INFRACTIUNEA DE OMOR CALIFICAT - CONDAMNARE. Jurisprudență Omor
Comentarii |
|
Tribunalul BRAŞOV Sentinţă penală nr. 125/S din data de 07.05.2013
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ
INFRACTIUNEA DE OMOR CALIFICAT - CONDAMNARE
SENTINȚA PENALĂ Nr. 125/S
Ședința publică din 07 mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE CI
Grefier DM
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov este reprezentat de procuror CU
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii penale privind pe inculpatul SS, în prezent aflat în Penitenciarul Codlea, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev.și ped.de art.174 al.1 - 175 al.1 lit.c Cod penal.
Dezbaterile în prezenta cauză au fost înregistrate potrivit art. 304 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, cu ocazia pronunțării, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de 24 aprilie 2013, dată la care susținerile părților au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acea dată, având nevoie de timp pentru a delibera și văzând dispozițiile art.306 Cod procedură penală, s-a amânat pronunțarea pentru data de azi când, în urma deliberării,
TRIBUNALUL
Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov nr.127/P/2013 din data de 25.03.2013 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului SS pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev de art 174,175 alin 1 lit c CP.
În fapt s-a reținut în esență că la data de 09.03.2013 inculpatul SS l-a lovit pe fratele său SM de cel puțin 3 - 4 ori cu un laț din lemn în cap provocându-i acestuia o fractură craniană liniară parieto - temporală stânga de boltă și bază, cu consecința formării unui hematom extradural compresiv de emisfer stâng datorită căruia la data de 10.03.2013 a intervenit decesul acestuia.
Inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea faptei în modalitatea reținută în actul de sesizare solicitând înainte de citirea actului de sesizare judecarea sa pe calea procedurii simplificate prevăzute de art 320/1 CP,astfel cum a fost introdus prin Legea nr 202/2010.
Persoanele vătămate- DM, MI-frate vitreg al victimei, CL -mătușa victimei și DM Ioan-tatăl vitreg al victimei au arătat în cursul urmăririi penale că nu doresc să participe în procesul penal ca părți vătămate sau civile și nu au nici un fel de pretenții de la inculpat.
Analizând actele și lucrările dosarului și mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale pe care le constată legale, instanța reține următoarele :
Pe data de 10.03.2013, în jurul orelor 18.30, Poliția Municipiului Săcele a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, de către Ambulanța Brașov, cu privire la faptul că în imobilul cu numărul 11 de pe strada Verii, din Săcele se află decedată o persoană de sex masculin ce prezintă mai multe urme de violențe la nivelul capului .
La fața locului s-a deplasat echipa operativă și a fost identificat cadavrul părții vătămate SM. La fața locului au fost identificate multiple pete brun - roșcate cu aspect de sânge fiind ridicate totodată urme biologice și un fir de păr .
Din cercetări s-a stabilit că victima locuia în imobilul menționat într-o cameră împreună cu fratele său inculpatul SS.
Pe data de 09.03.2013 în jurul orelor 12.00 - 13.00 inculpatul SS împreună cu fratele său SM s-au întâlnit cu martorii PN și PV în municipiul Săcele și au consumat împreună băuturi alcoolice.
Cei doi martori menționați au specificat că SM nu părea a fi fost recent violentat de fratele său, adăugând că exercitarea de violențe în mod unilateral era un obicei frecvent de-al inculpatului.După ce frații S și martorii menționați au consumat băuturi alcoolice, inculpatul și fratele său au plecat spre locuința situată în municipiul Săcele pe strada Verii nr. 11 unde au început să se certe.
Ca urmare a acestei dispute, inculpatul SS a luat un laț care avea cuie înfipte în el și l-a lovit de cel puțin 3 - 4 ori pe SM în cap provocându-i acestuia o fractură craniană liniară parieto - temporală stânga de boltă și bază.
În plus de aceasta inculpatul i-a mai aplicat fratelui său și lovituri cu pumnul în zona costală stânga provocându-i fracturi evidențiate la autopsie,acesta a căzut inconștient iar inculpatul l-a ridicat și l-a lăsat pe canapea în poziție semișezând inconștient.
Aceste evenimente s-au întâmplat tot pe data de 09.03.2013 (în jurul orelor 15.00 - 16.00).
În decursul nopții de 09 spre 10.03.2013 starea lui SM s-a înrăutățit astfel încât, datorită fracturii craniene, victima a început să vomite și să piardă sânge prin nas și urechi însă inculpatul nu i-a acordat nici un ajutor.
