Omor. Circumstanţă atenuantă a provocării. Inexistenţa legitimei apărări. Pedeapsă complementară
| Comentarii |
|
Pentru a se putea reţine că inculpatul a acţionat în legitimă apărare, cauză care înlătură caracterul penal al faptei (art. 44 alin. 2 C. pen.), după cum rezultă din însăşi denumirea instituţiei, aceasta implică ideea de reacţie necesară a unei persoane pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi ii ijust, îndreptat împotriva sa, în principal, şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat.
Prin Legea nr. 169 din 18 aprilie2002, dispoziţiile cuprinse în art. 44 C. pen. au fost completate cu unele noi. în urma situaţiei avute în vedere de legiuitor, reacţia făptuitorului este necesară pentru a înlătura (a respinge) acţiunea unei persoane de a pătrunde (a intra) fără drept, fie prin violenţă sau efracţie, fie prin alte mijloace de aceeaşi natură, în locuinţa sa ori în dependinţele acesteia, iar pentru înlăturarea răspunderii penale, întrucât fapta prevăzută de legea penală a fost săvârşită fără vinovăţie, fiind în „legitimă apăraretrebuie să fie îndeplinite toate condiţiile impuse acţiunii pătrunderii şi care se referă, în primul rând, la ilicitatea specială a acţiunii, şi anume fără drept, precum şi la mijloacele folosite pentru realizarea acesteia.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului pentru comiterea infracţiunii de omor, cu reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante a provocării, prevăzute de art. 73 lit. b din Codul penal, rezultă din probele complet analizate şi just apreciate de către instanţa de control judiciar, care nu a comis nici o eroare gravă de fapt în evaluarea acestora.
(Secţia penală, decizia nr. 3954 din 24 septembrie 2002)
CURTEA,
Asupra recursului de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Galaţi, Secţia penală, prin sentinţa penală nr. 353 din 10 octombrie 2001, a condamnat
pe inculpatul N. L. (fiul lui Dumitiu şi al Elenei, născut la 10 ianuarie 1958 în comuna Slobozia Conachi, judeţul Galaţi, cu acelaşi domiciliu, sat Cuza Vodă, judeţul Galaţi, studii - 13 clase, fără ocupaţie şi antecedente penale, divorţat, are doi copii) la 12 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b din Codul penal, pentru comiterea infracţiunii de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. 1, cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 din Codul penal.
Instanţa a menţinut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 31 martie 2001 la zi, a constatat că martorii I. Gh. şi I. A., fraţii victimei I. L., nu s-au constituit părţi civile în cauză, a dispus confiscarea de la inculpat în folosul statului, a unei securi - corp delict şi a obligat inculpatul la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în fapt, că, în seara zilei de 30 martie 2001, în jurul orei 20,00 inculpatul, împreună cu victima I. L. vecini în satul Cuza Vodă, au cumpărat de la magazinul sătesc, o sticlă cu 1/21 vodcă pe care au hotărât să o bea acasă la inculpat.
Veniţi în domiciliul lui N. L., cei doi au consumat băutura, au discutat şi în jurul orei 22,301. L. a plecat la locuinţa sa, iar inculpatul s-a întins îmbrăcat pe pat, adormind în aşteptarea vizionării unui film la televizor, deoarece în timpul zilei mai consumase băutură.
în jurul orei 23,30, victima a revenit la locuinţa lui N. L. intrând în curte pe poarta neasigurată, a deschis uşa de acces în imobil şi a pătruns în prima încăpere, cu destinaţie dublă, de hol şi bucătărie. Trezit brusc din somn de zgomotele ce veneau din bucătărie, inculpatul a coborât din pat, a deschis uşa dintre cele două camere şi a întrebat „cine este?", dar nu a primit nici un răspuns. Nefiind nici un bec aprins în locuinţă, inculpatul nu a reuşit să identifice persoana care se îndrepta spre el şi crezând că este soţul fostei sale soţii (de care divorţase din anul 1999, el locuind singur), care a venit să-l agreseze, a luat securea de lângă uşă şi l-a lovit pe I.L. cu partea ascuţită în cap, iar după ce acesta a căzut jos a continuat să-l lovească în cap, pe care i l-a zdrobit, şi apoi peste tot corpul.
Constatând că persoana lovită decedase, inculpatul a ieşit în curte cu securea în mână şi a strigat la vecinul său, martorul M. V., spunându-i că a fost atacat în locuinţă de mai mulţi indivizi şi pentru a se apăra, a lovit pe unul dintre ei. Martorul a încercat să îl calmeze, după care a ieşit în stradă cu o lanternă şi după ce a verificat că nu este nimeni în zonă, l-a anunţat pe tatăl inculpatului despre cele întâmplate
şi pe rudele victimei, care au constatat că aceasta nu este acasă.
