Omisiunea prezentării materialului de urmărire penală. Consecinţe

Prezentarea materialului de urmărire penală nu este o facultate, ci o obligaţie, fiind momentul procesual în care învinuitul are posibilitatea atât să ia cunoştinţă de conţinutul dosarului şi de acuzaţiile ce i se aduc având de asemenea posibilitatea de a formula cereri noi astfel că încălcarea acestor dispoziţii legale este de natură să conducă la încălcarea drepturilor procesuale ale învinuitului.

Împrejurarea că învinuitului nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, este de natură să atragă nulitatea absolută a actului de urmărire penală, vătămarea neputând fi înlăturată în alt mod, cu consecinţa restituirii cauzei la parchet pentru refacerea acestuia.

Pentru acest motiv, procurorului îi revine obligaţia de a-l cita pe inculpat nu numai la domiciliul său, ci şi la adresa la care acesta locuieşte efectiv, aşa cum, în speţă, aceasta a fost indicată de învinuit.

Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, decizia nr. 121/R din 27 februarie 2007

Prin sentinţa penală nr.571/28 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Maramureş în temeiul art.300 raportat la art.332 alin.2 cod proc.pen. s-a dispus restituirea cauzei privindu-l pe inculpatul B.F. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art.215 alin.1, 3, 4 şi 5 cod pen.cu aplicarea art. 41 alin.2 şi 33 lit.a cod pen. Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş în vederea refacerii urmăririi penale.

S-a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş înregistrat la instanţă, a fost trimis în judecată inculpatul B.F. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art.215 alin.1, 3, 4, 5 cod pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 şi 33 lit.a cod pen. reţinându-se în sarcina acestuia că în perioada martie-aprilie 2003 în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale cu ocazia încheierii unor contracte comerciale a indus în eroare mai multe părţi vătămate prin emiterea unor file CEC fără a avea disponibil în contul bancar şi într-o perioadă în care se afla în interdicţie bancară.

Verificând la prima înfăţişare regularitatea actului de sesizare, instanţa de fond a reţinut că întocmirea rechizitoriului a fost efectuată cu nerespectarea uneia din instituţiile care se înscriu între garanţiile dreptului la apărare al inculpatului în faza de urmărire penală şi anume: procedura prezentării materialului de urmărire penală reglementată de dispoziţiile art.250,253 cod proc.pen.

Astfel, au fost încălcate atât dispoz.art.24 din Constituţie, dispoziţii în sensul cărora dreptul la apărare este garantat, iar în cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau din oficiu, precum şi dispoz.art.257 cod proc.pen., dispoziţii în sensul cărora procurorul primind dosarul îl cheamă pe învinuit şi-i prezintă materialul de urmărire penală potrivit art.250 şi următoarele cod proc.pen.

Din examinarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă că procurorul are obligaţia chemării învinuitului, obligaţie care rezultă şi din dispoz. art. 253 cod proc.pen. unde se menţionează că procurorul este obligat să procedeze din nou la prezentarea materialului de urmărire penală şi atunci când după prima prezentare se efectuează alte acte de cercetare penală ori dacă se constată că se impune schimbarea încadrării juridice.

Din examinarea actelor existente la dosarul de urmărire penală, rezultă că au fost nesocotite aceste dispoziţii, iar dosarul a fost înaintat instanţei cu menţiunea că prezentarea materialului de urmărire penală nu a fost efectuată întrucât învinuitul deşi legal citat în repetate rânduri, nu s-a prezentat.

Împrejurarea că la dosarul cauzei a fost depusă o dovadă de citare a învinuitului în vederea prezentării materialului de urmărire penală, nu este de natură să suplinească neregularitatea constatată câtă vreme inculpatul a fost citat la domiciliul său şi nu la reşedinţa indicată în mod expres de acesta în cursul urmăririi penale.

