Revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii din cauza nerespectării măsurilor de supraveghere impuse de art. 863 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1969.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 369 din data de 16.06.2014
Revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii din cauza nerespectării măsurilor de supraveghere impuse de art. 863 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1969.
Chiar dacă s-ar admite că a plecat în străinătate pentru a munci, aceasta nu-l exonerează pe condamnat de respectarea măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1969, deoarece nu este el acela care poate aprecia asupra oportunității respectării acestor măsuri în funcție de argumentele sale subiective, precum necesitatea de a-și câștiga existența.
Secția penală și pentru cauze cu minori - Decizia penală nr. 369/16 iunie 2014
Prin sentința penală nr. 101/15.05.2014, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 1169/85/2014, a fost admisă sesizarea formulată de Biroul Executări Penale al Tribunalului Sibiu și, în consecință:
S-a dispus revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată condamnatului V.A.O. prin sentința penală nr. 13/25.01.2012 a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 72/A/5.06.2012 a Curții de Apel Alba-Iulia și s-a dispus executarea în întregime a pedepsei aplicate în regim de detenție.
S-a constatat că prin sentința penală nr. 13/2012 a Tribunalului Sibiu s-a dedus din pedeapsă, durata de 24 de ore a reținerii.
S-a dispus executarea pedepselor accesorii și complementare aplicate în sarcina condamnatului prin sentința penală nr. 13/2012.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat s-a dispus a rămâne în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată la prima instanță sub număr 1169/85/2014, Biroul executări penale al Tribunalului Sibiu a solicitat revocarea pedepsei cu suspendarea sub supraveghere aplicată inculpatului V.A.O., cu motivarea că acesta se sustrage de la îndeplinirea condițiilor dispuse prin sentința de condamnare.
În acest sens, s-a arătat că Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad, însărcinat cu supravegherea inculpatului, nu a putut pune în aplicare dispozițiile sentinței penale nr. 13/2012 a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 72/A/5.06.2012 a Curții de Apel Alba-Iulia, întrucât din luna iulie 2013 și până în martie 2014, persoana condamnată nu s-a prezentat la trei întrevederi de supraveghere prestabilite conform planului, a ignorat cele două avertismente transmise, nu a contactat niciodată telefonic Serviciul de Probațiune pentru a anunța motivele neprezentării, nu a transmis dovezi ale imposibilității prezentării iar fiecare contactare a soției persoanei a fost întâmpinată de către aceasta cu reticență și răspunsuri evazive în a oferi informații despre locul, motivul și durata deplasării soțului său în străinătate.
În drept au fost invocate art. 86 ind. 4 C.p. iar în susținerea cererii au fost depuse înscrisuri existente în dosarul de supraveghere.
S-a dispus acvirarea dosarului nr. 2977/85/2011 al Tribunalului Sibiu. La solicitarea instanței, Serviciul de Probațiune Arad a înaintat procesul-verbal al primei întrevederi de supraveghere; planul de supraveghere; anexa de revizuire a planului de supraveghere.
Examinând cererea formulată, Tribunalul constată că aceasta este întemeiată și în raport de dispozițiile art. 864 alin. 2 C.p., a admis-o, pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 13/25.01.2012 a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 72/A/5.06.2012 a Curții de Apel Alba-Iulia, inculpatul V.A.O. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 9 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 65 al. 2 C.p., de art. 270 al. 3 din Legea nr. 86/2006 modificată cu aplicarea art. 65 al. 2 C.p. și de art. 2961 al. 1 lit. l, al. 2 din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a, art. 34 C.p. și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit b C.p., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Prin aceeași sentință, în baza art. 861 C.p. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate pe o durată 6 ani - termen de încercare stabilit în condițiile art. 862 C.p..
În baza art. 863 C.p., au fost stabilite în sarcina inculpatului următoarele măsuri de supraveghere și obligații:
a) să se prezinte la datele stabilite la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad;
b) să anunțe orice schimbare de domiciliu, reședință, deplasare de depășește 8 zile și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.
Instanța de fond a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad, atrăgând atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare pedepsei sub supraveghere în condițiile art. 359 Cod procedură penală cu referire la art. 86 ind. 4 Cod penal.
