Instituirea popririi asiguratorii art 249cpp si art 254 cpp
Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Sentinţă penală nr. 9464 din data de 14.11.2017
R O M Â N I A
TRIBUNALUL DOLJ
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr. 9464/63/2016
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 14.11.2017
Completul compus din:
PREȘEDINTE CC
Grefier CMC
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj
a fost reprezentat prin procuror DP
Pe rol, judecarea cauzei penale privind pe inculpatele SMS și ȘAM, trimise în judecată, în stare de libertate, prin rechizitoriul cu nr. 155/P/2012 din data de 17.11.2016 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, după cum urmează:
- inculpata SMS, cercetată pentru comiterea infracțiunilor de folosire, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, fals în înscrisuri sub semnătură privată și două infracțiuni de evaziune fiscală, toate în formă continuată, prev. de art.272 alin.1 lit.b din Legea 31/1990, cu aplicarea art.35 din Codul penal, art. 322 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 din Codul penal, art.9 alin.1 lit.a din Legea 241/2005, cu aplicarea art.35 din Codul penal și art.9 alin.1 lit.c din Legea 241/2005, cu aplicarea art.35 din Codul penal, în final cu aplicarea art.38 alin.1 din Codul penal și
- inculpata ȘAM, cercetată pentru comiterea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la evaziune fiscală, ambele în formă continuată, prev. de art. 322 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 din Codul penal și art.48 Cp rap.la art.9 alin.1 lit.c din Legea 241/2005, cu aplicarea art.35 din Codul penal, în final cu aplicarea art.38 alin.1 din Codul penal.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru inculpata SMS, apărătorul ales, avocat Săndulescu Bogdan, inculpata ȘAM, personal și asistată de apărător ales, avocat FI și reprezentantul părții civile consilier juridic FC, care depune la dosar delegație de reprezentare, lipsind inculpata Scăunașu Maria Simina.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că la acest termen de judecată urma să se pronunțe asupra probei cu expertiză tehnică în specialitatea contabilitate.
Instanța pune în discuția părților obiectivele expertizei.
Avocat FI, pentru inculpata ȘAM, arată că solicită încuviințarea următoarelor obiective:
l.Sa se stabilească prejudiciul cauzat bugetului statului prin înregistrarea facturilor fiscale ce fac obiectul judecății, raportându-se la obligațiile fiscale ale SC R SRL Craiova stabilite prin RIF F-DJ 214/18.04.2012 si F-DJ 258/18.04.2012 emise de DGRFP Craiova, precum si la înregistrările operate de organul fiscal in fisa rol ca urmare a RIF-ului si a deciziei de impunere.
2.Sa se stabilească obligațiile fiscale ale SC R SRL in situația in care nu ar fi fost înregistrată, ca si cheltuieli deductibile, contravaloarea facturilor fiscale ce fac obiectul judecății.
Același apărător arată că s-au produs efecte fiscale prin aceste înregistrări din fișa ROL, in sensul că a fost diminuată TVA de recuperat si impozitul aferent. Trebuie sa vedem ce obligații fiscale are SC R SRL la acest moment, pentru a vedea care este prejudiciul.
Avocat SB, pentru inculpată SMS, arată că este de acord cu obiectivele solicitate de apărătorul ales la inculpatei ȘAM.
Acesta a arătat că, atunci când se încearcă stabilirea unei activități economice, consecințele ce decurg dintr-o activitate economică, si pentru a se stabili elemente de ordine factuală, este nevoie de o expertiză contabilă. Clienta sa este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, fals în înscrisuri sub semnătură privată și două infracțiuni de evaziune fiscală, toate în formă continuată, prev. de art.272 alin.1 lit.b din Legea 31/1990, cu aplicarea art.35 din Codul penal, art. 322 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 din Codul penal, art.9 alin.1 lit.a din Legea 241/2005. Aceasta a arătat că in ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. c, pe care și-o asumă, vinovatul principal este Vicenzo Valter pentru că societatea era condusă de acesta. Clienta sa nu a fost de acord cu infracțiunea prevăzută de art.272 alin.1 lit.b din Legea 31/1990. A mai arătat că, așa cum spunea si apărătorul celeilalte inculpate, trebuie sa se vadă cum se repercutează taxa dedusă asupra celorlalte obligații fiscale pe care SC RSRL le avea. Trebuie avute in vedere TVA colectat, TVA dedus si impozit pe profit, criticile Parchetului nefiind întemeiate.
