Omor calificat. Determinarea sinuciderii. Latura obiectivă. încadrare juridică
| Comentarii |
|
1. Sechestrarea unei persoane timp de mai multe zile, supunerea ei la repetate violenţe şi cauzarea de leziuni cu potenţial de şoc şi de primejduire a vieţii victimei, continuarea violenţelor şi după ce aceasta ameninţă că se va sinucide, cu urmarea că victima s-a aruncat pe fereastră de la etajul 6 al imobilului, decedând, constituie infracţiunea de omor, iar nu aceea de determinare a sinuciderii.
2. In cazul în care, urmare a agresiunii, victima s-a aruncat pe fereastră în stradă şi moartea s-a produs în stradă, loc public, fapta constituie omor calificat şi se încadrează în prevederile art. 175 lit. c C. pen.
(Secţia penală, decizia nr. 811 din 13 februarie 2002)
Inculpatul A. S. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută în art. 174 raportat la art. 175 lit. i C. pen., reţinându-se că, în februarie 2000, inculpatul a lovit pe concubina sa cu corpuri dure, pe o suprafaţă mare din corp, provocându-i multiple plăgi, escoriaţii, echimoze şi hematoame, constrângând-o astfel să sară pe fereastra de la bucătăria apartamentului situat la etajul 6, cu urmarea morţii acesteia.
Din actul medico-legal de autopsie a rezultat că moartea victimei a fost cauzată de o hemoragie şi dilacerare meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază craniană, la autopsie constatându-se multiple fracturi costale, contuzie pulmonară, contuzie renală, leziuni ce s-au putut produce prin lovirea de corpuri şi planuri dure, în condiţiile căderii de la înălţime.
De asemenea, s-a mai constatat că victima prezintă leziuni traumatice cu vechime diferită, putând data cu câteva zile anterior decesului, leziuni cu potenţial de şoc, iar în caz de supravieţuire ar fi necesitat 15 zile de îngrijiri medicale şi ar fi putut pune viaţa victimei în primejdie, aceste leziuni putându-se produce prin lovire, probabil cu o curea din piele cu cataramă metalică, cum este corpul delict prezentat spre examinare.
Prin sentinţa penală nr. 180 din 12 martie 2001, Tribunalul Bucureşti a dispus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de determinare a sinuciderii prevăzută în art. 179 alin. 1 C. pen., în baza cărui text de lege inculpatul a fost condamnat.
Prin decizia nr. 363/A din 31 mai 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, a admis apelul declarat de procuror şi a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de omor prevăzută în art. 174 raportat la art. 175 lit. i C. pen.
Instanţa a motivat, între altele, că inculpatul a săvârşit cu intenţie indirectă infracţiunea de omor calificat, deoarece în urma violenţelor fizice şi psihice exercitate asupra victimei, timp de o săptămână înaintea decesului, chiar dacă nu a urmărit moartea acesteia, a acceptat posibilitatea producerii ei în condiţiile în care victima îi spusese că se va sinucide în cazul continuării violenţelor asupra ei.
Recursul declarat de inculpat, cu motivarea că încadrarea juridică dată faptei de prima instanţă este cea corectă, nu este fondat.
Din probe rezultă incontestabil că, timp de mai multe zile, inculpatul a aplicat victimei lovituri în diferite zone ale corpului, cu o curea având o cataramă metalică, a exercitat asupra ei presiuni pentru a o determina să recunoască faptul că a avut legături cu alţi bărbaţi anterior concubinajului dintre ei şi a sechestrat-o în locuinţă.
Sub imperiul acestei constrângeri fizice şi psihice, victima s-a aruncat pe fereastra bucătăriei din apartament, decedând pe loc.
Esenţial în existenţa infracţiunii prevăzute în art. 179 C. pen., este ca moartea victimei să constituie urmarea unui act de voinţă al acesteia; chiar dacă hotărârea a fost urmarea unui îndemn sau a determinării de către inculpat, victima trebuie să aibă posibilitatea de a decide liber asupra actului său, fără a exista o constrângere în acest sens.
Or, în situaţia existentă, victima nu a putut decide liber cu privire la sinucidere, atâta timp cât a fost sechestrată timp de 6 zile în apartamentul inculpatului, fiind permanent agresată fizic şi psihic şi încuiată, fără posibilitate de scăpare.
în raport cu această stare de fapt, se impune concluzia că hotărârea de a se sinucide nu a fost din voinţa victimei, ci este rezultatul constrângerii exercitate de inculpat prin violenţe fizice şi psihice la care a fost supusă şi cărora nu le-a putut rezista.
în consecinţă, fapta inculpatului care prin actele sale de agresiune a urmărit ori a acceptat gestul victimei de a se arunca pe geam, constituie infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 174 raportat la art. 175 lit. i C. pen., corect reţinută de instanţa de apel.
în ceea ce priveşte încadrarea faptei în prevederile art. 175 lit. i C. pen., este de observat că încadrarea juridică a unei fapte se face în raport cu acţiunea materială şi cu rezultatul produs, dacă aceasta este condiţionată de producerea unui rezultat. în raport cu momentul când victima a sărit pe fereastră, în stradă, precum şi cu survenirea rezultatului, moartea, care în speţă s-a produs pe aleea din jurul blocului, corect instanţa a încadrat fapta în omor calificat, potrivit art. 175 lit. i C. pen.
Hotărârea atacată fiind legală şi temeinică, recursul declarat de inculpat a fost respins.
