LITIGIU DE MUNCĂ. PREJUDICIU CAUZAT UNITĂŢII DIN VINA ŞI ÎN LEGĂTURĂ CU MUNCA PÂRÂŢILOR. DESPĂGUBIRE DERIVATĂ DIN FAPTĂ PENALĂ. SOLUŢIONAREA GREŞITĂ PE EXCEPŢIE FĂRĂ CERCETAREA
| Comentarii |
|
. LITIGIU DE MUNCĂ. PREJUDICIU CAUZATUNITĂŢII DIN VINA ŞI ÎN LEGĂTURĂ CU MUNCAPÂRÂŢILOR. DESPĂGUBIRE DERIVATĂ DIN FAPTĂPENALĂ. SOLUŢIONAREA GREŞITĂ PE EXCEPŢIE FĂRĂCERCETAREA FONDULUI. CONSECINŢE.Legea nr.22/1969O.U.G. nr.97/2000Art.975 Cod civilArt.248 Codul muncii
În cazul în care despăgubirea derivă din fapta penalăcomisă de un salariat, poate interveni răspunderea subsidiară aaltor persoane din neglijenţa cărora s-a produs infracţiunea, însensul că sunt ţinute să despăgubească unitatea în limita valoriipagubei rămase neacoperite de autorul ei direct, din momentulconstatării insolvabilităţii acesteia.
Rezultă aşadar că o acţiune în pretenţii formulată decătre unitate împotriva altor persoane decât autorul faptei penale,persoane despre care se pretinde că, prin neglijenţa lor, au făcutposibilă săvârşirea infracţiunii, nu este inadmisibilă, ci ea poate fiformulată, în condiţiile arătate mai sus. Într-o atare acţiuneinstanţa trebuie să verifice două aspecte: dacă persoana vinovatăde săvârşirea infracţiunii şi obligată la despăgubiri este insolvabilăşi, în caz afirmativ, dacă pârâţii, prin neîndeplinirea atribuţiilor deserviciu, au făcut posibilă săvârşirea acestei infracţiuni.
Ca atare, în mod greşit prima instanţă a respins acţiuneape excepţie, aceea a inadmisibilităţii, şi că în mod eronat nu acercetat fondul cauzei.
(Decizia civilă nr.258/R-CM/08 mai 2007, pronunţată deCurtea de Apel Piteşti - Secţia civilă, pentru cauze privind Conflicte deMuncă şi Asigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)
Prin acţiunea înregistrată sub nr.5826/109/2005 pe rolulTribunalului Argeş, reclamanta C.C.M.Piteşti a chemat în judecată pepârâţii C.I.C., M.I., A.I. şi I.F. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţasă fie obligaţi la plata sumei de 104.232 lei (1.042.319.074 lei ROL)reprezentând prejudiciu cauzat cooperativei de credit din vina şi înlegătură cu munca lor, la care se adaugă dobânzile aferente.
În motivarea cererii s-a arătat că fosta salariată a C.C.C.T.,B.D., a produs un prejudiciu în sumă de 699.310.741 lei ROL în daunadeponenţilor şi 102.980.733 lei ROL în dauna cooperativei.
Urmare a sentinţei penale nr.245/15.12.2003 pronunţată deJudecătoria Topoloveni, rămasă definitivă prin decizia penalănr.553/11.11.2004 a Curţii de Apel Piteşti, salariata B. împreună cu C.C.au fost obligate să achite suma de 699.310.745 lei ROL către părţile civilecreditori.
Ca urmare a fuziunii realizate, C.C.T. a fost absorbită de cătreC.C.M.Piteşti, respectiv reclamanta, care a preluat astfel activul şi pasivulunităţii absorbite.
S-a ajuns în acest fel ca reclamanta să achite deponenţilorcreditori suma de 104.232 lei pentru care s-a îndreptat împotriva fosteisalariate B.D. printr-o acţiune în regres.
