Neaudierea învinuitului înainte de întocmirea propunerii motivate de luare a măsurii arestării preventive. Nelegalitatea propunerii
| Comentarii |
|
Nerespectarea de către procuror a obligaţiei de audiere a învinuitului anterior sesizării judecătorului cu propunere de arestare preventivă atrage nulitatea absolută a propunerii de arestare preventivă, ca act de sesizare a instanţei, în condiţiile art. 197 alin. (2) C.proc.pen.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Încheierea nr. 2 din 19 iulie 2012
Prin sesizarea înregistrată la instanță în data de 19.07.2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a solicitat instanței arestarea preventivă a învinuitului R.A.T., pentru comiterea infracțiunii de braconaj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1) lit. a1), i), j), și alin. (2) lit. a), art. 44 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 C.pen., pe o durată de 10 zile.
în motivarea propunerii s-a arătat că, din examinarea materialului de urmărire penală privind pe R.A.T., având calitatea de comisar șef de poliție, I.I., R.R.F., Ș.M. și F.E.F., față de care s-a început urmărirea penală în martie 2012 pentru infracțiunea de braconaj în forma coautoratului, rezultă că în data de 5.02.2012 au fost depistați braconând un cerb mascul, în valoare de 12.000 euro, aflat în administrarea părții civile Asociația de vânătoare C.E.
S-a arătat că, potrivit anexei 1 la Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, cerbul comun, mascul, poate fi vânat în perioada 1 septembrie - 31 decembrie.
S-a reținut în sarcina învinuiților că aceștia, fără autorizație de vânătoare legală, în afara perioadei legale de vânătoare, pe un alt fond de vânătoare, au transportat vânatul dobândit prin braconaj, ceea ce realizează toate trăsăturile și elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 42 alin. (1) lit. a1), i), j) din Legea nr. 407/2006,art. 42 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006, precum și art. 44 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.
S-a precizat că, în cauza aflată în faza de urmărire penală, învinuitul R.A.T., folosindu-se de experiența sa și cunoștințele de organ de poliție judiciară, creează dificultăți și greutăți ale administrării probațiunii necesare încheierii urmăririi penale și aflării adevărului pe bază de probe juste și neîndoielnice și pentru că se profilează situația că acesta, uzând de calitatea și cunoștințele sale, încearcă evitarea stabilirii adevărului în cauză, se susține argumentarea, în cele de mai jos, a necesității luării măsurii procesuale a arestării preventive a învinuitului R.A.T., pe o durată de 10 zile.
S-a mai arătat că, până în prezent, învinuitul a întreprins o serie de demersuri care conduc la tergiversarea nejustificată a cauzei, cu toate că în faza de acte premergătoare invoca sub pretextul unor prejudicii de imagine necesitatea finalizării urgente a acestei cauze, iar în prezent acesta refuză să participe la completarea actelor de urmărire penală pentru care este necesară prezența lui la declarații, expertize și alte activități judiciare necesare stabilirii adevărului în cauză. Mai mult, pentru a induce în eroare organele judiciare el furnizează mijloace de probă ticluite/ contrafăcute, care să creeze aparența că mijloacele pe care se bazează constatarea infracțiunilor care sunt obiectul prezentei cauze sunt incerte, nesigure, îndoielnice ori neserioase.
în acest context, s-a reținut că este necesară în prezenta cauză alegerea unei măsuri preventive cu caracter de constrângere a învinuitului R.A.T., pentru a fi împiedicat să întreprindă și alte activități care s-ar răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal, respectiv asupra atingerii scopului procesului penal.
S-a arătat că, la alegerea propunerii de luare a unei măsuri preventive, s-au avut în vedere următoarele aspecte de ordin probator care demonstrează că în prezent există un proces penal declanșat prin începerea urmăririi penale, la data de 5.03.2012; obiectul procesului penal îl constituie o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa cea mai mare de 10 ani închisoare; la comiterea acestei infracțiuni participă un ofițer de poliție judiciară de rang înalt, raportat la comunitatea municipiului din care provine și care a selectat în jurul său un grup de învinuiți care se bazează pe aptitudinile acestui funcționar public cu statut special în a împiedica normala desfășurare a procesului penal și în a scăpa de responsabilizarea penală.
A mai arătat parchetul că este implicit demonstrat faptul că doar constrângerea prin lipsire legală de libertate îl poate determina pe învinuit să fie prezent la efectuarea actelor de urmărire penală și astfel să se asigure buna desfășurare a procesului penal al cărui curs normal, în prezent, este obstaculat de manifestarea învinuitului.
S-a precizat că această măsură preventivă trebuie să fie aplicabilă, nediscriminatoriu, conform art. 16 alin. (1) și art. 53 alin. (2) din Constituție, fără excepții și fără privilegii. Aplicarea ei este făcută în așa măsură încât să se perceapă ca fiind una minimă și necesară în realizarea scopului procesului penal spre clarificarea obiectului cauzei, și nicidecum o măsură arbitrară, abuzivă, excesivă sau infamantă.
Examinând propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Curtea a reținut următoarele:
Prin rezoluția din 15.03.2012, dată în dosarul nr. 37/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, s-a dispus de către procuror începerea urmăririi penale față de învinuitul R.A.T., comisar șef de poliție, pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1) lit. a1), i), j), și alin. (2) lit. a), art. 44 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 C.pen., prin aceeași rezoluție dispunându-se și începerea urmăririi penale față de învinuiții F.E.F., R.R.C., Ș.M. și I.I.
