Intenţia indirectă. Praeterintenţia. Criteriile în raport de care se identifică forma de vinovăţie în cazul infracţiunilor de omor, respectiv de lovituri cauzatoare de moarte
| Comentarii |
|
Fiind înarmat cu un obiect vulnerant apt de a produce consecinţa letală şi aplicând mai multe lovituri victimei, cu intensitate deosebită în zona toracelui, inculpatul deşi nu a urmărit rezultatul letal, a acceptat totuşi ca el să se producă, evidenţiind astfel, chiar dacă indirect, intenţia specifică infracţiunii de omor.(Opinie majoritară). Personalitatea inculpatului, experienţa lui de viaţă, pregătirea profesională şi dezvoltarea intelectuală sunt criterii care trebuie luate în considerare, înclinând balanţa în favoarea praeterintenţiei şi a loviturilor cauzatoare de moarte, pentru că inculpatul este tânăr, fără experienţă de viaţă, nu are o pregătire profesională deosebită şi provine dintr-un mediu social care nu i-a permis să se dezvolte din punct de vedere intelectual (Opinia separată).
Secţia Penală şi pentru cauze cu minori si de familie, Decizia nr. 74 din 11 iulie 2011
Prin sentința penală nr. 86 din 24.02.2011, pronunțată de Tribunalul Argeș, în baza art. 174, 175 lit. i) C.pen., a fost condamnat inculpatul T.D.A, la pedeapsa închisorii cu executare în condițiile art. 57, art. 71 C.pen.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, inculpatul și victima erau vecini, gospodăriile lor fiind despărțite de un gard. Cei doi și familiile acestora se aflau în bune relații de vecinătate, uneori chiar ajutându-se cu diverse servicii.
în ziua de 31.12.2009, după amiază, victima, fiind în stare avansată de ebrietate, după cum a afirmat chiar inculpatul și au confirmat și martorii, a-nceput să facă scandal în curtea sa cu referire la inculpat care, cu circa o săptămână înainte, săpase pe linia de hotar un șanț de deversare a dejecțiilor animale, iar acestea se scurgeau în gospodăria sa.
Astfel, a chemat la gard pe fratele inculpatului, făcându-i reproșuri și, pentru că acesta i-a spus că trebuie să vorbească cu inculpatul, el fiind cel care a săpat șanțul, a-nceput să-l sune la telefon de mai multe ori și să-i atribuie diferite injurii.
în jurul orelor 16:00, inculpatul a ajuns acasă, în mașină cu el fiind și sora sa, R.M., iar la poarta gospodăriei sale a găsit-o pe victimă dezbrăcată până la brâu, stând în mașină și ascultând muzică.
De cum a coborât inculpatul din mașină, victima s-a îndreptat spre el, cei doi întâlnindu-se în drum și au început să-și adreseze reciproc injurii.
Inculpatul a susținut că victima era înarmată cu un lemn și a-ncercat să-l lovească, ba chiar i-a aplicat o lovitură peste mâna stângă, după care i-a smuls lemnul și a lovit-o cel puțin de două ori pe umărul stâng și în zona toracelui.
De asemenea, inculpatul i-a mai aplicat o lovitură și cu piciorul în abdomen, iar înainte a lovit victima și cu palma peste față.
Deși, inculpatul, în apărare, pretinde că s-a aflat în legitimă apărare, în principal, iar în subsidiar că a fost provocat de victimă prin lovitura aplicată cu lemnul peste mâna stângă, afirmație neconfirmată de martorii audiați, totuși, acesta nu i-a spus nici chiar fratelui său și nici nu a solicitat a fi prezentat la medicul legist pentru constatarea unei eventuale leziuni.
Instanța de fond nu a împărtășit acest punct de vedere, considerând apărarea făcută de inculpat ca nedovedită, în sensul că nici un martor prezent la eveniment nu a afirmat că a văzut când victima a lovit pe inculpat.
