicitatea lui G.I. se apropie de coautorat.
Pe câtă vreme ceilalți complici T.D., G.C., G.D., T.R., S.I. n-au avut contact cu victimele, motiv pentru care în cazul acestora nu se vor reține atâtea infracțiuni câte victime au fost, pentru că ei au contribuit prin faptele autorilor la producerea rezultatului.
De altfel și procurorul la trimiterea în judecată a ținut seama de această distincție.
În drept, faptele inculpatului T.T.M. care în vara anului 2015 a indus în eroare, prin telefon, un număr de 14 persoane vătămate ( I.T., B.M., G.N., A.M., C.M., P.M., D.T., S.P., C.V., D.E., L.P., D.M., B.C. și M.G.) , cărăra le-a prezentat ca adevărată implicarea unor rude de ale lor în accidente rutiere sau altercații și le-a solicitat diverse sume de bani, în lei sau în valută, pentru ca aceștia să scape de răspundere juridică, producându-le prejudicii bănești, constituie 14 infracțiuni de înșelăciune.
Fapta aceluiași inculpat care în noaptea de 29 august 2015 a încercat să inducă în eroare prin aceeași modalitate pe N.M., constituie infracțiunea de tentativă de înșelăciune prev. de art. 32 C.p.- 244 alin. 1, 2 C.p.
Inculpatul a comis faptele în timp ce se afla în executarea unui mandat de executare a pedepsei închisorii astfel că se va reține starea de recidivă prev. de art. 41 alin. 1 C.p.
În cazul inculpatului G.A. se vor reține tot 14 infracțiuni de înșelăciune consumate, prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 .p. pentru că și el se afla în executarea unei pedepse atunci când a comis faptele suspuse judecății, fiind coautor, câte o infracțiune pentru fiecare victimă.
În cazul inculpatului G.I. , care în cursul anului 2015 a întreprins acte de ajutor, colectând sume de bani de la 11 persoane vătămate (I.T., B.M., G.N., A.M. , D.T., S.P., C.V., D.E., L.P., D.M., B.C.) constituie 11 infracțiuni de complicitate la înșelăciune prev. de art. 48-244 alin. 1, 2 C.p., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p. Susnumitul, după ce și-a reținut o cotă parte din sumele ridicate de la persoanele vătămate a predat banii inculpatei T.D. cât și persoanei indicate de către aceasta.
Faptele inculpatei T.D. care în vara anului 2015 a întreprins acte de ajutor , primind sumele de bani colectate de inculpatul G.I. de la victimele înșelăciunilor și distribuindu-le mai departe, fie altor complici fie soțului său T.T.M., constituie infracțiunea de complicitate la înșelăciune, în formă continuată, prev. de art. 48- 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p.
Când a comis fapta era eliberată condiționat, fără a se fi împlinit termenul de ispășire a pedepsei , astfel că și în cazul său va fi reținută starea de recidivă.
Faptele inculpaților G.C. și G.D. (frați) care în vara anului 2015 au întreprins acte de ajutor, primind diverse sume de bani de la inculpata T.D., bani proveniți din săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, pe care le-au desfășurat la penitenciar inculpații T.T.M. și G. A. constituie infracțiunea de complicitate la înșelăciune în formă continuată prev. de art. 48-244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p.
Aceleași infracțiuni vor fi reținute și în sarcina inculpatelor T.R. și S. I.
Având în vedere cum au fost trimiși în judecată inculpații, se va proceda la schimbarea încadrării juridice, potrivit art. 386 C.p.p.
Vinovăția
Inculpatul G.A. zis "V."; a susținut că vinovăția sa nu ar fi dovedită.
Instanța constată că l-a dat de gol agenda găsită în camera de penitenciar, acolo unde își execută pedeapsa , care a fost ridicată cu prilejul percheziției și aflându-se spre păstrare în Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.
Vinovăția acestuia este dovedită și de declarațiile verilor săi, care au acționat la comanda sa.
S-a dovedit cu prisosință împrejurarea că a primit bani și pachete de la verișorii săi.
Apoi, chiar dacă inculpatul T.T.M. avea talent actoricesc, prefăcându-și vocea, nu a fost singurul care a vorbit cu victimele la telefonul mobil.
Nu poate fi pierdută din vedere împrejurarea că inculpatul a semnat 4 (patru) acorduri de mediere.
Prin urmare, în cazul său, vinovăția este pe deplin dovedită.
S-a invocat în cauză eroarea, ca motiv de exonerare de răspundere penală.