Potrivit concluziilor raportului de constatare medico-legală, întocmit de Serviciul de medicină legală a judeţului Galaţi, sub nr. 173 din 31 martie
2001, avizat de Institutul de Medicină Legală laşi, la
13 iunie 2001, moartea lui I. L. a fost violentă. „Ea s-a datorat anemiei acute prin hemoragie externă consecutiv unor multiple plăgi tăiate-despicate şi tăiate cranio-cerebrale, cranio-faciale, cervicale şi ale membrelor superioare şi inferioare, precum şi plăgii înţepat-tăiate cervicale stângi şi secţiune parţială venă jugulară, produs prin lovire repetată cu corp tăietor-despicător-secure. între multiplele plăgi tăiate-despicate, tăiate şi înţepat-tăiată şi moartea victimei există raport direct de cauzalitate. După aspectul şi topografia leziunilor se apreciază că acestea au putut fi produse atât în timp ce victima şi agresorul se aflau faţă în faţă în ortostatism, cât şi în timp ce victima era căzută cu faţa>în sus“ (fila 45 din dosarul de urmărire penală).
împotriva sentinţei a declarat apel, în termen legal, inculpatul N. L., care a criticat-o ca nelegală şi netemeinică, deoarece nu s-a reţinut faptul că el a acţionat în legitimă apărare, conform dispoziţiilor cuprinse în art. 44 alin. 3 din Codul penal, solicitând ca, prin admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei, să se dispună, în principal, achitarea sa, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 alin. 1 lit. e din Codul de procedură penală, iar, în subsidiar, reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 73 alin. 1 lit. a din Codul penal, precum şi a celei din art. 74 lit. a din acelaşi cod, cu reducerea corespunzătoare a pedepsei.
Secţia penală a Curţii de Apel Galaţi, prin decizia nr. 155 din 10 aprilie 2002, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat în parte hotărârea primei instanţe, a reţinut în favoarea sa circumstanţa atenuantă legală a provocării şi a modificat pedeapsa, în sensul că a redus-o de la 12 ani la 4 ani închisoare, a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive la zi şi a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Hotărând astfel, instanţa de control judiciar a constatat că nici una dintre probele administrate în cauză nu sprijină ipoteza că victima ar fi încercat să-l atace pe inculpat, iar susţinerea sa în faţa instanţei că victima l-a lovit cu o cheie în zona gâtului rămâne o simplă afirmaţie. Nefăcându-se dovada unui atac direct, material, imediat şi injust, nu poate fi reţinută legitima apărare în nici una dintre variantele ei, prevăzute de art. 44 alin. 2 şi 3 din Codul penal şi nici circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art. 73 alin. 1 lit. a din Codul penal, privind depăşirea scuzabilă a limitelor legitimei apărări.
Curtea a reţinut însă în favoarea inculpatului împrejurarea că acesta a comis faptele sub stăpânirea unei puternice tulburări, favorizată de acţiunea ilicită a victimei care a pătruns, fără drept, pe timp de noapte, în locuinţa sa, ceea ce corespunde dispoziţiilor art. 73 lit. b din Codul penal.
în termen legal, inculpatul a declarat recurs, cu reiterarea aceloraşi motive de netemeinicie şi nelegalitate, susţinând că, după ce a lovit victima, aceasta, în cădere, l-a lovit cu braţele, iar el a avut reprezentarea imaginară că în locuinţa sa, pe timp de noapte, au pătruns, fără drept, mai multe persoane.
în contextul trezirii sale bruşte din somn şi cum persoana care se apropia de el era necunoscută, se afla în momentul săvârşirii faptei, susţine inculpatul prin apărător, în faţa unui atac iminent, corespunzător întrutotul prevederilor art. 44 alin. 3 din Codul penal.
în motivarea recursului se menţionează, totodată, că inculpatul beneficiază de prevederile art. 44 alin. 2\ text introdus în Codul penal prin Legea nr. 169 din 18 aprilie 2002 şi care acoperă „în întregime starea de fapt reţinută în rechizitoriu'1.
Se solicită ca, prin admiterea recursului şi casarea deciziei, să se dispună, în principal, achitarea sa, conform art. 11 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală şi, în subsidiar, să se reducă pedeapsa până la o treime din minimul pedepsei prevăzut de lege, cu înlăturarea pedepsei complementare, prevăzută de art. 64 lit. a şi b din Codul penal.
Examinând hotărârea atacată, în raport de cazul de recurs prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 18 şi pct. 14, teza întâi din Codul de procedură penală referitoare la comiterea de către instanţe a unei erori grave de fapt şi aplicarea unor pedepse greşit individualizate în raport cu dispoziţiile art. 72 din Codul penal, Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
1. Din interpretarea dispoziţiei care prevede primul caz de recurs menţionat, rezultă că legiuitorul a avut în vedere, în primul rând, situaţia în care,
contrar probelor neîndoielnice (neechivoce) existente în cauză, instanţele au condamnat sau au achitat pe inculpat ori au încetat procesul penal (conform art. 345 alin. 1 din Codul de procedură penală) în temeiul unor fapte reţinute în mod greşit, în alţi termeni, constatându-se în urma comiterii unei erori grave de fapt o situaţie contrară realităţii, instanţele au pronunţat şi au confirmat una dintre soluţiile evidenţiate în cele ce precedă, care este infirmată, nu corespunde probelor.
