Principiul egalităţii armelor. Nerespectare. Consecinţe
| Comentarii |
|
Exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecărei părţi o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele, în condiţii care, să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Această obligaţie nu este îndeplinită atunci când, la pronunţarea soluţiilor, instanţele de fond au avut în vedere mai multe probe
ştiinţifice, dar care au fost administrate exclusiv în faza de urmărire penală, fiindu-i refuzată părţii vătămate solicitarea de a se efectua o nouă expertiză în cursul judecăţii, aşa cum era firesc.
Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, decizia nr. 43/R din 23 ianuarie 2007
Prin sentinţa penală nr.495 din 23 martie 2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a C.pr.pen. a fost achitată inculpata N.M.E. de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privata, prevăzută si pedepsită de art.290 C.pen.cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.
In baza art.346 alin.3 C.pr.pen., au fost respinse pretenţiile civile formulate de partea civila.
In baza art.192 pct.1 lit.a,b C.pr.pen.,a fost obligată partea civila la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, in suma de 350 RON.
Pentru a pronunţa această, soluţie prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Partea vătămată, inculpata şi fostul soţ-martorul N.T. au derulat afaceri, împrumutându-se reciproc, în mai multe rânduri, cu diverse sume de bani.
Astfel, in cursul anului 1997, partea vătămată P.G. a împrumutat inculpatei şi fostului ei soţ mai multe sume de bani, rămânând o restanta nerestituita de 10.000 dolari SUA, respectiv 20.000 mărci germane.
Pentru recuperarea datoriei, in data de 21.01.1999, partea vătămată a promovat acţiune civilă în justiţie.
Prin sentinţa civila nr.3753/22.04.1999 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca (definitiva si investita cu formula executorie), inculpata şi fostul soţ au fost obligaţi să plătească părţii vătămate suma de 20.000 DM sau echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de restituire împrumut, cu o dobândă medie bancara de 52% pe an, calculata începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
Totodată, s-a dispus înscrierea unei ipoteci execuţionale în favoarea părţii vătămate asupra imobilului înscris in CF nr.16741 Cluj nr.top 1415, A+ 1 pentru suma de 20.000 DM
Prin sentinţa civila nr.2745/17.03.1999 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, soţii N. au fost obligaţi la plata sumei de 10.000 USD sau echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de împrumut nerestituit, cu o dobânda de 10% pe an asupra sumei datorate, începând cu data de 21.01.1999 şi pana la plata efectiva, cu cheltuieli de judecata.
Prin aceeaşi sentinţa rămasă definitivă şi investită cu formula executorie s-a dispus înscrierea ipotecii execuţionale pentru suma de 10.000 USD asupra imobilului din CF 16741 Cluj nr.top 1415, in favoarea părţii vătămate (f.18).
Prin sentinţa civila nr.9275/22.10.1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis cererea părţii vătămate şi s-a încuviinţat executarea silită imobiliară prin vânzarea la licitaţie publică a imobilului din CF nr.16741 nr.top 1415, A+1, hotărârea fiind definitiva şi executorie.
Împotriva acestei încheieri, inculpata a declarat apel în data de 5.11.1999, motivat de avocatul inculpatei in data de 11.01.2000; in motivele invocate, nu s-a făcut menţiune cu privire la achitarea datoriei.
La termenul din data de 31.01.2000, s-a prezentat avocatul inculpatei si a fostului soţ, martora A.D. în calitate de reprezentant, solicitând acordarea unui nou
termen de judecată în vederea depunerii în probaţiune a unor acte prin care să se dovedească achitarea datoriilor fata de partea vătămata.
Partea vătămată nu a fost prezenta la termenul mai sus-amintit, fiind reprezentata de avocat-martorul D.I.
La termenul din 14.02.2000, reprezentanta inculpatei şi a fostului soţ a depus un set de acte-3 înscrisuri-, doua intitulate "chitanţe" şi unul intitulat "declaraţie", datate decembrie 1999, ce atestau stingerea datoriei.
