PLÂNGERE ÎMPOTRIVA ORDONANŢEI PROCURORULUI
| Comentarii |
|
JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞPRACTICĂ RELEVANTĂPENALPLÂNGERE ÎMPOTRIVA ORDONANŢEI PROCURORULUIArt. 278 ind. 1 alin. 8 lit. b Cod procedură penală
"Admiterea plângerii formulată de petentă împotriva ordonanţei numărulParchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş.
Desfiinţarea ordonanţei Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea deArgeş şi trimiterea cauzei procurorului, în vederea începerii urmăririi penale faţăde intimaţi sub aspectul infracţiunilor de violare de domiciliu şi distrugereprevăzute de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal şi 217 alin. 1 Cod penal şi aredeschiderii urmăririi penale faţă de o intimată, sub aspectul aceloraşiinfracţiuni.
Stabilirea ca organele de urmărire penală să efectueze următoarele acte:
- stabilirea cu exactitate a imobilului unde locuia efectiv petenta şi aimobilelor unde locuiau efectiv intimaţii la data de 12 decembrie 2005 şi dacăgardul deteriorat delimita locuinţa petentei de locuinţa vreunui intimat.
- confruntarea intimaţilor, pentru a se stabili dacă învinuitul a intrat încurtea locuinţei intimatei şi dacă i-a distrus gardul.
- efectuarea de cercetări suplimentare(reaudierea martorilor şi audiereaaltor martori, dacă este cazul), pentru a se stabili dacă învinuitul a pătruns şiacesta în curtea locuinţei intimatei şi a distrus gardul.
- motivarea în fapt a rezoluţiei procurorului de confirmare a începeriiurmăririi penale, dacă este cazul.
- motivarea în fapt a actului prin care procurorul pronunţă soluţia finală încauză".(sentinţa penală nr. 69/6.03.2008 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş)
La data de 20 ianuarie 2007, pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeş a fostînregistrată, adresa nr. 2962/216/2006 însoţită de dosarul cu acelaşi număr alTribunalului Argeş, în care s-a pronunţat decizia penală nr. 494/R/14.05.2007 înurma căreia s-a dispus admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângăJudecătoria Curtea de Argeş, casarea sentinţei penale nr. 20/16.11.2007 aJudecătoriei Curtea de Argeş şi trimiterea cauzei spre rejudecare către aceastădin urmă instanţă de fond.
În motivare, tribunalul a arătat că instanţa de fond a încălcat dreptul laapărare al intimaţilor care au fost cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilorprev. de art. 192 alin. 2 C.pen. şi art. 217 alin. 1 C.pen., infracţiune pentru careapărarea era obligatorie întrucât pedeapsa prevăzută pentru cea din urmăinfracţiune (sic!, credem că prima infracţiune) este mai mare de 5 aniînchisoare.
Considerăm că motivul de casare ales de tribunal este eronat. Potrivit art.171 alin. 3 C.p.p. în cursul judecăţii asistenţa juridică este obligatorie şi încazurile în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa_ închisorii de 5 ani sau mai mare. În mod clar, procedura reglementată de art.278 ind. 1 C.p.p. nu aparţine fazei judecăţii, iar această concluzie se desprindedin constatarea că articolul menţionat este cuprins în cap. VII. al titlului I dinpartea specială a Codului de procedură penală care reglementează urmărireapenală, din faptul că în faza judecăţii părţile în proces se numesc inculpat, partevătămată, etc. şi nu petent şi intimat, dar şi din faptul că organul judiciar caresoluţionează plângerea formulată în condiţiile art. 278 ind. 1 C.p.p. estejudecătorul şi nu instanţa de judecată, acest judecător având atribuţii apropiateunui judecător de instrucţie, cum era numit în reglementarea anterioară (Codulde procedură penală Carol al II-lea). Toate acestea conduc la convingereajudecătorului că tribunalul a pronunţat o decizie greşită aplicând reglementareacuprinsă în art. 171 alin. 3 C.p.p. care se referă la situaţia inculpatului ajuns înfaţa judecăţii, la procedura cuprinsă în art. 278 ind. 1 C.p.p. De fapt, dupăpronunţarea acestei decizii a tribunalului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-apronunţat într-un recurs în interesul legii şi a statuat, prin decizia nr. LXIV din15 octombrie 2007 ( încă nepublicată) că dispoziţiile art. 171 alin. 3 C.p.p. seinterpretează în sensul că asistenţa juridică nu este obligatorie, pentru petenţi şiintimaţi, în cauzele ce au ca obiect plângeri formulate în condiţiile art. 278 ind. 1C.p.p.