Potrivit art. 30 C.p., prin eroare, ca noțiune generală, se înțelege recunoașterea sau cunoașterea greșită de către cel care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală , fie a unei stări, situații sau împrejurări esențiale pentru corecta caracterizare a faptei, fie a unul element circumstanțial de agravare, fie a caracterului ilicit al faptei.
Eroarea nu trebuie să fie confundată cu îndoiala. Cel care are o îndoială în legătură cu realitatea în care sau asupra căreia acționează nu trebuie să acționeze dacă nu o cunoaște, în caz contrar fapta îi este imputabilă, fiind săvârșită cu intenție indirectă.
În cazul îndoielii persoana își dă seama că nu este în măsură să își reprezinte exact realitatea și deci ar trebui să se abțină de a se manifesta până la clarificare. Dubiul, așadar, nu înseamnă eroare ci o cunoaștere nesigură, de aceea nu exclude răspunderea făptuitorului; acesta are obligația să-și clarifice dubiile înainte de a acționa; dacă totuși acționează, va răspunde pentru fapta ilicită comisă cu intenție indirectă.
De asemenea, eroarea nu se confundă cu neglijența de a se informa a unei persoane, care are obligația să cunoască realitatea.
Eroarea este înlăturabilă, atunci când cel aflat în eroare, dacă ar fi fost mai atent, mai diligent, și-ar fi putut da seama că greșește sau ar fi simțit nevoia de a verifica, de a înlătura orice îndoială.
În cauză, nici unul dintre inculpați nu s-a aflat în eroare.
Inculpata G.C. a mai fost cercetată într-un dosar penal la Sibiu pentru o faptă similară și nu a dat dovadă de prudență. Inculpatul G.D. știind că sora sa a fost plasată sub control judiciar la Sibiu pentru o faptă similară, era obligat să nu creadă tot ce i-a spus vărul său, G.A..
Inculpatul G.D. a invocat că eroarea în care s-a aflat i-a fost indusă de vărul său , deținutul G.A.. Eroarea provocată era evitabilă astfel că inculpatul ar fi trebuit să verifice sinceritatea susținerilor vărului său mai ales că știa în ce loc se află și că provine dintr-o familie de oameni certați cu legea (tatăl inculpatului G.A. era, de asemenea, deținut într-un penitenciar).
Vinovăția inculpaților fiind pe deplin dovedită se va dispune condamnarea lor la pedepse cu închisoarea.
La individualizarea pedepselor vor fi avute în vedere criteriile enumerate la art. 74 C.p.
Inițiativa comiterii acestor fapte a aparținut inculpaților T.T.M., antecedentele penale ale acestuia fiind grăitoare în acest sens.
Deși inculpatul T.T.M. a fost găsit vinovat de 15 infracțiuni din care pentru 4 a încheiat acorduri de mediere iar G.A. este responsabil doar pentru 14 infracțiuni din care pentru 4 a încheiat acorduri de mediere, nu li se vor aplica pedepse egale pentru că doar T.T.M. a solicitat judecata în procedura abreviată, astfel că pedepsele aplicate inculpatului T.T.M. vor fi mai mici.
Deși inculpatul G.I. a fost găsit vinovat de un număr egal de infracțiuni și cu toate că a cerut judecata în formă abreviată, va primi pedepse mai aspre , față de cele aplicate autorilor pentru că deși a fost complice, a avut cea mai importantă contribuție la comiterea infracțiunilor de înșelăciune: el a fost cel care a colectat banii de la fiecare victimă.
Nu pot fi luate în considerare susținerile sale formulate în apărare, potrivit cărora a executat doar sarcinile care îi revin unui taximetrist pentru că a dus la îndeplinire sarcini care exced atribuțiilor unui taximetrist.
Dintre cei 8 inculpați era cel mai în vârstă. Mai mult, avea și studii superioare. Din moment ce a urmat o facultate a dovedit că a fost inteligent, însă trebuia să fie și înțelept. Tocmai pentru că avea o problemă de sănătate era obligat să dovedească și înțelepciune, înțelească ca o utilizare pozitivă a inteligenței.
Fără ajutorul lui acordat autorului faptele nu s-ar fi consumat. Reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă se va face din maximul pedepsei aplicabile pentru înșelăciune.
Inculpata T.D., fostă T., fostă A., știa sigur cu ce se ocupă soțul său pentru că a mai fost condamnată pentru astfel de infracțiuni.