Partea vătămata P.G. a contestat autenticitatea înscrisurilor, a semnăturii depuse în dreptul numelui său şi a ştampilei SC D.P. SRL (al cărui asociat este partea vătămată).
În urma efectuării expertizei grafoscopice, prin decizia civila M.502/A/27.03.2000, Tribunalul Cluj, Secţia civilă, s-a respins apelul declarat de inculpata şi fostul soţ.
Prin Decizia civilă nr.1740/07.07.2000, Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă a admis recursul declarat de inculpata şi fostul soţ şi a trimis cauza spre rejudecare, în prezent judecata fiind suspendată până la soluţionarea prezentei cauze.
Partea vătămată a declarat ca inculpata nu i-a achitat nici o suma de bani cu titlu de datorie; nu a semnat cele trei înscrisuri şi nici nu a aplicat stampila aparţinând SC "D.P." SRL Cluj-Napoca; în luna aprilie 2000, inculpata a contactat-o telefonic (acasă), fiindu-i oferita suma de 150 milioane lei, pentru stingerea litigiului, discuţia fiind auzită de fiul părţii vătămate, ginerele acesteia şi fosta sa prietena, dar avocatul i-a interzis să accepte.
În aceeaşi zi, după-amiaza, inculpata a mers la sediul firmei părţii vătămate, reiterând cererea sa, discuţia fiind auzită de martorii S.A. şi I.S.. Inculpata nu avea alte datorii faţă de partea vătămată, decât cele mai sus-menţionate, părţile împrumutându-se reciproc cu diverse sume de bani.
Totodată, partea vătămată a menţionat ca deseori, inculpata mergea la ea la firmă, deci putea să ia ştampila aparţinând de "D.P." SRL Cluj, pe care o ţinea in permanenta pe birou cu toate acestea, nu a constatat niciodată lipsa ştampilei.
Inculpata nu a recunoscut comiterea faptei, arătând că cele trei înscrisuri au fost dactilografiate de ea la maşina de scris personală, într-un singur exemplar, dar au fost semnate de partea vătămată, aceasta aplicând şi stampila SC "D.P." SRL Cluj; cu toate ca inculpata i-a achitat datoria în câteva tranşe, doar la ultima, partea vătămată a semnat toate cele trei înscrisuri.
Pentru a-i putea achita sumele de bani datorate, inculpata şi fostul soţ au vândut mai multe bunuri mobile şi imobile, plus au împrumutat sume de bani de la diverse persoane.
Inculpata a declarat ca nu i-a oferit niciodată parţii vătămate suma de 150 milioane lei pentru stingerea datoriei.
Martorii S.I.L.L. - client al părţii vătămate -, S.A. - prieten şi vecin cu partea vătămată -, au declarat că, la începutul lunii aprilie 2000, aflându-se în apropierea uşii de la intrarea în cabinetul părţii vătămate, au auzit discuţia părţilor în sensul că, inculpata i-a oferit părţii vătămate suma de 150 milioane lei, în caz contrar va solicita expertiza în cadrul unui proces aflat pe rol la acea dată, între părţi.
Fiul părţii vătămate martorul - P.G.L.- a confirmat cele declarate de tatăl său în sensul că, în luna aprilie 2000, aflându-se acasă la partea vătămată, inculpata a contactat-o telefonic oferindu-i suma de 150 milioane lei, cu condiţia ca partea vătămată să oprească executarea silită, să o lase pe inculpata să se ocupe de vânzarea imobilului, iar după vânzare, îi va achita restul datoriei.
Martorul D.I.I.A., fiind contactat telefonic de partea vătămată, pentru a se consulta cu privire la oferta propusa de inculpata, a sfătuit-o să refuze; totodată, a precizat ca fostul soţ al inculpatei a purtat o discuţie cu un ziarist-martorul C.A. - în care a afirmat că ar face dezvăluiri cu privire la modul cum inculpata, împreuna cu avocata A. au falsificat cele 3 înscrisuri, cu condiţia ca partea vătămată sa-i cedeze 1/2 cota din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. I.
