Invocarea în mod direct a unei excepții de neconstituționalitate în fața instanței de judecată, fără a exista în prealabil o cauză pe rolul acesteia.
Comentarii |
|
Tribunalul GALAŢI Sentinţă penală nr. 723 din data de 18.07.2014
Invocarea în mod direct a unei excepții de neconstituționalitate în fața instanței de judecată, fără a exista în prealabil o cauză pe rolul acesteia.
În prezenta cauză, condamnatul B. V. a invocat în mod direct o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 187 / 2012 de punere în aplicare a Codului Penal, deoarece ar contraveni principiului aplicării legii penale mai favorabile. Petentul a arătat că aplicarea art. 15 Cod Penal trebuie admisă și în cazul în care maximul special al pedepsei coincide ori este mai mare decât pedeapsa aplicată.
Potrivit art. 29(1) din Legea nr. 47 / 1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta "decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia";. Din conținutul acestui text de lege se desprinde concluzia firească că excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată doar în cursul unui proces deja început și aflat pe rolul instanțelor judecătorești ori de arbitraj comercial, litigii care presupun o cerere prin care se solicită recunoașterea unui drept ori interes legitim încălcat ori prin care se dispune trimiterea în judecată a unei persoane prin rechizitoriu. Prin urmare, este inadmisibilă invocarea unei excepții de neconstituționalitate direct în fața instanței de judecată, fără ca persoana în cauză să solicite recunoașterea unei pretenții separate de către aceasta.
Prin urmare, având în vedere considerentele mai sus arătate, Tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul B. V. având ca obiect excepția de neconstituționalitate a art. 4 din Legea nr. 187 / 2012.