Totuși fapta sa se apropie de favorizarea infractorului. Fiind vorba de favorizări repetate, existența infracțiunii de înșelăciune nu comportă discuții.
Studiile de criminologie arată că cei implicați în astfel de infracțiuni sunt lipsiți de scrupule, nu prezintă niciun fel de mustrări de conștiință pentru faptele lor, își învinovățesc victimele pentru că ar fi proaste, se și distrează pe seama lor.
Distrându-se pe seama unor bătrâni bolnavi, pe care i-a speriat că cei dragi lor se află în situații grave au pierdut din vedere că și-au făcut în mod evident și lor un rău.
Soții T. au un copil, pe care nu-l văd cum crește. Pentru un copil este traumatizant să-și viziteze părinții la penitenciar.
Conștientizând probabil că răul s-a întors împotriva lor, soții T. au depus diligențele necesare pentru încheierea unor acorduri de mediere.
Acest lucru nu numai că va conduce la încetarea procesului penal pentru infracțiunile la care s-au încheiat acorduri de mediere, dar va atrage și aplicarea unor pedepse mai mici, adică reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă se va face din pedeapsa medie.
Inculpatei T.D. i se va aplica o astfel de pedeapsă care să o ajute să se întoarcă curând la copilul său.
Pedeapsa de executat nu va fi prea mică deoarece nu se poate face abstracție de recidivă.
În cazul inculpatului T.T.M. nu va putea să fie refăcut concursul de infracțiuni pentru că nu are hotărâri definitive în toate dosarele penale în care este implicat.
Acordurile de mediere nu-și vor putea extinde efectele și în favoarea celorlalți inculpați. Astfel, vor înceta procesele penale pornite doar împotriva inculpaților care au încheiat astfel de acorduri.
În cazul soților T. va fi menținută starea de arest preventiv și se va deduce perioada executată.
Inculpații T.T.M. și G.A. au comis faptele în timp ce se aflau în executarea unor pedepse privative de libertate.
Pentru a se da eficiență recidivei se va calcula cât va avea de executat fiecare, până la data când s-ar fi considerat ispășite pedepsele și se vor anula vechile mandate de executare a pedepsei închisorii astfel încât să nu execute de două ori resturile de pedeapsă pe care le mai avea de executat.
La individualizarea pedepselor se va avea în vedere că inculpata G.C. aștepta un copil și este posibil să fie o mamă singură , că inculpata S.R. are 3 copii pe care îi crește singură deoarece soțul său este la închisoare.
Inculpata M.I. are un copil și îl așteaptă pe al doilea.
În cazul ei, refăcându-se concursul pentru fapta concurentă care a atras condamnarea cu suspendare sub supraveghere va fi depășit pragul care îi permite o nouă suspendare a pedepsei rezultante.
Perseverența infracțională dovedită face imposibilă renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei.
Fapta dedusă judecății a comis-o în timp ce se afla în curs de judecată la G. , pentru o altă faptă similară, astfel că pedeapsa rezultantă care va fi stabilită va fi executată în condiții de detenție.
În cazul inculpaților G.D., G.C. și S.R. li se vor aplica astfel de pedepse a căror executare va putea fi suspendată sub supraveghere.
Toți trei au fost de acord cu munca în folosul comunității.
În cazul inculpaților G.D. și C. vor fi scăzute din pedepsele ce li se vor aplica perioadele executate prin reținere și arest preventiv.
Toți inculpații vor fi achitați pentru constituirea unui grup infracțional organizat pentru că o astfel de infracțiune nu există.
Înșelăciunile fiind comise de mai multe persoane împreună se va reține în sarcina inculpaților circumstanțele agravante prev. de art. 77 lit. a din C.p.
Trebuie să se dea eficiență împrejurării că au comis faptele împreună mai multe persoane. Neexistând grup, trebuie să se pună altceva în loc.
Sub aspectul laturii civile, se va lua act că părțile care au încheiat acordurile de mediere și-au recuperat paguba.
Sumele care nu au servit la despăgubirea victimelor vor fi confiscate de la inculpați pentru că nu trebuie să rămână cu un folos de pe urma infracțiunilor comise.
Celelalte părți civile vor fi despăgubite conform cererilor formulate.
Măsurile asiguratorii dispuse în cursul urmăririi penale vor fi menținute.
Se va dispune confiscarea telefoanelor care au fost folosite la comiterea faptelor.
Mijloacele materiale de probă vor fi păstrate până la soluționarea definitivă a cauzei după care vor fi distruse.