Din declaraţia martorului N.T. a reieşit ca părţile au făcut afaceri împreuna, sau împrumutat reciproc, în mai multe rânduri, cu diverse sume de bani.
La insistentele martorului, inculpata a întocmit înscrisurile, pentru a putea face dovada achitării sumelor; plata s-a făcut în trei transe; la ultima tranşă, aflată în casa soţilor N., partea vătămată a semnat cele trei înscrisuri, ea fiind cea care a aplicat şi stampila SC "D.P." SRL Cluj.
După ce inculpata a fost acţionată în judecată de către partea vătămată, martorul, ştiind că fosta lui soţie şi-a lichidat datoria, a întrebat-o pe partea vătămată cum s-a ajuns la aceste sume, iar aceasta i-a răspuns că din cauza dobânzii de 300% pe care a perceput-o.
În cauza s-au efectuat mai multe expertize grafoscopice, după cum urmează:-Raportul nr.55114.03.2000 Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj (expert dr. S.A.) în care s-a concluzionat ca actele în litigiu "nu au fost semnate de către titularul P.G. (expertiza extrajudiciara - dosar urmărire penală).
Raportul nr.161/18.11.2002, întocmit de acelaşi expert din cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, care conchide că semnăturile incriminate "nu aparţin titularului P.G. şi că nu se poate stabili dacă au fost executate de N.M.E." (expertiza extrajudiciară - d.u.p.).
Raportul nr.493127.12.2000, efectuat de I.N.E.C. Bucureşti (expert V.T.), care formulează concluzia că cele doua chitanţe şi declaraţia în litigiu "au fost semnate la poziţia P.G. de titular; de asemenea, se conchide că "impresiunile de ştampilă de pe actele în litigiu au fost aplicate cu ştampila aparţinând SC "D.P." SRL.
Raportul 306/29.10.2001 efectuat în comisie de 3 experţi (C.D., C.G. si C.M.) din cadrul I.N.E.C. Bucureşti, care conchid ca actele în litigiu au fost semnate de P.G. (d.u.p.)
Raportul 94/5.05.2003 efectuat tot în comisie de 3 experţi (D.S., L.I., A.F.) din cadrul I.N.E.C. Bucureşti, care conchid că actele în litigiu au fost semnate de P.G., iar impresiunile de pe ştampilă aparţin SC "D.P." SRL Cluj (d.u.p.).
Faţă de cele arătate, instanţa a apreciat că inculpata nu se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privata, prevăzută şi pedepsită de art.290 c.p., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., întrucât fapta nu exista; astfel, deşi martorii S.J.L.L. client al părţii vătămate şi S.A.-prieten cu partea vătămată - au susţinut că, în luna aprilie 2000, au auzit discuţia părţilor în sensul că inculpata i-a oferit părţii vătămate suma de 150 milioane lei, mărturiile lor sunt contradictorii, sub următoarele aspecte: martorul S.J.L.L. a declarat că, aflându-se lângă uşa cabinetului părţii vătămate a auzit cum inculpata i-a oferit suma de 150-180 milioane lei pentru a aplana conflictul, în caz contrar, va demara o expertiză; partea vătămată a refuzat, iar inculpata a plecat grăbită din cabinet.
Martorul a relatat ca, în timp ce inculpata se afla în cabinetul părţii vătămate, în curte a apărut martorul S.A.; în schimb, martorul S.A. a declarat că se afla aproape de părţi (în uşa laboratorului), a auzit clar când inculpata i-a oferit părţii vătămate suma fixa de 150 milioane lei. (nu 150 sau 180 milioane lei cum a declarat martorul S.), în caz contrar va solicita expertiza, toate aceste aspecte punând sub semnul îndoielii veridicitatea mărturiilor date, cu atât mai mult cu cat expertiza de care au
făcut vorbire fusese solicitată de inculpată şi soţul ei la termenul din 14.02.2000 şi încuviinţată de instanţă, cerere la care partea vătămată s-a opus categoric.
