OMOR DEOSEBIT DE GRAV - CONDAMNARE. Jurisprudență Omor
Comentarii |
|
Tribunalul BRAŞOV Sentinţă penală nr. 117/S din data de 25.04.2013
R O M A N I A
TRIBUNALUL BRASOV
-secția penală-
OMOR DEOSEBIT DE GRAV - CONDAMNARE
SENTINȚA PENALĂ NR. 117/S
ȘEDINȚĂ PUBLICĂ DIN DATA DE 25-04-2013
PREȘEDINTE - EMT
GREFIER - GM
Cu participarea procurorului - CU - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării cauzei penale privind pe inculpatul PFD trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de :
- omor deosebit de grav, prev. de art. 174 al. 1 C.p., art. 176 al. 1 lit. a și e C.p; faptă constând în uciderea numitei DNM, (persoană însărcinată - 36 - 37 săptămâni) prin cruzimi, respectiv prin(aplicarea a multiple lovituri cu ajutorul unui obiect tăietor - înțepător (cuțit) și a unui obiect despicător (topor), precum și prin izbirea corpului victimei de pereții locuinței în prezența minorului PFA în vârstă de aproximativ 1 an și 6 luni.
- tentativă de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 al. 1 C.p. raportat la art. 174 al. 1 C.p., art. 175 al. 1 lit. i C.p., art. 176 al. 1 lit. f C.p. pentru faptul că ar fi încercat prin înjunghiere în loc public să suprime viața polițistului UI aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu;
- tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 al. 1 C.p. raportat la art. 174 al. 1 C.p., art. 175 al. 1 lit. i C.p. întrucât a încercat în loc public să suprime viața numitei PA, aceasta fiind împinsă de către autor într-o râpă;
- tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 al. 1 C.p. raportat la art. 174 al. 1 C.p., art. 175 al. 1 lit. i C.p. întrucât ar fi încercat uciderea în loc public a numitei FMN;
- tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 al. 1 C.p. raportat la art. 174 al. 1 C.p., art. 175 al. 1 lit. i C.p. întrucât ar fi încercat uciderea în loc public a numitului TLI;
- tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 al. 1 C.p. raportat la art. 174 al. 1 C.p., art. 175 al. 1 lit. i C.p. întrucât ar fi încercat uciderea prin înjunghiere în loc public a numitului DG, tatăl victimei DNM.
- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice în varianta agravată prev. de art. 321 al. 1, 2 C.p.p.
- port, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului, pumnalului, șișului, boxului, ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum și folosirea în asemenea locuri sau împrejurări a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor confecționate pe bază de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru șocuri electrice prev. de art. 2 al. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
Dezbaterile în prezenta cauză au fost înregistrate conform art. 304 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 23-04-2013,când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi , care face parte integrantă din prezenta , iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 25-04-2013.
T R I B U N A L U L
Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov din data de 7.12.2012 în dosar nr 342/2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului PFD , cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de:
1. Omor deosebit de grav, prev. de art. 174 al. 1 C.p., art. 176 al. 1 lit. a și e C.p. (uciderea numitei DNM, persoană însărcinată - 36 - 37 săptămâni) prin cruzimi (aplicarea a multiple lovituri cu ajutorul unui obiect tăietor - înțepător (cuțit) și a unui obiect despicător (topor), precum și prin izbirea victimei de pereții locuinței în prezența minorului PFA în vârstă de aproximativ 1 an și 6 luni;
2. Tentativă de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 al. 1 C.p. raportat la art. 174 al. 1 C.p., art. 175 al. 1 lit. i C.p., art. 176 al. 1 lit. f C.p. (încercarea de omorâre prin înjunghiere în loc public - centrul comunei Feldioara, a polițistului UI aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu).
3. Tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 al. 1 C.p. raportat la art. 174 al. 1 C.p., art. 175 al. 1 lit. i C.p. (încercarea de omorâre prin înjunghiere în loc public - strada Grivița Roșie comuna Feldioara, a numitei PA, aceasta fiind împinsă de către autor într-o râpă);
4. Tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 al. 1 C.p. raportat la art. 174 al. 1 C.p., art. 175 al. 1 lit. i C.p. (încercarea de omorâre prin înjunghiere în loc public - strada 1 Mai, comuna Feldioara, a numitei FMN);
5. Tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 al. 1 C.p. raportat la art. 174 al. 1 C.p., art. 175 al. 1 lit. i C.p. (încercarea de omorâre prin înjunghiere în loc public - strada Grivița Roșie comuna Feldioara, a numitului TLI);
6. Tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 al. 1 C.p. raportat la art. 174 al. 1 C.p., art. 175 al. 1 lit. i C.p. (încercarea de omorâre prin înjunghiere în loc public - în proximitatea Primăriei Feldioara pe strada O. Goga, a numitului DG, tatăl victimei DNM);
7. ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice în varianta agravată prev. de art. 321 al. 1, 2 C.p.p. constând în atacarea numiților: UI, PA, FMN, TL și DG pe data de 17.07.2012 de față fiind numeroase persoane ce se aflau în Feldioara fapt care a condus în mod grav la tulburarea ordinii și liniștii publice în comunitatea menționată și
8. portul, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului, pumnalului, șișului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum și folosirea în asemenea locuri sau împrejurări a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor confecționate pe bază de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru șocuri electrice prev. de art. 2 al. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 constând în portul în data de 17.07.2012 a unei perechi de foarfece în localitatea Feldioara, intenția de suprimare a vieții numiților FNM, PA, DG, TLI și UI conducând spre punerea în pericol a vieții și integrității corporale a acestora și a celorlalte persoane care se aflau în jur, în plus, ordinea și liniștea publică fiind grav tulburate.
