PLANGERE IMPOTRIVA PROCURORULUI DE NEINCEPERE A URMARII PENALE ADMISA
| Comentarii |
|
Judecătoria ROŞIORI DE VEDE Sentinţă penală nr. 198 din data de 21.10.2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roșiorii de Vede, la data de 28.05.2013, sub nr. 2100/292/2013, petentul SE a formulat plângere împotriva rezoluțiilor date de procuror de caz MF și prim-procuror RD din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, rezoluții pe care le-a apreciat ca fiind total nelegale și netemeinice, emise prin necercetarea principalelor cererii formulate, favorizându-se infractorii.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că atașează cele două cereri adresate atât Parchetului din Roșiorii de Vede cât și Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, însoțite de răspunsuri total lipsite de conținut legal.
Petentul a mai arătat că mai atașează și cererea formulată de el la care nu a primit răspuns adresată în data de 21.05.2013 Inspectoratului de Poliție al Județului Teleorman, cererea adresată prin intermediul Ministerului de Justiție Procurorului General PL de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la data de 26.11.2012 cu nr.108998 la care se refuză să se răspundă.
A mai menționat petentul că în baza art. 6 din CEDO solicită instanței să dispună ca cele cerute să fie depuse la dosarul cauzei și astfel se va dovedi că organele de cercetare penală nu au făcut nicio cercetare în scopul de a descoperi adevărul.
Petentul a arătat în continuare că fără depunerea respectivelor rapoarte de expertiză judiciară asupra documentelor incriminate de el, prezentul dosar trebuie obligatoriu returnat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede pentru refacerea cercetărilor.
Pe parcursul soluționării cauzei petentul a depus mai multe cereri prin care în esență a reiterat cele arătate în plângere și a solicitat atașarea la dosarul cauzei a altor dosare și a anumitor răspunsuri la cererile pe care acesta le-a adresat diferitelor instituții.
De asemenea, la dosar petentul a depus numeroase înscrisuri care se regăsesc la volumul I filele 4-19, 24-49, 56-59, 68-72, 104-150, 194-204 vol.II, 209-211 vol. II, 20-84 vol.III.
Intimata PLG a depus la dosar diferite înscrisuri care se regăsesc la dosar volumul I filele 74-94, 3-189 Vol. II, 1-19 vol.III.
În vederea soluționării plângerii, din oficiu, instanța a dispus atașarea la dosarul cauzei a dosarului de urmărire penală și dosarul in care s-a emis soluția prim-procurorului.
Astfel, la solicitarea instanței, la dosarul cauzei au fost atașate: dosarul penal nr. 1268/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede, dosarul penal nr. 195/II/2/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, precum și copii ale înscrisurilor existente în dosarul penal nr. 5981/2/2013 (2956/2013) al Curții de Apel București având ca obiect plângere împotriva rezoluții de neîncepere a urmăririi penale emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr.2351/P/2011 (filele 159-207 vol. I), copie a dosarului nr. 152/P/1994, copie dosarului nr.666/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, în original dosarul nr. 5272/4/2007 al Judecătoriei Sectorului 4 București și atașat dosarul nr. 5272/4/2007 al Tribunalului București Secția I Penală.
Analizând mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei instanța constată și reține următoarele :
Prin rezoluția nr. 1286/P/2012 din 09.04.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede s-a dispus în baza art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 alin. 1 lit. g Cod procedură penală neînceperea urmăririi penale față de VCAN și PGL sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în declarații și uz de fals prevăzute de art. 291 și 292 C.pen. cu aplicarea 33 lit. a C.pen., reținându-se că, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin ordonanța nr. 965/P/2009 a dispus neînceperea urmăririi penale față de notari MT și BF sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin. 1, 289 și 291 C.pen. cu referire la art. 10 lit. g C.p.p.
În conformitate cu dispozițiile art. 278 alin. 1 Cod procedură penală, petentul a formulat plângere adresată Prim - Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede, iar ca urmare a admiterii cererii de abținere, plângerea a fost soluționată de către Prim-Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, fiind respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 195/II/2/2013 din data de 08.05.2013.
