Lovire cu autoturismul pe trecerea de pietoni Vatamare corporala
Comentarii |
|
DECIZIA PENALĂ Nr. 353/2009
Şedinţa publică din 28 Mai 2009
Prin sentinţa penală nr. 46/2009 Judecătoria P e t r o ş a n i a condamnat pe inculpatul Ş. E. J. la:-1(unu)an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpa prev şi ped de art. 184 al.2,4 c.pen.(parte vatamată T. J.)-1(unu)an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpa prev şi ped de art. 184 al.2,4 c.pen.(parte vatamată E. E.).În baza art. 33 lit. b c.pen rap la art. 34 lit b c.pen a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.A interzis inculpatului dreptul prev de art. 64 lit. a teza 2 c.pen în condiţiile şi pe durata prev de art. 71 c.penÎn baza art. 81.82 c.pen şi art. 71 al5 c.pen a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani reprezentând termen de încercare.A atras atenţia inculpatului asupra disp art. 83 c.pen. In baza art.14,346 c.p.pen şi 998 c.civ a obligat inculpatul să plătească părţii civile E. E. suma de 10170 lei reprezentând despagubiri civile, suma de 20000 lei reprezentând daune morale şi suma de 200 lei lunar reprezentând prestaţie periodica începând cu data de 27.09.2007 şi pâna la încetarea starii de nevoie a parţii civile.În baza art.14,346 c.p.pen şi 998 c.civ a obligat inculpatul să plătească părţii civile T. J. suma de 3058,32 lei reprezentând despagubiri civile şi suma de 20000 lei reprezentând daune morale. A respins în rest acţiunea civila. În baza art. 14 şi 346 c. p.pen. raportat la art. 998, 999 c.civ şi art.313 din Legea 95/2006 modificat prin art.1 pct.34 din OUG 72/2006, a obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul de Urgenţă P suma de 8975,13 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare şi parţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţa T-Clinica de U. “Casa Austria suma de 805 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare.A constatat că SC D. Asigurari SA are calitatea de asigurător.În baza art. 193 c.p.pen a obligat inculpatul sa plateasca parţii civile E. E. suma de 1212 lei şi parţii civile T. J. suma de 696 lei reprezentând cheltuieli judiciare.În baza art. 191 c.p.pen a obligat inculpatul să plătească suma de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:În data de 27.09.2007 pe strada 1_ 1818 din P, latrecerea de pietonidin dreptul V. a avut loc un accident de circulaţie, produs de inculpat cu autoturismul, soldat cu două victime, părţile vătămate E. E. şi T. J., care au suferit leziuni ce au necesitat 85-90 zile de îngrijiri medicale. Accidentul de circulaţie a avut loc în următoarele împrejurări:În data de mai sus, în jurul orei 7.00, inculpatul circula cu autoturismul marca E. M. cu nr. de înmatriculare_ , în regim de taxi, pe str. 1_ 1918, de la complexul E. către E. E. pe E. a II-a a sensului de mers. In faţa sa circula alt autoturism, condus de martorul N. E..Când s-a apropiat de trecerea de pietoni din dreptul V. martorul N. E. a redus viteza, deoarece a observat că pe marcajul trecerii de pietoni s-au angajat în traversare, din partea T., două persoane. Văzând că maşina din faţă sa frânează, inculpatul a trecut pe cealalta banda, nu a oprit la trecerea de pietoni, lovind cu partea din faţă, părţile vătămate.După accident, inculpatul a oprit autoturismul. Au fost anunţate Salvarea, Smurd-ul şi Poliţia, care s-au deplasat la faţa locului, au ridicat părţile vătămate şi le-au dus la spital.Partea vătămată T. J., în vârstă de 64 de ani a fost internată la Spitalul de Urgenţă P-Neurochirurgie-cu dg. traumatism cranio-cerebral mediu. F. cerebral difuz posttraumatic remis. I. sub-arahnoidiană posttraumatism remisă. G. ilio-închis pubiană stg. fractură D. craniană.Leziunile au necesitat 85-90 zile îngrijiri medicale.Partea vătămată E. E. a fost internată la Spitalul de Urgenţă P-Ortopedie-în perioada 27.09-13.10.2007, cu dg. fractură cominutivă 1/3 proximală gamba dr. operată. Aparat gipsat. U. acut închis. D. coloană cervicală D. E.. D. toracică.Aceste leziuni au necesitat 85-90 zile îngrijiri medicale.Inculpatul a încercat să-şi diminueze răspunderea penală, susţinând că nu a văzut părţile vătămate, datorită fumului scos de la o autobasculantă care circula din sens invers.Declaraţia sa nu este reală, chiar dacă este susţinută parţial de un martor.Nici martorul D. E. D. nu a spus adevărul. Între cele două declaraţii există contradicţii.Inculpatul a susţinut că autobasculanta circula din sensul E. E.