Deşi instanţa de control judiciar nu a luat în considerare motivul invocatde parchet cum că prima instanţă a soluţionat cauza fără ca procedura de citare aintimatei petente N.E. să fie legal îndeplinită cu aceasta, vom face pe aceastăcale unele precizări pentru a evita alte soluţii de casare cu trimitere sprerejudecare, soluţii care duc la tergiversarea judecăţii. În mai multe decizii despeţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat ca nerespectarea dispoziţiilorprivitoare la procedura de citare este sancţionată cu nulitatea relativă careoperează exclusiv în interesul părţii în raport de care judecata s-a desfăşurat cuîncălcarea dispoziţiilor art. 291 alin. 1 C.p.p. şi căreia i s-a adus o vătămare cenu poate fi înlăturată prin anularea actului procesual, iar pe cale de consecinţăacest caz de casare poate fi invocat exclusiv de partea care a fost lipsă lajudecată din acest motiv.
Revenind la speţa de faţă, se observă că reprezentantul Ministerului Publiceste într-o gravă eroare când invocă acest motiv de casare, mai ales că prinsentinţa de fond a fost admisă plângerea formulată de petentă faţă de careprocurorul de şedinţă a afirmat că procedura de citare este nelegal îndeplinită,lipsind astfel condiţia vătămării intereselor acesteia. Din păcate nu este primaoară când procurorul de şedinţă apelează la asemenea demersuri (ca să folosimun eufemism). Deşi în cursul soluţionării cauzei pe fond procurorul de şedinţănu invocă nici o nelegalitate cu privire la procedura de citare sau cu privire laorice alt aspect, asemenea motive sunt invocate direct în căile de atac, dar numaiatunci când soluţia instanţei de fond este nefavorabilă parchetului, ceea ce ducela tergiversarea judecării cauzelor (pentru că din păcate, instanţele superioaresunt destul de receptive la asemenea motive), cu consecinţe destul de neplăcuteasupra a ceea ce înseamnă celeritate în judecarea cauzelor, principiu aplicabil cumai mare măsură în cauzele penale unde se cere o reacţie promptă a autorităţilorfaţă de săvârşirea de infracţiuni. Prin asemenea atitudine procurorul de şedinţăne aminteşte de o epocă apusă, o epocă în care soluţiile erau stabilite de parchetşi nu de instanţele de judecată. De asemenea, prin această atitudine procurorulde şedinţă dovedeşte că nu apără interesul public, care cere ca dosarele penale săfie soluţionate cu celeritate pentru a da o rezolvare cât mai rapidă dar şi corectă aconflictelor de drept penal, aşa cum îi cer obligaţiile stabilite de lege, ci interesulunei instituţii şi anume parchetul.
La dosarul cauzei au mai fost depuse copii de pe unele înscrisuri: sentinţacivilă nr. 259/13.03.2007 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş), un raportde expertiză tehnică judiciară, declaraţia martorei G.J. audiată în dosarul nr.191/2006 al Judecătoriei Curtea de Argeş, sentinţa civilă nr. 442/9.05.2006pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, decizia civilă nr. 1086/R/09.11.2006pronunţată de Tribunalul Argeş, declaraţiile martorului P.V. audiat în dosarul2154/2006 al Judecătoriei Curtea de Argeş şi în dosarul nr. 2039/2005 alJudecătoriei Curtea de Argeş.
Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorul reţine următoarele:
Petenta este fiica intimaţilor N.V. şi N.Gh. În anul 2005, între N.E. şibunica acesteia, Gh.I., s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu clauzăde întreţinere autentificat sub nr. 4075/5 octombrie 2005 de către BNP D. D.F.,prin care Gh.I. i-a vândut nepoatei sale suprafaţa de 1613 m.p. teren împreunăcu o locuinţă din cărămidă, situate în pct.,,Acasă", din intravilanul comuneiMuşăteşti, satul Rotăreşti, judeţul Argeş, cu obligaţia pentru cea din urmă să-iacorde întreţinere şi îngrijire pe toată durata vieţii şi să-i facă ulterior toateobiceiurile creştineşti. Vânzătoarea şi-a păstrat uzufructul viager asupraimobilului vândut, cumpărătoarea urmând a intra în posesie după decesulprimeia.
Datorită unor neînţelegeri cu privire la acest contract, între membriifamiliei N. au intervenit certuri, ajungându-se până la introducerea unei acţiunicivile în instanţă pentru rezoluţiunea contractului, contract care a şi fostdesfiinţat prin sentinţa civilă nr. 422/9 mai 2006 a Judecătoriei Curtea de Argeş,rămasă irevocabilă, părţile fiind repuse în situaţia anterioară încheierii actului.
Până la intentarea acestei acţiuni civile, petenta a susţinut că în seara zileide 12 decembrie 2005, deşi nu era acasă, părinţii săi ( actualmente divorţaţi)împreună cu numitul P.V., concubinul lui N.V. au pătruns în curtea locuinţeisale şi i-au distrus un gard.
Pentru aceste fapte, N.E. a sesizat organele de cercetare penală. Dupăaudierea părţilor şi a martorilor B.Şt., B.A. şi C.F., prin rezoluţia nr. 3570003/2martie 2006, Poliţia comunei Muşăteşti a început urmărirea penală împotrivaînvinuitei N.V. pentru infracţiunile de distrugere şi violare de domiciliu prev. şiped. de art. 192 C.p. şi 217 C.p., cu aplic. art. 75 lit. a) C.p.
Prin această rezoluţie nu s-a început şi urmărirea penală împotrivacelorlalţi doi învinuiţi, însă procurorul, prin rezoluţia nr. 9/P/2 martie 2006, aconfirmat începerea urmăririi penale dispusă de organele de cercetare penală dincadrul Postului de poliţie Muşăteşti împotriva învinuiţilor N.V., N. Gh. şi P.V.,pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 192 alin. 2 C.p. şi 217 alin. 1 C.p., cuaplic. art. 75 lit. a) C.p., cu toate că nu se începuse urmărirea penală decâtîmpotriva lui N.V.
Potrivit art. 228 alin.1 C.p.p., organul de urmărire penală sesizat prinplângere dispune, prin rezoluţie, începerea urmăririi penale când, din cuprinsulactului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul dincazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art.10 C.p.p. În cazurile în care rezultă că fapta nu prezintă gradul de pericol socialal unei infracţiuni, organul de urmărire penală începe urmărirea penală şiînaintează dosarul procurorului cu propunerea de a se dispune scoaterea de suburmărire penală ( art. 228 alin. 2 C.p.p).
Potrivit art. 228 alin. 3 ind. 1 C.p.p., rezoluţia de începere a urmăririipenale este supusă confirmării motivate a procurorului.
Aşadar, începerea urmăririi penale, în situaţia în care urmărirea penală nuse efectuează în mod obligatoriu de către procuror ( cum este şi cazul în speţă),se dispune numai prin rezoluţia organelor de cercetare penală, care efectueazăcercetări după ce au fost sesizate.
Chiar dacă dispoziţiile art. 209 alin. 2 şi 218 alin. 3 C.p.p. permitprocurorului să efectueze orice acte de urmărire penală în cauzele pe care lesupraveghează, în speţă nu s-a dispus începerea urmăririi penale şi împotrivaînvinuiţilor N.Gh. şi P.V., deşi aceştia erau cunoscuţi, ci procurorul a confirmatdoar începerea urmăririi penale dispusă de organele de cercetare penală,urmărire penală care a fost însă începută doar împotriva învinuitei N. V.
Nu se poate susţine că urmărirea penală s-a început în mod legal pentru căaceasta are loc,,in rem", deoarece această situaţie se întâlneşte doar când autoriiunor fapte penale sunt necunoscuţi, însă când aceştia sunt cunoscuţi trebuie să sedispună faţă de ei începerea urmăririi penale.
