Legitimitatea formulării plângerii împotriva soluţiei de clasare sau renunţare la urmărirea penală.
Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 92 din data de 30.09.2015
Legitimitatea formulării plângerii împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală.
Calitatea de persoană vătămată în înțelesul dispozițiilor art.336 alin.1 Cod procedură penală atrage legitimitatea formulării plângerii împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală, conform art.340 alin1 Cod procedură penală.
Secția penală și pentru cauze cu minori - Încheierea penală nr.92/ 30 septembrie 2015
I. Constată că prin plângerea formulată de petentul B.L., înregistrată la această instanță sub nr…/57/2015 , a fost atacată rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia cu nr…/…/2014, menținută prin rezoluția procurorului general al aceluiași Parchet cu nr.../…/…/2014 .
În expunerea motivelor petentul susține instituțiile statului ,,înșală’’ și ,,păcălesc’’ cetățenii acestei țări promițându-le locuri de muncă în străinătate, că numitul M.D., în calitate de comisar șef de poliție din L. i-a agresat fiica , persoana vătămată B.M. și a injuriat-o , iar martorii au dat declarații mincinoase de frica intimatului.
Potrivit art. 341 alin. 2 Cod procedură penală , la dosar s-a înaintat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia , notele scrise întocmite în temeiul art.341 alin. 2 Cod procedură penală , anexându-se dosarul nr…/…/2014 și lucrarea nr…/…/…/… ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
La termenul de judecată din 9 septembrie 2015 petentul B.L. a depus la dosar plângerea formulată de persoana vătămată B.M. , susținând, în esență, că organele judiciare nu i-au ,,făcut dreptate’’, nici chiar Curtea de Apel Alba Iulia, că a fost bătută și injuriată de către făptuitorul M.D., pe considerentul că a parcat neregulamentar, că avocatul angajat nu a făcut demersurile necesare pentru a o apăra și că se constituie parte civilă față de făptuitor cu suma de 700 euro daune morale, pentru suferințele încercate și că în situația în care făptuitorul achită această sumă de bani tatălui său, B.L., ea își retrage plângerea de față.
II. Din actele și lucrările existente la dosar, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Alba Iulia reține următoarele:
1. Prin ordonanța nr…/…/2014 din 19.11.2014 , Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia a dispus în temeiul art. 314 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală , art. 315 alin. 1 lit. a) și art. 16 alin. 1 lit. b) și i ) Cod procedură penală, clasarea cauzei privind comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal și purtare abuzivă prevăzută de art. 296 alin. 1 Cod penal ( art. 250 alin. 1 și 3 Cod penal din 1969) reclamante de persoana vătămată B.M. domiciliată în L., Jud. H .
În motivarea ordonanței procurorul anchetator a reținut, că persoana vătămată B.M. a formulat o sesizare cu privire la faptul că în urma formulării unei plângeri penale față de comisarul șef de poliție M.D. - comandantul Politiei L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.180 alin. 2 Cod penal și art.250 al.1 și 3 Cod penal, dosarul a fost soluționat prin netrimiterea acestuia în judecată , soluție menținută pin rezoluția procurorului general , precum și prin încheierea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Alba Iulia.
Din actele de urmărire penală efectuate în cauză s-a reținut, că în urma plângerii formulate de către B.M. , s-au efectuate acte de cercetare penală față de comisarul șef M.D. , comandantul Politiei L., ofițer de poliției judiciară , pentru comiterea infracțiunea prevăzută de art. 250 alin. 1 și 3 Cod penal în dosarul nr. …/…/20014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia .
În urma actelor efectuate în cauză s-a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale prin rezoluția nr…/…/2013, soluție menținută prin rezoluția nr…/…/…/2013 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia .
În urma plângerii formulate împotriva soluției de netrimitere în judecată de către B.L., prin sentința penală nr…/15.10.2013 , în dosar nr. …/57/2013 al Curții de Apel Alba Iulia, instanța de judecată a respins ca inadmisibilă plângerea pe considerentul că a fost formulată de către o persoană căreia nu i-au fost vătămate interesele legitime, menținând soluția și obligând petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 100 lei.
