Măsurile asigurătorii. Punerea în executare a dispoziţiilor instanţei cu privire la acestea

C. proc. pen., art. 163, art. 346 şi art. 353

C. civ., art. 998

Hotărârea instanţei cu privire la măsurile asigurătorii fiind executorie, chiar dacă este nedefinitivă, se pune în executare de către organele prevăzute de lege, care încheie proces-verbal despre procedura urmată, fiind fără relevanţă la luarea măsurii proba existenţei şi valorii bunurilor asupra cărora măsura a fost instituită.

C.A. Bucureşti, Secţia a II-a penală, decizia nr. 2042 din 16 octombrie 2002, în Culegerea de practică judiciară penală 2001- 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Ed. Brilliance, colecţia Lex Expert, p. 319

Prin sentinţa penală nr. 2221 din 31 octombrie 2001 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a fost condamnat inculpatul C.R. la 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. (1) şi (5) C. pen., pedeapsă constatată graţiată conform art. 1 din Legea nr. 137/1997.

S-a admis în parte acţiunea civilă a părţii civile P.D.R. şi, în baza art. 346 C. proc. pen., art. 998 şi a art. 1003 C. civ. a fost obligat inculpatul la 50.000.000 lei daune morale şi 50.984 lei despăgubiri materiale în solidar cu SC I SRL.

S-au respins în întregime pretenţiile părţii civile P.D.R. faţă de societatea de asigurare SC A SRL.

A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civil-mente SC I SRL la 10.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat conform art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.

In baza art. 193 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 8.151.375 lei cheltuieli judiciare către stat.

în baza art. 163 şi a art. 353 C. proc. pen. s-a menţinut sechestrul asigurator asupra bunurilor inculpatului şi s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor părţii responsabile civilmente SC I SRL.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţa a reţinut că inculpatul, administrator la SC 1 SRL, prin nerespectarea normelor unei conduite preventive şi prin încălcarea dispoziţiilor art. 14 din Decretul

nr. 328/1966 republicat a produs un accident de circulaţie în urma căruia partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale şi au constat într-o plagă prin contuzie buza inferioară şi luxaţia dinţilor 30, 31,41 42.

împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat apel inculpatul, partea responsabilă civilmente şi partea civilă.

Inculpatul a criticat hotărârea primei instanţe, printre altele, sub aspectul menţinerii sechestrului asigurator asupra bunurilor sale.

Partea responsabila civilmente SC I SRL nu şi-a motivat apelul.

Partea civilă a solicitat obligarea inculpatului şi a părţii responsabile civilmente la 10.000 USD reprezentând daune materiale, 10.000.000 lei reprezentând daune morale şi 13.346.619 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia penală nr. 1053 din 14 iunie 2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia a Il-a penală a admis apelurile, a redus cuantumul daunelor morale acordate părţii civile de la 50.000.000 la 15.000.000 lei, a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la 15.225.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă, a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului, dispusă prin încheierea din 20 aprilie 1999 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi menţinută prin sentinţa penală atacată, şi a înlăturat măsura instituirii sechestrului asigurator asupra bunurilor părţii responsabile civilmente SC I SRL.

Instanţa de apel a reţinut că luarea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului şi mai apoi asupra bunurilor părţii responsabile civilmente s-a dispus pur teoretic tară o identificare reală a acestor bunuri, fiind obligatorie identificarea şi evaluarea bunurilor sechestrate de către instanţa printr-un proces verbal încheiat în vederea aducerii la îndeplinire a măsurii. Ambele hotărâri au fost atacate cu recurs de partea civilă P.D.R. care le-a criticat, printre altele, sub aspectul ridicării măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului şi părţii responsabile civilmente, această măsura fiind oportună, în condiţiile în care s-a făcut dovada că inculpatul îşi înstrăinează bunurile.

Recursul este fondat.

Curtea constată că prin încheierea din 20 aprilie 1999 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, s-a admis cererea părţii civilc şi, în baza art. 163 C. proc. pen. s-a dispus instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, măsură care a fost ulterior menţinută prin sentinţa penală nr. 2221 din 31 octombrie 2001 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, când, admi-

ţându-se cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă şi constatându-se angajarea răspunderii civile delictuale a părţii responsabile civilmente SC 1. SRL, al cărei administrator era inculpatul acesta şi partea responsabilă civilmente au fost obligaţi în solidar la

despăgubiri către partea civilă. In mod corect prima instanţă a dispus, pe lângă menţinerea sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor inculpatului, şi instituirea sechestrului asupra bunurilor părţii responsabile civilmente, până la concurenţa despăgubirilor civile acordate părţii civile.

In acest context, soluţia instanţei de apel care a dispus ridicarea sechestrului asupra bunurilor inculpatului şi, respectiv, înlăturarea sechestrului instituit prin sentinţa asupra bunurilor părţii responsabile civilmente este nelegală cu o motivare, de asemenea, străină literei şi spiritului legii.

Curtea constată astfel că, potrivit art. 163 C. proc. pen., măsurile asigurătorii se pot lua asupra bunurilor inculpatului şi, respectiv, ale părţii responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei.

De asemenea, potrivit art. 353 C. proc. pen., în cazul în care admite acţiunea civilă, instanţa examinează potrivit art. 163 şi următoarele C. proc. pen. necesitatea luării măsurii asigurătorii privind reparaţiile civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior, dispoziţiile din hotărâre în aceasta privinţă fiind executorii.

Din examinarea dispoziţiilor legale relative la măsurile asigurătorii se constată că se face distincţie între luarea acestei măsuri care presupune o dispoziţie a instanţei de judecată şi aducerea la îndeplinire a acesteia, care se face de organele precizate şi potrivit procedurii detaliate în art. 164-167 C. proc. pen.

In aceste condiţii, în mod eronat, instanţa de apel a dispus înlăturarea măsurilor asigurătorii cu motivarea că această măsură s-ar fi luat fară o identificare reală a evidenţei bunurilor. După cum se observă din dispoziţiile legale, luarea măsurilor asigurătorii nu presupune o dovadă prealabilă a existenţei şi valorii bunurilor asupra cărora măsura este instituită, aceasta fiind o problemă de punere în executare a măsurii de către organele prevăzute de lege, care încheie un proces-verbal despre întreaga procedură a sechestrului, aşadar inclusiv despre existenţa şi valoarea bunurilor asupra cărora sechestrul se instituie.

De altfel, la dosar există dovezi în sensul existenţei bunurilor asupra cărora sechestrul a fost instituit, mărturie în acest sens stând

procesul- verbal încheiat la 14 iulie 1999 de executorul judecătoresc al Judecătoriei Aiud, privind sechestrarea bunurilor mobile găsite în apartamentul proprietate personală al inculpatului, precum şi încheierea pronunţată de aceeaşi judecătorie privind notarea sechestrului asigurator asupra imobilului înscris în cartea funciară la nr. 5017/420/2/2/XXI.

Faţă de aceste considerente, Curtea constată că în mod nelegal şi cu o motivare eronată instanţa de apel a procedat la înlăturarea măsurii sechestrului instituit atât asupra bunurilor inculpatului, cât şi asupra bunurilor părţii responsabile civilmente, sens în care recursul părţii civile va fi admis, decizia penală va fi casată în parte şi în fond va fi înlăturată măsura ridicării sechestrului asupra bunurilor inculpatului şi se vor menţine dispoziţiile din sentinţă cu privire la instituirea sechestrului asupra bunurilor părţii responsabile civilmente.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Măsurile asigurătorii. Punerea în executare a dispoziţiilor instanţei cu privire la acestea