Pentru a se putea reţine că inculpatul a acţionat în legitimă apărare, cauză care înlătură caracterul penal al faptei (art. 44 alin. 2 din Codul penal), după cum rezultă din însăşi denumirea instituţiei, aceasta implică ideea de reacţie necesară a unei persoane pentru a înlătura un afacmaterial, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, în principal, şi care pune în pericol grav persoana sau drepţi-ile celui atacat.
Condiţiile astfel enumerate pentru atac trebuie îndeplinite în mod cumulativ, lipsa oricăreia dintre ele fiind de natură a înlătura existenţa legitimei apărări.
Prin Legea nr. 169 din 18 aprilie 2002, dispoziţiile cuprinse în art. 44, referitoare la legitima apărare, au fost completate cu unele noi, şi anume: „Se prezumă că este în legitimă apărare şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea.”
în noua situaţie avută în vedere de legiuitor reacţia făptuitorului este necesară pentru a înlătura (a respinge) acţiunea unei persoane de a pătrunde (a intra) fără drept, fie prin violenţă sau efracţie, fie prin alte mijloace de aceeaşi natură, în locuinţa sa ori în dependinţele acesteia, iar pentru înlăturarea răspunderii penale, întrucât fapta prevăzută de legea penală a fost săvârşită fără vinovăţie, fiind „în legitimă apărare11, trebuie să fie îndeplinite toate condiţiile impuse acţiunii pătrunderii şi care se referă, în primul rând, la ilicitatea specială a acţiunii, şi anume fără drept, precum şi la mijloacele folosite pentru realizarea acesteia.
Expresia (sintagma) folosită de legiuitor „se prezumă11 nu poate fi interpretată în sensul că ori de câte ori o persoană intră în locuinţa alteia, dacă reacţia acesteia din urmă este violentă, nu răspunde din punctul de vedere al legii penale, deoarece „se prezumă“ în legitimă apărare, ci această stare trebuie dovedită, în raport cu toate cerinţele referitoare la acţiunea de pătrundere.
2. Revenind la cauză, se constată, din analiza întregului probatoriu, că inculpatul N. L. nu s-a aflat în nici una dintre situaţiile proprii legitimei apărări, iar motivarea apărării sale, în acest sens, cu teze teoretice şi cazuri practice, confirmă şi întăreşte această constatare.
Inculpatul şi victima erau vecini, se cunoşteau foarte bine, au băut împreună în locuinţa inculpatului, în care victima a revenit, intrând în curtea acestuia este adevărat, fără drept, dar fără violenţă pe poarta neasigurată şi apoi în bucătărie, tot paşnic, pe o uşă tot neasigurată, iar la apariţia inculpatului, trezit din somn de zgomotele produse, nu a schiţat nici un gest de violenţă, nu a iniţiat nici un atac împotriva inculpatului care să genereze riposta sa extrem de violentă, acţionând prin surprindere asupra victimei, căreia i-a zdrobit capul, membrele superioare şi inferioare cu securea.
N. L. a reacţionat în acest mod datorită stării de tulburare în care s-a aflat fiind trezit din somn şi mahmur de băutură şi nu pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust sau pătrunderea în locuinţă prin violenţă, viclenie ori efracţie a victimei.
Mai mult, în sângele recoltat de la cadavrul victimei „s-a pus în evidenţă 3,30 gr. % alcool, iar în urină, de asemenea, 3,30 gr. % alcool, atestând o stare avansată de ebrietate ce a pus victima în imposibilitatea de a se apăra şi a fugi’ (raport de constatare medico-legală, fila 45 din dosarul de urmărire penală).
Aşa fiind, situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului pentru comiterea infracţiunii de omor, cu reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b din Codul penal, rezultă din probele complet analizate şi just apreciate de către instanţa de control judiciar, care nu a comis nici o eroare gravă de fapt în evaluarea acestora.
3. Nefondat se dovedeşte şi cazul de recurs referitor la greşita aplicare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b din Codul penal pe timp de 3 ani, deoarece faţă de gravitatea deosebită a faptei săvârşite de inculpat, instanţa a apreciat că această pedeapsă se impune.
în consecinţă, constatând neîndeplinite cerinţele cazurilor de recurs invocate, Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în baza art. 385^15 alin. 1 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefonat, recursul declarat de inculpatul N. L. va deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 31 martie 2001 la 24 septembrie 2002 şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