Deși petentul a arătat că obiectul plângerii îl constituie atât rezoluția nr. 1286/P/2012 din 09.04.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede cât și rezoluția nr. 195/II/2/2013 din data de 08.05.2013 a Prim - Procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, instanța apreciază că în raport de dispozițiile art. 2781 Cod procedură penală și de practica în materie obiectul plângerii îl reprezintă rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. nr. 1286/P/2012 din 09.04.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede și nu și actul prin care procurorul ierarhic superior a respins plângerea formulată în conformitate cu dispozițiile art. 275-278 Cod procedură penală împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.
Împrejurarea că legiuitorul a prevăzut în dispozițiile art. 2781 Cod procedură penală obligativitatea pentru petiționar de a se adresa procurorului ierarhic superior înainte de a formula plângere la instanță, nu schimbă obiectul plângerii în fața instanței, care rămâne, așa cum este prevăzut în art. 2781 Cod procedură penală rezoluția de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanța, ori, după caz, rezoluția de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale dată de procuror.
Astfel instanța urmează să analizeze și să se pronunțe asupra rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror la data de 09.04.2013.
Prin intermediul mijlocului procesual prevăzut de art. 2781 C.pr.pen. se poate pune în discuție legalitatea și temeinicia soluției de neîncepere a urmăririi penale, soluție analizată de către instanță prin prisma cercetărilor efectuate în cadrul actelor premergătoare.
Analizând actele dosarului de urmărire penală precum și celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei instanța apreciază că plângerea petentului este întemeiată iar rezoluția nr. 1286/P/2012 din 09.04.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede este nelegală și netemeinică pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Instanța reține că prin plângerea penală depusă la data de 21.10.2011 petentul a sesizat organele de urmărire penală cu privire la săvârșirea de către intimate a infracțiunilor de uz de fals și fals în declarații prevăzute de art. 291 și 292 Cod Penal.
De asemenea, prin plângerea penală a sesizat organele de urmărire și cu privire la săvârșirea de către notarul public MT a infracțiunilor prevăzute de art. 288, 289, 291, 246 și 249 C.penal.
Având în vedere calitatea de notar public a făptuitoarei MT, s-a dispus declinarea competenței și dosarul a fost trimis spre competență soluționare către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Prin ordonanța nr.2351/P/2011 din 29 mai 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus în temeiul art. 10 lit. f și g, neînceperea urmăririi penale față de MT pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 288, 289, 291, 246 și 249 C.penal.
Prin aceeași ordonanță s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei și s-a dispus trimiterea dosarului în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 291 și 292 C.penal de către intimatele VCAN și PGL.
După dispunerea ordonanței nr.2351/P/2011 din 29 mai 2012 și trimiterea dosarului către Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede pentru continuarea cercetărilor și soluționarea cauzei sub aspectul infracțiunilor săvârșite de intimatele VCAN PGL, Parchetul nu a mai efectuat nici un fel de cercetare în dosarul nr. 1286/P/2012 privind intimatele, dispunând neînceperea urmăririi penale și constatându-se că și pentru faptele imputate intimatelor a intervenit prescripția răspunderii penale în temeiul art. 10 lit. g C.p.p.
Analizând rezoluția atacată din data de 09.04.2013 se poate lesne observa că aceasta nu conține nicio motivare de fapt și de drept raportată la intimate pentru care procurorul a ajuns la concluzia că și pentru presupusele infracțiuni de uz de fals și fals în declarații săvârșite de VCAN și PGL a intervenit prescripția răspunderii penale în temeiul art. 10 lit. g C.p.p.
În considerentele rezoluției procurorul se mărginește doar să expună susținerile părții vătămate, faptul că dosarul a fost declinat către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, și că acesta din urmă, prin ordonanța nr.2351/P/2011 din 29 mai 2012 a dispus în temeiul art. 10 lit. g neînceperea urmăririi penale față de MT pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 288, 289, 291, 246 și 249 C.penal.
Instanța consideră că pentru a se putea constata intervenția instituției prescripției răspunderii penale, mai înainte de toate trebuie să fie stabilită în mod exact data săvârșirii faptei, astfel încât de la acest moment să se poată calcula termenul de prescripție ținând cont de dispozițiile art. 122 și 124 Cod penal, precum și de posibilele cauze de întrerupere a acestui termen.
