Măsura obligării de a nu părăsi localitatea.Înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive, în cazul în care inculpatul încălcat cu rea-credinţă această măsură, nerespectând obligaţiile impuse de instanţă
| Comentarii |
|
Art. 145 Cod procedură penală
Ca situaţie premisă, Curtea reţine arestarea preventivă a inculpatului TFT, dispusă prin încheierea nr.37 din 22.06.2012, înlocuită ulterior de Curtea de Apel Piteşti prin decizia nr.335/R/24.05.2013 cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, cu consecinţa instituirii în sarcina inculpatului a obligaţiilor prevăzute de art. 145 alin. 11lit. a) – d) şi a măsurilor prevăzute de alin.12lit. c), f) Cod procedură penală.
Programul de supraveghere a fost respectat de către inculpat pe perioada liberării sale numai în lunile iunie – septembrie 2013, însă începând cu data de 02.10.2013, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.484/D/2010 din 02.10.2013 de către Tribunalul Bacău, inculpatul nu a mai fost găsit la domiciliu.
În aceste condiţii de nerespectare a programului se supraveghere este justificată înlocuirea măsurii preventive restrictive de libertate cu detenţia preventivă, inculpatul dovedind rea-credinţă şi încălcând obligaţiile impuse de către instanţa care, la data de 22.06.2012, a apreciat oportunitatea liberării.
Niciunul din argumentele invocate în susţinerea recursului declarat nu are forţa necesară înclinării balanţei în sensul menţinerii măsurii obligării de a nu părăsi localitatea atâta timp cât i se impută inculpatului tocmai neîndeplinirea acestei obligaţii.
Cu alte cuvinte, Curtea nu are garanţia că inculpatul, liberat din nou, va respecta întocmai obligaţiile care i se impun.
(Decizia penală nr. 713/R/04 noiembrie 2013)
Prin încheierea din 30 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în temeiul art. 145 alin. 3 Cod procedură penală, raportat la art. 160aalin. 4 Cod procedură penală, art. 148 alin. 1 lit. a1şi art. 150 alin. 2 Cod procedură penală, s-a înlocuit măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea luată faţă de inculpat de Curtea de Apel Piteşti, prin decizia nr. 335/R din 24 mai 2013, pronunţată în dos. nr. 11691/90/2013, cu măsura preventivă a arestării, dispunându-se arestarea preventivă a inculpatului TFT şi emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă, s-a admis cererea formulată de inculpatul AAI, s-a încuviinţat,în cadrul obligaţiei de a nu părăsi ţara,schimbarea locuinţei inculpatului AAI şi s-a respins ca nefondată cererea formulată de inculpatul PSC privind încuviinţarea deplasării în Germania în perioada 3.11.2013 – 10.11.2013.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut, că prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a unui număr de 5 inculpaţi, printre care şi a inculpatului TFT, pentru săvârşirea în concurs real şi ideal a infracţiunilor de aderare/sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional fraudă informatică şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 49 din legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 215 alin.1,2,3,5 Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal şi art. 33 lit. a şi b Cod penal.
Iniţial, împotriva inculpatului TFT s-a dispus luarea măsurii arestării preventive prin încheierea nr. 37 din 22.06.2012, înlocuită ulterior de Curtea de Apel Piteşti prin decizia nr. 335/R din 24 mai 2013 cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, inculpatul fiind obligat să respecte obligaţiile prev. de art. 145 alin.1 1lit. a - d şi măsurile prevăzute de alin. 12lit. c, f Cod procedură penală.
În perioada scursă de la 24 mai 2013, inculpatul a respectat dispoziţiile instanţei de control judiciar, îndeplinind toate obligaţiile ce i-au fost impuse, prezentându-se la fiecare termen de judecată, dovedind astfel interes în cooperarea cu organele judiciare în vederea stabilirii adevărului şi soluţionării cu celeritate a cauzei.
De asemenea, tot în această perioadă, inculpatul a formulat mai multe cereri de revocare, încetare, părăsire temporară a ţării însă, de fiecare dată, tribunalul a apreciat că există un potenţial risc ca inculpatul lăsat în libertate să părăsească ţara şi să se sustragă de la judecată, în condiţiile în care asupra acestuia planează pericolul de a dispărea.
