loviri. Jurisprudență Loviri şi alte vătămări

Judecătoria ONEŞTI Sentinţă penală nr. 537 din data de 09.10.2013

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ONESTI JUDEȚUL BACĂU

Dosar nr. 3058/270/2013

Înreg. 24.05. 2013 art. 180 alin. 2 Cod penal

SENTINȚA PENALĂ NR. 537

Ședința publică din data de 09.10.2013

COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:

Președinte -SIMINA PURICE

Grefier - MIHAELA ANDREI

Ministerul Public reprezentat de procuror - CRISTINA ACSENTE

Pe rol fiind judecarea acțiunii penale pusă in mișcare prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești împotriva inculpatului ---, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. 2 din Cod penal cu aplicarea art. 73 lit. b din Cod penal.

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.

La apelul nominal efectuat in ședință publică au răspuns inculpatul și martorii ---, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință , care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, iar --- a depus cerere de constituire parte civilă, după care,

Se procedează la audierea martorilor --- sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar, după citire și semnare.

Procurorul precizează că nu are alte cereri de formulat.

Inculpatul nu are alte cereri de formulat.

Nefiind formulate cereri noi, instanța declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în fond.

Procurorul, având cuvântul , expune situația de fapt reținută prin rechizitoriu și solicită în baza art. 180 al. 2 Cod penal, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei în baza art. 81 Cod penal, a se atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal, a se aplica inculpatului în baza art. 71 Cod penal pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II - a și lit. b Cod penal, urmând a fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat . Solicită obligarea inculpatului la daune morale către L V și despăgubiri civile către părțile civile.

Inculpatul, având cuvântul precizează că îi pare rău, și având ultimul cuvânt, regretă fapta comisă.

Dezbaterile fiind terminate, cauza a rămas în pronunțare.

I N S T A N Ț A

Deliberând,

Asupra cauzei penale de față,

Constată că prin rechizitoriul nr. 201/P/2013 întocmit în data de 23.05 Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului ---, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prevăzută și pedepsită de art. 180 al. 2 indice 1Cod penal.

Prin actul de sesizare a instanței se reține că în seara zilei de 10.01.2013, inculpatul a lovit-o cu pumnii și picioarele pe soția sa, partea vătămată ---, provocându-i leziuni corporale vindecabile în 14-16 zile îngrijiri medicale.

Din analiza materialului probator administrat în dosarul nr. 201/P/2013 coroborat cu declarațiile părților și ale martorilor audiați în etapa cercetării judecătorești , se reține următoarea situație de fapt:

La data de 10.01.2013 părțile aveau calitatea de soți, din căsătoria acestora rezultând 4 copii minori.

În seara zilei de 10.01.2013, pe fondul unor neînțelegeri legate de felul de mâncare oferit de soția sa , partea vătămată ---, inculpatul a trântit-o la pământ și a lovit-o în mai multe rânduri peste corp cu un clește și cu picioarele.

În ajutorul părții vătămate a intervenit minora --- în vârstă de 10 ani, aceasta fiind la rândul ei, bruscată de inculpat.

Cu toate acestea --- în calitate de reprezentant legal, nu a formulat plângere penală împotriva inculpatului pentru agresiunea fizică săvârșită împotriva copilului.

În dimineața zilei de 11.01.2013, partea vătămată a părăsit domiciliul comun al părților împreună cu cei 4 minori și a revenit în locuința mamei sale, ---din comuna Ștefan cel Mare - a se vedea declarațiile părții vătămate ---, ale minorei --- - filele 10, 11, 14 - 16 și 18 dosar urmărire penală și filele 10,11 dosar cercetare judecătorească.

În ziua de 11.01.2013 după ce a părăsit domiciliul comun împreună cu cei 4 minori --- a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal Onești, unde i s-au acordat îngrijiri medicale la centrul primiri urgențe - a se vedea fila 13 dosar urmărire penală și fila 17 dosar cercetare judecătorească.

Din conținutul certificatului medico - legal nr. 32 A1 /14.01.2013 eliberat de Cabinetul medico - legal Onești (fila 9 dosar urmărire penală) rezultă că partea vătămată Lazăr Viorica prezenta piramida nazală moderat tumefiată, excoriație la nivelul vertexului, al antebrațului stâng; piramida nazală moderat tumefiată - leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu un corp dur și prin compresiune cu mâna.

Medicul legist a concluzionat că leziunile corporale pot data din 10.01.2013 și au necesitat 14 - 16 zile de îngrijiri medicale.

Proba științifică medico - legală se coroborează cu declarațiile părților și ale martorilor --- - filele 18, 26 dosar instanță.

Inculpatul a avut o atitudine procesuală parțial sinceră , el recunoscând că în seara zilei de 10.01.2013, pe fondul unor neînțelegeri cu soția sa, a lovit-o pe aceasta cu cleștele de la sobă de 3 - 4 ori peste fese.