De vreme ce aceasta nu a avut bunuri proprii, fiind şi înexecutarea sentinţei penale şi, pe cale de consecinţă, neavând posibilităţide plată, consiliul de administraţie al reclamantei a hotărât tragerea larăspundere, în vederea recuperării prejudiciului, a persoanelor salariaţi cufuncţii de conducere din cadrul fostei C.C. şi a revizorului contabil,respectiv pârâţii.
S-a mai arătat de către reclamantă că pârâţii sunt vinovaţi deneîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în calitate de persoane curăspundere privind controlul financiar intern, respectiv de faptul că nu auevitat păgubirea C.C.C. de către salariaţii cu funcţii de gestiune dinsubordine.
Pârâtul M.I. depus la dosar întâmpinare, în termen legal, princare a învederat faptul că acţiunea este inadmisibilă, reclamanta folosindca temei juridic art.270 Codul muncii, care în fapt se constituie într-orăspundere pentru fapta proprie şi nu într-una pentru fapta altuia,apreciind totodată că se cere angajarea răspunderii sale pentru faptacasierei B.D., care şi-a însuşit sumele depuse de diverse persoane. Acelaşipârât a considerat că, prin prezenta acţiune, reclamanta a urmărit în faptconstituirea unui al doilea titlu executoriu pentru recuperarea aceluiaşiprejudiciu.
S-a mai arătat şi că reclamanta, în exercitarea dreptului său deopţiune consacrat de dispoziţiile art.14 Cod procedură penală, s-aconstituit parte civilă în procesul penal şi nu mai poate formula şi oacţiune civilă distinctă pentru acelaşi prejudiciu.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, pârâtul M.I. a precizat că nuse face vinovat de încălcarea atribuţiunilor de serviciu, art.271 Codulmuncii nefiind aplicabil în cauză. Imposibilitatea descoperirii fapteicasierei s-a datorat modului de operare al acesteia, care a condus laimposibilitatea verificării documentelor primare de gestiune financiarcontabilă, de vreme ce acestea nu erau întocmite conform dispoziţiilorlegale în materie.
Pârâtul C.C. a arătat prin întâmpinare că în sarcina sa nu suntîntrunite condiţiile răspunderii patrimoniale instituite de dispoziţiileart.271 Codul muncii, nefiind încălcate nici una dintre atribuţiile sale deserviciu. Pentru o răspundere subsidiară, astfel cum aceasta estereglementată de dispoziţiile Legii nr.2/1969, se poate reţine doarvinovăţia pârâţilor A.I. şi F.I., în calitatea pe care aceştia au avut-o, decontabil şef şi respectiv revizor contabil.
Şi pârâtul A.I., prin întâmpinare, a învederat că în cauză nusunt întrunite condiţiile art.270, art.271 Codul muncii şi nici cele cuprinseîn O.U.G. nr.97/2000. Reclamanta a fost executată de creditorii săi înbaza unei sentinţe penale pentru prejudiciul cauzat de salariata sa, B.D.
Hotărârea penală de condamnare a acestei din urmă salariateprezumă autoritate de lucru judecat şi nu i se poate reţine vreo culpă încalitate de parte responsabilă civilmente, de vreme ce nu a avut aceastăcalitate în procesul penal.
Pârâtul F.I. nu a depus la dosar întâmpinare, ci a solicitat, înschimb, înaintarea de către reclamantă a unor înscrisuri care ar conducela dovedirea nevinovăţiei sale.
Prin sentinţa civilă nr.908/CM/15.12.2006, pronunţată deTribunalul Argeş, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă şi afost obligată aceasta să plătească pârâtului A.I. suma de 3.000 lei,pârâtului C.I.C. suma de 1.500 lei şi pârâtului I.M. suma de 3.000 leireprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut căpârâţii au fost salariaţi ai C.C.C." Topoloveni, îndeplinind următoarelefuncţii: C.I.C. - preşedinte în perioada 06.03.2002-31.01.2003; M.I. -preşedinte în perioada 11.10.2000-06.03.2002; A.I. - contabil şef înperioada 1990 - 31.01.2003; I.F. - revizor contabil în perioada01.10.1990-31.01.2003.