Onorariile cuvenite avocaților din oficiu vor fi suportate din fondul special al Ministerului Justiției.
În final, inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
I În baza art. 396 alin. 1, 2, 10 C.p.p. raportat la art. 375 C.p.p.
Condamnă pe inculpatul T.T.M., după cum urmează:
1 la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a și a art. 41 alin. 1 C.p. (fapta din 13 iunie 2015, victimă C.V.);
2 la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 77 lit. a C.p. (fapta din iulie 2015, victimă D.M.);
3 la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 77 lit. a C.p. (fapta din 5/6 aug. 2015, victimă S.P.a);
4 la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 77 lit. a C.p. (fapta din 17 aug. 2015, victimă A.M.);
5 la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 77 lit. a C.p. (fapta din 19 aug. 2015, victimă I.T.);
6 la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 77 lit. a C.p. (fapta din 19/20 aug. 2015, victimă SI.T.);
7 la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 77 lit. a C.p. (fapta din 24 aug. 2015, victimă B.C.);
8 la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 77 lit. a C.p. (fapta din 24/25 aug. 2015, victimă M.G.);
9 la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru tentativă la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 32- 244 alin. 1, 2 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. (fapta din 29 aug. 2015, victimă N.M.);
10 la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 77 lit. a C.p. (fapta din 28/29 aug. 2015, victimă C.M.);
11 la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 77 lit. a C.p. (fapta din 28/29 aug. 2015, victimă P.M.).
În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b din C.p.
Contopește cele 11 pedepse aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare , la care se adaugă un spor de 1/3 din 9 ani și 8 luni (totalul celorlalte pedepse) de 3 ani, 2 luni și 20 zile.
Pedeapsă rezultantă: 4(patru) ani, 2 (două) luni și 20 zile.
Constată că faptele din prezenta cauză au fost săvârșite în timpul executării pedepsei rezultante de 4 (patru) ani închisoare stabilită prin sentința penală 1090/9 mai 2014 a Judecătoriei Vaslui, definitivă la data de 1 iulie 2014, prin d.p. 432/1 iulie 2014 a C.A. Iași.
Constată că pedeapsa rămasă de executat din pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită prin s.p. 1090/9 mai 2014 a Judecătoriei Vaslui este de 2 ani, 3 luni și 4 zile , calculată de la data de 29 aug 2015 până la data de 2 dec. 2017 când condamnatul își va ispăși pedeapsa.
În baza art. 43 alin. 2 C.p., adaugă la pedeapsa rezultantă stabilită mai sus restul de pedeapsă neexecutat de 2 ani , 3 luni și 4 zile.
Pedeapsă de executat: 6 (șase) ani, 5 (cinci) luni și 24 zile în condiții de detenție.
În baza art. 72 alin. 1 C.p.
Scade din pedeapsa aplicată , perioada executată de la 22 ian 2016, la zi.
În baza art. 399 alin. 1 C.p.
Menține starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 396 alin. 6 C.p.p., coroborat cu art. 16 alin. 1 lit. g din C.p.p.
12. Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului T.T.M. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 77 lit. a din C.p. (fapta din 3 august 2015 ora 24, victima D.T. pentru că părțile au încheiat un acord de mediere.
13. Încetează procesul penal pornit împotriva aceluiași inculpat pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 77 lit. a din C.p. (fapta din 4 august 2015 ora 1:00, victima L.P.) pentru că părțile au încheiat un acord de mediere.
14. Încetează procesul penal pornit împotriva aceluiași inculpat pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 77 lit. a din C.p. (fapta din 15 august 2015 ora 22:00, victima B.M.) pentru că părțile au încheiat un acord de mediere.
15. Încetează procesul penal pornit împotriva aceluiași inculpat pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 77 lit. a din C.p. (fapta din 18/19 august 2015, victima G.N.) pentru că părțile au încheiat un acord de mediere.
În baza art. 396 alin. 1 , 5 C.p.p., coroborat cu art. 16 alin. 1 lit. a din C.p.p.
Achită pe inculpatul T.T.M., cu datele de stare civilă indicate mai sus, pentru comiterea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p., întrucât fapta nu există.
II În baza art. 396 alin. 1, 2 C.p.p.