Față de inculpatul V.A.O. această sentință a rămas definitivă la data de 5.06.2012 prin decizia penală nr. 72/A/5.06.2012 a Curții de Apel Alba-Iulia, decizie prin care au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații V.A.O., P.S.O. și de partea civilă M.F.P.-A.N.A.F. - Garda Financiară S.
În temeiul acestei sentințe penale, Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Arad a procedat la convocarea condamnatului V.A.O. care a luat la cunoștință și a semnat personal procesul verbal nr. 3554/16.08.2012 al primei întrevederi de supraveghere, precum și planul de supraveghere nr. 3865/SPAR/14.09.2012 dar și anexa de revizuire a planului de supraveghere nr. 137/SPAR/14.01.2013.
Astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, cu toate că începând din 14.01.2013 consilierul de probațiune a diminuat frecvența întâlnirilor de supraveghere de la o dată pe lună la o dată la trei luni, condamnatul V.A.O. nu s-a mai prezentat și nu a mai respectat planul de supraveghere, ultima întrevedere având loc în luna iunie 2013. După această dată, consilierul de probațiune responsabil de caz nu a reușit să mai ia legătura cu condamnatul iar V.A.O. nici măcar nu a încercat să contacteze telefonic, personal, Serviciul de Probațiune.
Din actele dosarului a rezultat că persoana condamnată ar fi plecat de la domiciliul din localitatea Arad, în Austria, pe o perioadă de 8 luni de zile.
Pe de altă parte, prezent în fața primei instanței și asistat de avocat ales, condamnatul V.A.O. a învederat că nu depune nici un înscris doveditor și nu poate proba nici cu martori, nici cu alte mijloace de probă, susținerile sale privitoare la motivele încălcării planului de supraveghere.
Având în vedere că apărările condamnatului nu au fost confirmate cu nici un mijloc de probă, simplele sale susțineri nu pot dovedi buna sa credință, astfel cum acesta a solicitat, a reținut prima instanță.
Întrucât condamnatul avea cunoștință despre obligațiile impuse și asumate prin semnarea planului de supraveghere, întrucât acesta nu a încunoștințat Serviciul de Probațiune despre deplasările sale, deși avea această obligație impusă expres prin hotărârea de condamnare, tribunalul a apreciat că acesta nu a îndeplinit cu rea-credință obligațiile stabilite de instanță și măsurile de supraveghere impuse, respectiv obligația de a se prezenta la Serviciul de Probațiune, de a anunța schimbarea domiciliului, reședinței și deplasările care depășesc 8 zile, și de a comunica locul de muncă și informații privind mijloacele lui de existență.
Drept urmare, tribunalul a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 864 alin. 2 C.p.( 1969), astfel că în conformitate și cu prevederile art. 583 Cod procedură penală, art. 16 din Legea nr.187/24.10.2012, a admis sesizarea Biroului executări penale din cadrul Tribunalului Sibiu și a dispus revocarea suspendări sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului V.A.O. prin sentința penală nr. 13/25.01.2012 a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 72/A/5.06.2012 a Curții de Apel Alba-Iulia și executarea în întregime a pedepsei aplicate în regim de detenție.
Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen, contestație condamnatul, solicitând desființare ei și, în rejudecare, a se respinge sesizarea Biroului executări penale din cadrul Tribunalului Sibiu de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 13/25.01.2012 a Tribunalului Sibiu.
În motivarea contestației condamnatul a reiterat apărările din fața primei instanțe. În sprijinul contestației, condamnatul a depus la dosar un set de înscrisuri: declarație olografă extrajudiciară a numitului M.F.M., în copie, contract de subînchiriere având ca subînchirietor pe același M.F.M., în copie în limba germană și în traducere după respectiva copie, o serie de caracterizări, o traducere a unei corespondențe electronice și un contract de muncă în copie certificată de apărătorul ales al inculpatului pentru conformitate cu originalul.
Reprezentantul parchetului și-a exprimat poziția procesuală în sensul admiterii contestației.
Analizând sentința primei instanțe pe baza motivelor invocate de contestator și a textelor legale pertinente, curtea reține:
Prima instanță a dat o justă interpretare și aplicare dispozițiilor art. 864 alin. 2 din Codul penal din 1969 (al căror corespondent în noul Cod penal sunt dispozițiile art. 96 alin. 1), potrivit cărora dacă cel condamnat nu îndeplinește, cu rea-credință, măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligațiile stabilite de instanță, aceasta revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei.