-Aeroport, iar martorul că circula în faţa lor, în direcţia E. E..Declaraţiile acestora sunt combătute cu declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor N. E., G. H. B.-J. şi G. H. M., care a arătat că în momentul accidentului, sau mai înainte, nu a circulat niciun autovehicul mare, care să scoată fum.Trecerea de pietoni pe unde au traversat strada părţile vătămate, este prevăzută cu marcaj vizibil cu indicator de presemnalizare „trecere de pietoni” şi indicator „trecere de pietoni”La cererea inculpatului s-a dispus efectuarea unei adrese la serviciul 112 pentru a se comunica dacă la data producerii accidentului martorul N. E. a fost prezent la locul producerii accidentului şi a sunat la serviciul de urgenţă.Din adresa nr._ /14.10.2008 a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale –Direcţia pentru apel unic de urgenţă a rezultat că la data producerii accidentului martorul N. E. a sunat la serviciul de urgenţă deci a fost locul accidentului.În cauză partea vătămată T. J. a solicitat efectuarea unei expertize medico legale care să stabilească în ce condiţii s-a diminuat capacitatea de muncă a părţii vătămate, să se stabilească procentual diminuarea capacităţii de muncă şi legătura de cauzalitate între accident şi infirmitatea părţii vătămate.Partea vătămată E. E. a solicitat efectuarea unei expertize medico legale care să stabilească raportul de cauzalitate între faptă şi leziunile suferite de partea vătămată, să se stabilească numărul real de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare şi să se stabilească dacă în urma accidentului partea vătămată a suferit o infirmitate permanentă sau temporară.Din raportul de expertiză medico legală nr. 2725 din 06.11.2008 efectuat de Institutul de medicină legală T a rezultat că partea vătămată E. E. a prezentat leziuni traumatice (fractură cominutivă 1/3 gamba dr.) ce au putut data din 27.09.2007 şi au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri/planuri dure, posibil în cadrul unui accident de trafic rutier. Mai necesită J. 15 zile îngrijiri medicale pentru T., care adăugate la cele 85-90 acordate anterior, totalizează un număr de 100-105 zile îngrijiri medicale. Afecţiunea pentru care a fost internat şi operat în perioada 21-05-2008-05.06.2008 (pseudartroză dezaxantă tibie dr. 1/3 medie-proximală operată în 22.05.2008) nu are legătură de cauzalitate cu traumatismul/accidentul rutier din 27.09.2007, fiind produsă ulterior acesteia, prin cădere accidentală la domiciliu. Prezintă: diagnosticul Clinic: G. veche consolidată cap peronier, OS cu placă şi şuruburi 1/3 superioară diafiză tibială post accident rutier (09.2007) diagnostic funcţional: deficienţă locomotorie medie prin tulburări în realizarea mersului, ortostatismului. Incapacitate adaptativă 50%m corespunzătoare gradului II de invaliditate. Va fi revizuit peste 6 luni şi recuperat conform planului recomandat. Din raportul 2724 din 19.11.2008 efectuat de Institutul de Medicină Legală T a rezultat că numitul T. J. prezintă diagnosticul clinic: Sechele post U. prin accident rutier. G. parietală stg. M.. T. maxilară stg. crize K. motorii brahial stg. veche fractură ischio-pubiană stg. Prezintă diagnosticul funcţional: deficienţă neurocirculatorie şi motorie uşoară. Prezintă diagnosticul funcţional: deficienţă neurocircualtorie şi motorie uşoară. Prezintă scăderea capacităţii de muncă cu 20 % (incapacitate adaptivă 20%), fiind neîncadrabil în grad de invaliditate (grad zero). T. prezentate de susnumit (sechele post U. cu crize K. motorii) sunt consecinţa traumatismului suferit la data de 27.09.2007, fiind în legătură de cauzalitate directă cu acesta.