În esență, prin actul de sesizare, s-a reținut că inculpatul PFD la data de 17.07.2012, în jurul orelor 19.00, prin aplicarea de multiple lovituri cu ajutorul unui obiect tăietor - înțepător (foarfece în lungime de 27 cm. lungime totală) și a unui obiect despicător (topor), precum și prin izbirea victimei de pereții locuinței în prezența minorului PFA în vârstă de aproximativ 1 an și 6 luni a suprimat viața concubinei sale DNM (persoană însărcinată - 36 - 37 săptămâni); s-a mai reținut că inculpatul a încercat ulterior să suprime viața, prin înjunghiere, a polițistului UI (aflat la momentul respectiv în exercitarea atribuțiilor de serviciu) cu ajutorul unei perechi de foarfece, faptă petrecută în loc public (aproape de centrul localității Feldioara); s/a mai dispus trimiterea în judecată a inculpatului și pentru aceea că a încercat să suprime viața numiților FNM, PA, DG și TLI prin înjunghiere cu ajutorul unei perechi de foarfece, fapte petrecute în loc public ( traseul: strada Grivița Roșie, strada 1 Mai, strada O. Goga și proximitatea Primăriei - Feldioara).
S-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului și pentru aceea că faptele de tentativă al omor deosebit de grav și tentativă la omor calificat s-a petrecut în public, acest fapt tulburând în mod grav ordinea și liniștea publică; de asemenea, s-a dispus cercetarea inculpatului și pentru aceea că în loc public a procedat la utilizarea, drept armă, a unei foarfece.
Tribunalul constată că materialul probatoriu administrat în cauză respectă condițiile de legalitate, sens în care urmează a se reține la stabilirea stării de fapt: raport întocmit de către UI (f. 25 - 26 dosar u.p.), proces - verbal de cercetare la fața locului și planșele foto aferente (f. 27 - 83 dosar u.p.), declarațiile martorei ES (f. 84 - 86 dosar u.p.), declarațiile părții vătămate LTI (f. 87 - 89 dosar u.p.), declarațiile martorului TI (f. 90 - 92 dosar u.p.), declarațiile părții vătămate UI (f. 93 - 94 dsoar u.p.), declarațiile martorului PVC (f. 95 - 100 dosar u.p.), declarațiile părții vătămate FN (f. 101 - 107dosar u.p.), declarațiile martorei SI (f. 108 dosar u.p.), declarațiile martorei SA (f. 109 - 112 dosar u.p.), declarațiile martorului TIF (f. 113 - 116 dosar u.p.), declarațiile martorei TG (f. 117 - 120 dosar u.p.), declarațiile martorului SG (f. 121 - 125dosar u.p.), declarațiile părții vătămate PA (f. 126 - 127dosar u.p.), declarațiile părții vătămate DG (f. 128 - 129), rețetă pe numele ND (f. 132 dosar u.p.), bilet de ieșire din spital - DN (f. 133dosar u.p), concluzii preliminare în ceea ce privește decesul ND (f. 134 dosar u.p.), minute medicale UI, PA, DG (f. 135 - 137 dosar u.p.), raport de constatare medico - legală (autopsie) DNM (f. 138 - 143dosar u.p.), certificat medical constatator al decesului (f. 144 dosar u.p.), raport de expertiză medico - legală PA (f. 145 dosar u.p.), raport de expertiză medico - legală DG (f. 146 dosar u.p.), raport de expertiză medico - legală FMN (f. 147 dosar u.p.), raport de primă expertiză medico - legală psihiatrică (f. 148 - 150 dosar u.p.), raport de nouă expertiză medico - legală psihiatrică (f. 151 - 171) și avizare a acestui nou raport de expertiză medico legală, planșe foto necropsie (f. 172 - 190 dosar u.p.), declarațiile inculpatului din cursul urmăririi penale (fila 130, 131 dosar u.p.). În cursul judecății s-a procedat la reaudierea martorilor audiați în cursul urmăririi penale, martori care, în marea majoritate, și-au menținut declarațiile oferite anterior - excepție făcând martorii rude sau afini cu inculpatul, precum și la reaudierea părților vătămate. Totodată, instanța Tribunalului Brașov a procedat la întocmirea unui referat de evaluare în ceea ce privește pe inculpat și a audiat martorul propus în circumstanțiere DIL.
Examinând materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarea stare de fapt:
Inculpatul și victima DMN formau un cuplu de câțiva ani, aveau împreună un copil și locuiau în județul Brașov, localitatea Feldioara, str Grivița Roșie nr --. Inculpatul desfășura diferite activități lucrative în țară dar și în străinătate, motiv pentru care a stat perioade de timp separat de concubina și copilul său. În perioada cât a lucrat în Italia inculpatul a dezvoltat sentimente de gelozie, ulterior accentuate de starea de graviditate a victimei; partea vătămată DG susține că fiica sa, victima DMN, nu dorea să se despartă de inculpat, iar cei doi concubini ar fi dezvoltat o relație normală, în ciuda faptului că inculpatul nu ar fi fost interesat prea mult de muncă.
La revenirea în țară din Italia, inculpatul a încercat să o convingă pe DM să plece împreună în Franța unde inculpatul susține că dorea să se înroleze în ";Legiunea Străină";.
În data de 17.07.2012 DM, însărcinată în luna a 8-a, s-a deplasat la Maternitatea din Brașov iar la revenirea acasă, împreună cu inculpatul, a mers la mama ei, tot în localitatea Feldioara. La revenirea în domiciliul comun inculpatul a încercat din nou să discute cu DN despre plecarea în străinătate, de față fiind sora inculpatului (PZ) precum și copilul acestuia și al victimei - PA. Fiind refuzat de către victimă, inculpatul a luat rezoluția infracțională de a o ucide, sens în care o alungă din locuință pe sora sa - PZ.