Pe de alta parte nu este lipsită de relevanţă nici declaraţia martorului L.I. care, a recunoscut că este în duşmănie cu partea vătămată pe motiv ca aceasta din urma îi datora o suma de bani cu titlu de chirie, fiind indus în eroare de partea vătămată cu ocazia încheierii contractului de închiriere, fiind nevoit sa o acţioneze in judecata, dându-i-se câştig de cauză; totodată, martorul a precizat ca cei doi au avut mai multe procese pe rol; în toate aceste procese, martorul propus de partea vătămată, a fost S.A. care a dat declaraţii necorespunzătoare adevărului.
Instanţa a înlăturat declaraţia martorului P.G.L. - fiul părţii vătămate - ca fiind subiectivă, având în vedere gradul de rudenie dintre cei doi.
De asemenea, instanţa nu a luat în considerare declaraţia martorului D.I.I.A., (martor indirect), deoarece relatările sale n-au fost percepute prin propriile simţuri, ci le-a aflat de la partea vătămată.
În plus, afirmaţia martorului conform căruia fostul soţ al inculpatei-martorul N.T.- ar fi fost de acord să-i facă dezvăluiri ziaristului C.A., despre modul în care inculpata, împreună cu avocata A. ar fi falsificat cele trei înscrisuri, sunt combătute de ziarist în declaraţia data (f.101); astfel, acesta a precizat ca deşi a insistat, N.T. nu i-a spus că inculpata ar fi achitat sau nu datoria.
Declaraţia inculpatei se coroborează cu declaraţiile martorilor A.D., G.L., B.L., (şi cu cea a fostului soţ -N.T.), din care reiese că la sfârşitul anului 1999, pentru a putea obţine sumele de bani datorate părţii vătămate a vândut mai multe imobile şi mobile, respectiv un apartament, un teren, un autoturism; pe lângă banii obţinuţi din aceste vânzări, a mai împrumutat sume de bani de la persoane fizice.
În plus, martora A.D. a explicat de ce în motivele de apel nu s-a făcut menţiune despre achitarea datoriei; astfel, la data motivării apelului (11.01.2000) nu cunoştea faptul ca inculpata şi fostul soţ au reuşit să stingă datoria, întrucât, fiind sărbătorile de iarna, cei doi au plecat din localitate.
Ulterior motivării apelului, inculpata revenind din vacanţă, i-a adus la cunoştinţă de schimbarea survenita, motiv pentru care la termenul din 31.01.2000 a solicitat un nou termen în vederea depunerii în probaţiune a unor înscrisuri doveditoare, intrând în posesia lor în intervalul de timp cuprins între cele două termene, respectiv 31.01.2000 si 14.02.2000.
Declaraţia inculpatei se coroborează pe deplin cu expertizele grafoscopice dispuse în cauză, toate efectuate la I.N.E.C. Bucureşti, una de un expert (V.T.), iar celelalte două de un grup de cate trei experţi din ale căror concluzii reiese faptul că cele trei înscrisuri au fost semnate de partea vătămată, iar ştampila aparţine SC "D.P." SRL Cluj-Napoca (raportul 493/27.12.2000, nr.306/29.10.2001 şi
nr.94/5.05.2003 - dosar urmărire penală).
Instanţa nu a luat în considerare celelalte două expertize, ambele efectuate de expert S.A., fiind vorba de expertize extrajudiciare.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanţa, în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a C.pr.pen., a achitat inculpata N.M.E., de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută si pedepsită de art.290 C.pen., cu aplicareaart.41 alin.2 C.pen.
Partea vătămată s-a constituit parte civila în cauza cu suma de 1.164.452.000 lei, din care suma de 1.064.452.000 lei cu titlu de daune materiale, iar suma de
100.000.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art.346 alin.3 C.pr.pen., au fost respinse ca neîntemeiate pretenţiile civile formulate de partea civilă.
În baza art.192 pct.1 lit.a,b C.pr.pen., partea civilă a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în suma de 350 RON.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, care a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatei N.M.E. pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.290 cod pen. cu aplicarea art.41 alin.2 cod pen.