în plus, chiar inculpatul, în declarația dată în fața instanței de judecată, a arătat că victima se afla „ în stare foarte avansată de ebrietate deoarece se împleticea”.
Față de această situație, este greu de presupus că victima ar fi avut forța necesară să-l lovească pe inculpat astfel încât să-i pună viața în pericol și nici să-i producă o puternică stare de teamă, care să justifice acțiunea lui de apărare.
Mai mult, dacă ar fi intenționat numai să se apere, după ce a deposedat victima de lemnul respectiv - așa cum susține inculpatul că acest obiect i-a aparținut victimei, ci nu lui - , ar fi putut să-l arunce, ci nu să-nceapă să o lovească cu el deoarece , din acest moment, victima nu-i mai putea pune viața în primejdie.
De asemenea, inculpatul i-a aplicat o lovitură și cu piciorul în abdomen și a fost nevoie de intervenția fratelui lui pentru a-i despărți , acesta din urmă , declarând că a fost nevoit să se lupte cu inculpatul pentru a-l îndepărta de victimă și să-l bage forțat în curte spre a se asigura că nu mai continuă să o lovească.
S-a confirmat faptul că victima, atât prin telefon, cât și față în față, i-a adresat injurii și amenințări inculpatului, dar acestea în nici un caz nu pot constitui pentru inculpat o legitimă apărare și nici chiar scuza provocării, având în vedere starea avansată de ebrietate în care se afla și din cauza căreia chiar inculpatul a afirmat că se clătina și deci, nu putea comite un atac material direct, iminent care să-i pună în pericol viața.
Instanța de fond a apreciat, că nu se poate vorbi nici de o tulburare sau temere puternică ce i-ar fi putut produce victima inculpatului, astfel încât acesta să depășească limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs presupusul atac, atâta timp cât starea fizică a victimei era destul de deteriorată, dovedind mai degrabă imposibilitatea apărării, decât pericolul unui atac iminent.
Concluzionând, s-a constatat că între modul de acționare al victimei și cel al inculpatului a fost o disproporție totală, care nu justifică acțiunea inculpatului.
Simplele injurii și amenințări venite din partea victimei care de-abia se ținea pe picioare și articula cu greu cuvintele datorită stării avansate de ebrietate, nu puteau produce puternice tulburări sau emoții inculpatului și nici nu-i puteau aduce o atingere gravă a demnității, astfel încât să se rețină în favoarea sa scuza provocării.
Inculpatul a mai afirmat că decesul victimei s-ar fi datorat unei posibile căzături a acestuia în drum spre casă, tot datorită stării de ebrietate în care se afla.
Și această apărare a fost infirmată atât de depozițiile martorilor care au declarat că inculpatul i-a aplicat victimei o lovitură cu lemnul în zona toracică, precum și două lovituri la nivelul umărului stâng, dar și o lovitură cu piciorul în abdomen, cât și de raportul de necropsie întocmit de I.N.M.L „ Mina Minovici”.
în concluziile raportului medico - legal se stipulează că moartea numitului C.D. a fost violentă. Moartea s-a datorat encefalopatiei hipoxice urmare a contuziei cardiace consecința unui traumatism toracic cu fractură de stern și hemopericard prin ruptura de artera coronara având drept complicație finala insuficienta multipla de organ.
La necropsie s-au mai constatat echimoze la nivelul umărului stâng și antebrațului stâng, infiltrate sanguine mezocolice și perirenale stângi.
Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu corp dur alungit (posibil corpul delict incriminat) și se afla în legătură de cauzalitate directă cu decesul.
Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a apreciat, în drept, că fapta inculpatului T.D.A. care, în ziua de 31.12.2009, în jurul orelor 16,00 , pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat victimei C. D., mai multe lovituri cu un corp dur, în zona toracelui, producându-i decesul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzute și pedepsite de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C.pen., pentru care a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II - a și lit. b) C.pen.
Impotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpatul T.D.A., formulând critici atât de nelegalitate cât și în legătură cu netemeinicia hotărârii atacate, după cum urmează:
în apelul său, inculpatul a criticat hotărârea primei instanțe prin mai multe puncte de vedere:
-în primul rând, apreciază că soluția de condamnare este fundamental greșită, deoarece inculpatul s-a aflat în legitimă apărare, în contextul în care partea vătămată fiind înarmat cu o bâtă din lemn, a încercat, inițial, să-l lovească, și doar după ce i-a smuls din mână acest obiect, inculpatul l-a lovit, la rândul său, cu acesta;
-pe de altă parte, s-ar fi impus reținută cel puțin starea de provocare, întrucât pe parcursul acelei zile de 31 decembrie, victima l-a sunat de nenumărate ori, de fiecare dată aducându-i cuvinte jignitoare, ceea ce i-a provocat o stare de tensiune, care s-a adăugat la situația creată în acel moment de faptul că victima a venit, având în mână o bucată de lemn;
-un alt motiv de apela se referă la greșita încadrare juridică a faptelor, deoarece, în opinia inculpatului, încadrarea juridică corectă este aceea de lovituri cauzatoare de moarte, moartea victimei survenind datorită condițiilor meteo neprielnice care au accentuat efectele leziunilor provocate, în condițiile date, victima fiind la bustul gol.
Inculpatul nu a avut niciun moment intenția de a suprima viața victimei, în caz contrar, ar fi putut aplica acestuia o lovitură în cap, dar nu a făcut altceva decât să se apere;
Prin decizia penală nr. 74/A din 11.07.2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în complet de divergență, cu majoritate, au fost respinse ca nefondate apelurile parchetului și inculpatului, cu consecința obligării acestuia din urmă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Opinia majoritară s-a întemeiat pe următoarele argumente:
In ce privește critica inculpatului, în legătură cu greșita condamnare, deoarece fapta a fost comisă în stare de legitimă apărare, Curtea arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. (2) din C.pen., s-ar fi pus această problemă numai dacă inculpatul se afla în situația de a înlătura un atac material direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa și care ar fi periclitat grav persoana ori drepturile sale.
In momentul, însă, când inculpatul l-a deposedat pe victimă de obiectul din lemn, apărarea sa față de aceasta din urmă nu a mai fost legitimă, considerente pentru care, evident, nu se poate reține starea de legitimă apărare în ceea ce-l privește pe inculpat.
- Legat de scuza provocării, Curtea apreciază că nici aceasta nu are incidență în cauză, considerând că este necesar a fi avut în vedere un context mai larg al relațiilor dintre inculpat și partea vătămată.
Așa cum rezultă din declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză, inclusiv cea a fratelui inculpatului, victima și inculpatul, vecini fiind, despărțiți doar de un gard, se aflau în relații amiabile, chiar de prietenie, până într-un anumit moment, când inculpatul a construit un grajd pentru cai chiar în spatele casei victimei, săpând un șanț de evacuare a dejecțiilor pe lângă linia de hotar, din care mirosurile pestilențiale ajungeau în bucătăria și locuința victimei, infiltrându-se la temelia acesteia.
Un asemenea context ar fi determinat pe oricine să ia atitudine pentru a rezolva această problemă, ceea ce a făcut și victima, vorbind, inițial, cu fratele inculpatului, numitul T.I.V., cu care a dat noroc peste grad (declarație T.V., dosar urmărire penală), purtând o discuție amiabilă, cu recomandarea acestuia din urmă să se adreseze de fapt inculpatului.
In acest mod se explică telefoanele primite de inculpat în ziua incidentului, prin care partea vătămată, firește, că și-a arătat indignarea față de această situație.