La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere prevederile art. 72 Cod penal.S-a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 81,82 Cod penal, privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a constatat că partea vătămată E. E. s-a constituit parte civilă şi a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 60000 lei, reprezentând daune materiale şi morale şi raportat la concluziile expertizei medico legale efectuate a solicitat obligarea inculpatului la plata unei prestaţii periodice lunare în sumă de 200 lei.Din probele administrate în acuză a rezultat împrejurarea că partea civilă E. Petrua fost internat în Spitalul de Urgenţă P în perioada 27.09.2007-13.10.2007 cu diagnosticul de fractură cominutivă ambe oase gambă, traumatism cranio cererbral ,contuzie coloană cervicală şi toracică.Din probele administrate, martorii T. E. şi E. J. în cauză a rezultat împrejurarea că partea civilă a necesitat pe perioada spitalizării hrană medicamente, îmbrăcăminte şi a suferit şi intervenţii chirurgicale şi de asemenea periodic avea nevoie de evaluări medicale la cabinete medicale precum şi de transport cu ajutorul autoturismului întrucât se deplasa greu, a efectuat 6 drumuri în oraşul E. la cabinet şi pentru un transport plătea 20 lei.Toate aceste cheltuieli a apreciat instanţa de fond că se încadrează în suma de 10170 lei, diferenţa fiind o îmbogăţire fără just temei.Partea vătămată E. E. prezintă conform Raportului de expertiză medico legală efectuat de Institutul de medicină legală T o deficienţă locomotorie medie prin tulburări în realizarea mersului, incapacitate adaptativă 50% corespunzătoare gradului III de invaliditate.Aşa fiind instanţa a apreciat că sunt întrunite condiţiile pentru ca inculpatul să fie obligat la plata unei prestaţii periodice de 200 lei lunar începând cu data de 27.09.2007 şi până la încetarea stării de nevoie a părţii civile.Partea vătămată T. J. s-a constituit parte civilă şi a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 14100 lei reprezentând daune materiale, la plata sumei de 30000 lei reprezentând daune morale şi a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 200 lei lunar reprezentând prestaţie periodică întrucât capacitatea de muncă i-a fost diminuată cu 50 %.A arătat partea civilă T. J. că din totalul despăgubirilor materiale solicitate 700 lei reprezintă cheltuieli ocazionate cu spitalizarea, 2200 lei reprezintă cheltuieli ocazionate cu paza animalelor pe perioada 1.10.-24.12.2007, 22000 lei reprezintă cheltuieli ocazionate cu paza animalelor pe perioada 20.05-01.09.2008, 32000 lei reprezintă paza animalelor pe perioada 20.05.2008 -01.09.2008 la râul B. şi suma de 6000 lei reprezentând suma plătită pentru recoltarea fânului, respectiv pe o perioadă de 30 zile a câte 200 lei pe zi.Din probele administrate în cauza s-a conturat starea de fapt stabilita de către instanţa de fond şi expusa mai sus .Inculpatul a fost de acord cu plata despăgubirilor civile însă în măsura în care ele vor fi dovedite.Din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor B._ , E. E.,O. J. coroborate cu copia foilor de observaţie clinică şi cu raportul de expertiză