Între inculpat și victimă au intervenit discuții, amplificate și de sentimentul de gelozie al inculpatului - care și în prezent susține că victima îl înșela. Datorită stării tensionate ce s-a creat inculpatul a amenințat victima cu moartea și, ignorând prezența fiului său care plângea în locuință, ia un cuțit de bucătărie cu care încearcă să înjunghie pe DNM. Loviturile aplicate de inculpat victimei s-au centrat în zona abdomenului - starea de graviditate fiind evidentă - și a gâtului, însă nu au intrat în corpul victimei. Din acest motiv inculpatul a pus mâna pe un topor și a început s-o izbească pe DNM în cap și în zona abdomenului de mai multe ori, arma rupându-se. Cât victima se afla în viață, inculpatul a luat-o de păr și a izbit-o cu capul de pereți, alternând lovirea victimei cu toporul.
Toate aceste scene au fost comise în prezența fiului de doar 1 an și câteva luni al inculpatului care stătea pe pat și plângea, speriat de zgomotele și țipetele produse și îi privea (declarația inculpatului de la urmărire penală , fila 131). Inculpatul i-a spus fiului său să nu plângă și să fie ca el, "adică tare";.
După ce a constatat că victima nu mai mișcă, inculpatul a luat din locuință un foarfece cu o lungime de aproximativ 30 de cm, a mânjit lama cu sângele victimei, l-a luat pe fiul său din locuință și au ieșit din casă intenționând să părăsească localitatea.
Hainele pline de sânge ale inculpatului, precum și prezența acestuia cu o foarfecă în mână, au determinat ca persoanele care se aflau în apropiere și pe lângă care trecea să reacționeze, speriate fiind.
Pe strada Grivița Roșie din localitatea Feldioara, în dreptul imobilului cu numărul 13, inculpatul, care se deplasa cu fiul său pe care îl ținea pe spate, se întâlnește cu PA care se afla împreună cu GP în vârstă de 84 de ani. Ajuns în dreptul numitei PA inculpatul o determină să îngenuncheze în fața lui și o înjunghie în zona fesieră de trei ori, după care o împinge într-o râpă din apropiere; din râpă urcau TLI și tatăl său alertați de strigătele de ajutor ale GT. Aceasta din urmă, alarmată de strigătele de pe stradă, a ieșit la poarta și, observând agresarea lui PA, intervine împreună cu martorul TI în ajutorul acesteia. (fila 173 dosar instanță).
Martora GT a susținut în fața instanței că inculpatul era conștient de ceea ce făcea și chiar proceda la selecții în rândul celor pe care îi ataca: ";inculpatul s-a repezit cu foarfeca și asupra mătușii lui, însă nu a mai lovit-o"; recunoscând-o (fila 173 instanță).
Inculpatul l-a văzut pe TLI urcând râpa în care fusese aruncată PA și a încercat să-l înjunghie pe acesta, cu foarfecele, în zona pieptului, însă nu a reușit rănirea părții vătămate TLI. Situația creată, a determinat ca acesta din urmă,dar și alte persoane din localitate - deranjate de comportamentul inculpatului și de faptul că acesta și fiul său erau plini de sânge - să-l urmărească pe inculpat prin oraș.
În aceste condiții, inculpatul a intrat pe strada 1 Mai unde s-a întâlnit cu FNM care a observat că inculpatul era plin de sânge și își ținea copilul în spate; speriată de situația creată, FN îl întreabă pe inculpat ce a făcut însă acesta o amenință:";pleacă de aici, că te omor";. FN se întoarce cu spatele la inculpat, se lipește de o remorcă din apropiere , iar inculpatul ";vine spre ea și cu un foarfece pe care îl avea asupra lui"; lovește partea vătămată în zona spatelui. Situația creată a fost observată de fratele părții vătămate FN - Stoica Ion - care împreună cu celelalte persoane aflate în spatele inculpatului au continuat să-l urmărească pe acesta.(fila 107 dosar u.p.).
Pe strada O Goga, inculpatul se intersectează cu tatăl ND, partea vătămată DG care inițial a crezut că inculpatul este ";victima"; acestei mase de oameni. Speriat că ginerele său ar putea păți ceva, DG se apropie de inculpat în ideea de a-l ajuta și de a-i lua copilul din brațe. Inculpatul îl înjunghie însă pe DG cu foarfecele în brațul drept; lovitura aplicată a fost puternică, astfel încât lama a pătruns prin biceps atingând coastele părții vătămate. În tot acest timp inculpatul striga la DG:"Ia și ție ca și lui fie-ta";. Datorită lui TIL care a intervenit și a împins inculpatul cu un par, DG este lovit doar la braț.
Inculpatul PF se deplasează înspre centrul orașului , fiind urmat de localnicii care, deranjați de cele întâmplate, doreau să-l prindă. Aproape de centrul localității inculpatul se întâlnește cu UI, despre care știa că este polițist, care intenționa să-l oprească; polițistul ezită să folosească arma din dotare din cauza minorului pe care inculpatul îl purta în spate, astfel că inculpatul încearcă de mai multe ori să-l înjunghie pe UI, rănindu-l ușor în zona palmei; polițistul sosit la fața locului reușește să pulverizeze spray lacrimogen asupra inculpatului și, cu ajutorul altor persoane din localitate, reușește imobilizarea acestuia.
