Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Infracţiuni de corupţie.
| Comentarii |
|
Caracterul neloial al probelor obţinute prin investigatorul cu identitate reală. Caracterul nelegal al probei cu înregistrări ale convorbirilor efectuate de denunţătoare.
În ceea ce priveşte caracterul neloial al probelor obţinute prin investigatorul cu identitate reală, Curtea apreciază că datele existente în cauză la acest moment nu permit concluzia că în speţă acesta a acţionat ca un „agent provocator”, aparent fiind respectate criteriile enunţate de CEDO în referire la „ caracterul pasiv ” al activităţii pe care trebuie să o desfăşoare în această materie agenţii statului. In lumina acestor criterii, activitatea agenţilor statului nu poate fi considerată provocare dacă există o suspiciune rezonabilă că o persoană participă la infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni, activitatea investigatorilor sau colaboratorilor a fost autorizată în condiţiile legii, iar aceştia nu au făcut altceva decât să ofere suspectului o ocazie obişnuită, ce nu are caracter excepţional, de a comite o infracţiune.
Prin încheierea nr. 59 din 18 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 5921/63/2013, în baza art. 149/1 alin.9 Cod procedură penală., a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
În baza art. 136, 143 Cod procedură penală, 148 lit. f Cod procedură penală., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului R.N., fiul lui Ilie şi Elisabeta, născut la data de 14.01.1954 în localitatea P., jud. Vâlcea, cu domiciliul în Craiova, str., nr., judeţul Dolj, CNP, pe o durată de 29 de zile de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 coroborat cu art. 681 Cod procedură penală dar şi cele prevăzute de art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenţia europeană, existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis o infracţiune, motive care în jurisprudenţa C.E.D.O. au fost definite ca acele fapte şi informaţii care ar indica unui observator obiectiv că persoana respectivă ar fi putut săvârşi infracţiunea iar această analiză trebuie făcută în raport cu toate circumstanţele cauzei.
Din probele administrate până în această fază a urmăririi penale denunţul numitei
B.L.S., înregistrarea audio-video efectuată în mediul ambiental, procesul verbal întocmit de către investigatorul cu identitate reală (D.D.D.), procesul verbal de surprindere în flagrant, reies indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul R.N. a săvârşit fapta pentru care este cercetat, aceea de luare de mită prevăzută de art. 254, constând în aceea că în data de 25.02.2013, Dr. R.N., medic specialist obstetrică-ginecologie în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova, i-a pretins denunţătoarei B.L.S., pentru efectuarea unei întreruperi a cursului sarcinii, suma de 500 lei, iar în ziua de 17.03.2013 a pretins de la investigatorul cu identitate reală, comisar D.D.D. suma de 1300 lei, primind de la acesta suma de 1000 lei.
Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, precizând că nu a primit suma de 400 lei, iar suma de 100 lei primitul ulterior de la denunţătoare reprezintă contravaloarea consultaţiei pe care a efectuat-o la cabinetul particular şi contravaloarea tratamentului medicamentos pe care i l-a oferit denunţătoarei în momentul externării, medicamente care provin din rezerva sa.
Cu privire la suma de 1000 lei primită de la investigatorul cu identitate reală, inculpatul a precizat că reprezenta avansul pentru o intervenţie chirurgicală pe care urma să o efectueze unei alte paciente, in cabinetul sau particular si nu in spital
Cu privire la faptul că în momentul flagrantului a declarat că banii respectivi reprezintă restituirea unui împrumut pe care i l-a acordat denunţătoarei B.L.S., a precizat că a făcut această declaraţie din cauza stării de tulburare în care se afla, el dorind să se înţeleagă că reprezintă de fapt un avans pentru o intervenţie pe care urmează să o facă.
Apărările inculpatului au fost contrazise de probele administrate pana in aceasta faza a procesului penal.
