OBLIGAREA DE A NU PĂRĂSI ŢARA - RECURS ÎMPOTRIVA ÎNCHEIERII PRIN CARE S-A RESPINS CEREREA AVÂND CA OBIECT ÎNCETAREA ACESTEI MĂSURI. INADMISIBILITATE.
| Comentarii |
|
OBLIGAREA DE A NU PĂRĂSI ŢARA - RECURS ÎMPOTRIVAÎNCHEIERII PRIN CARE S-A RESPINS CEREREA AVÂND CAOBIECT ÎNCETAREA ACESTEI MĂSURI. INADMISIBILITATE.
Recursul declarat împotriva încheierii princare s-a respins cererea având ca obiect încetareamăsurii obligării de a nu părăsi ţara este inadmisibilîn raport de dispoziţiile art. 141 din Codul deprocedură penală, care nu prevede o asemenea cale deatac.
(decizia penală nr. 328/R/28 iulie 2005)
Prin încheierea din 26 iulie 2005, pronunţată de Tribunalul Argeşîn dosarul penal nr. 1753/P/2005 s-a respins ca nefondată cererea formulatăde petentul M.V.C prin care a solicitat încetarea măsurii preventive aobligării de a nu părăsi ţara.
În motivarea încheierii, instanţa de fond a reţinut că, prin cerereaînregistrată la 13 iulie 2005, petentul M.V.C. a solicitat să se constate că, ladata de 27 noiembrie 2004 a încetat măsura preventivă a obligării de a nupărăsi ţara, măsură dispusă prin Ordonanţa nr. 1160/P/30.09.2004 emisă deParchetul de pe lângă Tribunalul Argeş deoarece, de la data respectivă(27 noiembrie 2004), temeinicia şi legalitatea acestei măsuri nu au mai fostanalizate de către tribunal.
În drept, prima instanţă a învederat că, în conformitate cudispoziţiile art. 1451 alin.2 raportat la art. 145 alin.2 din Codul de procedurăpenală, în cursul urmăririi penale durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara,nu poate depăşi 30 zile, afară de cazul când este prelungită în condiţiile legii.
Măsura obligării de a nu părăsi ţara, poate fi prelungită în cursulurmăririi penale, fiecare prelungire neputând depăşi 30 zile.
Totodată, Codul de procedură penală, prevede că durata maximă aacestei măsuri, în cursul urmăririi penale, este de 1 an, iar în mod excepţionalde 2 ani.
Legea precizează durata măsurii de a nu părăsi ţara, doar pentrufaza de urmărire penală, ceea ce duce la concluzia că, în faza de judecată,această măsură este nelimitată în timp, durând până la soluţionarea în fond acauzei.
De asemenea, dispoziţiile Codului de procedură penală, nu prevădobligativitatea examinării la data sesizării instanţei sau pe parcursul judecăţii, amăsurii obligării de a nu părăsi ţara, în vederea menţinerii sau revocăriiacesteia. Astfel de dispoziţii se regăsesc în codul de procedură penală doar cuprivire la măsura arestării preventive (art. 3001raportat la art. 160 şi art. 3002raportat la art. 160b) şi, nu pot fi extinse prin analogie asupra altor măsuripreventive, metoda analogiei fiind interzisă în domeniul penal.Concluzionând că în speţă au fost respectate dispoziţiile art. 1451 din Codulde procedură penală, în sensul că măsura obligării de a nu părăsi ţara a fostprelungită în faza de urmărire penală pe o perioadă de 30 de zile ( până la datade 27 noiembrie 2004, în acest interval de timp dispunându-se şi trimitereainculpatului în judecată, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş ladata de 19 noiembrie 2004), instanţa de fond a respins cererea formulată depetent ca nefondată.
Recursul declarat de petent prin care a solicitat ca, în temeiuldispoziţiilor art. 140 lit. a) din Codul de procedură penală, să se constateîncetată de drept măsura preventivă deoarece a expirat la 27 XI 2004, dată dela care nu a mai fost prelungită, a fost respins ca inadmisibil prin deciziapenală nr. 328/R/ 28 iulie 2005.
În argumentarea acestei hotărâri, curtea a reţinut că potrivit art.141 din Codul de procedură penală, încheierea dată în primă instanţă şi înapel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea saumenţinerea unei măsuri preventive, ori prin care se constată încetarea dedrept a arestării preventive, poate fi atacată separat cu recurs de procuror saude inculpat.
Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile art. 3851 alin.2 dinCodul de procedură penală, încheierile pot fi atacate cu recurs, numai o datăcu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, potfi atacate separat cu recurs.
În speţă, prin încheierea supusă recursului nu s-a dispus luareafaţă de inculpat a vreunei măsuri preventive, nefiind incidente nici celelaltesituaţii prevăzute de art. 141 din Codul de procedură penală.
Cum recursul este inadmisibil, printre altele, şi atunci când nueste obiectiv încuviinţat de lege, a fost respins ca atare, potrivit dispoziţiilorart. 38515 pct.1 lit.a teza a-II-a din Codul de procedură penală.
Notă:
Speţa dedusă judecăţii ridică două probleme de drept: obligativitatea primeiinstanţe de a se pronunţa la data sesizării şi pe parcursul judecăţii cu privirela prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara şi, admisibilitatea recursuluideclarat împotriva încheierii având ca obiect încetarea de drept a acesteimăsuri preventive.