Ca urmare a fuziunii realizate între C.C.C." Topoloveni şiC.C. Muntenia, prin absorbţie, prima a dispărut, activul şi pasivul acesteiafiind preluate de către reclamantă.
Prin sentinţa penală nr.245/15.12.2003, pronunţată deJudecătoria Topoloveni, reclamanta, ca succesoare a C.C.C."Topoloveni şi în calitate de parte responsabilă civilmente, a fost obligatăîn solidar cu fosta salariată, casiera B.D., la acoperirea prejudiciuluicauzat prin activitatea frauduloasă a acesteia din urmă, creditorilordeponenţi şi care s-a ridicat în final la suma de 104.232 lei.
Sentinţa penală în cauză a rămas definitivă prin decizia penalănr.553/11.11.2004 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
Urmare a acestei situaţii, reclamanta a procedat la iniţiereaunei acţiuni în regres împotriva condamnatei B.D. pentru recuperareasumelor achitate cu titlu de despăgubiri creditorilor deponenţi.
Având în vedere starea civilă a fostei casiere, reclamanta aformulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâţilor B.D. şi B.C.,solicitând partajarea bunurilor comune dobândite de aceştia în timpulcăsătoriei.
Această acţiune a fost formulată la data de 22.02.2005 laJudecătoria Topoloveni.
Prin sentinţa civilă nr.72/24.02.2006, în dosarul nr.336/2005,Judecătoria Topoloveni a respins acţiunea reclamantei, cu motivarea căaceasta nu a făcut dovada existenţei unei stări de insolvabilitate la dataintroducerii acţiunii în patrimoniul pârâtei B.D., care să o îndrituiască lapromovarea acţiunii de partajare a bunurilor comune ale soţilor B.
Conform menţiunii efectuate de grefa JudecătorieiTopoloveni, sentinţa menţionată a rămas definitivă, prin neapelare.
Deosebit de aceasta, tribunalul a reţinut că prin actul de partajvoluntar încheiat între soţii B. şi autentificat prin încheierea birouluinotarului public nr.5272/28.12.2004, aceştia au stabilit partajareabunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, prin atribuirea înpatrimoniul fiecăruia a lotului stabilit conform înţelegerii.
În legătură directă cu cele arătate, tribunalul a reţinut şi că ladata efectuării partajului voluntar, procesul penal prin care a fost stabilităvinovăţia şi deci, condamnarea inculpatei B.D. pentru activitateafrauduloasă desfăşurată în perioada 11.10.2000-31.01.2003, era finalizatprin pronunţarea de către Curtea de Apel Piteşti a decizieinr.553/11.11.2004.
Urmare a prezumţiei stării de insolvabilitate a fostei casiere,reclamanta a promovat prezenta acţiune, solicitând obligarea pârâţilor dinprezentul dosar la acoperirea prejudiciului care nu a putut fi recuperat dela B.D.
S-a reţinut caracterul subsidiar al cererii de chemare înjudecată în ceea ce priveşte acţionarea în instanţă a persoanelor cu funcţiide conducere, responsabile pentru nesupravegherea activităţii salariaţilordin subordine.
Cu toate acestea, temeiul de drept pe care reclamanta şi-aîntemeiat în principal pretenţiile îl constituie dispoziţiile art.270, 271Codul muncii, care reglementează răspunderea patrimonială pentru faptaproprie a salariatului care, în activitatea desfăşurată, cauzeazăangajatorului un prejudiciu.
În ceea ce priveşte aplicarea în cauză a prevederilor O.U.G.nr.97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, acest actnormativ reglementează conducerea activităţii zilnice a acestui tip deunitate, activităţile ce trebuie îndeplinite şi condiţiile necesare pentru ca opersoană să poată desfăşura servicii strict legate de activitatea uneicooperative de credit.
Ordonanţa amintită trebuie analizată prin perspectiva şi aLegii nr.22/1969, în privinţa căreia tribunalul a reţinut necesitateaîndeplinirii unor condiţii strict delimitate de lege pentru ca o persoană săaibă calitatea de gestionar, cu trimitere concretă la unul financiar contabil,cazul fostei casiere B.D.