Acest potenţial risc de a se sustrage de la cercetarea judecătorească a fost dat de faptul că, prin sentinţa penală nr. 346/D din 25 noiembrie 2010 a Tribunalului Bacău, inculpatul TFT a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 13 alin.1,2,3 raportat la art. 12 alin.2 lit. a din Legea nr. 678/2001 , art. 12 alin. 1 din aceeaşi lege i art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Ulterior, inculpatul a atacat această sentinţă rămasă definitivă, cu contestaţie în anulare care la data de 02.05.2013 a fost admisă de ÎCCJ , însă în urma rejudecării recursului, la data de 01.10.2013 , instanţa supremă a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat .
În urma relaţiilor solicitate la Compartimentul de executări penale din cadrul Tribunalului Bacău a rezultat că mandatul de executare a pedepsei de 10 ani închisoare nu a fost pus în executare întrucât condamnatul TFT este plecat din ţară, fiind dat în urmărire.
De asemenea Administraţia Naţională a Penitenciarelor a comunicat faptul că în prezent inculpatul TFT nu figurează încarcerat în vreun penitenciar din ţară.
De precizat, a reţinut instanţa de fond, că inculpatul s-a prezentat ultima dată în faţa acestei instanţe la termenul de judecată din 18 septembrie 2013, iar la termenele de judecată din 09.10. 2013, respectiv 30.10.2013, acesta a lipsit şi nici nu a încunoştinţat instanţa despre motivele împiedicării prezentării la proces.
Poliţia Municipiului Oneşti, desemnată de instanţă cu supravegherea inculpatului pe perioada măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, cu adresa nr. 152979 din 24.10.2013 a comunicat că în perioada iunie – septembrie 2013 inculpatul a respectat programul de supraveghere stabilit însă din data de 02.10.2013 când pe numele acestuia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 484/D/2010 din 02.10.2013 de către Tribunalul Bacău acesta nu a mai respectat programul de supraveghere nefiind găsit nici la domiciliu.
La termenul de judecată de astăzi, procurorul de şedinţă a solicitat înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive, întrucât inculpatul a încălcat cu rea-credinţă această măsură, nerespectând obligaţiile impuse de instanţă.
Cererea formulată a fost apreciată ca întemeiată, întrucât, aşa cum rezultă din circumstanţele sus-menţionate, într-adevăr inculpatul TFT a încălcat cu rea-credinţă măsura de a nu părăsi localitatea chiar dacă potrivit dispoziţiilor art. 145 alin.3 Cod procedură penală, i s-a atras atenţia că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor sau a obligaţiilor ce-i revin se va lua, faţă de acesta, măsura arestării preventive.
Prin urmare, văzând şi dispoziţiile art. 160aCod procedură penală, coroborat cu art. 154 alin.3 Cod procedură penală, art. 148 alin. 1 lit. a 1Cod procedură penală, tribunalul a dispus înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, cu măsura arestării preventive a inculpatului TFT, urmând ca în raport de dispoziţiile art. 151 Cod procedură penală, să fie emis mandatul de arestare.
În ceea ce priveşte cererea de încuviinţare,în cadrul obligaţiei de a nu părăsi ţara,a schimbării locuinţei inculpatului AAI, tribunalul a apreciat-o ca întemeiată, astfel că a admis-o şi, pe cale de consecinţă, a desemnat ca organ de supraveghere Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea – Serviciul de Investigaţii Criminale .
Asupra cererii formulată de inculpatul PSC de încuviinţare a deplasării în perioada 03.11. 2013 – 10.11.2013, în Germania, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea formulată la termenul de judecată de astăzi, inculpatul PSC a solicitat să i se încuviinţeze deplasarea pe perioada 3.11.2013 – 10.11.2013 în Germania, susţinând, în esenţă, că a respectat obligaţiile impuse de instanţa de judecată, s-a prezentat la fiecare termen de judecată dovedind, astfel, interes în cooperarea cu organele judiciare în vederea stabilirii adevărului şi soluţionării cu celeritate a cauzei, că în raport de prevederile legale ce ocrotesc raporturile de familie, îi este garantat dreptul de a avea posibilitatea ca oricând să îşi poată vizita familia stabilită în Germania.
Instanţa de fond a apreciat, că inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul nr. 55D/P/2011 al DIICOT BT Vâlcea, alături de alţi 4 inculpaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003, art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 215 alin.1,2,3,5 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal şi art. 33 lit. a şi b Cod penal.
În esenţă, în fapt, cei cinci inculpaţi sunt acuzaţi, că începând cu anul 2009, au aderat şi sprijinit fiecare câte un grup infracţional organizat, specializat în comiterea de fraude informatice şi înşelăciuni, fiecare dintre ei având roluri bine prestabilite, prejudiciind un număr de 424 de cetăţeni străini, cu 85.186,88 USD, 47.860,37 EUR, 1300 CAD, 2690 GBP, 2500 AUD şi 4500 NZD.
