Loviri si ale vatamari. Jurisprudență Loviri şi alte vătămări
Comentarii |
|
Judecătoria MOINEŞTI Sentinţă penală nr. 32 din data de 28.01.2014
Prin rechizitoriul nr. … din data de … al Parchetului de pe lângă Judecătoria M. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților R. V., R. C. și I. C., pentru săvârșirea infe. Prev. și ped. De art. 181 alin. 1 Cod penal cu aplicare art. 75 lit. A Cod penal, constând în aceea că în seara zilei de 18.07.2012, în jurul orei 22, au lovit pe partea vătămată A. G. cu corpuri contondente, cu pumnii și cu picioarele, cauzându-i leziuni corporale pentru care a necesitat 25-28 zile de îngrijiri medicale fără spitalizare.
s-a reținut prin actul de sesizare a instanței că în seara zilei de 18.07.2012 în jurul 22, partea vătămată A. G. se deplasa împreună cu C. C. D. spre domiciliu în localitatea C., com. A., când la trecerea prin dreptul locuinței lui Ț. S., au fost acostați de cei trei inculpați care, pe fondul unor discuții anterioare, au început să-l lovească pe partea vătămată, iar C. D. a reușit să fugă de la fața locului.
Cei trei inculpați l-au lovit pe A. G. cu un corp contondent, acesta a căzut pe scările de la poarta locuinței numitului Ț. S., apoi cu continuat să-l lovească cu pumnii și picioarele cauzându-i leziuni corporale pentru care a necesitat 25-28 zile de îngrijiri medicale fără spitalizare.
Conflictul a fost aplanat de martorii P. A. și fiica sa P. B. G.
După aplanarea conflictului, C. C. d. a revenit la fața locului și partea vătămată a fost transportată cu ambulanța la Spitalul C.
Serviciul de ambulanță B. s-a constituit parte civilă cu suma de 556 lei, iar partea vătămată A. G. s-a constituit parte civilă cu suma de 15000 lei din care suma de 3000 lei daune materiale și suma de 12000 lei daune morale.
În cursul urmăririi penale, inculpatul R. V. a recunoscut săvârșirea faptei și a afirmat că ceilalți doi inculpați l-au împins pe A.G. pe scări, R.C. a recunoscut că l-a împins pe acesta, iar I. C. nu a recunoscut săvârșirea faptei.
În cadrul cercetării judecătorești, au fost audiați martorii din lucrări, s-a prezentat inculpatul I. C. care a dat declarație și a recunoscut săvârșirea faptei.
Din actele și lucrările dosarului, prin prisma probatoriului administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 18.07.2012 partea civilă A. G. se deplasa împreună cu C. C. D. pe raza localității Ciobănuș, com. A., jud. B.
Când au trecut prin dreptul locuinței martorului P. M., au avut un schimb de replici cu inculpații R. V., R. C. și I. C., aceștia aflându-se în curtea locuinței lui P. M..
Acest lucru rezultă din declarațiile inculpaților, coroborate cu declarațiile martorilor P. M., P. B. G. și P. A.
Partea civilă A.G. a încercat să intre în curte și a fost împins de inculpatul R. C., iar A. G. a căzut pe treptele de la intrarea în curte, lovindu-se.
Din declarația inculpatului I. C. rezultă că partea s-a ridicat și a încercat să intre din nou în curte moment în care a fost lovit de inculpatul R. C..
În conflict au intervenit și ceilalți doi inculpați, respectiv R. V. și Ioniță C., așa cum rezultă atât din declarațiilor celor doi, cât și din declarația martorei P. B. G.
Martora P. B. G. a declarat că după ce a văzut că A. G.este lovit de cei trei inculpați a fugit în casă și a chemat-o pe mama sa, martora P. A., aceasta declarând că a intervenit în conflict, că atunci când a ajuns la fața locului partea civilă se afla întinsă pe sol și era sânge în jur. A mai menționat martora că le-a cerut celor trei inculpați să înceteze să-l mai lovească pe A. G. deoarece îl cunoaște.
