Plângere împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu – obiectul şi limitele judecăţii; plângere adresată în termen instanţei, însă cu depăşirea termenului prevăzut de lege în faţa procurorului ierarhic superior.
| Comentarii |
|
Tribunalul IAŞI Sentinţă penală nr. 31 din data de 23.01.2013
Plângere împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu - obiectul și limitele judecății; plângere adresată în termen instanței, însă cu depășirea termenului prevăzut de lege în fața procurorului ierarhic superior.
Obiectul plângerii adresate instanței este soluția dispusă de procurorul de caz și atât timp cât plângerea s-a adresat în termenul legal instanței, potrivit alin. 1 al art. 2781, ea trebuie analizată pe fond, indiferent dacă termenul prevăzut de art. 278 C.proc.pen. privind plângerea adresată procurorului ierarhic superior a fost respectat sau nu în cauză.
În cazul soluției de neurmărire dispusă prin rechizitoriu instanța trebuie să analizeze soluția dispusă de procuror prin raportare la actele dosarului de urmărire penală și nu la probele administrate pe parcursul cercetării judecătorești efectuate în dosarul format în urma înregistrării rechizitoriului pe rolul instanței; dacă petenții consideră că pe parcursul cercetării în acest dosar au apărut probatorii noi ce ar putea influența soluția inițial dispusă pot formula cerere de redeschidere a urmăririi penale la procuror potrivit art. 273 alin. 1 teza I C.proc.pen.
Sentința penală nr. 31/23.01.2013, Dosar nr. 11552/99/2012
Prin plângerea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 05.12.2012 sub nr. 11552/99/2012, petenții L.I. și L.M. au formulat plângere împotriva soluției de netrimitere în judecată dispuse de DIICOT, Serviciul Teritorial Iași, prin rechizitoriul emis în dosarul de urmărire penală nr. 25/D/P/2011 în raport de învinuitul intimat R.C..
În motivarea plângerii promovate s-a arătat că soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului R.C. nu a fost legală, motivarea dată acestei soluții fiind una lacunară, procurorul precizând doar că învinuitul nu a avut nici o implicare în planificarea și săvârșirea furtului și că nu a conștientizat că inculpații, în baza informațiilor primite, vor săvârși fapta, fără a se arăta nici măcar temeiul în baza căruia a fost luată o asemenea dispoziție. Or, susțin petenții, soluția dispusă este în evidentă contradicție cu situația de fapt reținută de procuror în rechizitoriu, situație de fapt în care se arată clar faptul că intimatul a oferit celorlalți inculpați date relevante privind sumele de bani deținute de partea vătămată, programul zilnic al acesteia, locurile pe care le frecventează, traseul parcurs, locul în care parchează autoturismul. Susțin petenții faptul că din întregul material probator aflat la dosarul cauzei rezultă actele de complicitate morală ale învinuitului R.C. la săvârșirea infracțiunii de furt calificat cu consecințe deosebit de grave , relevante fiind în aceste sens declarațiile date de învinuitul R.C., procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate autorizat, declarațiile inculpatului S., dar și declarațiile date de părțile vătămate L.I. și L.M.. Din tot acest probatoriu coroborat rezultă fără dubiu implicarea învinuitului R.C. în activitatea infracțională a celorlalți inculpați, care au mers la sigur în apartamentul părților vătămate pe care le-au urmărit și le-au supravegheat toată perioada de dinainte de spargere.
În drept au fost invocate disp. art. 2781 C.proc.pen.
Instanța a solicitat din oficiu DIICOT, Structura Teritorială Iași și DIICOT Structura Centrală înaintarea dovezilor de comunicare a soluțiilor dispuse de procuror, precum și a unei copii a plângerii adresate de petenți procurorului ierarhic superior, înscrisuri ce au fost atașate dosarului cauzei. De asemenea, instanța a procedat la atașarea dosarului de urmărire penală nr. 25/D/P/2011 instrumentat de DIICOT Iași.