medico legală efectuată în cauză a rezultat împrejurarea că partea civilă T. J. a fost internat în spital o perioadă de aproximativ 3 săptămâni. A fost internat în perioada 27.09.2007-29.09.2007 la Spitalul Judeţean T, în perioada 29.09.2007 -15.10.2007 a fost internat la Spitalul de Urgenţă P. Cu diagnosticul de traumatism cranio cerebral mediu şi fracturi.Pe toată această perioadă partea civilă a avut nevoie de hrană, medicamente şi îmbrăcăminte şi de asemenea pe perioada internării la Spitalul de urgenţă T membrii familiei au trebuit să se cazeze în oraşul T pentru a putea fi lângă partea civilă şi a-i acorda sprijinul necesar. Aceste cheltuieli se cuantifică în suma de 700 lei care în aprecierea instanţei de fond este deplin justificată. Suma este deplin dovedită şi cu bonurile fiscale eliberate de farmacii şi biletele de transport existente la dosar. A mai solicitat partea civilă contravaloare sumelor pe care le-a plătit la diverse persoane pentru a avea grijă de animale, a efectua treburile gospodăreşti şi a cosi fânul. Martorii E. E. şi O. J. au declarat că partea civilă T. J. are animale în îngrijire, respectiv oi şi vaci şi a plătit diverse persoane inclusiv pe ei să efectueze munca de îngrijire a animalelor în locul părţii civile T. J. după accidentul suferit de acesta la 27.09.2007.A rezultat că partea civilă a plătit 2352,32 lei pentru ca alte persoane să suplinească munca sa în gospodărie .Partea civilă a solicitat plata unei prestaţii periodice însă din concluziile raportului de expertiză medico legală efectuat în cauză a rezultat că partea civilă nu se încadrează într-un grad de invaliditate şi prezintă o uşoară deficienţă neurocirculatorie şi motorie.Pentru considerentele expuse instanţa de fond a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile pentru ca partea civilă să poată beneficia de o prestaţie periodică lunară.Instanţa de fond a respins celelalte cereri formulate partea civilă T. J., întrucât ele sunt nefondate, este cert că partea vătămată nu putea să fie în acelaşi timp în trei locuri diferite şi chiar dacă ar fi fost sănătos ar fi trebuit să angajeze persoane să îl ajute să efectueze treburile gospodăriei inclusiv să cosească fânul.Instanţa de fond a apreciat că cererea părţii civile T. J. este justificată în ce priveşte suma de 3058,32 lei reprezentând despăgubiri civile.Restul despăgubirilor solicitate au fost considerate ca neîntemeiate pentru motivele expuse mai sus şi a obliga inculpatul să plătească părţii civile o sumă pe care oricum ar fi plătit-o sănătos fiind, ar reprezenta o îmbogăţire fără just temei.Cu privire la daunele morale solicitate de părţile civile T. J. şi E. E. instanţa de fond a apreciat că ele sunt justificate în cuantum, de câte 20000 lei pentru fiecare parte civilă întrucât ambele părţi vătămate au fost internate în spital perioade de aproximativ 3 săptămâni, perioadă în care au suferit intervenţii chirurgicale şi prin traumatismele produse prin imobilizarea la pat, acestea au suferit un prejudiciu care va fi resimţit o perioadă îndelungată şi urmările agresiunii le va limita considerabil părţilor civile accesul la o viaţă familială şi socială normală.