Același apărător a solicitat încuviințarea următoarelor obiective:
1.Să se stabilească caracteristicile fiscale ale furnizorilor S.C. R S.R.L. ( pagina 20 din R.I.F.) la data desfășurării tranzacțiilor, observându¬-se dacă aceaste societetăți aveau calitatea de persoană impozabilă din punct de vedere TVA (deținea cod TVA valid) , erau active din punct de vedere fiscal și dacă operațiunile desfășurate cu S.C. R S.R.L. pot fi apreciate ca operațiuni impozabile din perspectiva TVA .
O expertiză nu trebuie respinsă doar pentru că se apreciază că un consultant fiscal nu poate sa aprecieze caracteristicile fiscale ale unei societăți comerciale. Se poate face acest lucru foarte simplu intrând pe site-ul Ministerului Finanțelor. Doar dacă achiziționezi de la o persoană impozabilă, ai TVA dedeuctibil, conform art. 145 Cod procedură fiscală.
2.Să se stabilească dacă achiziționarea unor mărfuri de genul ață de cusut, nasturi, ace etc. sunt bunuri destinate activității comerciale ale S.C. R S.R.L. , folosite în ulterioare activități taxabile, generatoare de venituri impozabile, și dacă aferent acestor achiziții S.C. R S.R.L. era îndrepățită să exercite dreptul de deducere pentru cheltuielile efectuate și dreptul de deducere TVA, în condițiile existenței unei facturi fiscale încheiate cu îndeplinirea prevederilor art. 155 din Legea 571/2003 și cele prevăzute în OMFP 3512/2008 Anexa 1 pct.l și 2.
3.In ceea ce privește S.C. RS.R.L. să se observe dacă achiziția mărfurilor respective a fost utilizată în vederea efectuării unor viitoare operațiuni taxabile.
4.Să se stabilească dacă prețul de achiziție a mărfurilor de la societățile furnizoare era corespunzător prețurilor medii practicate pe piața liberă pentru acel gen de mărfuri. Să se stabilească dacă, raportat la veniturile încasate din vânzarea acestor mărfuri societatea a determinat un profit impozabil.
Doar dacă aceste mărfuri au fost folosite de societate apar cheltuieli deductibile. Evaziunea fiscală este făcută de comerciant atunci când acesta introduce o cheltuială fictivă sau supradimensionează prețul de achiziție. Mărfurile au existat.
5.Să se arate dacă în lipsa unor documente de transport, avize de însoțire etc. a mărfurilor destinate producției textile provenite de la furnizorii considerați fictivi ai S.C. R S.R.L. , dar a existentei unor documente precum note de recepție, bonuri consum, rapoarte de producție , poate fi justificată în mod solid și verosimil , achiziția acestor mărfuri de către S.C. R S.R:L. de la alte persoane (fizice sau achiziții intracomunitare - adică provenită din tranzacții netaxabile TVA) pentru a fi eludată colectarea și plata TVA .
Trebuie avut in vedere dacă, inexistența unor documente de transport adiacente, respectiv avize de insoțire, CCR-uri, note de recepție, bonuri de consum, se poate reflecta asupra incapacității SC R Srl de a deduce o taxă la nivel de TVA.
6.Să se stabilească dacă principiul neutralității TVA este încălcat în condițiile în care în legătură cu activitatea S.C. R S.R.L. îi sunt recunoscute veniturile impozabile și TVA colectată din vânzarea produsului finit, în schimb nu ii sunt recunoscute cheltuielile și TVA deductibil , strict în legătură cu achizițiile care au generat profituri impozabile din activități taxabile .
Când se colectează din mărfurile respective TVA, in ce măsura este vorba de o situație penală, daca acele cheltuieli au fost înregistrate ca si cheltuieli deductibile.
7.Să se analizeze registrul de casa și contul de casă 531, corelându-se cu sumele plătite suplimentar personalului și să se observe dacă din perspectiva cuantumului și momentelor la care au fost folosite aceste sume de bani, se poate aprecia că ele au fost folosite pentru a fi adăugate suplimentar la plata salariilor.
Expertiza efectuată in faza de urmărire penală este contradictorie sub acest aspect, in contextul in care stabilește ca sumele plătite salariaților au un anumit nivel, scăzând lipsa din casa minus acele sume plătite salariaților, rămânând o diferența de 100.000 lei, suma care se presupune ca ar fi fost folosita de clienta sa. Dar suma plătită salariaților este de fapt aproape dubla, așa cum reiese din expertiza efectuata. Se cunoaște foarte clar ca, în general, comercianții se alimentează cu mărfuri din București din târgurile bine cunoscute, unde vânzători sunt comercianți chinezi care pretind ca nu cunosc limba română si ii pun pe comercianții români să își scrie singuri facturile, pentru că vânzătorii nu recunosc si nu au declarat vânzarea către societățile din Craiova.