Părțile nu au formulat cereri de probatorii în cauză, însă la dosarul înregistrat inițial pe rolul ÎCCJ petenții au depus înscrisuri, respectiv copii ale declarațiilor date de intimatul R.C. în fața instanței de judecată investită cu soluționarea dosarului de urmărire penală nr. 25/D/P/2011 instrumentat de DIICOT Iași și copii ale actului de sesizare a instanței emis în același dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La jumătatea anului 2010 organele de urmărire penală au început cercetările într-o cauză vizând inițial traficul de migranți dinspre Republica Moldova. După efectuarea unor acte premergătoare în cauză a fost întocmit dosarul de urmărire penală nr. 25/D/P/2011 instrumentat de DIICOT - ST Iași. În cursul cercetărilor a fost identificată de procurori o grupare infracțională condusă de inculpatul P.C.M., din care făceau parte și inculpații T.I., I.I.G., V.S.G., G.O., M.L., B.M. și B.A.C., grupare ce avea activități infracționale în mai multe domenii, precum trafic de migranți, contrabandă cu țigări, furturi. Din cercetările efectuate a rezultat și faptul că această grupare infracțională a acționat la pont și că a sustras din locuința celor doi petenți bunuri în valoare de 214.400 lei.
Astfel, procurorii au stabilit că învinuitul R.C., angajat al părții vătămate, a oferit date relevante cu privire la sumele de bani deținute de partea vătămată, de programul acesteia, de locurile pe care le frecventează și traseul pe care îl parcurge, precum și locurile în care își parchează autoturismul; inculpatul S. C., cooptat de grupare doar pentru acest furt, a avut rolul de a pătrunde efectiv prin efracție prin smulgerea butucului de la ușa de intrare în locuința părții vătămate (mod de operare specific, folosit de inculpatul S. C. și în alte fapte de furt pentru care a fost cercetat) și a sustrage seiful în care se afla o sumă mare de bani, bijuterii din aur, acte; inculpatul P.C.M. a planificat și dirijat întreaga operațiune, iar în dimineața de 06.04.2011 a dirijat forțele în teren, a stat împreună cu inculpatul B.A.C. în autoturism, a asigurat paza zonei în care locuiește partea vătămată; inculpatul I.I.G. a avut rolul de a urmări și supraveghea partea vătămată după plecarea acesteia de la domiciliu; inculpatul G.O. a asigurat paza în zona scării de bloc în care locuiește partea vătămată.
B.A.C. era prieten cu R.C., șofer al părții vătămate care, într-o discuție purtată în data de 4.04.2011, i-a spus acestuia că partea vătămată deține o sumă mare în valută cu care intenționează să achiziționeze un autovehicul. R.C. i-a mai povestit, de asemenea, faptul că s-a și deplasat cu partea vătămată în Germania, însă nu au găsit autovehiculul respectiv astfel încât, în data de 01.04.2011 s-au întors în tară. P.C.M. a luat legătura cu S. C., renumit hoț de locuințe din lași și, împreună cu acesta, cu B.A.C., cu I.l.G. și cu G.O. au planificat efectiv furtul din locuința părții vătămate. Astfel, după plecarea părții vătămate L.l. de la domiciliu, inculpatul S. C. a intrat în scara blocului îmbrăcat într-o pereche de pantaloni de trening și un fes - ambele obiecte de îmbrăcăminte fiind găsite la percheziția domiciliară efectuată la domiciliul inculpatului - a mers la apartamentul părții vătămate, s-a mai plimbat prin scara blocului, apoi a ieșit, s-a dus la mașina unde așteptau inculpații P. și B. și le-a spus acestora că nu poate sparge ușa părții vătămate. În acel moment, pentru a-l determina pe S. să pătrundă prin efracție în apartament, P. i-a spus că în casă se găsește suma de 60.000 de euro ascunsă după ușa de la sufragerie. Având în vedere faptul că în locuința părții vătămate se afla o sumă atât de mare de bani, inculpatul S. s-a hotărât să săvârșească această faptă. Astfel, inculpatul S. s-a deplasat la locuința părții vătămate, a pătruns prin efracție în apartament, a sustras seiful aflat în sufrageria apartamentului, după ușă, l-a pus într-un cearșaf de culoare albastră aparținând părții vătămate, a ieșit din bloc cărând seiful învelit în cearșaf în spate, I-a depozitat în portbagajul autoturismului în care e afla inc. P. și B.. Inculpații l-au întrebat dacă banii sunt în seif, S. a spus că nu știe și atunci coinculpații l-au trimis să mai caute. Inculpatul S. a intrat din nou în scara blocului, s-a dus din nou în locuința părții vătămate, a mai căutat o perioadă scurtă de timp, apoi a plecat.