Condamnă pe inculpatul G.A. după cum urmează:
1. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 77 lit. a C.p. (fapta din 31 iunie 2015, victimă C.V.);
2. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 77 lit. a C.p. (fapta din iulie 2015, victimă D.M.);
3. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 77 lit. a C.p. (fapta din 5/6 aug. 2015, victimă S.P.A);
4. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 77 lit. a C.p. (fapta din 17 aug. 2015, victimă A.M.);
5. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 77 lit. a C.p. (fapta din 19 aug. 2015, victimă I.T.);
6. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 77 lit. a C.p. (fapta din 19/20 aug. 2015, victimă D.E.);
7. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 77 lit. a C.p. (fapta din 24 aug. 2015, victimă B.C.);
8. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 77 lit. a C.p. (fapta din 24/25 aug. 2015, victimă M.G.);
9. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 77 lit. a C.p. (fapta din 28/29 aug. 2015, victimă C.M.);
10. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și a art. 77 lit. a C.p. (fapta din 28/29 aug. 2015, victimă P.M.).
În temeiul art. 38 alin. 1- art. 39 alin. 1 lit. b din C.p.
Contopește cele 10 (zece) pedepse aplicate inculpatului , în pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare la care se adaugă un spor de 6 ani închisoare, reprezentând 1/3 din 18 ani (totalul celorlalte pedepse).
Pedeapsă rezultantă: 8 (opt) ani închisoare .
Constată că faptele din prezenta cauză au fost săvârșite în timpul executării pedepsei rezultante de 9 ani și 11 luni închisoare, aplicată prin s.p. 290/9 feb. 2014 a Judecătoriei G., definitivă la 18 febr 2014, prin necontestare.
Constată că pedeapsa rămasă de executat din pedeapsa de 9 ani și 11 luni închisoare stabilită prin s.p. 290/9 febr. 2014 a Judecătoriei G. este de 3 ani, 10 luni și 24 zile, până la data de 22 iulie 2019 când se va considera executată.
În baza art. 43 alin. 2 , adaugă la pedeapsa rezultantă stabilită mai sus, restul de pedeapsă neexecutat de 3 ani 10 luni și 24 zile.
Pedeapsă de executat : 11 ani, 10 luni și 24 zile, în condiții de detenție.
În baza art. 72 alin. 1 C.p.
Scade din pedeapsa aplicată , perioada executată în intervalul 22 ian. 2016- 8 nov. 2016.
În baza art. 396 alin. 1, 6 C.p.p. coroborat cu art. 16 alin. 1 lit. g din C.p.
11. Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului G.A. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și art. 77 lit. a din C.p. (fapta din 3 aug. 2015 ora 24, victimă D.T.) pentru că părțile au încheiat un acord de mediere.
12. Încetează procesul penal pornit împotriva aceluiași inculpat A. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și art. 77 lit. a din C.p. (fapta din 4 aug. 2015 ora 1:00, victimă L.P.) pentru că părțile au încheiat un acord de mediere.
13. Încetează procesul penal pornit împotriva aceluiași inculpat A. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și art. 77 lit. a din C.p. (fapta din 15 aug. 2015 ora 22:00, victimă B.M.) pentru că părțile au încheiat un acord de mediere.
14. Încetează procesul penal pornit împotriva aceluiași inculpat A. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și art. 77 lit. a din C.p. (fapta din 18/19 aug. 2015, victimă G.N.) pentru că părțile au încheiat un acord de mediere.
În baza art. 396 alin. 1 , 5 C.p.p., coroborat cu art. 16 alin. 1 lit. a din C.p.p.
Achită pe inculpatul G.A., cu datele de stare civilă indicate mai sus, pentru comiterea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p., întrucât fapta nu există.
III În baza art. 396 alin. 1,2, 10 C.p.p. raportat la art. 375 C.p.p.
Condamnă inculpatul G.I., după cum urmează:
1. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la înșelăciune prev. de art. 48- 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a din C.p.(fapta din 13 iunie 2015 ora 22:30 victimă C.V.).
2. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la înșelăciune prev. de art. 48- 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a din C.p.(fapta din luna iulie 2015 ora 22:30 victimă D.M.).
3. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la înșelăciune prev. de art. 48- 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a din C.p.(fapta din 3 aug 2015 ora 24:00 victimă D.T.).
4. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la înșelăciune prev. de art. 48- 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a din C.p.(fapta din 4 aug 2015 victimă L.P.).
5. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la înșelăciune prev. de art. 48- 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a din C.p.(fapta din 5/6 aug., ora 0:15 2015 victimă S.P.A).
6. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la înșelăciune prev. de art. 48- 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a din C.p.(fapta din 15 aug 2015 victimă B.M.).
7. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la înșelăciune prev. de art. 48- 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a din C.p.(fapta din 17 aug. 2015 victimă A.M.).
8. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la înșelăciune prev. de art. 48- 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a din C.p.(fapta din 18/19 aug. 2015 victimă G.N.).
9. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la înșelăciune prev. de art. 48- 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a din C.p.(fapta din 19/20 aug. 2015 victimă D.E.).
10. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la înșelăciune prev. de art. 48- 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a din C.p.(fapta din 19 aug. 2015 victimă I.T.).
11. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la înșelăciune prev. de art. 48- 244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a din C.p.(fapta din 24 aug. 2015 ora 22:00 victimă B.C.).
În baza art. 38 alin. 1 - 39 alin. 1 lit. b din C.p.
Contopește cele 11 pedepse în pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare , la care adaugă un spor de 10 ani închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse (30 de ani).
Pedeapsă de executat: 13 (treisprezece) ani închisoare cu executare în condiții de detenție.
În baza art. 396 alin. 1 , 5 C.p.p., coroborat cu art. 16 alin. 1 lit. a din C.p.p.
Achită pe inculpatul G.I., cu datele de stare civilă indicate mai sus, pentru comiterea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p., întrucât fapta nu există.
IV. În baza art. 386 C.p.p.
Schimbă încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpata T.D. din art. 48-244 alin. 1, 2 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p., în art. 48-244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p., art. 35 alin. 1 C.p.și art. 77 lit. a C.p.
În baza art. 396 alin. 1, 2, 10 C.p.p.
Condamnă pe inculpata T.D. , la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune , în formă continuată și în stare de recidivă , prev. de art. 48-244 alin. 1,2 C.p., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 41 alin. 1 C.p., art. 43 alin. 5 C.p., art. 77 lit. a din C.p. (acte materiale din intervalul iunie-aug 2015).
Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani închisoare aplicată prin s.p. 1056/3 iulie 2015 a Judecătoriei G., pronunțată în dosarul 22396/233/2014, modificată prin d.p. 634/31 mai 2016 a C.A. G., în pedepsele componente:
a) 3 ani închisoare pentru art. 48 -244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a din C.p. și a art. 396 alin. 10 C.p.p.(fapta din 16 aug 2014, victima Jorăscu Ștefana);
b) 3 ani închisoare pentru art. 48 -244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a din C.p. și a art. 396 alin. 10 C.p.p.(fapta din 8 aug 2014, victima Cojocaru Ioan);
c) 3 ani închisoare pentru art. 48 -244 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a din C.p. și a art. 396 alin. 10 C.p.p.(fapta din 28/29 aug 2014, ).
În baza art. 38 alin. 1 -art. 39 alin. 1 lit. b din C.p.
Contopește pdeapsa aplicată ptr. fapta dedusă judecății , cu pedepsele aplicate prin s.p. 1056/3 iulie 2015 a Judecătoriei G. ptr. fapte concurente, în pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare , pe care o sporește cu 3 ani (1/3 din 9 ani , totalul celorlalte pedepse).
Pedeapsă de executat: 6 (șase) ani închisoare în condiții de detenție.
În baza art. 72 alin. 1 C.p.
Deduce din pedeapsa aplicată , perioada executată de la 5 sept 2014 la 20 ian 2015 și de la 2 sept 2015 la zi.
Anulează m.e.p.i. 1168/2015 al Judecătoriei G. și dispune emiterea altor forme de executare în baza prezentei hotărâri.
În baza art. 399 alin. 1 C.p.p.
Menține măsura arestului preventiv .
În baza art. 396 alin. 1, 5 C.p.p. coroborat cu art. 16 alin. 1 lit. a din C.p.p.
Achită pe inculpata T.D., cu datele de stare civilă indicate mai sus, ptr. comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.367 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal, întrucât fapta nu există.
V. În baza art.386 Cod procedură penală;
Schimbă încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul G.D., din art.48-244 alin.1,2 Cod penal, în art.48-244 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal și a art.77 lit.a din Codul penal.
În baza art.396 alin.1,2 Cod procedură penală;
Codamnă pe inculpatul G.D., la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune prev. de art.48-244 alin.1,2 Cod penal cu aplicarea art.77 lit.a si art.35 alin.1 Cod penal(acte materiale din intervalul iunie-august 2015).
În baza art.91 Cod penal;
Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2(doi) ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art.92 Cod penal.
În baza art.93 Cod penal;
Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la SERVICIUL DE PROBATIUNE G., la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune, desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în una din unitățile subordonate C.L. G..