Instanța constată că, în rezoluția atacată, procurorul nu a stabilit și expus în fapt și în drept în nici un fel faptele săvârșite de fiecare dintre intimate, nu a determinat data săvârșirii acestor fapte și nu a arătat modul în care a fost calculat termenul de prescripție pentru fiecare dintre acestea, omițând de asemenea să analizeze eventuale cauze de întrerupere a termenului de prescripție.
Faptul că prin ordonanța nr.2351/P/2011 din 29 mai 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus în temeiul art. 10 lit. g neînceperea urmăririi penale față de notarul public MT pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 288, 289, 291, 246 și 249 C.penal, nu poate însemna în mod automat că a intervenit prescripția răspunderii penale și pentru presupusele fapte săvârșite de către intimate, respectiv uzul de fals și falsul în declarații, întrucât nu există nici un argument logico-juridic care să susțină o asemenea eronată concluzie.
Având în vedere lipsa din considerentele rezoluției atacate a oricărei motivări în fapt și în drept cu privire la faptele săvârșite de către intimate și inexistența oricăror argumente de fapt și de drept referitoare la incidența prescripției răspunderii penale, instanța consideră că este pusă în imposibilitatea de a analiza temeinicia și legalitatea soluției de neîncepere a urmăririi penale întemeiată pe intervenția prescripției, întrucât nu se poate determina nici un criteriu obiectiv pe baza căruia o astfel de analiză să poată avea loc.
În orice caz, instanța consideră că organele de urmărire penală nu au efectuat suficiente cercetări în cadrul etapei actelor premergătoare potrivit art. 224 C.pr.pen., în cauză nefiind nici măcar audiate intimatele cu privire la acuzațiile ce li se aduc, soluția de neurmărire fiind dispusă doar prin raportare la susținerile petentului și la înscrisurile depuse la dosar tot de el.
Potrivit art. 291 alin. 1 Cod Penal folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, și cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub semnătură privată.
De asemenea conform art. 292 alin. 1 Cod penal declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Având în vedere că organele de urmărire au fost sesizate în legătură cu existența unor presupuse infracțiuni de fals în declarații și uz de fals, se impunea, mai înainte de toate, stabilirea faptelor săvârșite de intimate (inclusiv data săvârșirii) ce ar fi intrat în sfera elementului material al infracțiunilor arătate, identificarea înscrisurilor despre care se susține că sunt false, stabilirea faptului dacă acele înscrisuri erau sau nu false, analiza pe bază de probe a celorlalte elemente constitutive ale infracțiunilor imputate intimatelor, și eventual cercetarea incidenței prescripției răspunderii penale prin analiza și expunerea în fapt și în drept a modului de calcul al termenului de prescripție prin raportare la criteriile obiective legale de apreciere a acestei instituții.
Instanța constată că în cadrul apărărilor făcute cu ocazia dezbaterilor concluziilor pe fond, intimata PGL a solicitat respingerea plângerii petentului întrucât faptele imputate intimatelor nici măcar nu au fost săvârșite de către acestea iar prescripția nu a operat având în vedere că nu a existat un act fals.
Se poate astfel observa din această apărare că și intimata PGL contestă faptul că prescripția răspunderii penale ar fi intervenit, arătând că de fapt că intimatele nu ar fi săvârșit nicio infracțiune.
De asemenea, atât intimata PGL, cât și Parchetul, au solicitat instanței respingerea plângerii petentului întrucât ar fi incidente dispozițiile referitoare la autoritatea de lucru judecat, întrucât ar exista hotărâri definitive care constată că înscrisurile în litigiu nu sunt false.
Instanța consideră ca fiind neîntemeiate aceste solicitări, întrucât în prezentul cadru procesual, instanța a fost sesizată cu verificarea legalității și temeiniciei rezoluției prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru intervenirea prescripției răspunderii penale în temeiul art. 10 alin. 1 lit. g C.p.p., fiind astfel obligată să analizeze soluția prin raportare exclusiv la temeiul de fapt și de drept pentru care s-a dispus soluția de neurmărire.
