Internarea într-un centru de reeducare. Cauzele ce impun această sancţiune de drept penal aplicabilă minorilor
| Comentarii |
|
Internarea într-un centru de reeducare a inculpatului minor ce are afecţiuni psihiatrice este necesară, căci minorul nu realizează care este gravitatea şi consecinţele faptelor sale pentru el şi familia sa, nu are vreun regret că le-a săvârşit ci crede că ceea ce a făcut este ceva legitim.
Secţia penală, Decizia nr. 417 din 16 iunie 2009
Nu carenţele în educaţie constituie cauza săvârşirii faptei, ci lipsa posibilităţilor de a conştientiza gravitatea acesteia şi a urmărilor sale determinată de un discernământ diminuat, ameliorare ce poate surveni numai prin obligarea inculpatului la tratament medical (opinie separată).
Prin sentinţa penală nr. 4/13.01.2009, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. b^1)# C.proc.pen. şi art. 181 C.pen., a fost achitat inculpatul minor, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. şi art. 99 alin. (2) C.pen.
În baza art. 181 C.pen., s-a aplicat inculpatului sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 200 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în noaptea de 15/16.05.2008, inculpatul a sustras, prin efracţie şi escaladare, suma de 160 lei din incinta bisericii Corbii de Piatră din comuna Corbi, satul Jgheaburi, judeţul Argeş, precum şi o bicicletă în valoare de 200 lei, din incinta curţii locuinţei părţii vătămate.
Persoana inculpatului, faptul că acesta suferă de epilepsie, că nu ştie să scrie şi să citească, că manifestă un infantilism impropriu vârstei sale de 16 ani, valoarea modică a prejudiciilor, care au fost acoperite prin restituire, au determinat judecătorul fondului să faţă aplicarea dispoziţiilor art. 181 C.pen.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, prin care s-a solicitat înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 181 şi art. 91 C.pen. şi condamnarea inculpatului pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, a fost respins ca nefondat, prin decizia penală nr. 4/MF/A din 19.02.2009 a Tribunalului Argeş, pe motiv că inculpatul, la data săvârşirii infracţiunii nu împlinise vârsta de 16 ani.
Pentru a pronunţa această decizie, s-a notat faptul că deşi din raportul de expertiză medico-legală întocmit de S.M.L. Argeş, rezultă că a acţionat cu discernământ, referatul de evaluare psihosocială întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, a relevat împrejurarea că inculpatul este bolnav de epilepsie, având deseori convulsii, uneori şi de două ori pe zi, atunci când întrerupe tratamentul. S-a apreciat ca legală şi temeinică decizia apelată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând casarea, cu consecinţa aplicării unei pedepse minorului ori a internării sale într-o instituţie de ocrotire şi reeducare a minorilor, potrivit art. 104 C.pen.
Prin decizia penală nr. 417/R/MF din 16.06.2009, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, cu majoritate, s-a admis recursul declarat de parchet, s-a casat în parte sentinţa penală nr. 4/MF din 13.01.2009, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, şi în totalitate decizia sus-menţionată.
S-a înlăturat aplicarea art. 181 C.pen., cu toate consecinţele.
În baza art. 104 C.pen., s-a aplicat inculpatului măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, până la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru fapta prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. g), i) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. şi art. 99 alin. (2) C.pen.
Pentru a pronunţa această decizie, în opinia majoritară, s-a reţinut că, din punctul de vedere al sancţiunii aplicare minorului, aceasta nu dă eficienţă dispoziţiilor art. 100 C.pen. şi nu răspunde scopului preventiv pe care ea trebuie să îl aibă, potrivit art. 100 C.pen.
Astfel, actele medicale aflate la dosar (raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, concluziile consilierilor de probaţiune şi chiar modul în care inculpatul s-a prezentat şi a declarat în faţa instanţei de recurs, găsindu-şi cu greu cuvintele şi redând cu dificultate câteva detalii privind împrejurările în care infracţiunile au fost comise), creează certitudinea că, aşa cum de altfel s-a subliniat în raportul de evaluare, pentru inculpatul minor nu există perspective de reintegrare socială a inculpatului.