Raportat la aceste aspecte, instanţa de fond a reţinut că în cauză au fost încălcate dispoziţiile relative la sesizarea instanţei precum şi cele referitoare la asistarea inculpatului de către apărător, dispoziţii a căror nerespectare atrag nulitatea absolută a actului întocmit.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş criticând soluţia pronunţată pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În susţinerea motivelor de recurs s-a precizat că deşi dispoziţiile art.257 cod proc.pen. stabilesc în mod expres obligaţia procurorului de a chema pe învinuit în vederea prezentării materialului de urmărire penală, neîndeplinirea acestei obligaţii nu atrage nulitatea absolută a actului de sesizare întrucât legiuitorul a stabilit în mod expres în dispoziţiile art.197 alin.2 cod proc.pen., cauzele de nulitate absolută.

Ori, în această situaţie, se impune ca inculpatul să facă dovada vătămării suferite şi mai mult, această nulitate poate fi acoperită prin administrarea probelor de către instanţa de fond.

Recursul declarat în cauză este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art.250 şi următoarele cod proc.pen. primind dosarul, procurorul îl cheamă pe învinuit şi prezintă materialul de urmărire penală, respectiv îi pune în vedere că are dreptul de a lua cunoştinţă de materialul de urmărire penală arătându-i şi încadrarea juridică a faptei, îi asigură posibilitatea de a lua cunoştinţă de întreg materialul de urmărire penală şi îl întreabă pe acesta dacă are de formulat cereri noi, ori dacă doreşte să facă declaraţii suplimentare. Aceste dispoziţii legale sunt conforme cu dispoziţiile art. 5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispoziţii în sensul cărora orice acuzat trebuie informat despre dreptul de a avea un apărător, trebuie informat amănunţit asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa şi de asemenea, trebuie să dispună de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării sale. Dispoziţii similare sunt cuprinse şi în prevederile art.14 alin.3 lit.a, b, c, d din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice ratificat de România la 9 decembrie 1974.

Prin prisma dispoziţiilor legale ale art. 250 cod procedură penală rezultă că prezentarea materialului de urmărire penală nu este o facultate ci o obligaţie fiind momentul procesual în care învinuitul are posibilitatea atât să ia cunoştinţă de conţinutul dosarului şi de acuzaţiile ce i se aduc având de asemenea posibilitatea de a formula cereri noi astfel că încălcarea acestor dispoziţii legale este de natură să conducă la încălcarea drepturilor procesuale ale învinuitului.

În cauză se reţine că inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului din 28 iunie 2006, fără ca în prealabil să se fi procedat la prezentarea materialului de urmărire penală în conformitate cu dispoziţiile art.250 şi următoarele cod proc.pen.

Învinuitul a fost audiat în cursul urmăririi penale de organele de cercetare penală la 15.05.2003, 21.05.2003, 20.11.2003 respectiv 6.04.2005, declaraţiile

acestuia fiind consemnate la dosar în cuprinsul ultimei declaraţii, fiind menţionat atât domiciliul inculpatului cât şi adresa la care acesta locuieşte fără forme legale situată în Baia Mare str.M. jud. Maramureş. Ori, în vederea prezentării materialului de urmărire penală organul de urmărire penală l-a citat pe învinuit la adresa de domiciliu a acestuia.

Deşi învinuitul a fost citat pentru prezentarea materialului de urmărire penală (în conformitate cu dispoziţiile art.177 alin.2 cod proc.pen., procurorului îi revenea obligaţia de a-l cita pe inculpat şi la această adresă la care acesta locuia efectiv.

În consecinţă, împrejurarea că învinuitului nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, moment procesual în care acesta avea posibilitatea de a-şi propune probe şi de a-şi formula apărări este de natură să atragă nulitatea absolută a actului de urmărire penală, vătămarea neputând fi înlăturată în alt mod cu consecinţa restituirii cauzei la parchet pentru refacerea acestuia, astfel că soluţia pronunţată în cauză de instanţa de fond este legală şi temeinică.

Pentru toate aceste considerente, nefiind incident nici unul din motivele de casare prevăzut de art.3859 cod proc.pen., recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omisiunea prezentării materialului de urmărire penală. Consecinţe