Conflictul a fost văzut și de martorul Ț. S., vecin al martorului P. M., acesta menționând în cursul urmării penale că a văzut cum cei trei inculpați l-au lovit pe A. g.
Partea a fost transportată cu ambulanța la Spitalul C., nu a rămas internat și ulterior i-a fost eliberat certificat medico legal prin care a fost stabilit numărul de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor suferite.
Din toate cele menționate instanța constată că cei trei inculpați se fac vinovați de săvârșirea faptei pentru care au fost trimiși în judecată și în drept aceasta întrunește elementele constitutive ale infr. Prev. și ped. De art. 181 alin. 1 Cod penal cu aplicare art. 75 lit. A Cod penal.
La individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpaților vor fi avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, persoana acestora, gravitatea faptei, urmările ce s-au produs sau ce puteau să se producă.
Se mai constată că în realitate, inculpații R. V. și R. C. nu au recunoscut săvârșirea faptei, singurul care a recunoscut fiind inculpatul I. C.
În concluzie, în baza art. 181 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, art. 74 lit. a Cod penal și art. 80 Cod penal va fi condamnat inculpatul R. V., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 Cod penal și art. 71 alin 5 Cod penal se va suspenda condiționat executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal, având în vedere că inculpatul este la prima abatere de acest gen, existând posibilitatea ca aceasta să aibă un caracter accidental.
In baza art. 359 Cod procedură penală i se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării .
În baza art. 181 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, art. 74 lit. a Cod penal și art. 80 Cod penal va fi condamnat inculpatul R. C.pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal i se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 Cod penal și art. 71 alin 5 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal, pentru aceleași considerente ca și în cazul primului inculpat.
In baza art. 359 Cod procedură penală i se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării .
În baza art. 181 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, art. 74 lit. a și c Cod penal și art. 80 Cod penal va fi condamnat inculpatul Ioniță Constantin, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal i se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 Cod penal și art. 71 alin 5 Cod penal se va suspenda condiționat executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani și 2 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal, ținând cont de criteriul avut în vedere în cazul primilor doi inculpați, precum și de colaborarea acestui inculpat cu organele de urmărire penală și de recunoastere a comiterii faptei.
In baza art. 359 Cod procedură penală i se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării .
În temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală, art. 998-999 Cod civil, și art. 313 din Legea 95/2006 vor fi obligați inculpații la plata în solidar a sumei de 556 lei către partea civilă Serviciul de ambulanță Bacău reprezentând cheltuieli ocazionate de transportul părților civile A. Ga., prejudiciul fiind cauzat din culpa inculpaților și nefiind acoperit până în prezent.
Pretențiile părții civile A. G.vor fi admise în parte, constatându-se că daunele materiale nu au fost probate dar este evident că partea a efectuat cheltuieli în perioada necesară recuperării ca urmare a leziunilor suferite din cauza faptei inculpaților.
În ce privește daunele morale, suma de 12000 lei este mult prea mare,
apreciindu-se că suma de 1500 lei este aptă să acopere prejudiciul moral suferit de parte.
Astfel, în temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală, art. 998-999 cod civil vor fi obligați inculpații la plata în solidar a sumei de 3000 lei, din care 1500 lei daune morale și 1500 lei daune materiale, către partea civilă A. G.și respinge celelalte pretenții ale părții civile.
În baza art. 193 Cod procedură penală vor fi obligați inculpații la plata în solidar către partea civilă A. G. a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare, respectiv onorariu de avocat.
In baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală va fi obligat fiecare din inculpați la plata sumei de 700 lei către stat reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care câte 300 lei reprezentând onorariu avocat.
Se va dispune plata onorariului de avocat din oficiu, în sumă de câte 300 lei fiecare, pentru avocații T. C., Ț. L., A. N., pentru cercetarea judecătorească, din fondurile Ministerului Justiției către Baroul B.- Serviciul de asistență juridică M.