Împotriva acestei sentinţe, partea civilă T. J. şi asiguratorul SC D. Asigurări SA Sibiu au declarat apel în termen, motivat.Partea civilă T. J. a solicitat acordarea daunelor materiale în cuantum de 14.100 lei întrucât din probele ce au fost administrate rezultă cu certitudine acest prejudiciu.Pentru asigurator s-a solicitat reducerea daunelor morale acordate de instanţa de fond celor două părţi civile întrucât suma de 20.000 lei este exagerată.S-a mai solicitat respingerea daunelor materiale acordate de instanţa de fond, întrucât cele două părţi civile nu au făcut dovada prejudiciilor prin intermediul unor documente justificative din care să reiasă eventualele cheltuieli prilejuite de accident.Prin decizia penală nr. 127/A/2009 pronunţată de Tribunalul H u n e d o a r a în dosar penal nr(...) a fost admis ca fondat apelul declarat de partea civilă T. J. împotriva sentinţei penale nr. 46/2009 a Judecătoriei P e t r o ş a n i, aceasta fiind desfiinţată în parte în sensul stabilirii cuantumului daunelor materiale cuvenite părţii civile T. J. la 6090 lei.Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei penale atacate.S-a dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat de asigurătorul SC D. Asigurări SA Sibiu împotriva aceleiaşi sentinţe.S-a făcut aplicarea art. 192 al. 2 şi art. 193 Cod penal.În considerentele deciziei Tribunalul H u n e d o a r a a expus următoarele argumentele:Prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului cu privire la faptele reţinute în sarcina sa.A făcut o încadrare juridică legală a faptelor.În ceea ce priveşte latura civilă a dosarului, s-a constatat că în cazul părţilor civile E. E. şi T. J. sunt justificate sumele de câte 20.000 lei acordate de instanţa de fond cu titlu de daune morale având în vedere consecinţele accidentului de circulaţie urmare căruia partea civilă E. E. a avut 100-105 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar partea civilă T. J. a avut 85-90 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare; prejudiciul moral a decurs din internarea celor două părţi civile în spital, traumele fizice şi psihice suferite, sechelele posttraumatice care au afectat negativ participarea părţilor civile la viaţa socială şi de familie, comparativ cu situaţia lor anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a inculpatului.În cazul părţii civile E. E. se justifică şi daunele materiale acordate – 10.170 lei şi o rentă lunară în sumă de 200 lei începând cu data de 27 septembrie 2007 când s-a produs accidentul şi până la încetarea stării de nevoie.Din declaraţiile martorilor Ş. E. şi E. J., precum şi din actele medicale aflate la dosar, inclusiv raportul de expertiză medico legală efectuat de Institutul de Medicină Legală T, talonul de pensie, rezultă cheltuielile efectuate de partea civilă pe perioada spitalizării şi ulterior externării, aceasta fiind încadrabilă în gradul III de invaliditate.În cazul părţii civile T. J., se justifică suma de 3058 lei acordată de instanţa de fond cu titlu de daune materiale, din probele administrate – declaraţiile martorilor B._ , E. E., O. J. rezultând că partea civilă a cheltuit suma de 700 lei pentru medicamente şi alimentaţie suplimentară pe perioada internării în spital, precum şi cu deplasarea şi cazarea la T a membrilor familiei, pe perioada internării părţii civile la Spitalul de Urgenţă T.Mai rezultă că partea civilă a cheltuit suma de 2352 lei cu plata altor persoane pentru îngrijirea animalelor, neexistând motive întemeiate pentru a se acorda suma solicitată de partea civilă, de 7600 lei.În schimb, din declaraţia martorului O. J. rezultă că timp de 17 zile, partea civilă a plătit o persoană cu suma de 180 lei/zi, pentru strânsul fânului, astfel că instanţa de fond trebuia să adauge la daunele materiale acordate şi suma de 3060 lei, rezultând un prejudiciu total de 6090 lei.A fost apreciată ca neîntemeiată critica asiguratorului în ceea ce priveşte dovedirea pretenţiilor, în absenţa unor înscrisuri existând posibilitatea dovedirii pretenţiilor civile şi prin intermediul martorilor.