Ceea ce a determinat, până la urmă, procesul declanșator al deznodământului tragic din ziua de 31 decembrie, se leagă în mod evident de atitudinea inculpatului în favoarea căruia nu i se poate reține, în opinia Curții, nici măcar scuza provocării.
-In ceea ce privește încadrarea juridică, opinia Curții este că prima instanță a reținut corect infracțiunea de omor calificat prevăzute de art. 174, 175 lit. i) C.pen.
Prin criticile formulate de inculpat în apel, a fost, într-adevăr, atinsă problema laturii subiective a infracțiunii, însă nu sub toate aspectele.
Sigur că, inculpatul nu a urmărit să provoace moartea victimei, însă, tot așa de cert este, în condițiile date, că a acceptat acest deznodământ.
O problemă pe care încă nu a elucidat-o cu certitudine ancheta penală, este, care dintre actorii implicați în conflict a ieșit din curte înarmat cu obiectul din lemn (martorul ocular G.Gh., arată că inculpatul a fost cel înarmat cu lemnul) însă, este o certitudine că inculpatul a lovit cu acel corp dur pe victimă de mai multe ori, într-o zonă vitală provocându-i leziuni traumatice grave care au condus în cele din urmă la deces.
Examinând obiectul vulnerant folosit de inculpat, Curtea a constatat că acesta este un lemn de esență tare (fag), având secțiune dreptunghiulară, cu patru muchii ascuțite în lungime de circa 70 cm., laturile de 6 și 4 cm., greutate de aproximativ 3 kg.
In practica judiciară, intenția de a ucide se deduce din materialitatea actului (dolus ex re), care relevă poziția infractorului față de rezultat.
Demonstrează astfel intenția de ucidere, perseverența și intensitatea cu care inculpatul a aplicat victimei mai multe lovituri cu lemnul într-o regiune vitală a corpului, activitatea infracțională fiind întreruptă de fratele acestuia, care a intervenit ducându-l în curte.
Actul medico-legal întocmit în urma necropsiei cadavrului victimei, concluzionează că moartea s-a datorat contuziei cardiace, având drept consecință un traumatism toracic cu fractură de stern și hemopericard, ruptură de arteră coronară cu complicația finală a insuficienței multiple de organ.
Aceste leziuni traumatice se află în directă legătură de cauzalitate cu decesul și au putut fi produse prin lovire cu un corp dur alungit, posibil corpul delict.
Prin urmare, fiind înarmat cu un obiect vulnerant apt de a produce consecința letală și aplicând mai multe lovituri victimei, cu o intensitate deosebită în zona toracelui, în opinia Curții, inculpatul deși nu a urmărit rezultantul letal, a acceptat totuși ca el să se producă, evidențiind astfel, chiar dacă indirect, intenția specifică infracțiunii de omor.
Apărarea inculpatului, în sensul că ar fi putut să lovească în cap, relevând astfel dorința de a ucide, este inacceptabilă.
Zona cutiei toracice, la fel ca și cea a cutiei craniene, este în aceeași măsură considerată vitală, pentru că adăpostește în interior organe ale căror funcții sunt esențiale pentru menținerea vieții.
Loviturile au fost de o asemenea virulență, încât practic cutia toracică, nu a mai putut oferi niciun fel de protecție pentru aceste organe interne.
Dacă ar fi urmărit să aplice o corecție, inculpatul și-ar fi direcționat acțiunea mai degrabă spre membrele inferioare, ale căror leziuni ar fi fost mai puțin probabil să conducă la decesul victimei, sau nu ar fi folosit acel obiect vulnerant, rezumându-se doar la o simplă palmă peste față, cu care a început inițial conflictul față de victimă (declarația martorului T. V., fratele inculpatului).
Opinia separată a aceleiași hotărâri se întemeiază pe următoarea argumentație:
Hotărârea primei instanțe este nelegală, sub aspectul încadrării, în drept, a faptei săvârșite de inculpat.