Legea nr.22/1969 instituie o prezumţie relativă de vinovăţie agestionarului în producerea unui prejudiciu unităţii în cadrul căreia îşidesfăşoară activitatea, care poate fi răsturnată prin dovada contrară.
Dispoziţiile legii gestionarilor fac trimitere, prin art.28-30, laexistenţa unei răspunderi cu caracter subsidiar, care antrenează vinovăţiacelui vinovat de angajarea, trecerea sau menţinerea unei persoane înfuncţia de gestionar, fără respectarea condiţiilor strict delimitate de lege,precum şi a neluării măsurilor de înlocuire a gestionarului care nu-şiîndeplineşte atribuţiile în mod corespunzător.
Cu toate acestea, pentru a putea solicita incidenţa unei astfelde răspunderi, trebuie fără dubiu făcută dovada că salariaţii în cauză şi-auîncălcat îndatoririle de serviciu, prin arătarea concretă a acestora, urmânda fi stabilită şi legătura de cauzalitate între încălcarea acestor îndatoriri şipaguba suferită.
Tribunalul a mai reţinut şi faptul că răspunderea subsidiară,prin însăşi natura ei, intervine, pe latură patrimonială, numai înmomentul în care au fost epuizate toate căile posibile de recuperare apagubei create de salariatul gestionar responsabil.
Din acest ultim punct de vedere, tribunalul a apreciat căacţiunea promovată de reclamantă este inadmisibilă, neexistândposibilitatea recunoscută de legislaţia românească în vigoare de a înlăturastarea de pasivitate a creditorului în recuperarea pagubei de la adevăratuldebitor şi încercarea acoperirii prejudiciului prin chemarea în judecată aunor posibili debitori subsidiari.
Astfel, urmare a promovării cererii de chemare în judecatăprivind partajul bunurilor dobândite de soţii B. în timpul căsătoriei,instanţa, Judecătoria Topoloveni, a pronunţat sentinţa civilănr.72/24.02.2006 prin care a respins acţiunea promovată deC.C.Muntenia. Starea de pasivitate a reclamantei este dovedită prinnedeclararea căilor legale de atac împotriva hotărârii pronunţate care,prin neapelare, a rămas definitivă şi pe cale de consecinţă şi irevocabilă.
Pe de altă parte, cu toate că împotriva fostei casiere B.D.fusese desfăşurat un proces penal finalizat prin condamnarea acesteia,dar şi prin obligarea sa în solidar cu reclamanta la acoperirea prejudiciuluicauzat deponenţilor creditori, la data de 24.12.2004 a fost încheiat actulde partaj voluntar între soţii Belchiţă, prin care aceştia şi-au împărţitbunurile dobândite în căsătorie.
În calitatea sa de creditoare a fostei salariate, reclamantei îierau pe deplin aplicabile dispoziţiile art.975 cod civil care reglementeazăacţiunea pauliană (revocatorie) şi care permite creditorului atacarea unuiact pe care debitorul l-a făcut în fraudarea intereselor sale, prin creareasau mărirea unei stări de insolvabilitate.
Reclamanta însă, a rămas şi de această dată în pasivitate.Pretinzând că este în imposibilitate de a recupera prejudiciul cauzat decasiera B., reclamanta, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, nu facedovada insolvabilităţii acesteia, moment în care ar putea interveni oeventuală răspundere subsidiară.
Pe cale de consecinţă, a acorda satisfacţie reclamantei prinadmiterea prezentei cereri de chemare în judecată, s-ar ajunge laacoperirea prin intermediul instanţei a stării acesteia de pasivitate înneurmarea tuturor căilor principale de recuperare a prejudiciului, deci aculpei sale şi apelarea la răspunderea subsidiară.
De altfel, faţă de nici unul dintre pârâţi, reclamanta nu a arătatîn concret care sunt acele atribuţiuni de serviciu pe care aceştia le-auîncălcat în mod concret, putându-se stabili totodată legătura decauzalitate între încălcarea îndatoririlor şi paguba suferită, respectiv afaptului că în lipsa unor astfel de încălcări, prejudiciul nu s-ar fi produs.