Toate afecţiunile sale ar putea fi tratate doar prin terapie medicamentoasă şi prin consiliere de specialitate pe care părinţii lui, datorită veniturilor modeste, nu i-o pot oferi.
Se subliniază de către specialiştii psihologi şi psihiatri că tratamentul de care inculpatul are nevoie se poate face într-o instituţie de profil unde minorul ar trebui internat, pentru ca suferinţele sale să fie ţinute într-o anumită limită.
Internarea este, în orice caz necesară, căci minorul nu realizează care este gravitatea faptelor sale. Nu este în stare să realizeze consecinţele faptelor sale, pentru el şi pentru familia sa; nu are vreun regret că a săvârşit faptele, ci crede că ceea ce a făcut este ceva legitim, deoarece avea atunci nevoie de un telefon mobil şi de dulciuri.
În argumentarea opiniei separate s-a relevat faptul că măsura educativă a internării într-un centru de reeducare este o sancţiune de drept penală specială pentru minori care este menită să asigure educarea şi reeducarea acestora, prin instruire şcolară şi profesională, prin cultivarea în conştiinţa acestora a respectului faţă de valorile sociale.
Aceasta înseamnă că minorul faţă de care se ia măsura educativă trebuie să fi săvârşit o infracţiune pentru că scopul ei este educarea sau reeducarea care să-i permită o integrare în viaţa socială.
Revenind la speţa dedusă judecăţii, nu internarea într-un centru de reeducare este potrivită inculpatului bolnav ci, eventual, luarea unei măsuri de siguranţă.
Din această perspectivă,s-a constatat că minorul are discernământul diminuat, iar prin raportul de expertiză medico-legală întocmit de către S.M.L. Argeş, s-a recomandat internarea într-o instituţie de ocrotire şi reeducare a minorilor.
Recomandarea medicilor nu se referă la internarea într-un centru de reeducare, astfel cum este definit în conţinutul art. 104 C.pen., ci la intervenţia Direcţiei de Asistenţă Socială care ar trebui sesizată pentru a interveni eficient (plasament, tratament).
Aceasta este şi concluzia ce se desprinde din referatul de evaluare în care la capitolul „Perspective de reintegrare în societate”, se menţionează că unele afecţiuni pot fi tratate prin terapie medicamentoasă şi prin consiliere de specialitate într-o instituţie de profil, pentru ca suferinţele sale să fie ţinute într-o anumită limită.
In continuare, consilierul de probaţiune arată că minorul nu realizează care este gravitatea faptelor sale, consecinţele acestora pentru el şi familia sa, apreciind că eventualul contact cu mediul penitenciarului nu l-ar ajuta pe minor să conştientizeze gravitatea faptelor sale şi nu va conduce la apariţia la minorul inculpat a unei motivaţii pentru schimbare.
Aşadar, opinia medicilor şi a consilierului de probaţiune este aceea a unei terapii medicamentoase şi a unei consilieri de specialitate într-o instituţie de profil, fiind exclusă introducerea minorului-inculpat într-un mediu cu un regim de viaţă impus care nu l-ar ajuta să conştientizeze gravitatea faptelor sale şi nu va constitui o motivare pentru schimbare.
O eventuală internare a minorului într-un centru de reeducare unde trebuie să se supună unor reguli stricte de viaţă, de muncă şi de învăţătură nu va avea efectul scontat, acela al reeducării.
Aceasta, deoarece nu carenţele în educaţie constituie cauza săvârşirii faptei, cu lipsa posibilităţii de a conştientiza gravitatea faptei şi a urmărilor acesteia, determinată de un discernământ diminuat.
În lipsa unei recomandări în sensul dispoziţiilor art. 113 C.pen. din partea comisiei medicale care l-a expertizat pe minor, în recursul parchetului care vizează pct. 14 şi 18 ale art. 38515 C.proc.pen., opinia separată nu s-a putut pronunţa asupra obligării inculpatului bolnav la tratament medical până la însănătoşire.
În altă ordine de idei, recomandările cadrelor de specialitate sunt incompatibile cu internarea minorului într-un centru de reeducare, ca sancţiune de drept penal.