- Punctul de plecare al opiniei mele îl constituie dispozițiile art. 183 C.pen., care incriminează lovirea sau vătămarea corporală săvârșită în modalitatea prevăzută de art. 180-182 C.pen., având ca urmare moartea victimei.
Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte se săvârșește cu intenție depășită, care este o formă mixtă de vinovăție ce cuprinde intenția și culpa reunite.
Aceasta înseamnă că fapta este săvârșită cu intenție, însă, produce un rezultat mai grav decât cel urmărit ori acceptat de făptuitor prin săvârșirea faptei.
Rezultatul ce se impută inculpatului este sub forma culpei, deoarece nu l-a prevăzut, deși trebuia și putea să-l prevadă.
Revenind la speța ce constituie obiectul cauzei de față, consider că inculpatul, lovind victima, nu a dorit suprimarea vieții acesteia, ci aplicarea unei corecții pentru conduita șicanatorie avută în ziua incidentului.
Declarațiile martorilor T.I. V., B.N., G. Gh., au relevat o violență verbală exacerbată care s-a întins pe parcursul întregii zile, victima insultând și înjurând atât pe inculpat cât și pe membrii familiei acestuia.
Nenumăratele telefoane date inculpatului în scopul de mai sus, au produs acestuia o puternică tulburare sub imperiul căreia el a reacționat tot prin violență.
Inițial, ajungând acasă de la serviciu, inculpatul nu a ripostat, intrând în curtea locuinței sale.
Deranjat de violența verbală pe care victima a manifestat-o în continuare, inculpatul a ieșit din curte, lovind-o cu un par.
Mai înainte de lovirea victimei, a avut loc un schimb de îmbrânceli, conform declarației martorului B.Gh.
Nu contest faptul că obiectul folosit de inculpat la suprimarea vieții victimei nu ar fi fost apt să ucidă, însă trebuie să subliniez, însă o dată, că intenția inculpatului a fost aceea de vătămare a victimei și nu de ucidere.
In favoarea acestei afirmații, relev și relațiile de bună vecinătate existente între inculpat și victimă, anterior incidentului.
Numai o stare conflictuală preexistentă ar fi conturat intenția inculpatului de a o ucide.
Este adevărat că, înainte cu o săptămână, s-au iscat niște neînțelegeri și discuții legate de amplasarea de către inculpat a unui grajd în apropierea liniei de hotar dintre cele două proprietăți, însă ele se situează, în timp, mult anterior incidentului, acest fapt neputând fi considerat un act declanșator al conduitei victimei.
De altfel, așa cum a declarat martorul T.I.V., supărarea victimei nu era întemeiată, pentru că dejecțiile nu se scurgeau pe proprietatea acestuia.
Așadar, în raport de cele ce preced, inculpatul a săvârșit cu intenție fapta de lovire, dar nu a prevăzut, din culpă, rezultatul survenit.
In legătură cu posibilitatea de prevedere a decesului victimei, consider că aceasta a fost limitată.
Am în vedere personalitatea inculpatului, experiența lui de viață, pregătirea profesională, dezvoltarea intelectuală.
Aceste criterii trebuie luate în considerare, înclinând balanța în favoarea praeterintenției, pentru că inculpatul este tânăr, fără experiență de viață, nu are o pregătire profesională deosebită (absolvent al unei școli profesionale) și provine dintr-un mediu social care nu i-a permis să se dezvolte intelectual.
Reținând criteriile subiective de mai sus, apreciez, că inculpatul lovind cu intenție victima, nu a putut prevedea moartea acesteia.
Prin urmare, consider că încadrarea, în drept, a faptei este cea prevăzută de art. 183 C.pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C.pen., text în baza căruia apreciez că o pedeapsă de 4 ani închisoare, este în măsură să asigure reeducarea inculpatului și formarea unei atitudini corecte față de valorile sociale ocrotite de legea penală.
(Judecător Marius Gabriel Săndulescu)