Dacă procurorul aprecia că în cauză trebuia începută urmărirea penală şiîmpotriva celorlalţi doi învinuiţi pentru cele două infracţiuni, acesta urma sătrimită cauza la organele de cercetare penală pentru a se dispune în consecinţă.
Procurorul a confirmat o rezoluţie prin care nu se începuse urmărireapenală împotriva tuturor învinuiţilor, procedând astfel în mod nelegal.
Nu se poate reţine că prin rezoluţia procurorului s-a dispus începereaurmăririi penale şi împotriva învinuiţilor N.Gh. şi P.V., de vreme ce prin acel acts-a confirmat doar, în baza art. 228 alin. 3 ind. 1 C.p.p., începerea urmăririipenale dispusă de organele de cercetare penală.
Rezoluţia procurorului din 2 martie 2006 este nelegală şi prin prismafaptului că nu este motivată în fapt, aşa cum cer dispoziţiile art. 228 alin.3 ind. 1C.p.p.
Analizând conţinutul foarte sumar sau chiar lipsa de conţinut al acestuiînscris, care, în opinia procurorului, ar reprezenta o rezoluţie în sensul cerut deart. 228 alin.3 ind. 1 C.p.p., dar nu şi în accepţiunea instanţei, se observă căaceasta nu este motivată în fapt în nici măcar o frază. Procurorul s-a rezumat săfolosească doar formularul tipizat al acestui act şi să-l completeze încadrându-seexact în rândurile lăsate libere în acel formular iniţial, care, probabil, este folositîn fiecare situaţie de acest fel. În rezoluţie nu s-a menţionat situaţia de fapt care acondus la începerea urmăririi penale în cauză, aşa cum, de altfel, acest lucru nurezultă nici din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de organele depoliţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană pentru ApărareaDrepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, orice persoană are dreptul laun proces echitabil, indiferent de calitatea procesuală a acesteia, astfel încât să-şipoată exercita toate drepturile şi să beneficieze de toate garanţiile procesualeconferite de lege pentru a-şi susţine cauza.
Drepturile stabilite prin Convenţie trebuie aplicate de Statul Român şi auprioritate faţă de dreptul intern, ele trebuind respectate pe tot parcursulprocesului, în speţă şi în faza de urmărire penală, mai ales că această fază estecaracterizată printr-un formalism excesiv.
Un alt aspect de nelegalitate întâlnit în dosarul de urmărire penală esteacela că, deşi nu s-a dispus, potrivit legii, începerea urmăririi penale împotrivaînvinuiţilor P.V. şi N.Gh. (confirmându-se doar de către procuror începereaurmăririi penale, care, de fapt, nu s-a dispus şi cu privire la cei doi intimaţi, aşacum s-a arătat mai sus), aceste două persoane au fost sancţionate cu amendăadministrativă în baza art. 10 lit. b ind. 1 C.p.p., şi art. 18 ind. 1 C.p., ca urmarea scoaterilor de sub urmărirea penală neîncepută însă conform legii.
În altă ordine de idei, deşi s-a reţinut că şi P.V. ar fi comis cele două faptereclamate în plângere ( violarea de domiciliu şi distrugerea gardului petentei),din probele administrate nu rezultă în niciun mod că acesta ar fi pătruns îninteriorul locuinţei lui N.E. Niciunul dintre martori nu au relatat acest aspect, iardeclaraţiile lui N.Gh. şi a lui N.V. în acest sens sunt contradictorii.
Singurul care a susţinut că a intrat în curtea locuinţei petentei, a luat orangă şi s-a apucat împreună cu N.V. şi P.V. să dărâme gardul este N. Gh., însădin acea declaraţie nu se poate desprinde cu claritate concluzia că P. V. a pătrunsşi el în interiorul curţii lui N.E., mai ales că acesta nu a recunoscut săvârşireafaptelor.
N.V. a declarat că P.V. nu a participat nici măcar la distrugerea gardului,acesta aflându-se în drumul public. Cei doi intimaţi N. au mai declarat la data de3 ianuarie 2006 că numai aceştia ar participat la dărâmarea gardului,nepomenind nimic despre prezenţa lui P.V. la locuinţa petentei.
