C.S.J., secţia penală, nr. 869 din 23.05.1991
În cazul infracţiunii de omor calificat săvârşită asupra soţului, după ce hotărârea de desfacere a căsătoriei a fost atacată cu recurs de către făptuitor, dar înainte de soluţionarea recursului, instanţa trebuie să verifice cu atenţie situaţia, în scopul de a stabili dacă hotărârea a fost sau nu atacată ori mai putea fi atacată referitor la divorţ.
Dacă recursul se referă nu la desfacerea căsătoriei, ci la soluţionarea unor cereri accesorii, cum ar fi atribuirea beneficiului locuinţei, iar la data săvârşirii omorului termenul de recurs expirase, hotărârea primei instanţe în ceea ce priveşte divorţul este definitivă, calitatea de soţi a încetat înainte de săvârşirea infracţiunii, iar fapta nu mai poate fi încadrată în prevederile art. 175 lit. c) C. pen.
Tribunalul Judeţean Bihor, prin sentinţa penală nr. 52 din 21 decembrie 1990, a condamnat pe inculpatul V.G. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută în art. 192 alin. (2) din acelaşi cod.
Instanţa a reţinut că, în ziua de 7 iulie 1990, inculpatul a pătruns, înarmat cu un cuţit, în locuinţa unde se afla soţia sa, V.M., de care se despărţise şi pe care a încercat să o ucidă.
S-a mai reţinut că, la data săvârşirii faptei, inculpatul şi victima erau căsătoriţi, sentinţa de divorţ nr. 1164 din 22 martie 1990 a Judecătoriei Oradea rămânând definitivă ca urmare a respingerii recursului soţului prin decizia civilă nr. 613 din 7 septembrie 1990 a Tribunalului Judeţean Bihor.
Recursul declarat de inculpat este întemeiat, în sensul că, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că instanţa de fond nu s-a preocupat în mod corespunzător pentru a stabili dacă la data de 7 iulie 1990, când a fost săvârşită infracţiunea, inculpatul şi victima mai aveau calitatea de soţi.
În adevăr, prin sentinţa civilă nr. 1164 din 22 martie 1990 a judecătoriei Oradea s-a declarat desfăcută căsătoria părţilor, s-a stabilit ca victima să-şi reia numele anterior şi s-a dispus ca minorul născut din căsătorie să fie încredinţat spre creştere şi educare mamei, cu obligarea tatălui la plata unei pensii de întreţinere.
Totodată, s-a hotărât atribuirea în favoarea soţiei a beneficiului locuinţei ce a constituit domiciliul conjugal şi evacuarea soţului din acel spaţiu.
Inculpatul a declarat recurs împotriva sentinţei numai cu privire la atribuirea locuinţei şi la evacuare, iar recursul său a fost respins prin decizia civilă nr. 613 din 7 septembrie 1990 a Tribunalului Judeţean Bihor.
În raport cu această împrejurare, hotărârea a rămas definitivă, în privinţa divorţului şi celorlalte cereri accesorii rezolvate, la expirarea termenului de 30 de zile de la comunicare prevăzut în art. 619 C. proc. civ., iar nu la 7 septembrie 1990 când s-a judecat recursul privind atribuirea locuinţei.
Pentru stabilirea certă a datei rămânerii definitive a sentinţei de divorţ instanţa de fond trebuia să solicite Judecătoriei Oradea relaţii privind dovezile de comunicare a acelei hotărâri, ori chiar să examineze acel dosar, verificând nemijlocit respectivele dovezi, lucru pe care nu l-a făcut, pronunţând astfel o soluţie nelegală şi netemeinică, de natură să creeze îndoieli privind corecta încadrare juridică a faptei în prevederile art. 175 lit. c) C. pen.
Vezi şi alte speţe de drept penal:
Comentarii despre Omor calificat savarsit asupra sotului