Organele judiciare sosite la imobilul în care locuia inculpatul și victima DNM au constatat în interiorul casei: corpul fără suflare al unei femei care se putea observa că avea o sarcină avansată; capul victimei fusese lovit cu sălbăticie de mai multe ori, fața îi era acoperită cu sânge și se observa o despicătură apreciabilă în partea frontal - dreapta; brațul drept al victimei prezenta de asemenea o plagă deschisă și sângerândă în zona încheieturii și chiar lângă s-a descoperit capul metalic a unui topor, coada fiind ruptă și plină de urme de sânge. Pe pereții locuinței organele judiciare au putut constatat urme de sânge, forma fiind oarecum regulată, ceea ce a exclus ipoteza stropirii accidentale cu sânge ca urmare a aplicării loviturilor letale.
Potrivit concluziilor raportului de autopsie, decesul ND s-a datorat hemoragiei și dilacerării cerebrale consecutive plăgii tăiate - despicate frontal dreapta; moartea victimei a fost violentă, victima era gravidă în 36-37 de săptămâni, iar fătul, de sex feminin, a fost găsit mort intrauterin.
Inculpatul a recunoscut faptele în primele declarații pe care le-a oferit procurorului, însă a învederat că de vină pentru comiterea acestora este victima DNM care l-ar fi înșelat; de altfel inculpatul a precizat la fiecare termen de judecată și chiar la dezbateri că ";M l-a adus în starea asta, ea este de vină";. Deși inculpatul a încercat să acrediteze ideea că ar avea probleme psihice, nimic nu indică faptul că discernământul său era abolit la momentul comiterii faptelor. Instanța remarcă faptul că inculpatul nu dorește să-și amintească ceea ce s-a întâmplat, fiind conștient de gravitatea faptelor comise. În acest sens amintim că inculpatul, la doar o zi după comiterea faptei, descrie procurorului modalitatea în care a comis faptele și abia la o dată ulterioară a declarat că nu mai știe ce s-a întâmplat după ce a ucis pe concubina sa.
Nici una dintre persoanele audiate în cauză nu au indicat că inculpatul ar fi avut un comportament anormal în familie sau societate anterior comiterii faptelor prezente, comportament care să trezească suspiciuni cu privire la eventuale probleme psihice. Din contră, martorul DI, propus în circumstanțiere de inculpat, a învederat că acesta era o persoană muncitoare, ";făcea glume pe autobuz";. În același sens este și declarația martorei TG care a afirmat că în data de 17.07.2012, în momentul în care alerga pe stradă cu fiul său în spate, inculpatul utiliza foarfecele în așa fel încât să nu rănească pe rudele sale.
De altfel și în sala de judecată s-a putut constata comportamentul inculpatului în raporturile cu instanța pe de o parte, când inculpatul adopta o mină gravă, susținând de fiecare dată că victima este vinovată de cele petrecute, iar pe de altă parte în raporturile cu celelalte persoane aflate în public sau în aceeași situație juridică cu a sa: s-a constatat că inculpatul are un comportament normal sau încearcă să ia legătura cu membri familiei sale prin semne.
În drept, fapta inculpatului PFD care, la data de 17.07.2012, în jurul orelor 19.00, a aplicat multiple lovituri cu ajutorul unui obiect tăietor - înțepător și a unui obiect despicător (topor), precum și prin izbirea victimei de pereții locuinței în prezența minorului PFA în vârstă de aproximativ 1 an și 6 luni, acțiuni ce au condus la suprimarea vieții concubinei sale DNM (persoană însărcinată - 36 - 37 săptămâni), realizează elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 al. 1 C.p., art. 176 al. 1 lit. a și e C.p..
Starea de graviditate a victimei (art 176 lit e Cp) a fost cunoscută inculpatului, acesta din urmă susținând că fătul ce urma a fi născut nu are produsul concepției sale. Indiferent dacă această susținere este sau nu adevărată, inculpatul cunoștea că starea fizică a victimei nu permitea acesteia să se apere, iar modalitatea de agresare - prin utilizarea foarfecelui și mai apoi a toporului asupra abdomenului victimei - conduc la concluzia că inculpatul a acționat cu intenția vădită de a ucide atât victima cât și pe fătul pe care aceasta îl purta. Inculpatul a recunoscut de la urmărire penală că a dorit uciderea victimei, însă acțiunile sale ulterioare dovedesc că a acest fapt s-a produs prin întrebuințare de cruzimi deosebite care au fost determinate de sentimente de gelozie, răzbunare, slaba gestionare a problemelor familiale.
În mod judicios au fost reținute și dispozițiile art 176 lit a Cp la încadrarea juridică a faptei deoarece acțiunile inculpatului au depășit cu mult minimul care putea duce la suprimarea vieții victimei și, în plus de aceasta, totul s-a petrecut în fața copilului celor doi concubini; instanța reține că dispozițiile art 176 lit a Cp se vor reține ca urmare a acțiunilor produse efectiv asupra psihicului victimei și nu asupra minorului, fapta fiind apreciată ca fiind mai gravă din acest punct de vedere. Cruzimile avute în vedere de legiuitor se referă la senzațiile și sentimentele trăite de victimă în momentele anterioare uciderii sale; astfel se constată că inculpatul a acționat de o violență extremă în fața minorului, aspect de natură a traumatiza victima infracțiunii, pe DNM, care nu a cunoscut dacă aceleași acțiuni nu se vor îndrepta și împotriva fiului său. La aprecierea dispozițiilor art 176 lit a Cp instanța are în vedere și concluziile medico legale potrivit cu care: ";în momentul aplicării loviturilor cu corpuri dure și cu cuțitul poziția dintre victimă și agresor a fost în continuă schimbare datorită încercării victimei de a scăpa de acesta. Astfel, de exemplu - pentru grupul de dungi echimotice toraco abdominale stângi se apreciază că victima era culcată pe pat în decubit lateral (pe o parte), iar agresorul se afla deasupra și spre extremitatea cefalică a victimei; pentru multiple plăgi tăiate înțepate ale scalpului se apreciază că agresorul se afla în spatele victimei , eventual victima fiind culcată pe pat cu fața în jos iar agresorul se afla deasupra ei; pentru plăgile tăiate despicate de pe antebraț și frontal dreapta victima a încercat să se apere de prima lovitură moment în care s-a produs plaga de pe antebraț, apoi a căzut pe podea, cu fața în sus și i-a fost aplicată a doua lovitură";. Instanța remarcă astfel că loviturile aplicate victimei au fost cauzate cu dorința clară de a produce suferințe psihice și fizice acesteia.