A mai declarat apel împotriva hotărârii de fond şi partea vătămată P.G. care, a criticat sentinţa atacată tot sub aspectul netemeiniciei acesteia şi a solicitat ca în urma admiterii apelului, să se desfiinţeze această hotărâre şi să se dispună condamnarea inculpatei.
Tribunalul Cluj prin decizia penală nr.330 din 2 octombrie 2006 în baza art.379 pct.1 lit.b cod proc.pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca şi partea vătămată P.G. împotriva sentinţei penale nr.495/23.03.2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunţată în dosar nr.3027/2005.
În temeiul art.192 alin.2 cod proc.pen. partea vătămată a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 100 lei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului parchetului, au rămas în sarcina statului.
Împotriva deciziei tribunalului şi implicit a sentinţei judecătoriei, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi partea vătămată P.G..
Prin motivele scrise, modificate apoi în şedinţa de judecată din 16 ianuarie 2007, parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor instanţelor de fond şi trimiterea dosarului pentru rejudecare la Judecătoria Cluj-Napoca întrucât în faţa instanţei de judecată nu s-a efectuat nici o expertiză ştiinţifică privind scrisul de pe actele în litigiu prezentate de inculpată, celelalte expertize existente la dosar, fiind extrajudiciare deşi prefigurează indiciile comiterii falsului de către inculpată, trebuia efectuată la cererea părţii vătămate o nouă expertiză grafologică care să elimine orice dubiu privind vinovăţia inculpatei.
Partea vătămată prin recursul scris şi oral solicită admiterea căii de atac promovate şi condamnarea inculpatei pentru fapta dedusă judecăţii precizând că la o examinare chiar sumară, cu ochiul liber, al scriptelor se observă falsificarea semnăturii părţii vătămate, efectuată de către inculpată, ceea ce atrage incidenţa art.290 cod pen. cu art.41 alin.2 cod pen.
În esenţă, partea vătămată se raliază concluziilor procurorului, solicitând admiterea recursului parchetului şi al său şi condamnarea inculpatei pentru art.290 cod pen.
Curtea examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Potrivit art. 345 alin.1 cod proc.pen., asupra învinuirii aduse inculpatului, instanţa hotărăşte prin sentinţă, pronunţând după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.
Art.345 alin.2 din acelaşi cod, precizează că soluţia de condamnare a inculpatului se pronunţă numai dacă instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
Din economia acestor texte de lege, rezultă, cu claritate, că instanţa de judecată pronunţă condamnarea inculpatului numai în situaţia în care probele strânse în cursul urmăririi penale şi verificate în cursul cercetării judecătoreşti, dovedesc în mod cert, că fapta a fost săvârşită de inculpat.
Potrivit art.200 din Codul de procedură penală, „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată”.
Art. 289 cod proc.pen. dispune că „judecarea cauzei se face în faţa instanţei constituită potrivit legii şi se desfăşoară în şedinţă, oral, nemijlocit şi în contradictoriu”.
Astfel, probele strânse în cursul urmăririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea în judecată.
Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate în activitatea de judecată de către instanţă, în şedinţă publică, în mod nemijlocit, oral şi în contradictoriu.
Numai după verificarea efectuată, în aceste condiţii, instanţa poate reţine motivat, că exprimă adevărul, fie probele de la urmărirea penală, fie cele administrate în cursul judecăţii.
Pe de altă parte, în raport de dispoziţiile art. 62, 63 cod proc.pen., cu referire la art.1, art.200, art.289 cod proc.pen., hotărârea prin care se soluţionează cauza penală dedusă judecăţii trebuie să apară ca o concluzie, susţinută de materialul probator administrat în dosar, constituind un lanţ deductiv, fără discontinuitate.
Din verificarea pieselor dosarului rezultă că judecătoria şi tribunalul nu şi-au exercitat suficient rolul activ pentru a verifica prin cercetarea judecătorească dacă inculpata este sau nu autoarea infracţiunii imputate. Neîndeplinindu-şi atribuţiile de judecată, instanţele de fond au încălcat reguli de bază ale procesului penal.
