Recurs. Consecinţa nepronunţării de către instanţa de apel asupra unei cereri esenţiale pentru inculpat, de natură să influenţeze soluţia procesului
| Comentarii |
|
Neadministrarea de către instanţa de apel a unei probe esenţiale, de natură să influenţeze soluţia procesului impune casarea deciziei penale şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Secţia penală, Decizia nr. 301 din 18 iunie 2009
Prin sentinţa penală nr. 1325/2008 pronunţată de Judecătoria Oradea în baza art. 215 alin. (1) C.pen. a fost condamnat inculpatul V.A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C.pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C.pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 C.pen. şi art. 71 alin. (5) C.pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi accesorii pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 82 C.pen.
În baza art. 359 C.proc.pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate.
În baza art. 14 C.proc.pen., raportat la art. 346 C.proc.pen., cu referire la art. 998-999 C.civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 USD în echivalent în lei în favoarea părţii vătămate F.V.S.
În baza art. 191 alin. (1) C.proc.pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele: în cursul lunii septembrie 2002, partea vătămată a cunoscut-o pe martora C.I., iar prin intermediul acesteia pe inculpat, fostul concubin al acesteia. Din discuţiile purtate, martora şi inculpatul au aflat că partea vătămată doreşte să călătorească în SUA, dar nu are viză turistică. Inculpatul s-a oferit să o ajute, spunând că are relaţii la Timişoara, cunoaşte persoane influente şi poate să-i obţină de la Consulatul American viza turistică. Nu a indicat vreo persoană cu nume sau funcţie de la Consulat asupra căruia să fi susţinut că are influenţă. I-a cerut pentru acest serviciu suma de 4.000 USD. A solicitat să-i achite prima tranşă de 2.000 USD, reprezentând taxele legale ce trebuie achitate pentru obţinerea vizei şi comisionul său. Partea vătămată a fost de acord, iar la câteva zile s-a dus la locuinţa inculpatului însoţită de martorul P.G.M. Acesta a aşteptat-o în maşină, iar partea vătămată a mers în locuinţa inculpatului şi i-a dat suma de 2.000 USD. Conform înţelegerii avute, urma să-i dea inculpatului şi paşaportul său, dar acest lucru nu a mai fost posibil, deoarece nu a reuşit să-l mai contacteze.
Martora C.I.G. a arătat că a aflat că inculpatul i-a promis părţii vătămate că îi va rezolva viza turistică pentru SUA contra sumei de 2.000 USD, dar nu a asistat la vreo discuţie pe această temă între cei doi.
Martorul P.G.M.F. a arătat că a însoţit-o pe partea vătămată la locuinţa inculpatului. În prezenţa sa, acesta a afirmat că i-a rezolvat viza pentru SUA ştie că partea vătămată i-a plătit inculpatului suma de 2.000 USD.
Fapta inculpatului, aşa cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C.pen.
Din expertiza efectuată de Institutul de Medicină Legală Timişoara a rezultat că inculpatul a acţionat cu discernământ în momentul comiterii faptei. Din conţinutul expertizei rezultă că la întocmirea acesteia s-au avut în vedere şi expertizele efectuate de Serviciul de Medicină Legală al judeţului Bihor, înlăturându-se însă concluziile lor.
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.pen., circumstanţele reale ale comiterii faptei, prejudiciul cauzat, aspectul că acesta a rămas nerecuperat, modul în care a acţionat inculpatul determinând-o pe partea vătămată (juristă) să-i remită suma de bani, circumstanţele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale şi este bolnav psihic.
Faţă de cele expuse mai sus, instanţa în baza art. 215 alin. (1) C.pen. l-a condamnat pe inculpatul V.A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, în condiţiile art. 81 C.pen. şi l-a obligat la plata sumei de 2.000 USD în echivalent în lei în favoarea părţii vătămate F.V.S.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel inculpatul V.A.
Prin decizia penală nr. 61/A/04.03.2009, Tribunalul Bihor, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., a respins ca nefondat apelul penal declarat de apelantul inculpat V.A. împotriva sentinţei penale nr. 1325/19.11.2008 pronunţată de Judecătoria Oradea, pe care a menţinut-o în totul, obligând pe apelant să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare în apel.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul, analizând hotărârea atacată prin prisma apelului declarat în cauză, cât şi din oficiu, dar în limitele şi conform dispoziţiilor art. 371 C.proc.pen., cu privire la toate motivele de nelegalitate şi netemeinicie prevăzute de art. 378 C.proc.pen., a reţinut că acesta este nefondat şi l-a respins în consecinţă.
Astfel, instanţa de fond, pe baza probelor de la dosar, a reţinut corect starea de fapt, dispunând condamnarea inculpatului cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi accesorii pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi a avut în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit de Institutul de Medicină Legală Timişoara din care rezultă că inculpatul a acţionat cu discernământ în momentul comiterii faptei. Este de precizat faptul că din conţinutul acestei expertize rezultă că la întocmirea ei s-au avut în vedere şi expertizele efectuate de S.M.L. Bihor, fiind înlăturate însă concluziile acestora.
Aşa fiind, instanţa de apel, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., a respins ca nefondat apelul penal declarat de apelantul inculpat V.A. împotriva sentinţei penale nr. 1325/19.11.2008 pronunţată de Judecătoria Oradea, pe care a menţinut-o în totul.
Împotriva acestei decizii, inculpatul V.A. a declarat recurs în termen, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bihor, întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţiale.
Verificând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate şi a celor care, potrivit legii, se verifică din oficiu, instanţa constată că acesta este fondat.
În mod nelegal instanţa de apel a soluţionat cauza fără a se pronunţa asupra cererii de suspendare a procesului penal formulate de inculpat din motive de boală, cerere esenţială pentru soluţionarea prezentului dosar.
Astfel, în şedinţa publică din 4.03.2009, când s-a şi soluţionat apelul pe fond, apărătorul inculpatului a formulat o cerere de suspendare a judecării cauzei pe motive de boală, întrucât din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că „inculpatul este deteriorat psihic, dar, probabil, într-o stare psihică, dar posibil şi într-o stare disociativă pseudodemenţială, astfel încât nu poate participa la procesul penal pendent”, însă instanţa s-a pronunţat asupra apelului pe fond, fără a se pronunţa în vreun fel asupra cererii adiacente formulate în sensul admiterii sau respingerii acesteia.
Văzând această stare de fapt, în drept, dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C.proc.pen., Curtea a admis apelul penal declarat de inculpatul V.A. împotriva deciziei penale nr. 61/A/04.03.2009 a Tribunalului Bihor care a fost casată, dispunându-se rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.
(Judecător Gheorghe Groza)
