Participanţii la procesul penal
| Comentarii |
|
Prin rechizitoriul din 5 martie 2009 (dosar nr. 19/ P/ 2008), D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 Cod Penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/ 2000. Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de „făptuitorul" care a denunţat traficul de influenţă - cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/ 2000. Soluţia de neîncepere a urmăririi penale a avut ca temei de drept dispoziţiile art 61 alin. (2) din Legea nr. 78 / 2000 (potrivit cărora fapta de cumpărare de influenţă nu se pedepseşte dacă făptuitorul o denunţă autorităţii înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat în alt mod) cu trimitere la art. 10 lit. e C. proc. pen.
Primind cauza spre soluţionare, Tribunalul Suceava1, în dosarul nr. 1780/ 86/ 2009 a dispus pentru primul termen de judecată citarea inculpatului şi a primilor 4 martori din lucrări, printre care se afla şi numele „făptuitorului" faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
NOTĂ CRITICĂ: 1. în primul rând, este eronată motivarea în drept a soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, art. 10 lit. e C. proc. pen. făcând trimitere la cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, enumerate în art. 44 - 51 C. pen., respectiv legitima apărare, starea de necesitate, constrângerea fizică şi constrângerea morală, cazul fortuit, iresponsabilitatea, beţia, minoritatea făptuitorului şi eroarea de fapt.
în speţă însă, ne aflăm în faţa unei cauze de nepedepsire prevăzute de legea specială -temeiid de drept al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale constituindu-l art. 10 lit. i1 C. proc. pen. (introdus prin Legea nr. 281/ 2003).
2. Apoi, suntem de părere că nu există rigurozitate în folosirea unor termeni care denumesc participanţii la procesul penal.
S-a statuat în literaturta de specialitate2 că în noţiunea de participanţi la procesul penal se cuprind organele judiciare, părţile şi apărătorul.
Părţile din proces sunt cele enumerate în art. 229, 23 şi 24 C. proc. pen., respectiv învinuitul, inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente.
Plecând de la aceste premise, procurorul ar fi trebuit să definească încă din momentul înregistrării denunţului, calitatea procesuală a denunţătorului. Acesta a pretins că a cumpărat influenţa inculpatului prin predarea unei suprafeţe de teren şi a unei cantităţi de cherestea - ceea ce îi conferă calitatea de parte vătămată şi eventual calitatea de parte civilă.
Or, nu a fost întrebat dacă înţelege să participe în proces ca parte vătămată şi să exercite acţiunea civilă, fiind denumit „făptuitor" al cumpărării de influenţă, termen necunoscut în procedura penală. Chiar dacă a săvârşit această faptă, el nu putea pierde calitatea de parte vătămată (eventual parte civilă) câtă vreme beneficia de o cauză de nepedepsire pentru propria-i încălcare a legii.
3. în sfârşit, citarea denunţătorului ca „martor din lucrări" pentru primul termen de judecată este o măsură eronată, sub două aspecte.
Mai întâi, în cursul urmăririi penale acesta nu a avut calitatea de martor, ci de „făptuitor", astfel că nu poate fi considerat martor din lucrări.
Apoi, potrivit art. 78 C. proc. pen., are calitatea de martor persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal. Din interpretarea logică a textului rezultă că martorul este acea persoană neutră, care poate furniza informaţii despre obiectul unui proces, informaţii a căror dezvăluire să nu o afecteze.
Or, denunţătorul numai neutru şi obiectiv nu poate fi, declaraţiile sale neurmărind aflarea adevărului juridic, ci impunerea unui „adevăr" care să-i satisfacă interesele.
Prin urmare, concludenţa unei asemenea probe este discutabilă, cererea pentru administrarea ei putând fi respinsă în temeiul art. 67 alin. 2 C. proc. pen.
Pentru a se ajunge însă la admiterea sau respingerea cererii de administrare a probei cu declaraţia denunţătorului, ea, cererea, trebuie pusă în discuţia părţilor, în şedinţă publică.
Or, în speţă, judecătorul a dispus administrativ administrarea probei, încă de la înregistrarea dosarului, dându-i şi o altă calitate denunţătorului, tot administrativ - calitatea de martor din lucrări.