Deși în mod formal și-a exprimat regretul pentru agresarea soției, inculpatul --- a acceptat "resemnat"; incidentul din data de 10.01.2013.

Fapta inculpatului --- constând în lovirea părții vătămate - soția sa --- cu un corp dur (vătrai) și prin compresiune cu mâna, cauzându-i leziuni corporale vindecabile în 14-16 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 al. 21 Cod penal pentru care se va dispune condamnarea acestuia.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv: limitele de pedeapsă prevăzute de textul art. 180 al. 21 Cod penal , gradul de pericol social al faptei concretizat în atingerea adusă sănătății părții vătămate ---, soția sa la data de 10.01.2013, persoana infractorului mai exact, gradul de instrucție al acestuia, mediul din care provine inculpatul, precum și conduita acestuia anterior datei de 10.01.2013.

Lipsa antecedentelor penale va fi reținută ca circumstanță atenuantă prevăzută de art. 74 al. 1 lit. a Cod penal, având ca efect reducerea pedepsei principale în conformitate cu dispozițiile art. 76 al. 1 lit. d Cod penal.

În baza art. 71 Cod penal se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța va opta pentru suspendarea condiționată reglementată de art. 81 Cod penal.

Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale se va dispune și suspendarea executării pedepsei accesorii.

Totodată, va fi atenționat inculpatul ---- asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal , referitoare la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Sub aspectul laturii civile a procesului penal se rețin următoarele considerente:

Partea vătămată --- a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale pentru suferința fizică pricinuită prin agresiunea din data de 10.01.2013.

În cauză sunt întrunite , cumulativ, condițiile angajării răspunderii materiale a inculpatului , ca autor al infracțiunii în sensul că fapta ilicită săvârșită cu forma de vinovăție a intenției a fost probată pe întreaga durată a procesului penal.

De asemenea, este îndeplinită condiția existenței raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, care se concretizează în atingerea adusă sănătății părții vătămate --- , aceasta suferind leziuni corporale vindecabile în 14 - 16 zile de îngrijiri medicale.

În conformitate cu prevederile art. 1381 Cod civil, orice prejudiciu îndreptățește la reparație, începând cu ziua cauzării pagubei chiar dacă dreptul nu poate fi valorificat imediat.

Potrivit dispozițiilor art. 61 Cod civil, viața,sănătatea persoanei, integritatea fizică și psihică ale acesteia reprezintă cele mai importante valori sociale ocrotite prin lege.

În speță, partea vătămată --- este îndreptată să primească despăgubiri materiale pentru suferința fizică și umilința pricinuite de fostul ei soț, inculpatul ---. La dozarea despăgubirii materiale, instanța va ține seama de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor postraumatice și de atitudinea inculpatului care consideră că agresarea fizică a soției constituie "un drept"; natural al bărbatului asupra partenerei sale de viață.

Față de considerentele mai - sus invocate și în baza art. 14, 346 Cod procedură penală și art. 1381 Cod civil, va fi obligat inculpatul Lazăr Constantin să achite părții civile --- daune morale în sumă de 1.500 lei.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 inculpatul va fi ținut să achite și cheltuieli către furnizorii de servicii medicale, astfel: 245,49 lei către Spitalul Municipal Onești și 346 lei către Serviciul de Ambulanță Bacău, ambele sume urmând a fi actualizate la data executării.

Fiind în culpă procesuală, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 400 lei, conform art. 191 al. 1 Cod procedură penală precum și în cuantum de 39 lei către partea civilă --- potrivit prevederilor art. 193 al. 1 Cod procedură penală.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ș T E:

În baza art. 180 al. 21 Cod penal cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a Cod penal și art. 76 al. 1 lit. d Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire , condamnă inculpatul ---, la pedeapsa de 10(zece) luni închisoare.

În baza art. 71 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 10 luni.

În baza art. 71 al. 5 Cod penal pe durata termenului de încercare suspendă și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii prevăzute de art. 83 Cod penal .

În baza art. 14, 346 Cod procedură penală și art. 1381 Cod civil, obligă inculpatul să achite părții vătămate --- despăgubiri civile în sumă de 1.500 lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 obligă inculpatul să achite despăgubiri civile furnizorilor de servicii medicale, după cum urmează: 245,49 lei către Spitalul Municipal Onești și 346 lei către Serviciul de Ambulanță Bacău, sume ce vor fi actualizate la data executării.

În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 193 al. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să achite părții civile --- cheltuieli judiciare în sumă de 39 lei, reprezentând contravaloarea certificatului medico - legal.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru inculpat și de la comunicare pentru celelalte părți.

Pronunțată în ședință publică, azi 09.10.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. S.P. - 21.10.2013

Dact. M.A. - 22.10 .2013

Ex. 3

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre loviri. Jurisprudență Loviri şi alte vătămări