Faţă de cele de mai sus, lucrurile sunt foarte neclare în privinţa participăriişi a lui P.V. la dărâmarea gardului, dar mai ales în privinţa pătrunderii acestuiaîn curtea locuinţei petentei, aspecte care trebuie clarificate de organul deurmărire penală, fără a exista îndoieli, după care urmează a se dispune înconsecinţă. Din probele existente la dosarul de urmărire penală rezultă cel puţincă P.V. a fost învinuit pe nedrept pentru săvârşirea infracţiunii de violare dedomiciliu prev. de art. 192 alin. 2 C.p., nerezultând acea faptă în niciun mod.
Organul de urmărire penală va mai trebui să stabilească unde locuiauefectiv fiecare dintre părţi, dacă petenta locuia în aceeaşi gospodărie cu N. V. şidacă gardul deteriorat delimita locuinţa petentei de cea a vreunui intimat.
Schiţa aflată la fila 24 a dosarului de urmărire penală nu lămureşte înniciun fel acest aspect, care are înrâuriri asupra individualizării unei eventualesancţiuni aplicate vreunuia dintre intimaţi.
Un alt aspect care este în neconcordanţă cu dispoziţiile legale interne şi cuprevederile Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi aLibertăţilor Fundamentale îl reprezintă nemotivarea în fapt a ordonanţeiprocurorului prin care s-a dispus scoaterea învinuiţilor de sub urmărire penală şiaplicarea pentru fiecare dintre aceştia a unei sancţiuni administrative de 150 leiamendă.
Astfel, în primul paragraf al acelei ordonanţe se menţionează că s-a depuso plângere penală la Postul de poliţie Muşăteşti de către partea vătămată N.E.împotriva intimaţilor, preluându-se expunerea situaţiei de fapt relatate depetentă.
În următorul paragraf se arată că s-a început urmărirea penală în cauzăîmpotriva celor trei învinuiţi pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 192 alin. 2C.p. şi 217 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 75 lit. a) C.p. la data de 2 martie 2006 decătre organele de cercetare penală ( deşi rezoluţia de începere a urmăririi penalenu cuprinde întocmai aceste menţiuni-n.n.). Se mai arată că în cauză suntincidente dispoziţiile art. 18 ind. 1 C.p., deoarece faptele săvârşite de intimaţi nuprezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, pentru patru motiveprezentate în mod foarte succint.
Procurorul nu reţine nimic personal în legătură cu situaţia de fapt dinseara zilei de 12 decembrie 2005, rezumându-se să arate doar criteriile deindividualizare a sancţiunilor aplicate şi nici organele de cercetare penală nu aufăcut acest lucru în actele pe care le-au întocmit, respectiv în rezoluţia deîncepere a urmăririi penale şi în referatul cu propunerea de scoaterea de suburmărire penală şi aplicarea art. 18 ind. 1 C.p., singurul aspect reţinut doar înacest din urmă referat fiind acela că învinuiţii au mers la locuinţa petentei, undeau desfăcut un gard, rupând trei uluci, şase laţi şi două balamale în valoare totalăde 45,58 lei.
În toate aceste acte de urmărire penală nu se menţionează nimic înlegătură cu pătrunderea celor trei intimaţi în interiorul curţii locuinţei lui N. E.( aspect esenţial în soluţionarea cauzei), în legătură cu locul unde era construitgardul rupt de aceştia, care au fost motivele pentru care intimaţii au făcutasemenea gesturi etc.
Neprocedându-se în sensul celor de mai sus, instanţa de judecată nu poateaprecia dacă soluţia procurorului este legală şi temeinică, dacă ea a ţinut seamade toate aspectele şi împrejurările de fapt concrete şi de persoanele şi conduiteleparticipanţilor la săvârşirea faptelor reclamate.
Potrivit art. 278 ind. 1 alin. 7 C.p.p., judecătorul, soluţionând plângerea,verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului dindosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Nemotivarea, sub toate aspectele, a soluţiei prin care se finalizeazăactivitatea de urmărire penală lipseşte în speţă şi părţile interesate de a se plângeîmpotriva acestei soluţii-drept recunoscut de lege-nu pot să-şi formuleze apărăricorespunzătoare, iar judecătorul nu are cum să verifice legalitatea şi temeiniciaactului procurorului, de vreme ce acesta nu este motivat.