Fapta inculpatului de a încerca suprimarea vieții prin înjunghiere a polițistului UI, polițist aflat la momentul respectiv în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu ajutorul unei perechi de foarfece, faptă petrecută în loc public realizează elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 al. 1 C.p. raportat la art. 174 al. 1 C.p., art. 175 al. 1 lit. i C.p., art. 176 al. 1 lit. f C.p..
Faptele aceluiași inculpat care prin întrebuințare de violențe fizice a încercat suprimarea vieții numiților FNM, PA, DG și TLI prin înjunghiere cu ajutorul unei perechi de foarfece, fapte petrecute în loc public ( traseul: strada Grivița Roșie, strada 1 Mai, strada O. Goga și proximitatea Primăriei - Feldioara), întrunesc elementele constitutive a patru infracțiuni de omor calificat prev. de art. 20 al. 1 C.p. raportat la art. 174 al. 1 C.p., art. 175 al. 1 lit. i C.p.în forma tentativei.
În ceea ce privește reținerea infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav sau tentativă la omor calificat se constată că într-adevăr, prin acțiunile sale, inculpatul a încercat să îndepărteze din calea sa orice obstacol, acesta fiind și motivul pentru care s-a înarmat de acasă cu un foarfece. Pentru a părea mai de temut pentru cei care l-ar fi urmărit, inculpatul a mânjit obiectul tăietor înțepător - foarfecele - cu sânge și folosindu-se de acest obiect a încercat să fugă din localitatea de domiciliu. Inculpatul nu a ezitat să uzeze de obiectul pe care îl avea asupra sa, exprimându-și intențiile de a ucide către cei care îl urmăreau. Înjunghierea lui PA de trei ori în zona coastei și aruncarea acesteia într-o râpă, lovirea lui FNM în momentul în care aceasta s-a ferit, amenințarea efectivă a lui TLI, lovirea brutală a lui DG și manifestarea verbală a inculpatului ("Ia și ție ca și lui fie-ta";; "Pleacă de aici că te omor";) sunt elocvente în reținerea infracțiunilor de omor calificat sau deosebit de grav în forma tentativei. În același sens reținem că obiectul folosit de inculpat avea potențialul de a provoca răni deosebit de grave, declarațiile inculpatului sunt în sensul intenției de omor; inculpatul traversa în acele momente o perioadă de intenție criminală, folosind orice metodă pentru a scăpa de persoanele care îl urmăreau și doreau să-l aducă în fața legii. Prin urmare inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a ucide pe oricine i s-ar fi împotrivit.
Fapta aceluiași inculpat care, în public - pe străzi din localitatea Feldioara (Grivița Roșie și O. Goga până în centrul comunei Feldioara), pe timp de zi, de față fiind un număr impresionant de persoane indignate de comportamentul său - a încercat suprimarea vieții numiților UI, FNM, PA, DG și TLI, producând o stare de temere comunității locale, tulburând prin aceasta în mod grav ordinea și liniștea publică, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice în varianta agravată prev. de art. 321 al. 1, 2 C.p.p..
Fapta aceluiași inculpat care a purtat în public (în locurile arătate mai sus și în împrejurările aferente) o pereche de foarfece - obiect tăietor - cu care a atacat pe numiții UI, FNM, PA, DG și TLI, punându-le acestora și a altor persoane prezente în pericol viața și integritatea corporală, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de port, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului, pumnalului, șișului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum și folosirea în asemenea locuri sau împrejurări a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor confecționate pe bază de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru șocuri electrice prev. de art. 2 al. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
La individualizarea judiciară a sancțiunilor ce se vor aplica inculpatului instanța va avea în vedere gradul de pericol social generic și concret al faptelor comise, persoana inculpatului.
Instanța reține că fapta de omor deosebit de grav s-a produs asupra unei persoane însărcinate, o persoană cunoscută și apropiată inculpatului, cu care acesta a intenționat să dezvolte o relație de familie - mama copilului său. Starea de graviditate a victimei era nu doar evidentă, dar și unul dintre motivele pentru care inculpatul a comis fapta: a susținut că victima îl înșelase. Fapta s-a comis în locuința comună a inculpatului și a victimei, de față la incident a fost fiul celor doi concubini și se pare că inculpatul a dorit ca fiul său - de doar 1 an și 6 luni la acel moment - să fie martor al acestor evenimente pentru a-i produce astfel victimei suferințe psihice deosebite.
Numărul și intensitatea loviturilor aplicate victimei - persoană aflată într-o evidentă inferioritate fizică față de agresor - denotă împrejurarea că inculpatul a comis fapta pentru a se răzbuna pe concubina sa despre care credea că-l înșeală și că-i transmisese diverse boli, concubină care nu era de acord cu dorința sa de a pleca în străinătate.
În ceea ce privește infracțiunile de tentativă la omor deosebit de grav și tentativă la omor calificat , ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, port fără drept de arma alba în loc public, instanța va reține că faptele s-au produs în public, de față fiind mai multe persoane care au fost indignate de comportamentul inculpatului, inculpat care prin acțiunile sale putea vătăma mai multe persoane. Utilizarea în spațiul public a obiectului - armă albă - denotă periculozitate sporită din partea autorului.