Ca urmare a violențelor expuse, pe data de 10.03.2013,în jurul orelor 16.00 - 17.00, victima SM a decedat, cauza medico - legală fiind formarea unui hematom extradural compresiv de emisfer stâng ca urmare a producerii traumatismului cranio - cerebral cu fractură craniană.
Din prima declarație dată în cursul urmăririi penale de către inculpatul SS rezultă că acesta s-a certat cu fratele său în seara zilei de 9.03.2013 dar a nuanțat violențele exercitate asupra victimei precizând că i-a aplicat lui SM o singură lovitură cu palma peste gură.
Aceste precizări nu se aflau în concordanță cu constatările preliminare formulate de către medicul legist în sensul că au fost cel puțin 3 - 4 lovituri aplicate și că leziunile suferite de victima SM se aflau la un nivel de intensitate mult mai ridicat decât cel la care a făcut trimitere inculpatul în declarațiile date. Mai mult examinarea externă a cadavrului a pus în evidență: multiple semne de violențe la nivelul capului; exteriorizare de sânge din canalul auditiv (urechea stângă) și cavitatea nazală; buza superioară și pleoapa ochiului drept tumefiate; echimoze la nivelul antebrațului drept și pe exteriorul zonei palmare a mâinii drepte; excoriații la nivelul degetului arătător al mâinii drepte
Martorii audiați în cauză DMI, PN și PV au precizat că de-a lungul timpului SS și-a bătut în nenumărate rânduri fratele, motiv pentru care nuanțarea violențelor exercitate de către inculpat cuprinse în procesul - verbal de audiere de la fila 40 nu se armonizau cu atitudinea descrisă de către martori și nici cu actele medico - legale.
La data de 13.03.2013 inculpatul SS a recunoscut totuși comiterea faptei în fața procurorului arătând că pe data de 09.03.2013,în jurul orelor 15.00, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, s-a certat cu fratele său SM și l-a lovit cu un laț cu cuie de două ori în cap după care i-a aplicat și 2 - 3 lovituri cu pumnul în zona coastelor.
La autopsia medico - legală au fost puse în evidență multiple echimoze localizate facial, pe trunchi și pe membre precum și fracturi costale pe partea stângă care se coroborează cu declarația de recunoaștere a faptei sub aspectul aplicării unor lovituri suplimentare de pumn din partea inculpatului în zona costală. Cauza decesului s-a datorat unui hematom extradural compresiv de emisfer stâng, consecința unui traumatism cranio - cerebral cu fractură craniană. Aspectul morfologic al hematomului extradural a condus la concluzia că acesta s-a format într-un interval de timp de minim 4 - 5 ore până la maxim 48 de ore anterior decesului.
Pe de altă parte, moartea victimei s-a produs pe data de 10.03.2013-orele 16.00 - 17.00 astfel încât recunoașterea din partea inculpatului a exercitării violențelor pe data de 09.03.2013,în jurul orelor 15.00 - 16.00 se coroborează cu concluziile medico - legale expuse mai sus și care au făcut trimitere spre momentul formării hematomului extradural în intervalul de timp care cuprinde data și ora arătate de inculpat .
Astfel, în aplicarea art. 69 C.p.p. declarațiile inculpatului cuprinse la fila 44 dosar u.p.față se coroborează cu concluziile autopsiei medico - legale după cum urmează:
1. folosirea unui laț conduce la producerea unei fracturi craniene liniare parieto - temporale stânga de boltă și bază constatată cu ocazia autopsiei medico - legale .
2. vomismentele constatate de către inculpat s-au datorat fracturii craniene de bază;
3. cuiele din laț a produs plaga contuză recentă cu minim lambou decolant de pe degetul II de la mâna dreaptă, în lungime de aprox. 1 cm, cu margini infiltrate sanguin;
4. loviturile cu pumnul aplicate în zona costală a victimei și recunoscute de către inculpat au provocat fracturile evidențiate prin actul medico - legal de autopsiere;
Starea de fapt a fost reținută pe baza materialului probator administrat în cauză respectiv:
-proces - verbal de efectuare a actelor premergătoare
-proces - verbal de cercetare la fața locului și planșele foto aferente .
-proces - verbal de consemnare a primei declarații date de inculpatul SS .
-declarațiile inculpatului SS .
-declarațiile martorilor DMO Ioan, PN și PV .