Acest lucru încalcă, aşa cum s-a arătat mai sus, dispoziţiile art. 6 dinConvenţia Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a LibertăţilorFundamentale cu privire la garantarea unui proces echitabil.
Instanţa de judecată nu se poate transpune şi în activitatea de urmărirepenală şi să acopere - prin motivarea soluţiei sale în baza probelor existente ladosarul de urmărire penală - nelegalităţile procurorului, acesta fiind cel caretrebuie să-şi repare neregulile făcute prin nerespectarea cu stricteţe a obligaţiilorpe care i le stabileşte legea procesuală română şi convenţiile internaţionale lacare România este parte.
Dacă instanţele de judecată ar confirma şi actele de urmărire penalăîntocmite în mod nelegal de către procuror sau de către organele de cercetarepenală, organele de urmărire penală ar putea încălca oricând legea, prinîntocmirea nelegală a unor acte sau neîntocmirea lor. Dacă s-ar trece peste toateaceste aspecte analizate pe larg de către instanţă şi nu s-ar lua măsuri înconformitate cu legea, s-ar încuraja faptul ca organele de urmărire penală sătrateze instrumentarea unui dosar cu oarecare indiferenţă, mergând pe ideea cădacă efectuează unele acte nelegale, acestea pot fi îndreptate de către instanţă,dacă mai este cazul. O anchetă penală trebuie să fie serioasă şi efectivă, nusuperficială şi care să încalce drepturile şi garanţiile procesuale ale părţilor.
Aşa cum instanţele de control judiciar manifestă o rigurozitate deosebităcu privire la elementele de fapt şi de drept pe care trebuie să le cuprindă ohotărâre judecătorească dată de judecătorii fondului, aspecte sesizate fără cruţaretocmai de reprezentanţii parchetului în motivele de apel sau de recurs, în situaţiaîn care hotărârea judecătorească nu le cuprinde întocmai, tot astfel instanţelejudecătoreşti trebuie să manifeste aceeaşi exigenţă şi faţă de actele emise deorganele de urmărire penală, procurorul român fiind şi el considerat un magistratşi având aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi judecătorul.
Toate aspectele de nelegalitate semnalate mai sus nu au fost remediatenici de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea deArgeş, cu ocazia soluţionării plângerii împotriva ordonanţei procuroruluiformulată de petentă în baza art. 278 C.p.p.
Faţă de cele de mai sus, judecătorul, în baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. bCod procedură penală, va admite plângerea formulată de petenta N.E., împotrivaordonanţei numărul 9/P/2006 din 30 martie 2006 a Parchetului de pe lângăJudecătoria Curtea de Argeş.
Va desfiinţa ordonanţa numărul 9/P/2006 din 30 martie 2006 aParchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş şi va trimite cauzaprocurorului, în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii N. Gh. şiP.V., sub aspectul infracţiunilor de violare de domiciliu şi distrugere prevăzutede art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal şi 217 alin. 1 Cod penal şi a redeschideriiurmăririi penale faţă de intimata Gh.V. (fostă N.), sub aspectul aceloraşiinfracţiuni.
Organele de urmărire penală vor efectua următoarele acte:
- stabilirea cu exactitate a imobilului unde locuia efectiv petenta N. E. şi aimobilelor unde locuiau efectiv intimaţii la data de 12 decembrie 2005 şi dacăgardul deteriorat delimita locuinţa petentei de locuinţa vreunui intimat.
- confruntarea intimaţilor Gh.V. şi N.Gh., pentru a se stabili dacă P.V. aintrat în curtea locuinţei lui N.E. şi dacă i-a distrus gardul.
- efectuarea de cercetări suplimentare(reaudierea martorilor şi audiereaaltor martori, dacă este cazul), pentru a se stabili dacă P.V. a pătruns şi acesta încurtea locuinţei lui N.E. şi a distrus gardul.
- motivarea în fapt a rezoluţiei procurorului de confirmare a începeriiurmăririi penale, dacă este cazul.
- motivarea în fapt a actului prin care procurorul pronunţă soluţia finală încauză.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciareavansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, din care 450 lei onorariuapărător din oficiu vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.