Instanța nu ar putea în prezenta cauză și în acest cadru procesual să respingă plângerea motivând că ar exista un alt temei de neîncepere a urmăririi penale decât cel avut în vedere de procuror prin rezoluția atacată.
De asemenea, în prezenta cauză, instanța nu ar putea să admită plângerea, să desființeze rezoluția atacată și să schimbe temeiul de drept al soluției dispuse, în primul rând pentru faptul că nicio parte nu a cerut acest lucrul.
În orice caz, o asemenea soluție nu ar fi putut fi pronunțată întrucât în prezenta cauză nu pot fi incidente dispozițiile Deciziei RIL nr. 44/2008 a ICCJ.
Potrivit acestei decizii "În cazul plângerii formulate in baza art. 2781 din Codul de procedura penala de persoana fata de care s-a dispus netrimiterea in judecata si care solicita schimbarea temeiului de drept al soluției dispuse prin rezoluție ordonanță ori prin dispoziția cuprinsa in rechizitoriu, in ipoteza unei instrumentări complete, instanța poate dispune schimbarea acestuia, in condițiile art. 2781 alin. 8 lit. b) din Codul de procedura penala .
Pentru considerentele arătate instanța, în temeiul art. 2781 al.8 lit.b C.p.p. urmează să admită plângerea formulată de către petentul SE și să desființeze rezoluția nr. 1286/P/2012 din data de 09.04.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede și să trimită cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorii VCAN și PGL, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 291 și 292 Cod Penal.
O asemenea soluție nu poate fi considerată o încălcare a prezumției de nevinovăție a intimatelor, întrucât în acest cadru procesual nu se analizează chestiuni legate de fond ca în cazul unei sesizări in baza unui rechizitoriu, ci se verifică exclusiv în ce măsură soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost una temeinică și legală și dacă se impune sau nu începerea urmăririi penale în vederea completării cercetărilor, tocmai pentru a se administra probe care să înlăture orice dubiu cu privire la orice aspect al cauzei și care să șubrezească sau, din dimpotrivă, să consolideze prezumția de nevinovăție, în vederea dispunerii unei legale și temeinice soluții de trimitere sau de netrimitere în judecată.
După începerea urmăririi penale, instanța apreciază că pentru clarificarea situației de fapt se impun a fi stabilite pe bază de probe următoarele aspecte : stabilirea faptelor săvârșite de fiecare intimată în parte (inclusiv data săvârșirii) ce ar fi intrat în sfera elementului material al infracțiunilor imputate, identificarea clară înscrisurilor despre care se susține că sunt false, stabilirea faptului dacă acele înscrisuri erau sau nu false, analiza pe bază de probe a celorlalte elemente constitutive ale infracțiunilor imputate intimatelor, și eventual cercetarea incidenței prescripției răspunderii penale prin analiza și expunerea în fapt și în drept a modului de calcul al termenului de prescripție prin raportare la criteriile obiective legale de apreciere a acestei instituții.
De asemenea, instanța consideră că Parchetul urmează să stabilească pe bază de probe orice alte împrejurări de fapt relevante în legătură cu presupusa activitate infracțională a intimatelor, prin raportare la infracțiunile care le sunt imputate prin plângerea penală.
Instanța apreciază astfel că o clarificare a situației de fapt ar putea fi făcută prin administrarea următoarele mijloace de probă și procedee probatorii: reaudierea petentului pentru a se stabili în mod exact care sunt înscrisurile pe care le consideră false, audierea intimatelor, audierea eventualilor martori propuși de către părți, administrarea probei cu înscrisurile solicitate de părți. În măsura în care sunt necesare după administrarea celorlalte probe, efectuarea unor expertize tehnice de specialitate asupra înscrisurilor despre care se susține că sunt false și care se pretinde că au fost utilizate de către intimate.
De asemenea, vor fi administrate orice alte mijloace de probă din oficiu sau la cererea părților, probe pe care organul de urmărire penală le consideră necesare, concludente, pertinente și utile soluționării cauzei.
În temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