Faptul nerespectării de către condamnat a tuturor măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. 1 din Codul penal din 1969 este pe deplin dovedit cu procesele verbale întocmite de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Arad și este, de altfel, recunoscut de însuși condamnatul.
Apărarea condamnatului este în sensul că el nu a nesocotit măsurile de supraveghere cu rea-credință ci a fost nevoit să le nesocotească pentru că a plecat în străinătate, unde a muncit fără documente legale, fiindu-i prea împovărător din punct de vedere financiar să se prezinte la întâlnirile trimestrial stabilite de consilierul de probațiune.
Această apărare nu poate fi reținută de curte deoarece:
În primul rând, condamnatul nu a nesocotit doar obligația de a se prezenta la Serviciul de probațiune, obligație prevăzută de art. 863 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1969, ci și toate celelalte obligații prev. de același aliniat normativ, anume de a anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea (lit. b), de a comunica și de a justifica schimbarea locului de muncă (lit. c) și de a comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență (lit. d).
Aceste din urmă obligații nu sunt mai puțin importante decât cea de prezentare la Serviciul de probațiune și ele au menirea de a asigura un control asupra condamnatului cu scopul de a face posibilă reeducarea acestuia prin formarea unei atitudini potrivite față de valorile sociale, în general, față de stabilitatea domiciliului și față de muncă, în special.
Prin înscrisurile depuse la dosar abia în faza de judecată a contestației condamnatul a încercat să dovedească faptul că a fost plecat în Austria, unde a muncit "la negru";. Trecând peste caracteristica înscrisurilor, considerate de condamnat relevante sun acest aspect, de a fi niște declarații olografe extrajudiciare și niște copii simple, necertificate în vreun fel pentru conformitate cu originalul (traducerea unei copii necertificate nu este în măsură să certifice respectiva copie chiar dacă traducere a este efectuată de un traducător autorizat, acesta din urmă certificând doar corectitudinea traducerii și nu autenticitatea înscrisului după care s-a realizat traducerea), chiar dacă s-ar admite că a plecat în străinătate pentru a munci, aceasta nu-l exonerează pe condamnat de respectarea obligațiilor de supraveghere deoarece nu este el acela care poate aprecia asupra oportunității respectării acestor măsuri în funcție de argumentele sale subiective, precum necesitatea de a-și câștiga existența.
Este de observat că aceste necesități subiective, chiar dacă nu au nimic nelegal în esența lor, condamnatul a ales să și le satisfacă prin mijloace ilicite, munca fără documente legale neputând fi ridicată la rangul de virtute, ci rămânând la nivelul de faptă prohibită de lege.
Acest mod de a-și câștiga existența relevă, o dată în plus, reaua-credință a condamnatului care, conștient fiind că trebuie să comunice Serviciului de probațiune informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență, a ales să ignore această obligație în mod voit, pentru a nu se supune riscului unui dezacord din partea serviciului, care trebuie să urmărească, între altele, ca persoana condamnată să dobândească o atitudine corectă, de conformism, față de regulile de conduită prosocială.
Contractul de muncă pe care condamnatul l-a depus în faza de judecată în prezenta contestație și care poartă data 12.06.2014, adică abia în urmă cu patru zile față de data soluționării contestației, nu este nici el în măsură să probeze lipsa relei credințe a condamnatului în nerespectarea măsurilor de supraveghere.
De asemenea, nu este în măsură să probeze lipsa relei credințe nici corespondența electronică referitoare la o afecțiune a condamnatului, care ar fi necesitat îngrijiri medicale pentru o perioadă de 30 de zile deoarece, pe de o parte, respectiva corespondență nu poartă elemente de autenticitate, iar pe de altă parte, condamnatul a ignorat măsurile de supraveghere pentru o perioadă de 8 luni de zile.
În ceea ce privește caracterizările persoanei condamnatului și afirmația acestuia referitoare la calitatea sa de tată al unui copil de o vârstă fragedă, curtea a reținut că aceste aspecte nu au nici o relevanță în prezenta procedură, în care nu se realizează vreo individualizare judiciară a pedepsei.
Pentru toate considerentele ce preced, văzând și dispozițiile art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b din noul Cod de procedură penală, curtea a respins ca nefondată contestația formulată de condamnatul V.A.O. împotriva sentinței penale nr. 101/15.05.2014, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 1169/85/2014.