Astfel, potrivit art.65 alin.1 C.pr.pen., sarcina probaţiunii, în procesul penal, revine organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti, iar potrivit art.66 alin.1 din acelaşi cod, învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăţia sa.
Instanţele de fond erau obligate, în conformitate cu disp.art.287 alin.1 şi 2 raportat la art.4 C.pr.pen. să-şi exercite atribuţiile în mod activ şi să-şi formeze convingerea cu privire la existenţa faptei şi a vinovăţiei inculpatei pe baza tuturor probelor administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti.
În cauza de faţă, numai inculpatei i s-a respectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului „egalităţii de arme” promovat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fiindu-i încălcat acest drept părţii vătămate. Astfel, cu privire la acest principiu CEDO precizează că: „exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecărei părţi o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele, în condiţii care, să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Obligaţia de a veghea în fiecare caz la respectarea condiţiilor unui proces echitabil revine autorităţilor naţionale”.(a se vedea hotărârea nr.27 din octombrie 1993, Dombo Beheer BV v.Olanda).
Mai mult, aceeaşi curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil şi în contradictorialitate”. (hotărârea din 24 februarie 1994, Bendenoun v.Franţa).
De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror” (a se vedea hotărârea CEDO Edwards v.Marea Britanie din 16 decembrie 1992).
Verificând piesele dosarului se constată că la pronunţarea soluţiilor de achitare instanţele de fond au avut în vedere mai multe probe ştiinţifice, dar care au fost administrate exclusiv în faza de urmărire penală, fiindu-i refuzată părţii vătămate
solicitarea de a se efectua o nouă expertiză grafologică în cursul judecăţii, cum era firesc.
Astfel, se remarcă că s-a depus la dosar raportul de expertiză 161/2002 întocmit de Laboratorul de Expertize Criminalistice Cluj, expertiză efectuată la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul 642/2000. De asemenea, la cererea organelor de poliţie s-a efectuat de către INEC Bucureşti raportul de expertiză 493/2000. Tot la INEC Bucureşti a fost efectuat raportul de expertiză 306/2001, probă care este extrajudiciară, fiind efectuată la cererea Secţiei civile a Tribunalului Cluj. În fine, la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, a fost întocmit raportul de expertiză 94/2003 tot la INEC Bucureşti.
Aşa cum am arătat, aceste probe administrate în faza de urmărire penală puteau sta la baza pronunţării unei hotărâri judecătoreşti numai dacă erau reverificate în faza de judecată, cu atât mai mult cu cât unele au fost obţinute extrajudiciar, iar pe de altă parte, aveau concluzii contradictorii, împrejurare ce impunea cu stringenţă efectuarea unei noi expertize grafologice cu privire la actele ce emanau de la inculpată, în faza de judecată, probă ce a fost solicitată constant de către partea vătămată, dar respinsă neîntemeiat de către judecători.
Efectuarea unei expertize grafologice în faţa instanţei de fond este imperios necesară întrucât aşa cum arată şi expertul M.L. propus de partea vătămată, scriptele avute în vedere în efectuarea acestei probe ştiinţifice în faza de urmărire penală au fost prea puţine şi ca atare, insuficiente pentru pronunţarea unor concluzii corecte şi judicioase de către experţi. Această împrejurare chiar dacă a fost neglijată de către judecătorie, ea trebuia corectată de către instanţa de apel şi nicidecum nu trebuia să se ajungă la concluzia nevinovăţiei inculpatei doar pe baza unor probe testimoniale, deoarece expertizele aşa cum am arătat, fie erau extrajudiciare, fie aveau concluzii contradictorii, şi realizate exclusiv în faza de urmărire penală.
