Instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire în primă instanţă, în legătură cu infracţiuni pentru care a intervenit o modificare de competenţă.

Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 539/A din data de 17.07.2014

Instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire în primă instanță, în legătură cu infracțiuni pentru care a intervenit o modificare de competență.

Noul Cod de procedură penală și Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală, nu conțin dispoziții tranzitorii speciale referitoare la competența de judecată a cererilor de revizuire.

În acest context devine incidentă regula statuată prin decizia nr. 30/2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, potrivit căreia instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță, chiar dacă, la momentul introducerii cererii, datorită modificării dispozițiilor legii procesual penale, aceasta nu mai avea competența de a judeca fondul cauzei în primă instanță.

Secția penală și pentru cauze cu minori - Decizie penală nr. 539/A/17 iulie 2014

Deliberând asupra excepției de necompetență, reține:

Revizuentul a fost condamnat în primă instanță prin sentința penală nr. 44/10.02.2011 pronunțată de Judecătoria Mediaș în dosar penal nr.12849/257/2010, pentru o infracțiune de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005.

Această sentință a fost modificată prin decizia nr. 1193/08.11.2012, pronunțată în dosarul penal nr. 120/57/2012 al Curții de Apel Alba Iulia.

Deși inculpatul își îndreaptă cererea de revizuire împotriva deciziei penale, întemeindu-și-o pe dispozițiile art. 451 alin. 1 lit. a din noul Cod de procedură penală, afirmând că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, Curtea observă că, potrivit art. 458 teza I din noul Cod de procedură penală, competentă să judece cererea de revizuire întemeiată pe motivul invocat de revizuent este instanța care a judecat cauza în prima instanță.

În materia infracțiunilor de evaziune fiscală de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005, competența de judecată în primă instanță a fost acordată, conform art. 36 alin. 1 lit. c1 din noul Cod de procedură penală, tribunalelor.

Cercetând prevederile noului Cod de procedură penală și ale Legii nr. 255/2013 de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală, Curtea nu a descoperit dispoziții tranzitorii speciale referitoare la competența de judecată a cererilor de revizuire în legătură cu infracțiuni pentru care a intervenit o modificare de competență.

În acest context devine incidentă regula statuată prin decizia nr. 30/2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, potrivit căreia instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță, chiar dacă, la momentul introducerii cererii, datorită modificării dispozițiilor legii procesual penale, aceasta nu mai avea competența de a judeca fondul cauzei în primă instanță.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus redate și regula statuată prin decizia de recurs în interesul legii, Curtea și-a declinat competența de soluționare a prezentei cereri de revizuire în favoarea Judecătoriei Mediaș, care a judecat cauza în primă instanță, procedând, conform art. 50 alin. 1 din noul Cod de procedură penală, la trimiterea deîndată a dosarului către instanța competentă.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire în primă instanţă, în legătură cu infracţiuni pentru care a intervenit o modificare de competenţă.