Consilier juridic FC, pentru partea civilă, a solicitat încuviințarea următoarelor obiective:
1.Sa se stabilească daca datele înscrise in facturile care figurează emise de furnizorii menționați la pagina 20 din raportul de inspecție fiscala 214/13.04.2012, emis de DGFP Dolj-AIF la SC R SRL, reflecta realitatea efectuării operațiunilor de aprovizionare, deoarece nu s-a demonstrat proveniența bunurilor;
2.Sa se stabilească prejudiciul produs bugetului general consolidat al statului reprezentând debitul precum si accesoriile fiscale aferente acestuia, prin înregistrarea acestor facturi.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că menține concluziile de respingerea a probei cu expertiză contabilă, nefiind utilă în cauză, întrucât nu au apărut elemente noi si nu s-au depus documente noi pentru a justifica efectuarea unei expertize in cauză.
Instanța urmază să respingă proba cu expertiză contabilă solicitată de inculpate prin apărătorii aleși.
In ceea ce privește expertiza solicitată de inculpata SMS, cu privire la obiectivul nr. 1 - instanța apreciază că nu pot fi stabilite caracteristicile fiscale ale furnizorilor SC R SRL de către un expert contabil; cu privire la obiectivul nr. 2 - instanța apreciază ca este evident ca mărfurile de genul atat de cusut , ace, nasturi, etc au fost bunuri folosite de SC R SRL, in caz contrar neputând fi obținute produsele finite care făceau obiectul de activitate al societății; in plus, instanța apreciază că probele administrate in cursul urmăririi penale sunt suficiente pentru a stabili daca aferent acestor achiziții societatea era îndreptățita sa solicite deducerea acestor cheltuieli si deducerea de TVA; instanța apreciază că obiectivul nr. 3 nu prezintă relevanță pentru soluționarea laturii penale a cauzei si nici pentru soluționarea laturii civile; in ceea ce privește obiectivul nr. 4 - instanța apreciază că prima parte a obiectivului nu prezintă relevanță in cauză, iar pentru partea a doua sunt suficiente probe administrate in cursul urmăririi penale; in ceea ce privește obiectivul nr. 5 - instanța apreciază că acest obiectiv nu este util soluționării cauzei; in ceea ce privește obiectivul nr. 6 - instanța, în legătură cu principiul neutralității fiscale, constata ca, in jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a apreciat că acest principiu, inerent sistemului comun de TVA interzice tratarea diferita din punct de vedere al TVA a unor bunuri similare aflate in competitie; tot in jurisprudenta CJUE, s-a interzis ca operatorii econimici care desfasoara aceleasi activitati sa fie tratati diferit din punct de vedere al TVA; in ceea ce privește obiectivul nr. 7 - instanța apreciază că sunt suficiente probele administrate in cursul urmăririi penale.
De asemenea, in ceea ce privește obiectivele formulate de inculpata ȘAM, sunt suficiente probele administrate in cursul urmăririi penale.
In ceea ce privește obiectivele formulate de către partea civilă, prin consilier juridic, instanța apreciază că s-a răspuns prin expertiza efectuată în cursul urmăririi penale si in plus, mai apreciază că a fost depășit cu mult momentul in care partea civila avea posibilitatea de a-și modifica pretențiile civile formulate in cauză.
Instanța a pus in discuție cererea formulată de către apărătorul inculpatei ȘAM, prin care s-a solicitat emiterea unei adrese către partea civilă pentru a comunica prejudiciul cauzat de inculpata ȘAM.
Avocat FI, pentru inculpata ȘAM, arată că solicită ca partea civilă să precizeze care sunt sumele exacte care se solicită de la cele două inculpate.
Avocat SB, pentru inculpată SMS, arată că este de acord cu emiterea adresei.
Consilier juridic FC, pentru partea civilă, învederează instanței că sumele sunt solicitate de la inculpate in solidar, dar dacă instanța apreciază util, va detalia, in masura in care este posibil, pentru fiecare inculpată in parte.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că se opune acestei solicitări, nefiind utilă pentru soluționarea cauzei, având in vedere că partea civilă a precizat că dorește recuperarea prejudiciului in solidar.
Instanța urmează să respingă cererea formulată de către apărătorul ales al inculpatei ȘAM, întrucât în situația in care s-ar stabili vinovăția celor două inculpate, răspunderea civilă delictuală pentru eventualul prejudiciu cauzat de cele două inculpate este solidară.
