Ordin de protectie. Jurisprudență Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)
Comentarii |
|
Judecătoria BOTOŞANI Decizie nr. 5 din data de 21.04.2017
Cod ECLI:
Dosar nr. XXXX/193/2017 -Ordin de protecție-
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA BOTOȘANI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința Camerei de Consiliu din data de xx.xx.xxxx
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
GREFIER:
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, reprezentat de procuror -
SENTINȚA CIVILĂ NR. XXXX
Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect - ordin de protecție, formulată de reclamanta T. A. O. în contradictoriu cu pârâtul T. O. D., cu participarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au răspuns reclamanta T. A. O., prin avocat ales H. M. și pârâtul, prin apărător ales, avocat A. M., din Baroul de Avocați Botoșani, ce depune delegație la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că, la data de xx.xx.xxxx, prin Serviciul Registratură, s-a depus răspuns din partea Poliției Municipiului Botoșani, ca urmare a adresei emise la data de xx.xx.xxxx, prin care se învederează instanței faptul că, la data de xx.xx.xxxx, a fost înregistrată la nr. XXXXXX sesizarea numitului T. O. D. cu privire la faptul că soția sa T. A. O., a plecat de la domiciliu împreună cu copilul lor și a luat mai multe bunuri, neavând cunoștință unde este plecată.
În temeiul art. 131 C.pr.civ. instanța pune în discuția părților competența instanței.
Reclamanta, apărătorul din oficiu al pârâtului și reprezentantul Ministerului Public, arată că Judecătoria Botoșani este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța reține că în temeiul art. 25 alin. 2 din Legea nr. 217/2003 este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri preliminare, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea probei cu înscrisurile depuse la dosar și administrarea probei cu martora L. A. M..
Pârâtul, prin avocat, solicită admiterea probei testimoniale, în cadrul căreia să fie audiată martora G. T. și minorul T. D..
Instanța în temeiul disp. art. 255 și art. 258 Cod. Proc. Civ. încuviințează pentru reclamantă, proba cu înscrisurile depuse, precum și proba cu martora L. A. M., și pentru pârât, proba cu martora G. T.. De asemenea, incuviințează audierea minorului T. D..
Instanța, procedează la audierea minorului T. D., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Totodată, instanța, procedează la audierea martorilor L. A. M. și G. T., declarațiile acestora fiind consemnate, semnate și atașate la dosarul cauzei, după ce în prealabil au fost citite.
Pârâtul, având cuvântul, arată că a lucrat ca șofer de tir, o perioadă de 6-7 ani, timp în care reclamanta a stat cu mama ei. Arată că T. A. O. a avut o relație de 4 ani cu numitul S., dar pentru care a iertat-o, pentru binele minorului. Totodată învederează că a cumpărat o mașină, pe numele reclamantei și că nu a ținut-o închisă în casă, sechestrată, arătând că este dispus ca el să părăsească domiciliul, pentru ca ea să rămână cu minorul în casă. Consideră că reclamanta are nevoie de ajutor în permanență, fiind bolnavă, găsind-o leșinată în baie, într-o seara, când el s-a întors acasă.
Constatând cercetarea judecătorească finalizată, potrivit art. 392 din Codul de procedură civilă, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța trece la dezbaterea fondului cauzei.
Apărătorul reclamantei solicită emiterea ordinului, astfel cum a fost formulat, atitudinea pe care pârâtul o afișează astăzi neavând relevanță. Insistând să fie prezentă la termenul de azi, reprezentantul convențional al reclamantei învederează că aceasta se teme pentru siguranța ei, după episodul din decembrie 2016 și că starea de sănătate nu îi permite să se supere. Relațiile pe care reclamanta le are cu persoanele din anturajul ei nu sunt susținute de probe. Arată că pârâtul este un jucător excesiv de jocuri de noroc, fiind nevoit să ipotecheze și casa, din acest motiv. Solicită să se țină cont de declarația minorului, care confirmă că între părți există certuri .
Apărătorul pârâtului solicită respingerea ordinului, nefiind îndeplinite condițiile impuse de lege pentru emiterea acestuia, întrucât pârâtul nu a exercitat violențe asupra reclamantei, nu este depusă plângere penală la dosar, neexistând dovezi în acest sens. Învederează că reclamanta nu a depus probe din care să reiasă comportamentului pârâtului față de minor, care dorește să se împace cu reclamanta și să se întoarcă acasă.
Reprezentanta Ministerului Public, solicită admiterea în parte a ordinului, păstrarea unei distanțe minime de 250 m între pârât și reclamantă, precum și interzicerea oricărui contact cu reclamanta. Solicită respingerea celorlalte capete de cerere, ca nefondate.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de xx.xx.xxxx, sub numărul XXXX/193/2017, reclamanta T. A. O., în contradictoriu cu pârâtul T. O. D., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună emiterea ordin de protecție pentru reclamantă, împotriva pârâtului.