Inculpatul este în vârstă de 32 de ani, nu este cunoscut cu antecedente penale. Conform referatului de evaluare întocmit de serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov, anterior comiterii faptelor inculpatul a manifestat un comportament dezirabil social. În fața lucrătorilor din cadrul serviciului amintit inculpatul a precizat că își asumă săvârșirea faptei relativ la numita DNM și a relatat că în ziua comiterii faptei, când se întorcea de la muncă, ";a văzut o persoană de sex masculin părăsind locuința sa și a partenerei sale. Văzând aceasta și pe fondul neînțelegerilor anterioare, i-a aplicat partenerei sale mai multe lovituri de topor";. Și datorită acestor împrejurări instanța constată că nu există dubii cu privire la conștientizarea faptei de către inculpat.
Potrivit raportului de nouă expertiză medico legală nr A6/8830/2012 avizat de INML Mina Minovici București la momentul comiterii faptelor inculpatul a avut ușor scăzută capacitatea psihică de apreciere critică asupra conținutului și mai ales asupra consecințelor social negative ale faptelor sale și față de care discernământul a fost ușor diminuat. Medicii legiști din cadrul INML Mina Minovici au concluzionat astfel în raportul întocmit că inculpatul PFD a avut discernământ ușor diminuat și au recomandat ";măsuri de siguranță prevăzute de art 113 Cp care se pot aplica atât ambulator în cazul privării de libertate, iar după terminarea pedepsei privative de libertate"; măsurile pot fi continuate prin rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății. Prin aceeași expertiză se menționează că inculpatul a prezentat la momentul comiterii faptelor o reacție explozivă cu îngustare a câmpului de conștiență, o reacție exogenă de tip primitiv la o persoană cu deficit educativ sever și achiziții valorice de tip primitiv.
Instanța constată că în cauză s-a efectuat la data de 24.08.2012 o primă expertiză medico legală a inculpatului care a concluzionat că inculpatul nu ar avea discernământul faptelor comise; instanța reamintește că expertiza medico legală ce se desfășoară într-o cauză penală nu are valoare probatorie decât coroborată cu alte mijloace de probă. Se constată că organul judiciar a dispus efectuarea unei noi expertize medico legale, care s-a realizat în luna decembrie 2012 și care a avut în vedere și prima expertiză medico legală efectuată în cauză. Noul raport de expertiză medico legală, pe care l-am analizat în paragraful anterior, este însușit de către instanță în condițiile în care se coroborează cu restul probelor de la dosar: declarațiile inculpatului, manifestările sale în cursul judecății, declarațiile martorilor și lipsa oricăror alte dovezi în sensul unor probleme psihice ale inculpatului anterior comiterii faptelor.
Așa cum mai sus am arătat, inculpatul a recunoscut în primele declarații oferite procurorului de caz faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată și a oferit informații referitor la modalitatea de comitere a acestora: cum a ucis victima DMN, cum a înjunghiat celelalte persoane pe care le-a întâlnit pe drum, modalitatea în care se deplasa pe stradă. Aceleași aspecte au fost relevate și în cadrul declarației date la momentul primei arestări preventive, pentru ca ulterior inculpatul să refuze să mai dea declarații, iar în fața instanței să susțină că nu-și amintește ce a făcut după ce a și-a ucis concubina. Inculpatul a susținut de fiecare dată că victima l-a adus în starea de nebunie, că și-a pierdut controlul datorită reacției concubinei care a refuzat să-l urmează în străinătate. Din comportamentul adoptat în sala de judecată de inculpat, când instanța a putut remarca reacțiile acestuia la audierile martorilor și mai ales a părților vătămate, constatăm că inculpatul înțelege situația în care se află, cunoaște ce s-a întâmplat și nu a dorit să ofere alte informații cunoscând consecințele faptelor, dar și acțiunilor sale procesuale; inculpatul nu a fost de acord cu parte din declarațiile oferite de martori - prin manifestările fizice și chiar verbale afișate în fața instanței și a încercat să acrediteze ideea că victima DNM l-a provocat prin comportamentul său.
Pentru toate aceste considerente, instanța constată, întocmai ca și medicii legiști în cuprinsul noului raport de expertiză medico legală (avizat de comisia superioară din cadrul INML Mina Minovici), că inculpatul a avut discernământ la momentul comiterii faptei, discernământ ce a fost ușor diminuat, pe fondul marilor carențe educative și sociale.
Așa fiind, se va dispune condamnarea inculpatului PFD pentru infracțiunea de omor deosebit de grav prev de art 174 al. 1 C.p., art. 176 al. 1 lit. a și e C.p la pedeapsa de 25 de ani și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 lit a teza II,lit b Cp
Pentru infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav prev de art 20 al 1 Cp, rap la art 175 lit i Cp, art 176 lit f Cp va condamna același inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 lit a teza II, lit b Cp.
Pentru comiterea a patru infracțiuni de omor calificat prev de art 20 al 1 Cp rap la art 174 al 1, 175 al 1 lit i Cp va condamna același inculpat la patru pedepse a câte 10 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 lit a teza II, lit b Cp.
Pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev de art 321 al 1,2 Cp se va dispune condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.
Pentru infracțiunea de ";port, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului, pumnalului, șișului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum și folosirea în asemenea locuri sau împrejurări a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor confecționate pe bază de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru șocuri electrice"; prev. de art. 2 al. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 se va dispune condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art 33 lit a, 34 lit b, 35 Cp se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev de art 64 lit a teza II, lit b Cp la care se va adăuga un spor de 2 ani închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 27 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 lit a teza II, lit b Cp.
Instanța constată că raportat la numărul faptelor reținute în sarcina inculpatului, valorile sociale lezate prin acțiunile inculpatului, rezultatul produs sau care s-ar fi putut produce, au impus aplicarea sporului de pedeapsă de 2 ani închisoare anterior menționat.