-constatări și concluzii preliminarii medico - legale
-raportul de autopsie medico - legală cu planșele foto aferente,
- impresiuni papilare ale lui SM, fire de păr și probe biologice aparținând persoanei menționate
În drept fapta inculpatului care la data de 09.03.2013, l-a lovit pe fratele său SM de cel puțin 3 - 4 ori cu intensitate mare cu un laț din lemn cu cuie în cap provocându-i acestuia o fractură craniană liniară parieto - temporală stânga de boltă și bază cu consecința formării unui hematom extradural compresiv de emisfer stâng astfel că la data de 10.03.2013, a intervenit decesul lui SM întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 al. 1 C.p. - art. 175 al. 1 lit. c C.p..
Intenția de suprimare a vieții cel puțin cu intenție indirectă rezidă din multitudinea loviturilor aplicate, folosirea unui obiect contondent cu potențial agresogen ridicat-laț în care erau înfipte cuie, zona principal vizată de loviturile aplicate-cap și intensitatea mare a acestora,zona secundar lezată-coaste, loviturile aplicate fiind suficient de puternice încât să conducă la producerea de fracturi.
Urmează a avea în vedere și Decizia penală a C.S.J. nr. 102 din 20.01.1995 în sensul că aplicarea unor lovituri dure, în regiuni vitale ale corpului prin folosirea unui corp contondent relevă intenția de a ucide a inculpatului, care chiar dacă nu a urmărit, a acceptat moartea victimei ca rezultat posibil.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei ce urmează a-i fi aplicată inculpatului se vor avea în vedere dispozițiile art 72 Cp respectiv pericolul social extrem al ridicat al faptei,urmările acesteia-suprimarea vieții unui bărbat în vârstă de 36 ani ,frate cu inculpatul dar și circumstanțele personale ale inculpatului. Acesta este în vârstă de 34 ani , a avut o atitudine sinceră ,nu are antecedente penale, a regretat săvârșirea faptei,însă urmează a avea în vedere și atitudinea inculpatului care și-a lăsat fratele inconștient,în stare comatoasă aproximativ 24 de ore,fără a-i acorda ajutor sau a anunța salvarea pentru acordarea primului ajutor dar și împrejurarea că nu este la primul acces de violență împotriva fratelui său(vezi declarațiile martorilor DMI, PN și PV care au precizat că de-a lungul timpului SS și-a bătut în nenumărate rânduri fratele).
Față de argumentele prezentate , văzând cauza legală de atenuare a pedepsei prev. de art 320/1 CPP, Tribunalul va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată peste minimul special respectiv la pedeapsa de 13 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.
Va face aplicarea art 71, 64 lit a teza a II-a, b, Cod penal, drepturi ce urmează a-i fi interzise inculpatului raportat la pericolul social concret al faptei și la urmările acesteia-suprimarea vieții fratelui.
În baza art 88 CP va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii si arestării preventive de la 11.03.2013 la zi.
Văzând circumstanțele reale dar și cele personale ale inculpatului, astfel cum au fost expuse detaliat mai sus, instanța constată că subzistă temeiul prev.art.148 lit.f Cpp, că cercetarea în stare de libertate a inculpatului - persoană cu un potențial violent ridicat potrivit declarațiilor martorilor- ar produce un pericol concret pentru ordinea publică, astfel că în temeiul art.350 Cpp coroborat cu art.136 Cpp va menține arestarea preventivă a acestuia.
Se mai constată prin prisma dispozițiilor art.5 par.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului că în raport de complexitatea cauzei, de necesitatea administrării în bune condiții a probelor, de modul în care a fost instrumentată cauza până în prezent și de lipsa unei culpe din partea autorității judiciare sau a inculpatului în amânarea judecării cauzei, la acest moment al procesului penal nu au fost atinse limitele rezonabile ale arestării preventive, trecerea timpului neafectând încă în forma diminuării sau înlăturării, efectele temeiului prevăzut de art.148 lit. f Cod procedură penală.
Va constata că persoanele vătămate DM MI-frate vitreg al victimei,CL-mătușa victimei și DMI-tatăl vitreg al victimei au arătat în cursul u.p că nu doresc să participe în procesul penal ca părți vătămate sau civile și nu au nici un fel de pretenții de la inculpat.
Va constata că bunurile aflate la Camera de Corpuri delicte respectiv:geacă culoare crem,peturi,fir de păr ridicat de pe perete,resturi de țigară și două urme de contact cu substanță cu aspect de sânge constituie mijloace materiale de probă si rămân atașate dosarului cauzei.
În baza art.7 din Legea nr.76/2008 va dispune , după rămânerea definitivă a hotărâri, prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului săi genetic în SNDGJ, prelevare care urmează a se realiza la eliberarea persoanei condamnate din penitenciar.
Văzând și dispozițiile art.189, art.191 alin.1 Cod procedură penală,