Potrivit art. 91/6 al 2 COD PROCEDURA PENALĂ, înregistrările efectuate de părţi sau alte persoane, constituie mijloace de proba când privesc propriile convorbiri pe care le-au purtat cu terţii, astfel încât înregistrarea efectuata de denunţătoare coroborata cu declaraţia acesteia si cu declaraţia inculpatului (care recunoaşte ca a purtat cu denunţătoarea o discuţie in legătura cu amanetarea unui cercel in vederea obţinerii unei sume de bani de către aceasta, justificând insa ca era interesat daca aceasta are astfel posibilităţi materiale sa-si cumpere reţeta) pot sa constituie la acest moment procesual indicii temeinice in sensul art. 143 COD PROCEDURA PENALĂ, care sa conducă la presupunerea rezonabila ca inculpatul a săvârşit fapta din data de 26.02.2013.
Înregistrările audio in mediu ambiental, purtate intre denunţătoare si inculpat in cabinetul inculpatului, din cadrul spitalului clinic nr. 1 Craiova la data de 26.02.2013, au fost redate rezumativ in procesul verbal din 12.03.2013, si au confirmat susţinerile denunţătoarei privind lăsarea cercelului din aur inculpatului drept garanţie ca ii va da si restul sumei de 100 lei urmata de încercarea acesteia de a-si recupera bunul, afirmând ca îl va amaneta si ii va aduce doctorului restul sumei pretinse.
De asemenea, din interceptările in mediul ambiental din data de 17.03.2013, a rezultat ca suma 300 euro a fost pretinsa de inculpat pentru întreruperea unei sarcini, intervenţie care urma sa aibă loc in incinta spitalului clinic nr. 1 Craiova si nu la cabinetul particular al inculpatului, aşa cum susţine acesta, încercând sa creeze astfel o aparenta de legalitate a sumei pretinse.
Relevante in acest sens au fost pasaje din convorbirile purtate de inculpat cu investigatorul din ziua de 17.03.2013.
Instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta pentru care este cercetat inculpatul este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Sub acest din urmă aspect, instanţa a avut în vedere că inculpatul, în calitate de medic specialist în obstetrică-ginecologie, s-a folosit de funcţia sa pentru a obţine un folos material, condiţionând astfel actul medical
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său presupune o rezonanţă socială a unor fapte grave, atât în rândul comunităţii locale unde îşi desfăşura activitatea cât şi la nivelul întregii ordini sociale. Săvârşirea infracţiunii de luare de mită implicând un medic specialist cu precădere prin natura relaţiilor socio-profesionale afectate, face ca lăsarea în libertate a făptuitorului să genereze o stare de insecuritate socială, constituind un pericol pentru ordinea publică. Atunci când asupra unui asemenea persoane planează o suspiciune rezonabilă de corupţie, luarea celei mai severe măsuri preventive se impune pentru a nu spori neîncrederea în capacitatea justiţiei de a lua măsurile necesare pentru crearea unui echilibru firesc şi a unei stări de securitate socială dar şi pentru a transmite un mesaj de descurajare a altor persoane care deţin funcţii publice.
Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii dar totuşi nu se poate face abstracţie de natura şi gravitatea faptei pentru care este cercetat inculpatul. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 136 alin. 8 Cod procedură penală impun, printre alte criterii la luarea măsurii arestării preventive „pericolul social al faptei” întrucât gradul acestuia este un indicator al gravităţii afectării ordinii publice. Or, fapta pentru care este cercetat inculpatul prezintă un grad sporit de pericol social.
Aşa cum a rezultat din dispoziţiile art. 136 Cod procedură penală măsurile preventive, printre care şi arestarea preventivă, urmăresc asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal,în vederea realizării scopului prevăzut de art. 1 din acelaşi cod.