Împotriva deciziei a declarat recurs, în termenul legal impus de art. 3853 Cod procedură penală asigurătorul SC D. Asigurări SA Sibiu, aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte expuse în memoriul ataşat la dosar (f 3-4).1. Cuantumul despăgubirilor materiale acordate este nejustificat de mare;2. Prejudiciul încercat sub aspect material nu a fost probat în cauză, partea nefiind în măsură să prezinte documente justificative care să certifice realitatea acestora (se apreciază că unele sume rezultă din cheltuielile voluptorii: ţigări, etc.).3. Sumele acordate cu titlu de daune morale sunt, de asemenea, inadecvate raportat la suferinţa reală încercată, victima fiind spitalizată doar două zile.Verificând legalitatea şi temeinicia deciziei penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar şi din oficiu, în limitele impuse de art. 3859 al. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul nu este fondat.1. B. actelor şi probelor supuse examinării, sub aspectul laturii civile a cauzei, relevă, fără îndoială, că sumele acordate cu titlu de daune materiale şi morale sunt pe deplin justificate.2. Curtea reţine, în ce priveşte mijloacele de probă acceptate în vederea stabilirii întinderii prejudiciului, că nu este în mod manifest necesar ca acestea să se încadreze în limitele unor înscrisuri (chitanţe, documente justificative).3. Curtea arată că în cauză au fost administrate ample probe testimoniale şi care au convins, în urma coroborării cu celelalte probe din dosar, atât asupra realităţii prejudiciului, cât şi a întinderii acestuia.4. Recurenta a invocat în apărare faptul că victima, chiar dacă ar fi fost sănătoasă, nu era în măsură să asigure paza tuturor animalelor pe care le deţinea, întrucât acestea se aflau în locuri diferite.Curtea reţine însă că în hotărârile atacate jurisdicţiile inferioare au realizat o evaluare judicioasă a probelor testimoniale şi care au relevat fără dubiu că pentru îngrijirea animalelor s-a cheltuit suma de 2352 lei.Fără a înlătura susţinerile logice ale recurentei în sensul şi în condiţiile în care ar fi fost sănătoasă, victima nu putea să realizeze singură paza tuturor animalelor, întrucât acestea erau ţinute în trei locuri diferite, Curtea constată totuşi că suplinirea muncii victimei, cât şi a soţiei sale (care a fost indisponibilă pe perioada cât a însoţit victima la spital) a fost necesară şi s-a realizat efectiv.În acest sens, probele testimoniale (depoziţiile martorilor B._ – fila 168 dosar fond, E. E. – fila 169 dosar fond, O. J. – fila 170 dosar fond) au fost luate în considerare în mod corect de către instanţă şi au probat cu prisosinţă întinderea prejudiciului, în cauză neexistând motive pertinente şi suficiente pentru a fi înlăturate.5. În ce priveşte critica adusă cuantumului sumelor avansate persoanei angajate pentru a presta munca în gospodărie, Curtea arată că în cauză nu interesează eventualele cheltuieli voluptorii efectuate de aceste persoane, ci împrejurarea că între victimă şi acestea s-a încheiat o convenţie civilă în cadrul căreia fiecare şi-au asumat obligaţii.6. Vizând cuantumul daunelor morale, Curtea reţine că acesta a fost stabilit în mod corect, fiind apreciat în raport de circumstanţele cauzei, numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare refacerii, proporţia în care viaţa normală a victimei a fost afectată, gradul său de indisponibilitate în derularea activităţilor sale zilnice, precum şi traumele psihice la care a fost supusă pe timpul spitalizării.7. Curtea apreciază că o atenuare a daunelor morale ar rupe echilibrul just între suferinţele încercate de victimă şi necesitatea acordării unei satisfacţii echitabile proporţionale cu prejudiciul nepatrimonial suferit.8. Faţă de cele ce preced, Curtea, constatând că decizia Tribunalului nu poate fi suspusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 Cod procedură penală, va respinge, conform art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală recursul asigurătorului, cu consecinţa obligării sale la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 al. 2 Cod procedură penală şi către partea civilă T. J., conform art. 193 Cod procedură penală.