Din plângerea inițială a părții vătămate L.l. și din declarațiile acestuia rezultă că, din prima clipă acesta i-a bănuit pe B.A.C. și R.C. că ar fi participat într-un fel sau altul la săvârșirea faptei întrucât, în afara familiei, R.C. era singura persoană care cunoștea faptul că partea vătămată are acea sumă de bani în casă, iar B. se afla într-o relație notorie de prietenie cu R.C..
Reține procurorul însă că din cercetările efectuate în cauză a rezultat că învinuitul R.C., deși Ie-a comunicat inculpaților B. și P. faptul că partea vătămată L.l. deține în locuință o sumă mare de bani, nu a avut nici o implicare în planificarea și săvârșirea furtului, nu a conștientizat faptul că Inculpații, în baza acestei informații, vor săvârși fapta, motiv pentru a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia, sesizând instanța de judecată doar cu judecarea infracțiunilor comise de ceilalți inculpați cercetați în aceeași cauză.
Împotriva soluției de neurmărire penală a intimatului R.C. dispusă prin rechizitoriul nr. 25/D/P/2011 al DIICOT - ST Iași au formulat plângere petenții părți vătămate L.I. și L.M., plângerea acestora fiind respinsă ca tardivă prin ordonanța nr. 1393/2011 din data de 24.11.2011 a procurorului șef al DIICOT.
În prealabil, instanța reține că soluția procurorului ierarhic superior de respingere ca tardivă a plângerii formulate de petenți este întemeiată doar cu privire la petentul L.I.. A reținut procurorul în ordonanța 1393/2011 că termenul de 20 de zile pentru formularea plângerii, pentru ambii petenți, curge de la data de 10.10.2011, dată la care a fost stabilit termen de judecată la Tribunalul Iași în dosarul 10871/99/2011 (cauză în care instanța a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 25/D/P/2011 al DIICOT - ST Iași).
Din studierea actelor acestui dosar rezultă încă că la termenul din data de 10.10.2011 a fost prezent în fața instanței doar petentul L.I.. La acest termen s-a discutat regularitatea actului de sesizare a instanței și într-adevăr petentul a luat cunoștință de soluția de scoatere de sub urmărire penală dispusă față de intimatul R.C. întrucât apărătorii celorlalți inculpați au făcut trimitere la ea în concluziile formulate. Abia la termenul de judecată din data de 31.10.2011 au fost prezenți în fața instanței de judecată ambii petenți și apărătorul lor ales, la aceeași dată dosarul fiind consultat la arhiva instanței de apărător conform evidențelor arhivei. În plus, însuși petentul L.I. este înregistrat în evidențele arhivei Tribunalului Iași că a studiat dosarul la data de 05.10.2011, orele 10:10.
Prin urmare, chiar în lipsa comunicărilor dispuse de procuror cu privire la soluția de neurmărire penală a intimatului (lipsa acestei comunicări rezultă per a contrario din răspunsul dat de DIICOT - ST Iași la solicitarea instanței a-i fi înaintate dovezile de comunicare), plângerea adresată procurorului ierarhic superior conform art. 278 C.proc.pen. de petentul L.I. este în mod evident tardivă.