În concluzie, în aceste condiţii, s-a ajuns la o interpretare greşită a principiului in dubio pro reo, deoarece instanţa de fond a încălcat principiul rolului activ şi în loc să administreze în faţa sa nemijlocit o nouă expertiză, le-a utilizat fără a le reverifica în condiţii de publicitate, oralitate şi nemijlocire pe cele vechi, care serveau doar ca temei pentru trimiterea în judecată a inculpatei.
Ţinând seama de dispoziţiile art.6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, aşa cum acestea au fost interpretate şi aplicate respectiv, că după o hotărâre de achitare, instanţa de recurs nu poate dispune pentru prima dată condamnarea fără ascultarea inculpatului şi fără a i se da posibilitatea administrării de probe în apărare, dar în acelaşi timp şi pentru asigurarea unui proces echitabil părţii vătămate, căreia i s-a respins nejustificat o probă esenţială pentru soluţionarea obiectivă şi imparţială a cauzei, curtea va admite în baza art.385^ pct.2 lit.c C.pr.pen. recursul Parchetului de lângă Tribunalul Cluj şi al părţii vătămate P.G. fiind incident cazul de casare reglementat de art.3859 pct.10 C.pr.pen. în sensul că instanţele de fond au respins cereri esenţiale pentru partea vătămată de natură să garanteze dreptul acestuia şi să influenţeze soluţia procesului împotriva deciziei penale 330/A din 2 octombrie 2006 a Tribunalului Cluj pe care o va casa împreună cu sentinţa penală 495 din 23 martie 2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi va trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Cluj-Napoca.
Cu ocazia rejudecării se va efectua de către instanţă un raport de expertiză criminalistică în cadrul INEC Bucureşti, obiectul probei ştiinţifice constituindu-l cele trei înscrisuri sub semnătură privată, două chitanţe şi o declaraţie, referitoare la o pretinsă predare-primire a unor sume de bani în valută prin care se urmărea stingerea litigiului intervenit între N.M.E. şi N.T. şi partea vătămată P.G., pentru a se
stabili - 1)dacă partea vătămată P.G. a semnat cele trei acte susmenţionate, în litigiu sau acestea au fost contrafăcute de inculpata N.M.E.; 2) dacă impresiunile de ştampilă aplicate pe cele trei acte în litigiu au fost executate cu ştampila „SC D.P.” din Cluj-Napoca.
Pentru efectuarea acestei noi expertize, prima de altfel în faţa instanţei, Judecătoria Cluj-Napoca va trebui să remită comisiei de experţi mai multe scripte de comparaţie care să emane de la partea vătămată P.G. şi de la inculpata N.M.E., atât din anul 1999 cât şi anterior acestuia cât şi ulterior acestui an, pentru a exista mai multe scripte de comparaţie care să stabilească în mod clar dacă înscrisurile au fost falsificate sau nu, deoarece toţi experţii au invocat insuficienţa elementelor grafice. În aceste condiţii, existând un număr suficient de scripte de comparaţie care să emane de la părţi din perioade anterioare şi ulterioare litigiului şi existând astfel elemente grafice suficiente, se va putea stabili fără dubiu dacă semnăturile aparţin sau nu titularului sau au fost contrafăcute de o altă persoană.
Pe de altă parte, instanţa se va preocupa ca la primul termen de judecată să ia probe de scris atât părţii vătămate cât şi inculpatei din poziţiile şezând şi în picioare care să le ataşeze dosarului.
La pronunţarea soluţiei se vor avea în vedere atât concluziile probei ştiinţifice ce se va efectua cât şi împrejurarea că pe actele în litigiu există doar menţiunea „decembrie 1999” şi nicidecum o dată certă care să ateste predarea-primirea sumei de bani precum şi celelalte probe administrate în cauză, instanţa fiind datoare să examineze procesul acordând întâietate principiului preeminenţei dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul SUNDAY TIMES din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).
Încălcările de lege din faţa instanţei de fond au influenţat în mod deosebit asupra justei soluţionări a cauzei şi a stabilirii adevărului, nesocotindu-se şi principiul procesului echitabil, din punct de vedere al garanţiilor procesuale.