Pe durata executării pedepsei se vor interzice inculpatului ca și pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art 64 lit a teza II, lit b Cp, apreciind că inculpatul este nedemn de exercitarea drepturilor electorale pasive.
Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore la data de 18.07.2012, iar ulterior s-a dispus de către Tribunalul Brașov măsura arestării sale preventive pe o durată de 29 de zile. Măsura preventivă s-a dispus în condiții de legalitate, după punerea în mișcare a acțiunii penale și audierea inculpatului în prezența apărătorului desemnat în cauză. Măsura preventivă a format obiectul căii de atac a recursului fiind, menținută de instanța de control judiciar. La data de 30.08.2012 măsura preventivă a arestării a fost revocată urmare a primei expertize medico legale efectuate în cauză și s-a dispus față de inculpat măsura internării medicale provizorii.
Ulterior, la data de 7.12.2012 instanța este sesizată cu rechizitoriu și se solicită dispunerea măsurii arestării preventive a inculpatului; s-a constatat că, potrivit noului raport de expertiză medico legală întocmit de INML Mina Minovici, inculpatul a avut discernământ la momentul comiterii faptei, chiar dacă acesta a fost ușor diminuat. Instanța a constatat că au intervenit elemente noi în cauză, necunoscute la momentul internării medicale a inculpatului sens în care a constatat întrunite condițiile prev de art 160/a Cpp și a dispus măsura arestării preventive, măsură ce a fost verificată în calea de atac a recursului, constatându-se legalitatea acestei măsuri. Ulterior măsura arestării preventive a fost verificată potrivit art 300/2 Cpp și menținută de instanță, constatând că temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii măsurii preventive - art 148 lit f Cpp - continuă să subziste.
Prin urmare, în baza art 88 Cp se va deduce din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 18.07.2012 la 30.08.2012 și de la data de 7.12.2012 la zi. Observând soluția de condamnarea a inculpatului și constatând că subzistă temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii măsurii procesuale, văzând și concluziile expertizei medico legale potrivit cu care există riscul de recidivă din partea inculpatului, se va dispune menținerea măsurii arestării preventive potrivit art 350 Cpp, măsura procesuală fiind în continuare legală și temeinică.
Expertiza medico legală a recomandat dispunerea față de inculpat a măsurii de siguranță prev de art 113 Cp și față de împrejurarea că această măsură este în interesul inculpatului, instanța va dispune față de inculpat măsura de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire , măsură sub puterea căruia acesta se găsește în mod provizoriu conform încheierii de ședință din 07-12-2012 a Tribunalului Brașov .
În baza art 7 din L 76/2008 se va dispune prelevarea de la inculpat de probe biologice de sânge, prelevare ce se va realiza la eliberarea din penitenciar, la finalizarea pedepsei.
Instanța va constata că: un cuțit de 24 cm cu mâner maro, piaptăn galben, material textil alb cu flori și material textil verde, telefon mobil Nokia, un topor fără coadă , o bucată de lemn coadă de topor de 10 cm și coadă de topor ruptă 60 cm, o foarfecă metalică cu mâner din plastic negru de 26 cm, pantaloni tip blugi de culoare albastru, tricou alb, probe de referință ADN recoltate de la inculpatul PFD, sutien roz aparținând victimei, pantaloni gri aparținând victimei, tricou și chiloți aparținând victimei - toate obiecte aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov constituie mijloace materiale de probă și rămân atașate dosarului.
În ceea ce privește latura civilă, instanța constată că nici una dintre părțile vătămate în cadrul infracțiunii de omor în forma tentativei nu a fost internată urmare a leziunilor constatate, acestea primind îngrijiri doar în cadrul unității de primiri urgențe, motiv pentru care nu s-au formulat pretenții civile în cauză de către vreo unitate spitalicească. În ceea ce o privește pe victima PA, aceasta a susținut că a fost internată, datorită faptei inculpatului, a doua zi după incident, însă potrivit adresei de la fila 207 dosar instanță, internarea sa nu a avut nici o legătură cu fapta dedusă judecății.
Urmează a se constata că părțile vătămate LTI, UI, FNM și PA nu au formulat pretenții civile de la inculpat.
Partea vătămată DG s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 euro reprezentând daune morale suferite personal - ca parte vătămată la infracțiunea de omor calificat în forma tentativei , cât și pentru pierderea fiicei sale - DNM.
De asemenea, Ministerul Public a formulat pretenții civile pentru minorul PFA, fiul victimei DNM și al inculpatului, pretenții constând în prestații periodice lunare și daune morale în cuantum de 200.000 euro.
Instanța constată că prin acțiunile sale inculpatul a creat suferințe fizice și psihice părții vătămate DG; astfel, potrivit raportului de expertiză medico legală nr 2156/2012 întocmit de SJML Brașov DG a suferit urmare agresiuni o plagă înjunghiată la brațul drept față externă cu afectare musculară, plăgi punctiforme fața internă braț drept și hemitorace drept; leziunile s-au produs prin lovire cu instrument tăietor înțepător - posibil foarfece și au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale. Toate aceste leziuni au produs și o traumă psihică părții vătămate, care s-a temut în mod evident pentru viața și integritatea sa corporală. De asemenea, partea vătămată a fost afectată și prin faptul că victima infracțiunii de omor deosebit de grav era fiica sa. Tribunalul constată că există legătură de cauzalitate între traumele suferite de partea vătămată și acțiunile inculpatului; partea vătămată nu a făcut dovada unor eventuale daune materiale suferite, iar instanța constată că suma solicitată cu titlu de daune morale este exagerată. Ținând seama de faptul că partea vătămată este o persoană în puterea vârstei, că leziunile traumatice nu au produs alte consecințe asupra fizicului acesteia, cu excepția celor constatate de medicii legiști, că prin acțiunile sale inculpatul a provocat părții vătămate o dublă traumă psihică , instanța va dispune obligarea inculpatului către partea vătămată DG a echivalentului în lei a sumei de 3000 euro cu titlu de daune morale (500 euro pentru vătămarea proprie a lui DG și suma de 2.500 euro trauma încercată ca urmare a pierderii fiicei într-un mod brutal).