În motivarea plângerii, reclamanta a arătat că solicită acest ordin de protecție din cauza faptului că pârâtul, în repetate rânduri provoacă scandal la locuință, lovind-o cu palmele, pumnii și picioarele, aceasta fiind salvată de fiul lor. Arată că trăiește într-o permanentă stare de frică și teroare, din acest motiv fiind nevoită să părăsească domiciliul la data de xx.xx.xxxx. Totodată, reclamanta învederează că în anul 2016 s-a mutat cu minorul în chirie și când a ajuns la Judecătoria Botoșani pentru a depune acțiunea de divorț a fost luată cu forța de către pârât și dusă acasă, fiind privată de libertate, atât ea, cât și copilul. În ianuarie 2017, petenta arată că a fost din nou bătută, terorizată și urmărită de către numitul T. O. D., acesta din urmă având probleme psihice datorate jocurilor de noroc, cheltuind foarte mulți bani din cauza acestui viciu.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform prevederilor art. 26 alin.2 din Legea nr. 217/2003.
Din oficiu, instanța a solicitat relații la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, în sensul de a comunica dacă au fost înregistrate plângeri/sesizări referitoare la acte de agresiune exercitate de pârât asupra reclamantei sau împotriva altor persoane și relații de la Serviciul de Telecomunicații Speciale Direcția pentru apel unic de urgență U.M. 0572 București.
Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
În fapt, pârâtul T. O. D. este soțul reclamantei T. A. O., așa cum reiese din Certificatul de căsătorie nr. XXX din data de xx.xx.xxxx. Din relația celor două părți a rezultat minorul T. D. A., născut la data de xx.xx.xxxx, potrivit Certificatului de naștere nr. XXXX din data de xx.xx.xxxx.
În ceea ce privește temeiul de drept al cererii formulate, instanța constată faptul că acesta este constituit de dispozițiile Legii nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, prin care este reglementată o procedură specială, cu reguli proprii, ce are drept scop protejarea victimelor agresiunilor, astfel cum acestea sunt definite în cuprinsul legii. Astfel, art.3 din Legea nr.217/2003 definește violența în familie ca fiind "orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.";
În baza art. 5 lit.b) din Legea nr 217/2003, în sensul legii, prin "membru de familie se înțelege "soțul/soția."; Astfel, instanța reține că reclamanta este protejată prin aceste dispoziții legale speciale privind sfera relațiilor de familie.
Potrivit art. 4 din același act normativ, violența în familie se manifestă sub forme precum violența verbală, psihologică, fizică, sexuală, economică, socială sau spirituală.
Din probele administrate în cauză reiese că nu există indicii pentru a se reține că în lipsa măsurilor de protecție viața, integritatea fizică sau psihică a reclamantei ar fi puse în pericol.
Astfel, din declarația martorei G. T., mama reclamantei, reiese că pârâtul nu este o persoană agresivă, ci este un om foarte calm și muncitor. Aceasta a precizat faptul că relațiile dintre părți erau foarte bune, până în momentul în care reclamanta a intrat într-un anturaj dubios din cauza cumătrei ei, martora L. A. M..
Martora a mai precizat faptul că reclamanta a plecat de acasă cu o săptămână în urmă, lăsând copilul singur în casă, deși avea febră. Atunci a sunat-o pe ea, la ora 4 jumătate noaptea și i-a zis că a plecat de acasă și a rugat-o să se ducă ea la copil.
Instanța reține că declarația martorei L. A. M., cumătra părților, se bazează doar pe elemente pe care martora le cunoaște de la reclamantă, neasistând personal la nici un episod de violență.
Mai mult, din declarația minorului reiese faptul că acesta nu a văzut ca tatăl său să o lovească pe mama sa sau să ridice vocea la ea. Acesta a precizat că vrea să se vadă și cu mama, și cu tata.
Din răspunsul sosit la dosar de la Serviciul 112 reiese faptul că nu au existat apeluri efectuate de părți pentru a sesiza diferite situații de urgență.
Din răspunsul atașat de Poliția Municipiului Botoșani rezultă faptul că la data de xx.xx.xxxx a fost înregistrată sesizarea pârâtului cu privire la faptul că soția sa a plecat de la domiciliu împreună cu copilul lor și a luat mai multe bunuri, neavând cunoștință unde este plecată.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere că nu s-a dovedit starea de violență fizică, psihică sau verbală pe care pârâtul ar manifesta-o cu privire la reclamantă, instanța va respinge acțiunea privind emiterea unui ordin de protecție, formulată de reclamanta T. A. O., în contradictoriu cu pârâtul T. O. D., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea având ca obiect ordin de protecție formulată de reclamanta T. A. O., CNP XXXXXXXXXXXXX, cu domiciliul în Botoșani, Str. X nr. Y, sc Z, et T, ap U, jud Botoșani, în contradictoriu cu pârâtul T. O. D., CNP XXXXXXXXXXXXX, cu domiciliul în Botoșani, Str. X nr. Y, sc Z, et T, ap U, jud Botoșani, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în 3 zile de la pronunțare, care se depune la Judecătoria Botoșani.
Pronunțată în ședință publică, azi xx.xx.xxxx.
Președinte, Grefier,