Atrage atenția inculpatului cu privire la conținutul art.96 Cod penal.
În baza art.396 alin.1,5 Cod procedură penală, coroborat cu art.16 alin.1 lit.a din Cod procedură penală;
ACHITĂ pe inculpatul G.D. pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art.367 alin.1 Cod penal, întrucât fapta nu există.
În baza art.72 alin.1 Cod penal;
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada executată, prin reținere și arest preventiv, de la 21 octombrie 2015 până pe 22 ianuarie 2016.
Constată că măsura preventivă a controlului judiciar a fost revocată prin ÎNCHEIEREA 77/C/29 iulie 2016 a Curții de Apel Bacău.
VI. În baza art.386 Cod procedură penală,
Schimbă încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpata G.C., din art.48-244 alin.1,2 Cod penal, în art.48-244 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal și a art.77 lit.a din Codul penal.
În baza art.396 alin.1,2 Cod procedură penală;
Codamnă pe inculpata G.C., la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune prev. de art.48-244 alin.1,2 Cod penal cu aplicarea art.77 lit.a si art.35 alin.1 Cod penal(acte materiale din intervalul iunie-august 2015).
În baza art.91 Cod penal;
Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2(doi) ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art.92 Cod penal.
În baza art.93 Cod penal;
Pe durata termenului de supraveghere, condamnata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la SERVICIUL DE PROBATIUNE G., la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune, desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
- să susțină și să promoveze examenul de bacalaureat.
Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în una din unitățile subordonate C.L. G..
Atrage atenția inculpatei cu privire la conținutul art.96 Cod penal.
În baza art.396 alin.1,5 Cod procedură penală, coroborat cu art.16 alin.1 lit.a din Cod procedură penală;
ACHITĂ pe inculpata G.C. pentru constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art.367 alin.1 Cod penal, întrucât fapta nu există.
În baza art.72 alin.1 Cod penal;
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada executată, prin reținere și arest preventiv, de la 21 octombrie 2015 până pe 11 martie 2016.
Constată că măsura preventivă a controlului judiciar a fost revocată prin ÎNCHEIEREA 77/C/29 iulie 2016 a Curții de Apel Bacău.
VII. În baza art.386 Cod procedură penală,
Schimbă încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpata M.I., fostă S. din art.48-244 alin.1,2 Cod penal, în art.48-244 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal și a art.77 lit.a din Codul penal.
În baza art.396 alin.1,2, 10 Cod procedură penală;
Condamnă pe inculpata M.I., la pedeapsa de 1(un) an închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată prev. de art.48-244 alin.1,2 Cod penal cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal și art.77 lit.a din Codul penal (acte materiale din intervalul iunie-august 2015).
Constată că prin sentința penală 1056/3 iulie 2015 a Judecătoriei G., pronunțată în dosar 22396/233/2014, definitivă prin decizia penală 634/31 mai 2016 a Curtii de Apel G., susnumita a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării, pentru complicitate la comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art.48-244 alin.1,2 Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a și art.396 alin.10 Cod procedură penală(fapta din 16 august 2014).
În baza art.97 alin.1 Cod penal;
Dispune anularea suspendării sub supraveghere a executării pe3depsei de 3(trei) ani închisoare aplicată prin sentința penală 1056/3 iulie 2015 a Judecătoriei Bacău, pronunțată în dosar 22396/233/2014.
În baza art.38 alin.1, 39 alin.1 lit.b din Codul penal;
Contopește pedeapsa aplicată pentru fapta supusă judecății, cu pedeapsa anterioară aplicată pentru o faptă concurentă, în pedeapsa cea mai grea de 3(trei) ani închisoare, la care se aplică un spor de 4(patru) luni închisoare(1/3 din cea de-a doua pedeapsă).
PEDEAPSA DE EXECUTAT: 3(trei) ani și 4(patru) luni închisoare, cu executare în condiții de detenție.
În baza art.396 alin.1,5 Cod procedură penală coroborat cu art.16 alin.1 lit.a din Cod pr.penală;
ACHITĂ pe inculpata M.I., fostă S. pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art.367 alin.1 Cod penal, întrucât fapta nu există.
VIII. În baza art.386 Cod procedură penală,
Schimbă încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpata S.R., din art.48-244 alin.1,2 Cod penal, în art.48-244 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal și a art.77 lit.a din Codul penal.