Mai mult chiar, prin contractul de garanţie imobiliarăsuplimentară, reclamanta a acceptat crearea de către soţii B. a unui dreptde ipotecă în favoarea sa numai până la concurenţa sumei de 10.000 leipentru eventualele pagube pe care casiera le-ar putea provoca, limitându-şi în acest fel posibilitatea de recuperare a prejudiciului.
Reţinând că reclamanta nu a făcut dovada insolvabilităţiifostei casiere B.D., rămânând în pasivitate, tribunalul, în temeiuldispoziţiilor art.284 Codul muncii, a respins acţiunea ca inadmisibilă.
În termen legal reclamanta C.C.Muntenia Piteşti a declaratrecurs împotriva acestei sentinţe, pe care a criticat-o pentru netemeinicie.
În dezvoltarea recursului, reclamanta a arătat că primainstanţă nu a analizat fondul cauzei, în sensul că nu a cercetat modalitateaîn care pârâţii au contribuit la prejudicierea unităţii prin încălcareaatribuţiilor de serviciu, ci s-a rezumat la aprecierea inadmisibilităţiiacţiunii.
A mai arătat recurenta că a plătit în locul casierei B.D.prejudiciul produs de aceasta şi, întrucât B.D. este insolvabilă, în modcorect reclamanta s-a îndreptat cu acţiune împotriva celor trei pârâţi,care, în calitate de preşedinţi şi respectiv contabil şef, nu şi-au îndeplinitîn mod corespunzător sarcinile de serviciu, pentru a putea evitaproducerea pagubei prin infracţiune de către B.D.
Analizând sentinţa recurată, prin prisma criticii formulate,Curtea a constatat că recursul este fondat pentru următoareleconsiderente:
Tribunalul Argeş a respins acţiunea ca inadmisibilă, fără săintre în cercetarea fondului, soluţie pe care Curtea a apreciat-o ca fiindgreşită.
Astfel, în cauză, printr-o hotărâre penală definitivă s-a stabilitcă numita B.D., în calitate de casieră la societatea reclamantă, a cauzat unprejudiciu membrilor cooperatori, fie prin neevidenţierea contabilă aunor operaţiuni, fie prin întocmirea unor acte false cu privire la acesteoperaţiuni, însuşind şi traficând depunerile membrilor cooperatori.
Inculpata a fost condamnată penal şi obligată în solidar cupartea responsabilă civilmente C.C.C."Topoloveni (a cărei succesoare îndrepturi este reclamanta C.C.Muntenia Piteşti), să plătească despăgubiricătre părţile civile.
În cazul în care despăgubirea derivă din fapta penală comisăde un salariat, poate interveni răspunderea subsidiară a altor persoane dinneglijenţa cărora s-a produs infracţiunea, în sensul că sunt ţinute sădespăgubească unitatea în limita valorii pagubei rămase neacoperite deautorul ei direct, din momentul constatării insolvabilităţii acesteia.
Aşadar, a rezultat că acţiunea în pretenţii formulată de cătreunitate împotriva altor persoane decât autorul faptei penale, persoanedespre care se pretinde că, prin neglijenţa lor, au făcut posibilă săvârşireainfracţiunii, nu este inadmisibilă, ci ea poate fi formulată, în condiţiilearătate mai sus. Într-o atare acţiune, instanţa trebuie să verifice douăaspecte: dacă persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii şi obligată ladespăgubiri este insolvabilă şi, în caz afirmativ, dacă pârâţii, prinneîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, au făcut posibilă săvârşirea acesteiinfracţiuni.
Ca atare, Curtea a apreciat că în mod greşit prima instanţă arespins acţiunea pe excepţie, aceea a inadmisibilităţii, şi că în mod eronatnu a cercetat fondul cauzei.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art.291 Codul munciişi art.312 Cod procedură civilă, a fost admis recursul şi casată hotărârea,trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a se cercetafondul cauzei.