Nu același lucru se poate susține însă despre plângerea formulată de petenta L.M., aceasta având cunoștință de soluția dispusă doar prin intermediul apărătorului ales, apărător care, așa cum am arătat, a consultat dosarul cauzei doar la data de 31.10.2011, orele 12:03. Ca atare plângerea adresată procurorului la data de 03.11.2011 (data poștei) este formulată în termen. La aprecierea efectelor decăderii din termen pentru petenta L.M. instanța nu poate porni de la prezumția că aceasta a cunoscut soluția procurorului de caz odată cu soțul său, la data de 05.10.2011 când acesta din urmă a studiat dosarul la arhiva instanței, cât timp ambii soți s-au constituit părți vătămate în cursul urmăririi penale și au înțeles să participe în această calitate, ambii, în fața instanței.
De aceea instanța va trebui să analizeze plângerea de față pe fond, aceasta fiind adresată instanței inițial investită - ÎCCJ - în termenul prevăzut de art. 2781 alin. 1 C.proc.pen.
Această analiză este impusă de altfel și de practica recentă a ÎCCJ. Astfel, dacă la nivelul anului 2005 (ex., decizia 213/12.01.2005) instanța supremă considera că tardivitatea plângerii adresate procurorului ierarhic superior determina imposibilitatea instanței de a mai soluționa fondul cauzei, deși plângerea la instanță era în termen, ulterior și-a reconsiderat practica, considerând că potrivit textului art. 2781 C.proc.pen. obiectul plângerii adresate instanței este soluția dispusă de procurorul de caz și că atât timp cât plângerea s-a adresat în termenul legal instanței, potrivit alin. 1 al art. 2781, ea trebuie analizată pe fond, indiferent dacă termenul prevăzut de art. 278 C.proc.pen. a fost respectat sau nu în cauză (decizia 5658/27.11.2007).
Pe fondul plângerii instanța reține că deși soluția dispusă de procurorul de caz, de scoatere de sub urmărire penală a intimatului R.C., este motivată lapidar, contradictoriu și fără indicarea temeiului de drept, este corectă, iar incidența art. 10 lit. d C.proc.pen. rezultă din motivarea expusă extrem de scurt de procuror.
În primul rând este de menționat faptul că instanța trebuie să analizeze soluția dispusă de procuror prin raportare la actele dosarului de urmărire penală și nu la probele administrate pe parcursul cercetării judecătorești efectuate în dosarul 10871/99/2011 al Tribunalului Iași. Dacă petenții consideră că pe parcursul cercetării în acest dosar au apărut probatorii noi ce ar putea influiența soluția inițial dispusă pot formula cerere de redeschidere a urmăririi penale la procuror potrivit art. 273 alin. 1 teza I C.proc.pen.
În al doilea rând, deși motivarea procurorului este contradictorie (reține inițial o grupare infracțională formată și cu intimatul R. pentru ca atunci când indică rolul fiecărui membru acesta să nu mai fie indicat), din motivare rezultă că intimatul nu a furnizat conștient informații celorlalți inculpați (art. 10 lit. d C.proc.pen.), aspect susținut de probatoriile din dosar.
Intimatul ar fi fost considerat complice la comiterea infracțiunii de furt de către ceilalți inculpați, în dauna părților vătămate petenți, doar dacă din probele administrate ar fi rezultat intenția sa, cel puțin indirectă, de a furniza informații inculpaților pentru organizarea sustragerii de bunuri de la petenți. Această intenție nu rezultă însă din probe și în acest context corect a făcut procurorul de caz aplicarea principiului in dubio pro reo.
Intimatul nu a negat nici un moment că-l cunoaște pe inculpatul B., dar aceasta nu înseamnă că acesta știa și că inculpatul face parte dintr-o presupusă grupare infracțională.
Din declarația martorului P.B.E. rezultă că petentul L.I. le-a spus să caute șoferi, context în care intimatul R.C. l-a prezentat pe B.. În plus, același martor a arătat că discuția din data de 04.04.2011 de la Spălătoria L. a apărut în contextul în care se discuta despre mașini, motoare etc., intimatul povestind astfel despre deplasarea făcută cu patronul în Germania, iar acasă la patron a fost odată și inculpatul B., nu doar R. cum susține în plângere petentul.