Instanța a pus in discuție cererea de instituire a măsurii asigurătorii formulată de partea civilă.
Consilier juridic FC, pentru partea civilă, solicită instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra conturilor celor două inculpate până la concurența pagubei cu care s-au constituit parte civilă, respectiv 387.172 lei plus dobânzi si penalități calculate conform Codului Fiscal. Chiar dacă nu există bunuri mobile, se poate dispune măsura asigurătorie asupra conturilor, respectiv asupra veniturilor salariale obținute de acestea, nefiind obligatorie să fie numite bunurile asupra cărora se instituie această măsură, iar prejudiciul de recuperat este mare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că solicită instituirea măsurii asigurătorii, fiind necesară această măsură.
Avocat SB, pentru inculpată SMS, arată că lasă la aprecierera instanței.
Avocat FI, pentru inculpata ȘAM, solicită respingerea cererii de instituire a măsurii asigurătorii cu privire la inculpata pe care o reprezintă, intrucât este pus sechestru pe apartamentul acesteia, nefiind necesară instituirea măsurii asigurătorii asupra conturilor, având in vedere că din salariu trebuie sa isi hrănească si suțină întreaga familie; aceasta are o fiica studentă pe care trebuie sa o ajute. Mai mult decât atât, aceasta nu s-a sustras urmăririi penale si nici cercetării judecătorești si a achitat parțial prejudiciul. In ceea ce o privește pe cealaltă inculpata, lasă la aprecierea instanței.
Instanța rămâne in pronunțare pe cererea de instituire a măsurilor asigurătorii.
Avocat FI, pentru inculpata ȘAM, a solicitat emiterea unei adrese din care să reiasă care sunt obligațiile fiscale ale SC R SRL, in acest moment, chiar daca societatea este radiata. Există la dosar o corespondență între organele fiscale din care reiese că sunt altele sumele pentru care statul s-a constituit parte civila. Dacă s-ar admite acțiunea civilă, statul s-ar îmbogăți fără justă cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că solicită respingerea acestei cereri ca nefiind utilă cauzei.
Avocat SB, pentru inculpată SMS, arată că este de acord cu emiterea adresei si clarificarea acestor aspecte.
Consilier juridic FC, pentru partea civilă, solicită ca adresa să fie inaintată către AJFP Dolj - Serviciu Evidență de Plătitori Persoane Juridice, care sa precizeze ce reprezintă debit si ce reprezintă accesorii.
Instanța urmează să respingă cererea formulată de apărătorul inculpatei ȘAM, apreciind ca nu este utila soluționării laturii penale a cauzei si nici laturii civile.
Avocat FI, pentru inculpata ȘAM, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri in circumstanțiere.
Avocat SB, pentru inculpată SMS, arată că nu se opune la proba cu înscrisuri în cirumstanțiere, dar solicită si întocmirea unor referate de către Serviciul de Probațiune.
Avocat FI, pentru inculpata ȘAM, a solicitat si pentru inculpata pe care o reprezintă întocmirea unui referat de evaluare de Serviciu de Probațiune.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord cu încuviințarea probei cu înscrisuri in circumstanțiere.
T R I B U N A L U L
Conform dispozițiilor art.249 alin.1 CPP, procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.
Potrivit dispozițiilor art.249 alin.5 CPP, măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.
Potrivit dispozițiilor art.2 alin.2 Cod procedură civilă, dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare.
Una din formele procedurale folosite tot mai des în stingerea creanțelor ca urmare a avantajelor pe care le oferă este poprirea, defi nită ca o procedură indirectă care dă posibilitatea creditorului să urmărească sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale ce pot fi urmărite, datorate debitorului de o terță persoană sau pe care acesta le va datora în viitor în baza unor raporturi juridice.
Conform dispozițiilor art.970 Cpc, poprirea asigurătorie se poate înființa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condițiile stabilite la art. 953.
Așa cum reiese din relațiile comunicate la solicitarea instanței în faza de judecată, inculpata SMS are conturi deschise la PATRIA BANK S.A.-IBAN-RO..... și UNICREDIT ȚIRIAC BANK-IBAN-RO...., iar inculpata ȘAM are un cont deschis la ING BANK N.V.-IBAN-RO......