în legătură cu această acuzare, învinuitul R.A.T. a fost audiat în prezența apărătorului său ales, la data de 7.03.2012 și la data de 19.07.2012.
Potrivit art. 146 alin. (1) C.proc.pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C.proc.pen., procurorul, din oficiu, sau la sesizarea organelor de cercetare penală, când consideră că arestarea învinuitului este necesară în interesul urmăririi penale, numai după ascultarea acestuia în prezența apărătorului, întocmește propunerea motivată de arestare preventivă a învinuitului.
Raportat la dispozițiile legal mai sus arătate, Curtea reține că la data de 19.07.2012, învinuitul R.A.T. a fost audiat în continuarea declarației de învinuit dată în 7.03.2012, ocazie cu care a arătat că nu mai dorește să dea declarații în cauză în calitate de învinuit pentru motivele pe care le-a arătat în memoriul și în cererile în care și-a expus punctele de vedere referitor la ancheta desfășurată în cauză; a mai arătat învinuitul că are suspiciuni privind obiectivitatea experților din cadrul Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice Timișoara, desemnați pentru realizarea expertizei fotografice dispusă în cauză, motiv pentru care a formulat o cerere de recuzare, care a fost respinsă și a solicitat totodată ca expertiza să fie realizată la un alt laborator de expertize criminalistice.
învinuitul a arătat că nu este de acord să se prezinte la data de 26.07.2012 la Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Timișoara și nu dorește să dea alte declarații.
A fost emisă de către procuror ordonanța de reținere, prin care s-a depus reținerea învinuitului R.A.T. pe o durată de 24 de ore, cu începere de la data de 19.07.2012, ora 9:30.
Potrivit art. 143 alin. (1) C.proc.pen., măsura reținerii poate fi luată de procuror sau de organul de cercetare penală, față de învinuit numai după ascultarea acestuia în prezența apărătorului, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă penală.
în aceste condiții, este evident că audierea învinuitului R.A.T. la data de 19.07.2012 între orele 9:15-9:30 s-a făcut în vederea luării față de acesta a măsurii preventive a reținerii, dispusă împotriva sa începând cu ora 9:30 (deci, la terminarea audierii acestuia).
Ulterior luării acestei măsuri, învinuitul nu a mai fost audiat, iar declarația dată de aceasta în calitate de învinuit anterior reținerii sale nu echivalează cu îndeplinirea de către procuror a obligației instituite în sarcina sa de textele legale citate, întrucât, în funcție de poziția adoptată de învinuit, de a da sau nu declarații, ori de informațiile furnizate de acesta, procurorul întocmește sau nu propunerea de arestare preventivă.
Ca urmare, procurorul trebuia să-l informeze pe învinuitul R.A.T. că dorește să-l audieze în vederea întocmirii propunerii de arestare preventivă, indicându-i și temeiurile de drept prevăzute de art. 148 C.proc.pen., pentru ca acesta să fie în măsură a se apăra în concret și a combate lipsa de temeinicie a acestora.
Nu are relevanță împrejurarea că învinuitul R.A.T. a arătat cu ocazia audierii sale de către procuror că nu dorește să dea alte declarații, câtă vreme acesta, raportat la noua împrejurare ivită - formularea unei propuneri de arestare preventivă - avea dreptul de a-și preciza poziția procesuală în sensul de a da sau nu declarații în cauză. De altfel, învinuitul a dat declarație cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă.
De asemenea, a apreciat Curtea că, în cauză, nu are relevanță nici împrejurarea că s-a solicitat arestarea în calitate de învinuit a lui R.A.T., iar declarația din 19.07.2012 a fost dată de acesta tot în această calitate.
Jurisprudența CEDO a arătat în mod constant că privarea de libertate a unei persoane se face doar cu îndeplinirea tuturor condițiilor de fond și de formă impuse de legea națională, deoarece numai astfel se poate asigura o protecție eficientă a persoanelor împotriva detențiilor și arestărilor arbitrare.
Față de cele ce preced, s-a constatat că parchetul nu a respectat obligația de audiere a învinuitului R.A.T. anterior sesizării judecătorului cu propunerea de arestare preventivă, încălcarea acestei obligații atrăgând nulitatea absolută a propunerii de arestare preventivă, ca act de sesizare a instanței, în condițiile art. 197 alin. (2) C.proc.pen.
Pe de altă parte, Curtea a considerat că, în situația în care s-ar aprecia că motivele de nelegalitate mai sus arătate ar atrage doar nulitatea relativă a propunerii de arestare preventivă formulată, aceasta este netemeinică. Curtea a apreciat că nu există nicio probă care să susțină motivele inserate în propunerea de arestare preventivă cu privire la existența cazului prevăzut de art. 148 lit. b) C.proc.pen.
Pentru toate motivele mai sus arătate, Curtea a constatat că propunerea de arestare preventivă formulată de către Curtea de Apel Oradea cu privire la învinuitul R.A.T. este în principal nelegală, sesizarea fiind lovită de nulitate absolută în condițiile art. 197 alin. (2) C.proc.pen., iar în subsidiar (în măsura în care s-ar putea aprecia că nulitatea sesizării instanței este una relativă) aceasta este netemeinică, nefiind îndeplinite condițiile cerute de art. 148 lit. b) și f) C.proc.pen. pentru luarea acestei măsuri.
Astfel fiind, în baza art. 146 C.proc.pen., Curtea a respins propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea cu privire la învinuitul R.A.T., pentru comiterea infracțiunii de braconaj.
Notă: în ședința publică din 27.07.2012, Secția penală a înaltei Curți de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva acestei încheieri.