În baza art.396 alin.1,2 Cod procedură penală;
Condamnă pe inculpata S.R., la pedeapsa de 1(un) an închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune prev. de art.48-244 alin.1,2 Cod penal cu aplicarea art.77 lit.a si art.35 alin.1 Cod penal(acte materiale din luna august 2015).
În baza art.91 Cod penal;
Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1(un) an închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art.92 Cod penal.
În baza art.93 Cod penal;
Pe durata termenului de supraveghere, condamnata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la SERVICIUL DE PROBATIUNE G., la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune, desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în una din unitățile subordonate C.L. Independența, jud.G...
Atrage atenția inculpatei cu privire la conținutul art.96 Cod penal.
În baza art.396 alin.1,5 Cod procedură penală, coroborat cu art.16 alin.1 lit.a din Cod procedură penală;
ACHITĂ pe inculpata S.R., fostă T. pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art.367 alin.1 Cod penal, întrucât fapta nu există.
În baza art.19, 25, 397 Cod procedură penală, cu referire la art.1349, 1357-1358 Cod civil;
Obligă în solidar inculpații G.I., G.A., T.T.M., T.D., G.D., G.C. și M.I., fostă S. să plătească părților civile următoarele sume:
I.T. - 15.400 lei, echivalentul în moneda națională a sumei de 500 lire sterline și a 3300 euro, de la data executării;
A.M. - 2.900 lei, actualizată la data executării;
S.P. - 3.000 lei și echivalentul în moneda națională de la data executării a sumei de 500 euro;
D.E. - 2.700 lei și echivalentul în moneda națională de la data executării a sumei de 1750 euro;
B.C. - 1.930 lei, actualizat la data executării.
Constată că B.M., L.P., G.N. și D.T. și-au recuperat pagubele cu prilejul încheierii acordurilor de mediere.
Ia act că părțile vătămate D.M. nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art.112 alin.1 lit.e din Codul penal;
Dispune confiscarea sumei de 4.000 lei(2.000x2), care nu a servit la despăgubirea părților vătămate D.M. și C.V. de la inculpați, după cum urmează:
- 1.000 lei de la G.I.
- 500 lei de la T.D.
- 500 lei de la G.A.
- 500 lei de la T.T.M.
- 500 lei de la G.D.
- 500 lei de la G.C.
- 500 lei de la M.I..
Ia act că și-au recuperat pagubele în cursul urmăririi penale, părțile vătămate M.G., C.M. și P.M..
Constată că partea vătămată N.M. nu s-a constituit parte civilă, pentru că nu a suferit nici un prejudiciu.
Respinge obligarea inculpatei S.R. la plata despăgubirilor civile, întrucât pagubele produse au fost recuperate.
Menține măsurile asiguratorii instituite în cursul urmăririi penale asupra sumelor ridicate șiu indisponibilizate cu ocazia perchezițiilor domiciliare din data de 24 august 2015 și 21 octombrie 2015.
Constată că sumele sechestrate(7583 lei, 1050 euro și 550 euro) sunt consemnate la CEC Bank.
În baza art.112 alin.1 lit.b din Codul penal;
Dispune confiscarea telefoanelor mobile ridicate cu prilejul perchezitiei domiciliare la inculpata T.D., cât și cu ocazia perchezițiilor din Penitenciar, indicate în procesul penal de las fila 15 dosar cameră preliminară(CD 72/14.12.2015).
Dispune păstrarea mijloacelor materiale de probă indicate la fila 15 vol.I dosar cameră preliminară, până la soluționarea definitivă a cauzei, după care se vor distruge.
Dispune păstrarea CD-urilor, DVD-urilor indicate la fila 80 vol.II dosar fond pe durata de păstrare a dosarului în arhiva Tribunalului Bacău.
Onorariile cuvenite avocaților desemnați din oficiu pentgru inculpații M.I., S.R., G.A., G.D. se suportă din fondul special al MJ.
Constată că inculpații G.I., T.T.M., G.C. și T.D. au avut avocați aleși.
Constată că avocații aleși pentru părțile vătămate/civile nu au solicitat obligarea inculpaților la plata onorariilor suportate de către clienții lor.
În baza art.274 alin.2 Cod procedură penală;
Obligă inculpații la plata de cheltuieli judiciare către stat, după cum urmează:
G.I. - 25.000 lei;
T.T.M. - 25.000 lei;
G.A. - 25.000 lei;
T.D. - 25.000 lei;
G.D. - 3.000 lei;
G.C. - 3.000 lei;
S.R. - 2.000 lei;
M.I. - 3.000 lei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.