În vederea satisfacerii unei eventuale creanțe a părții civile Statul Român - Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, și pentru a evita sustragerea de la repararea eventualei pagube produse prin infracțiunile pentru care au fost trimise în judecată inculpatele, instanța apreciază necesară instituirea popririi asiguratorii asupra conturilor inculpatelor deschise la unitățile bancare anterior menționate, evident cu respectarea limitelor urmăririi sumelor de bani cu care sunt alimentate respectivele conturi.Astfel, conform dispozițiilor art.781 alin.2 Cpc, în cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul urmăririi silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cât și încasările viitoare, cu respectare limitelor prevăzute de art.729 CPC.Conform art.729 alin.1 lit.b) CPC, salariile și alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum și alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia pot fi urmărite până la o treime din venitul net lunar, pentru orice alte datorii.
Este adevărat că, în faza de urmărire penală a fost instituită prin Ordonanța nr.155/P/2012 din 12.04.2016 măsura asiguratorie a sechestrului până la concurența sumei de 52.854 de lei asupra imobilului apartament cu trei camere și dependințele aferente situat în Municipiul Craiova (cartier Brazda lui Novac), Jud.Dolj, imobil proprietate comună a inculpatei ȘAM și a soțului ei, ȘI.
Însă, instanța reține, pe de o parte, că bunul nu este proprietatea exclusivă a inculpatei ȘAM, iar, pe de altă parte, într-un partaj în urma unei eventuale încetări a regimului comunității de bunuri, conform dispozițiilor art.357 alin.2 Cod civil, sau în urma unui eventual partaj în timpul regimului comunității de bunuri, conform dispozițiilor art.358 Cod civil, ori în urma exercitării pe calea acțiunii oblice a partajului între soți de către creditorii unuia dintre ei, cota-parte ce revine fiecărui soț, pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune, este incertă. Altfel spus, o eventuală creanța a părții civile Statul Român - Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, până la concurența valorii probabile a pagubei de 387.172 de lei, nu va putea fi satisfăcută din cota-parte ce îi va reveni inculpatei ȘAM din imobilul bun comun descris anterior, deoarece, în situația în care se va stabili vinovăția celor două inculpate, răspunderea civilă delictuală este solidară, oricare dintre inculpate putând fi obligată să acopere întreg prejudiciul.În plus, sechestrul asigurator asupra imobilului bun comun al inculpatei ȘAM și al soțului ei, ȘI, a fost instituit până la concurența sumei de 52.854 de lei.
Drept urmare, în baza art. 249 C.p.p. și art. 254 C.p.p. instanța va dispune instituirea popririi asiguratorii până la concurența valorii probabile a pagubei de 387.172 de lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile aferente acestei sume, calculate potrivit dispozițiilor Codului de Procedură fiscală, asupra conturilor inculpatelor SMS ȘI ȘAM, deschise la: PATRIA BANK S.A.-IBAN-RO..... și UNICREDIT ȚIRIAC BANK-IBAN-RO....- SMS, respectiv la ING BANK N.V.-IBAN-RO.....- ȘAM, cu respectarea dispozițiilor art. 729 alin.1 lit.b) CPC.
Va încuviința cererea formulată de către apărătorii inculpaților privind depunerea de înscrisuri în circumstanțiere.
Va încuviința cererea formulată de către apărătorii inculpatelor privind întocmirea unor referate de evaluare psiho-socială de către Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Dolj.
Va dispune amânarea cauzei la data de 04.12.2017, ora 09.00, pentru când inculpatele si partea civilă au termen în cunoștință, conform dispozițiilor art. 353 alin. 2 Cpp.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Dispune instituirea popririi asiguratorii până la concurența valorii probabile a pagubei de 387.172 de lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile aferente acestei sume, calculate potrivit dispozițiilor Codului de Procedură fiscală, asupra conturilor inculpatelor SMS ȘI ȘAM, deschise la: PATRIA BANK S.A.-IBAN-RO....și UNICREDIT ȚIRIAC BANK-IBAN-RO.....- SMS, respectiv la ING BANK N.V.-IBAN-RO....- ȘAM, cu respectarea dispozițiilor art. 729 alin.1 lit.b) CPC.
Încuviințează cererea formulată de către apărătorii inculpaților privind depunerea de înscrisuri în circumstanțiere.
Încuviințează cererea formulată de către apărătorii inculpatelor privind întocmirea unor referate de evaluare psiho-socială de către Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Dolj.
Amânarea cauzei la data de 04.12.2017, ora 09.00, pentru când inculpatele si partea civilă au termen în cunoștință, conform dispozițiilor art. 353 alin. 2 Cpp.
Cu contestație în termen de 48 de ore de la comunicare în ceea ce privește dispoziția de instituire a măsurii asiguratorii a popririi.
Pronunțată în ședința publică de la 06.11.2017.
Președinte,
CC Grefier,
CMC
CMC/17.11.2017