Prin sentinţa penală nr.887 din 21 mai 2009, pronunţată de Judecătoria Piteşti, inculpatul C.N. a fost condamnat la pedeapsa închisorii prevăzută de art.
| Comentarii |
|
Prin sentinţa penală nr.887 din 21 mai 2009, pronunţată de JudecătoriaPiteşti, inculpatul C.N. a fost condamnat la pedeapsa închisorii prevăzută de art.184 alin.2 şi 4Cod penal, întrucât, la data de 30 august 2006, în timp ce conducea autobuzul de transportpublic de persoane, din cauza neglijenţei, a accidentat-o pe partea vătămată D.T., căreia i-aprodus leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 120 zile îngrijiri medicale.
Inculpatul a fost obligat, în solidar cu asigurătorul la plata daunelor morale şimateriale către partea civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă, cu privire la latura civilăa cauzei, a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art.998-999 cod civil şi art.48 şiurm. din Legea nr.136/1995, obligând pe asigurător, în solidar cu inculpatul, care, la datasăvârşirii faptei avea asigurare de răspundere civilă auto, la societatea de asigurare respectivă,la acoperirea prejudiciului moral şi material.
Impotriva acestei hotărâri a declarat apel şi asigurătorul care, a arătat căizvorul obligaţiei sale este contractul ale cărui clauze sunt stabilite prin normele legale cucaracter special, şi nu delictul.
Prin decizia penală nr.136 din 15 octombrie 2009, pronunţată de TribunalulArgeş, a fost respins ca nefondat apelul declarat de asigurător.
Decizia dată în apel de tribunal se întemeiază pe următoarea argumentaţie:
Potrivit deciziei I/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, societatea deasigurare participă în procesul verbal în calitate de asigurător de răspundere civilă. În cadrulprocesului penal, la soluţionarea laturii civile sunt aplicabile dispoziţiile ce reglementeazărăspunderea civilă delictuală întrucât faptul generator de daună este întotdeauna un delict. Unuldin principiile acestui tip de răspundere este cel al solidarităţii debitorilor, enunţat ca atare dedispoziţiile art. 1003 cod civil. Prin urmare, existenţa unui contract de asigurare nu exonereazăsocietăţile de asigurare de acoperirea daunei provocate de cei asiguraţi, în solidar cu aceştia,mai ales că implicarea acestor societăţi în procesul penal este întemeiată pe dispoziţiile art. 14cod procedură penală care la rândul său face trimitere la dispoziţiile art. 998 şi următoarele codcivil.
Coexistenţa răspunderii contractuale bazată pe contractul de asigurare cucea delictuală izvorâtă din infracţiune se constituie într-o adevărată garanţie pentru creditorulobligaţiei de despăgubire putând fi socotită drept o aplicaţie a principiului solidarităţii debitorilorobligaţiei de dezdăunare, amintit mai sus. Practic, partea civilă se poate îndrepta împotrivaasigurătorului, în limitele obligaţiei acestuia, iar apoi, în mod subsidiar, dacă despăgubireadepăşeşte limitele asumate prin contract, se poate îndrepta împotriva inculpatului. Aşadar,subsidiaritatea nu exclude solidaritatea, ba dimpotrivă, o implică, ceea ce se constituie într-onouă formă de garanţie pentru creditor că îşi va vedea acoperit prejudiciul.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs şi asigurătorul, care a criticatdispoziţia primei instanţe de obligare solidară a sa cu inculpatul, la acoperirea prejudiciului, înraport de Decizia nr.1/2005 a I.C.C.J., art.54 şi 57 din Legea nr.136/1995, Ordinul desupraveghere a asigurătorilor nr.3108/2004.
Prin decizia penală nr.152/R din 2 martie 2010, pronunţată de Curtea deApel Piteşti, printre alte dispoziţii, s-a respins ca nefondat recursul declarat de asigurător, pentruurmătoarele considerente:
În speţă, izvorul răspunderii civile a asigurătorului este delictual, rezultat dininfracţiunea comisă şi nu contractul, cum se încearcă a se acredita ideea, de către recurentasocietate de asigurare.
Prin urmare, în mod legal, este angajată răspunderea, în solidar cuinculpatul, a societăţii de asigurare şi a părţii responsabile civilmente pentru despăgubirile civilela care inculpatul a fost obligat.
In altă ordine de idei, drepturile persoanei păgubite prin producereaaccidentului de autovehicul se pot exercita şi direct împotriva asigurătorului de răspundere civilăîn limitele obligaţiei sale.
Pe de altă parte, doctrina juridică şi practica instanţei au stabilit că, înnoţiunea de parte responsabilă civilmente în procesul penal, sunt cuprinse, alături de persoaneleprevăzute de art.1000 din Codul civil şi alte persoane care, potrivit unor legi special, sunt ţinutesă acopere prejudiciul provocat de o altă persoană, iar răspunderea societăţilor de asigurarederivă din contract.
Concluzionând, obligarea asigurătorului, în solidar cu inculpatul şi partearesponsabilă civilmente este legală în virtutea contractului de asigurare tip RCA din care derivăobligarea asigurătorului de a despăgubi persoana vătămată.DREPT PROCESUAL PENAL - PARTEA SPECIALĂ14. Lipsa de rol activ al organului de urmărire penală. Neefectuarea unei ancheteimparţiale şi aprofundate în sensul art. 3 din Convenţie.Art. 202 Cod pr. penalăArt. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale împotriva poliţiştilor s-a bazat exclusivşi fără rezerve pe declaraţiile acestora,restul declaraţiilor fiind luate în copie dintr-un altdosar al Parchetului de pe lângă judecătorie.
(Decizia penală nr. 94/R din 04 februarie 2010)