În cadrul fiecărui grup infracţional de crimă organizată la care inculpaţii au aderat şi sprijinit, au avut rolul de intermediere a ridicării sumelor bani din străinătate.
Astfel, inculpatul PSC, începând cu anul 2009, a efectuat activităţi constante de ridicare din străinătate a sumelor în valută cu care au fost prejudiciate victimele în tranzacţii frauduloase prin internet, primind detaliile transferurilor băneşti de la MC pe care le re-transmitea în vederea încasării în Italia.
Prin încheierea nr.44 din 22 iulie 2012, pronunţată în dosarul, nr. 586/90/2012, în baza art.153 alin.3 Cod procedură penală, s-a dispus executarea mandatului de arestare preventivă nr. 60/U/17 mai 2010 faţă de inculpatul PSC şi încarcerarea acestuia în Centrul de Reţinere şi arestare Preventivă din cadrul IPJ Vâlcea.
Ulterior, prin încheierea din 16 ianuarie 2013, rămasă definitivă, s-a dispus înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, iar prin încheierea din 19 iunie 2013 rămasă definitivă prin nerecurate, această măsură a fost înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Tribunalul a apreciat, că inculpatului PSC i se aduc acuzaţii grave de comiterea unor infracţiuni de aderare la un grup infracţional organizat, fraude informatice şi înşelăciune în dauna unui număr de 424 de părţi vătămate, cetăţeni străini.
Eliberarea persoanei a cărei libertate a fost restrânsă pe durata procedurii, presupune analizarea de către organul judiciar a garanţiilor care să asigure prezenţa inculpatului în cauză la judecată.
Or, sub acest aspect, deşi nu este recidivist, există un potenţial risc ca inculpatul, lăsat în libertate, să părăsească ţara şi să se sustragă de la cercetarea judecătorească, în condiţiile în care asupra acestuia planează pericolul de a dispărea.
Motivele invocate în susţinerea cererii nu sunt de natură a duce la concluzia că inculpatul prezintă garanţia că se va prezenţa în instanţă.
De precizat, a reţinut tribunalul, că inculpatul, pentru aceleaşi motive, a solicitat la termenul de judecată din data de 09 octombrie 2013 revocarea măsurii preventive.
Ca atare, pentru a asigura desfăşurarea în condiţii corespunzătoare a procesului, instanţa de fond a apreciat, că nu este oportună revocarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, motiv pentru care cererea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul TFT, care a solicitat respingerea cererii de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive, arătând că nu s-a făcut dovada relei - credinţe în neîndeplinirea obligaţiilor ce îi reveneau inculpatului pe perioada liberării sale.
Examinând hotărârea recurată, Curtea a considerat că recursul inculpatului este nefondat.
Ca situaţie premisă, Curtea reţine arestarea preventivă a inculpatului TFT, dispusă prin încheierea nr.37 din 22.06.2012, înlocuită ulterior de Curtea de Apel Piteşti prin decizia nr.335/R/24.05.2013 cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, cu consecinţa instituirii în sarcina inculpatului a obligaţiilor prevăzute de art. 145 alin. 11lit. a) – d) şi a măsurilor prevăzute de alin.12lit. c), f) Cod procedură penală.
Programul de supraveghere a fost respectat de către inculpat pe perioada liberării sale numai în lunile iunie – septembrie 2013, însă începând cu data de 02.10.2013, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.484/D/2010 din 02.10.2013 de către Tribunalul Bacău, inculpatul nu a mai fost găsit la domiciliu.
În aceste condiţii de nerespectare a programului se supraveghere este justificată înlocuirea măsurii preventive restrictive de libertate cu detenţia preventivă, inculpatul dovedind rea-credinţă şi încălcând obligaţiile impuse de către instanţa care, la data de 22.06.2012, a apreciat oportunitatea liberării.
Niciunul din argumentele invocate în susţinerea recursului declarat nu are forţa necesară înclinării balanţei în sensul menţinerii măsurii obligării de a nu părăsi localitatea atâta timp cât i se impută inculpatului tocmai neîndeplinirea acestei obligaţii.
Cu alte cuvinte, Curtea nu are garanţia că inculpatul, liberat din nou, va respecta întocmai obligaţiile care i se impun.
Prin urmare, în temeiul art.385/15 pct. 1 lit. b Cod pr.penală, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din data de 30 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.11691/90/2012.
<
