Plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale soluţionată de altă persoană decât cea competentă

La data soluţionării plângerii formulate de petent în temeiul art. 278 alin. (1) C.proc.pen. procurorul general al Parchetului nu se afla în imposibilitatea exercitării funcţiei, iar soluţionarea plângerii de o altă persoană echivalează cu nesoluţionarea acesteia.

Secţia penală, pentru cauze cu minori şi de familie, Sentinţa nr. 112 din 7 septembrie 2012

Prin plângerea înregistrată sub nr. 425/32/2012 la această instanță, petentul S.M. a solicitat Curții de Apel soluționarea plângerii formulate împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 27.04.2012 de către procurorul ierarhic superior.

în motivarea plângerii petentul a arătat că rezoluția din 16.05.2012 nu a fost semnată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, ci de către un alt procuror căruia i s-au delegat atribuțiile de semnătură nelegal.

Analizând plângerea formulată, Curtea de Apel a reținut următoarele:

în cauză s-a pronunțat s-a pronunțat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 27.04.2012, în dosar nr. 92/P/2012, împotriva căreia a formulat plângere în temeiul art. 278 alin. (1) C.proc.pen. petentul S.M.

Prin rezoluția din 16.05.2012, nr. 357/II/2/2012, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus respingerea plângerii, această rezoluție nefiind semnată de către procurorul general, ci de un alt procuror pentru acesta.

Prin adresa nr. 357/II/2/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a comunicat instanței că rezoluția nr. 357/II/2/2012 din 16.05.2012 a fost semnată „pentru” procurorul general S.I., de către procurorul general adjunct B.C., iar în data 16.05.2012, procurorul general S.I. era prezent la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Prin Ordinul nr. 7 din 28.01.2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, procurorul general, în baza prevederilor art. 92 și art. 93 din Legea 304/2004 și art. 71 din Ordinul nr. 529/2007, a dispus ca „dl. procuror general adjunct B.C. înlocuiește de drept și exercită atribuțiile ce revin procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, domnul S.I., în perioada absenței acestuia sau în cazul imposibilității exercitării funcției, indiferent de cauza acesteia, inclusiv revocarea.

Delegarea dreptului de semnătură domnului procuror general adjunct B.C., în perioada absenței procurorului general sau în cazul imposibilității exercitării funcției, indiferent de cauza acesteia”.

Procurorul general se afla la data de 16.052012 la sediul Parchetului, iar contrar ordinului mai sus menționat s-a delegat dreptul de semnătură domnului procuror general adjunct, fără ca procurorul general să fie absent sau în imposibilitatea exercitării funcției.

Curtea de Apel apreciază că soluționarea de către o altă persoană decât cea nominalizată în textul de lege, a plângerii întemeiate pe prevederile art. 278 alin. (1) C.proc.pen., sau semnarea rezoluției de către o altă persoană cu nerespectarea dispozițiilor Ordinului nr. 7/28.01.2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, echivalează cu nesoluționarea acesteia, fapt ce împiedică instanța să se pronunțe pe fond, deoarece încalcă dreptul petiționarului la utilizarea unui grad de jurisdicție.

Față de cele mai sus menționate, Curtea de Apel, în temeiul art. 2781pct. 13 C.proc.pen., a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în vederea soluționării plângerii de către procurorul ierarhic superior, conform art. 278 alin. (1) C.proc.pen.

(Judecător Valerica Niculina Grosu)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale soluţionată de altă persoană decât cea competentă