Instanța constată că fiul victimei și al inculpatului este persoana cea mai afectată de incidentul produs de inculpat, incident în urma căruia a rămas fără ambii părinți, în prezent aflându-se în îngrijirea unei mătuși paterne - AM. Datorită vârstei sale minorul nu a fost în măsură să conștientizeze acțiunile la care a fost martor, însă doar în timp se vor observa consecințele faptelor inculpatului. Cu toate acestea, copilul victimei și al inculpatului va avea o copilărie diferită de a altor minori, va fi cunoscut în societate și datorită situației create de acțiunile inculpatului, va crește fără ambii părinți, sens în care instanța constată că s-a produs părții civile PFA o traumă psihică care se impune a fi remediată prin acordarea unei satisfacții materiale pe care instanța o apreciază la echivalentul în lei a sumei de 10.000 euro. Totodată se va acorda minorului suma de 1.750 lei cu titlu de prestație periodică globală pentru perioada 17.07.2012 la 25.04.2013 și lunar suma de 175 lei începând cu data de 26.04.2013 și până la majoratul minorului - 20.12.2028.
Restul pretențiilor civile formulate pentru partea civilă PFA și de partea civilă DG se vor respinge ca nedovedite.
Inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de prezenta cauză potrivit art 189,191 Cpp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
1.În baza art . 174 al. 1 C.p., art. 176 al. 1 lit. a și e C.p. condamnă inculpatul PFD la pedeapsa de 25 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 lit a teza II, lit b Cp pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav.
2.În baza art 20 al. 1 C.p. raportat la art. 174 al. 1 C.p., art. 175 al. 1 lit. i C.p., art. 176 al. 1 lit. f C.p. condamnă același inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 lit a teza II, lit b Cp pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav în forma tentativei - parte vătămată UI.
3. În baza art 20 al 1 Cp rap la art 174 al 1 Cp, art 175 lit i Cp condamnă același inculpat la 4 pedepse a câte 10 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 lit a teza II, lit b Cp pentru comiterea a patru infracțiuni de omor calificat în forma tentativei - părți vătămate PA, Feldiorean Maria Nicoleta, TLI, DG.
4.În baza art 321 al 1,2 Cp condamnă același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice în varianta agravantă.
5.În baza art 2 al 1 pct 1 din L 61/1991 condamnă același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de port fără drept în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului, pumnalului, șișului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum și folosirea în asemenea locuri sau împrejurări a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor confecționate pe bază de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru șocuri electrice.
În baza art 33 lit a , 34 lit b, 35 Cp contopește pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 lit a teza II, lit b Cp pe care o sporește cu 2 ani închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 27 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 lit a teza II, lit b Cp.
Cu aplicarea art 71, 64 lit a teza II, lit b Cp.
În baza art 88 Cp deduce din pedeapsa aplicată inculpatului PFD perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 18.07.2012 la 03.09.2012 și din data de 7.12.2012 la zi.
În baza art 350 Cpp menține starea de arest preventiv a inculpatului PFD, deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr 2/2012 emis de Tribunalul Brașov.
În baza art 113 Cp dispune luarea față de inculpatul PFD a măsurii de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire.
În baza art 7 din L 76/2008 dispune prelevarea de la inculpat de probe biologice de sânge, prelevare ce se va realiza la eliberarea din penitenciar la finalizarea pedepsei.
Instanța constată că următoarele obiecte - aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov - constituie mijloace materiale de probă și rămân atașate dosarului: un cuțit de 24 cm cu mâner maro; piaptăn galben; material textil alb cu flori și material textil verde; telefon mobil Nokia; un topor fără coadă; o bucată de lemn coadă de topor de 10 cm și coadă de topor ruptă 60 cm; o foarfecă metalică cu mâner din plastic negru de 26 cm; pantaloni tip blugi de culoare albastru, tricou alb, probe de referință ADN recoltate de la inculpatul PFD; sutien roz și pantaloni gri aparținând victimei, tricou și chiloți aparținând victimei.
Constată că nicio unitate medicală și părțile vătămate LTI, UI, FNM și PA nu formulat pretenții civile în cauză.
În baza art 346 Cpp obligă inculpatul să plătească părții vătămate DG echivalentul în lei la data plății a sumei de 3.000 euro cu titlu de daune morale și respinge restul pretențiilor formulate de DG.
În baza art 346 Cpp obligă inculpatul să plătească părții civile PFA prin reprezentant AM suma de 1.750 lei cu titlu de prestație periodică globală pentru perioada 17.07.2012 la 25.04.2013; obligă inculpatul să plătească lunar minorului PFA suma 175 lei cu titlu de prestație periodică începând cu data de 26.07.2013 și până la majoratul minorului - 20.12.2028 - sau până la alte dispoziții ale instanței.
În baza art 346 Cpp obligă inculpatul să plătească minorului PFA, reprezentat de AM, echivalentul în lei a sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale și respinge restul pretențiilor formulate pentru această parte civilă.
În baza art 189, 191 Cp dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 1.800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include și onorarii avocat oficiu de câte 200 lei.
Cu drept de apel în 10 zile de la pronunțare cu AM și de la comunicare cu restul părților.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.04.2013.