Ulterior, la data de 25 octombrie 2013 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia a fost înregistrată contestația formulată de contestatorul B.L., prin care a solicitat exonerarea sa de la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 100 lei la care a fost obligat prin sentința penală nr…/15 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. …/57/2013 . Prin sentința penală nr…/2013 în dosar nr…/57/2013 s-a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul B.L. împotriva sentinței penale nr…/15 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr…/57/2013.
Prin plângerea penală înregistrată sub dosar nr. …/…/2014 petenta B.M. reiterează în esență aceleiași critici aduse soluției de netrimiterea în judecată a comisarul șef M.D., comandantul Politiei L., făcând totodată referire și la activitatea procurorilor și judecătorilor din cadrul Curții de Apel Alba Iulia care au instrumentat dosarul penal nr…/P/2013 , activitate pe care o consideră defectuoasă.
Soluția dispusă în dosarul penal nr..../…/2013 a fost menținută prin sentința penală nr…/15 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. …/57/2013 , motiv pentru care aceasta se bucură de autoritate de lucru judecat și nu mai poate face obiectul unei reexaminări în cadrul unui alt proces penal - art. 6 Cod procedură penală. Criticile aduse soluției puteau fi valorificate prin intermediul unei plângeri penale contra soluției procurorului în termenul prevăzut de lege , plângerea fiind formulată de către o persoană lipsită de interes, respectiv tatăl acesteia , fiind respinsă ca atare de instanța de judecată.
În cea ce privește activitate procurorilor și judecătorilor care au instrumentat cauza, argumentele logico-juridice pe care aceștia și-au fundamentat soluțiile nu pot forma obiectul unei anchete penale, aceștia bucurându-se de independență în soluționarea cauzelor cu care au fost învestiți.
2. Împotriva soluției din dosarul nr…/…/2014 a depus plângere petiționarul B.M. care o critică drept netemeinică și nelegală, susținând în esență, că s-au săvârșit infracțiunile descrise în sesizare.
3. Prin ordonanța nr…/…/…/2014 din 19.12.2014 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia plângerea petiționarului B.M. a fost respinsă ca neîntemeiată.
S-a reținut de către procurorul general, pe baza lucrărilor dosarului că soluția a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale care garantează drepturile persoanei vătămate, astfel încât ordonanța este temeinică și legală.
În mod întemeiat procurorul a reținut că acțiunea penală nu poate fi exercitată împotriva comisarului șef M.G.D. deoarece o sesizare similară a fost soluționată de procuror prin ordonanța nr…/…/2013 din 28.06.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia; soluția de netrimitere în judecată a fost menținută de judecător prin sentința penală nr…15. 10. 2013 a Curții de Apel Alba Iulia care are autoritate de lucru judecat in raport de noua sesizare.
Prin formularea unei plângeri penale nu pot fi cenzurate soluțiile dispuse de magistrați în cauzele instrumentate de ei, indiferent care ar fi natura lor. Cenzurarea unei soluții dispuse de aceștia se poate realiza numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. în caz contrar, se încalcă principiul independenței puterii judecătorești.
În lipsa unor dovezi de interferență exterioară actului de deliberare propriu-zis, un procuror - în cursul unei anchete - nu este îndreptățit să facă aprecieri în legătură cu justețea unor hotărâri judecătorești.
Deci, în mod justificat s-a reținut că magistrații care s-au pronunțat în cauzele în care persoana vătămată a avut interes nu au săvârșit nici o faptă de natură penală.
Prin urmare, în mod legal s-a reținut că, în cauză, nu poate fi exercitată acțiunea penală împotriva comisarului șef M.G.D., despre care s-a afirmat că a comis infracțiunile de lovire prev. de art. 180 al.2 Cod penal 1969 ( art. 193 Cod penal) și purtare abuzivă prev. de art.250 Cod penal 1969 ( art.296 Cod penal ), deoarece există un impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale - cel prevăzut de art. 16. al. 1 lit. ) din Codul de procedură penală: în legătură cu o sesizare similară judecătorul s-a mai pronunțat în sensul că ofițerul de poliție nu a comis infracțiunile descrise de persoana vătămată; acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare nici împotriva magistraților care au soluționat cauzele în care persoana vătămată avea interes despre care s-a afirmat că au comis infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art.246 Cod penal 1969 ( art.297 din Cod penal ), deoarece există impedimentul prevăzut de art. 16. al. I lit. b din Codul de procedură penală: magistrații și-au îndeplinit corespunzător sarcinile de serviciu.