Singura legătură a intimatului a fost, așa cum a reținut și procurorul, cu inculpatul B., acesta fiind singurul care avea legături cu ceilalți membrii ai presupusei grupări infracționale.
Astfel, din declarația inculpatului M.L. rezultă că S. și P. au reproșat lui B. "pontul"; privind sustragerea din casa petenților, prin urmare din punctul de vedere al membrilor grupării informația a venit de la B. și nu de la intimatul R. Acest aspect este susținut și de declarațiilor martorilor U.E. și F.A.F., martori care nu identifică pe intimatul R.C. în anturajul lui P.C.M., ci doar pe inculpatul B.A.C., ca și de mențiunile procesului verbal întocmit de organele de urmărire penală (f. 3-4, vol. 12 d.u.p.) din care rezultă că din arest inculpatul P. oferea sume de bani celorlalți inculpați care au participat la furt pentru a nu da declarații, nu însă și intimatului R.C..
Este evident așadar faptul că ceilalți inculpați, membri ai grupării, au perceput "pontul"; ca venind de la inculpatul B., acesta aflând din diverse surse de sumele de bani deținute de petenți. Intimatul a recunoscut faptul că a povestit despre deplasarea în Germania când erau la spălătorie, de față fiind și B., dar așa cum am arătat anterior, discuția nu a apărut scoasă din context, destinată informării inculpatului.
Însuși inculpatul B. nu declară nimic despre participarea lui R.C. la planificarea furtului iar celelalte probatorii susțin acest aspect. Inculpatul B. după plecarea de la firma condusă de petentul L.I., a ținut legătura nu doar cu intimatul, ci și cu martorul P.B. Din declarațiile martorilor care au lucrat în calitate de șofer la firma petentului rezultă că erau mai multe persoane care cunoșteau intenția petentului de a cumpăra un autocar second hand din străinătate, deci se putea deduce că dispune de o sumă consistentă de bani cash. Din aceleași declarații rezultă și faptul că șoferii obișnuiau să meargă în casa patronului pentru a primi acte și bani anterior plecării în cursă, prin urmare informațiile cu privire la care petenții susțin că provin exclusiv de la intimat nu erau la cunoștința exclusivă a acestuia.
Mai mult, gruparea infracțională era interceptată de procurori din februarie 2011 și din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice nu rezultă că inculpații trimiși în judecată au pus la cale sustragerea împreună cu intimatul R.C.. Era imposibil în contextul acestei supravegheri să nu fie identificat și intimatul dacă ar fi participat efectiv la punerea în scenă a infracțiunii, fie și numai printr-o susținere morală a grupării cum reclamă petenții. Or, din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate autorizat rezultă că B. știa personal traseul parcurs de obicei de petent (unde ar trebui să fie și cum trebuie să arate locul) iar din convorbirile dintre B. și R., chiar și ulterioare comiterii furtului, nu rezultă că intimatul știa ceva despre furtul planificat și comis sau de implicarea lui B. în realizarea acestuia.
Având în vedere că potrivit art. 262 C.proc.pen. procurorul dispune trimiterea în judecată a unui învinuit doar atunci când "din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de învinuit și că acesta răspunde penal";, și întrucât în cauză probele în acuzare administrate nu aveau caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incoerente, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției intimatului, corect a procedat procurorul dând eficiență regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului"; (in dubio pro reo).
Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat de art. 3 C.proc.pen., se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile judiciare nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite (decizia nr. 3465/27.06.2007 a ÎCCJ), sau, cum este cazul speței de față, să nu dispună trimiterea sa în judecată.
Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății). Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor. Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur și simplu nu există, și totuși îndoiala persistă în ceea ce privește vinovăția, atunci îndoiala este echivalentă cu o "probă pozitivă de nevinovăție"; și deci inculpatul trebuie achitat.
Față de motivele anterior arătate, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenții L.I. și L.M..