III. Împotriva acestei ordonanțe a procurorului general, în temeiul art.341 din Codul de procedură penală, petenții B.L.V. și B.M. au formulat plângerile penale dedusă prezentei judecăți .
Prealabil analizării pe fond a motivelor invocate în plângerile penale de către petenții B.L.V. și B.M., judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții de apel va analiza cu prioritate excepția inadmisibilității plângerii petentului B.L.V. și , respectiv excepția tardivității plângerii petentei B.M. , excepții invocate de Ministerul Public, raportat la dispozițiile art. 340 Cod procedură penală.
1. În ce privește plângerea petentului B.L.V. , judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții de apel a reținut următoarele :
Potrivit art. 336 alin. 1 Cod procedură penală ,, Orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.’’
Conform art.340 alin. 1 Cod procedură penală ,, (1) Persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.’’
Din economia acestor dispoziții legale rezultă că legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca, orice persoană nemulțumită de actele și măsurile de urmărire penală să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal.
În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dispusă se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Curtea a constatat, pe de o parte, că în cauza ce formează obiectul dosarului nr…/…/2014 , calitatea de persoană vătămată o deține B.M., care a formulat în cauză plângere. În plângere se arată, în esență, că la data de 5.01.2013 B.M. a fost lovită și amenințată de comisarul de poliție M.G.D. și că plângerea penală față de comisarul șef de poliție M.D. - comandantul Politiei L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.180 alin. 2 Cod penal și art.250 al.1 și 3 Cod penal, a fost soluționat prin netrimiterea acestuia în judecată, soluție menținută pin rezoluția procurorului general , precum și prin încheierea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Alba Iulia, activitatea care în opinia petentei este defectuoasă.
Petentul B.L. nu este persoana vătămată în cauză și prin rezoluția atacată nu i-au fost vătămate interesele legitime.
Acesta este tatăl persoanei vătămate, însă a formulat plângerea în nume propriu fără a avea vreo împuternicire de la persoana vătămată.
În aceste condiții, plângerea petentului B.L.V. apare ca fiind formulată de o persoană fără calitate, urmând a fi respinsă ca inadmisibilă, în conformitate cu art. 341 alin.6 lit.a) Cod procedură penală.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat petentul să plătească în favoarea statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.
2. În ce privește plângerea petentului B.M. , judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții de apel a reținut următoarele :
Din economia dispozițiilor art. 340 alin. 1 Cod procedură penală rezultă că plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire penală sau netrimitere în judecată se formulează în termen de 20 de zile de la comunicare. Acesta este un termen procedural, iar neexercitarea dreptului în termenul prevăzut de lege atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.
În cauză, potrivit procesului-verbal de comunicare existent la fila … dosar nr…/…/…/2014 , petiționarei B.M. i s-a comunicat la data de 09.01.2015 ordonanța nr…./…/…/2014 din 19.12.2014 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin care plângerea petiționarului B.M. împotriva ordonanței nr… /…/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a fost respinsă ca neîntemeiată, cu menținerea ordonanței atacate.
Petiționara a depus plângere la judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții de apel , la data de 9 septembrie 2015, prin intermediul tatălui său, petentul B.L.V. , cu mult peste termenul prevăzut de art. 340 alin. 1 Cod procedură penală și calculat potrivit art. 269 Cod procedură penală. Ori, în acest context, plângerea petiționarei B.M. împotriva Ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia dată în dosar nr…/…/2014 la data de 19.11.2014, menținută prin ordonanța procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia cu nr…/…/…/2014 din 19.12.2014 se privește ca fiind tardivă, urmând a fi respinsă ca atare potrivit art. art. 341 alin.6 lit.a) Cod procedură penală.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală a fost obligată petenta să plătească în favoarea statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.