Dispunerea unei alte măsuri preventive neprivative de libertate, s-a considerat că nu este oportună în actualul stadiu al procesului, date fiind atât împrejurările anterior relevate cât şi rezonanţa puternic negativă pe care fapte de natura celei presupus săvârşite de inculpat o au în rândul opiniei publice, motiv pentru care va respinge cererea de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpatul R.N., prin apărător ales, în cadrul concluziilor pe fond.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul R.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele dezvoltate oral în şedinţă publică şi consemnate în practicaua prezentei încheieri.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate, în raport de criticile formulate cât şi din oficiu, Curtea în temeiul dispoziţiilor art. 3856 alin.2 şi 3 Cod procedură penală, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoarele:
In acord cu prima instanţă, Curtea constată că în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul R.N. a săvârşit faptele prevăzute de legea penală pentru care este cercetat, iar din materialul probator administrat rezultă incidenţa cazului prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală
În acest sens sunt relevante înregistrarea audio-video realizată în mediul ambiental, coroborată cu procesul verbal de prindere în flagrant, din care rezultă că inculpatul R.N., în calitate de medic specialist obstetrică-ginecologie în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă nr.1 Craiova, a pretins de la investigatorul cu identitate real D.D.D., suma de 1300 lei, pentru a realiza o întrerupere de sarcină, primind de la acesta suma de 1000 lei, precum şi denunţul şi declaraţiile denunţătoarei B.L.S., coroborate cu înregistrarea audio realizată de acesta, din care rezultă că, în aceeaşi calitate, inculpatul a pretins şi primit de la aceasta suma totală de 500 lei pentru a realiza o întrerupere de sarcină.
De asemenea, Curtea reţine că toate aceste mijloace de probă mai sus enumerate se coroborează cu declaraţiile inculpatului, care a recunoscut împrejurarea primirii sumelor de bani de la denunţătoare şi respectiv de la investigatorul cu identitate reală, dându-le însă o altă semnificaţie decât cea penală, în concret susţinând că acestea reprezentau contravaloarea serviciului medical contractat prin cabinetul medical particular.
Curtea reţine că probele şi indiciile temeinice că inculpatul a săvârşit faptele de care este învinuit au înţelesul prevăzut de art. 63 alin. 1 Cod procedură penală, respectiv art. 68 indice 1 Cod procedură penală, adică elemente de fapt sau date din care rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte de urmărire penală a săvârşit fapta. Acestor noţiuni din dreptul intern le corespunzându-le sintagma de motive verosimile folosită de art. 5 pct. 1 lit. c din CEDO, direct aplicabilă în dreptul intern în temeiul art. 20 raportat la art. 11 alin. 2 din Constituţie.
Această sintagmă a primit în jurisprudenţa CEDO semnificaţia de existenţă a unor fapte sau informaţii de natură a convinge un observator obiectiv că persoana a comis o infracţiune (cauza Fox, Campbell şi Hartley c. Regatului Unit) fără a fi necesar ca la momentul luării măsurii arestării preventive să existe probe suficiente pentru a se putea formula o acuzare completă (cauza Murray c. Regatului Unit).
Sub aspectul indiciilor temeinice relevate de declaraţiile inculpatului, Curtea reţine că la acest moment procesual nu se poate considera că nuanţarea poziţiei procesuale în sensul negării semnificaţiei penale a faptelor pentru care este cercetat ar avea vreo consecinţă asupra existenţei acestora.
In acest sens, Curtea a reţinut că prin prisma profesiei de medic atât în instituţia publică - Spitalul Clinic Judeţean nr. 1 Craiova, cât şi la cabinetul particular, inculpatul presta aceleaşi servicii medicale, dintre care numai activitatea prestată la cabinetul particular era susceptibilă a face obiectul unei tranzacţii directe, pe bază de negociere directă cu pacientul. Totodată, aşa cum a afirmat inculpatul, întreruperea de sarcină nu se putea realiza în spital decât în cazuri de urgenţă medicală, fiind exclusă realizarea unei asemenea intervenţii la simpla cerere a pacientei.
Din procesul verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental între inculpat şi investigatorul cu identitate reală, rezultă că inculpatul a pretins suma de 1300 lei, din care a si primit 1000 lei, în incinta spitalului, pentru a realiza o întrerupere de sarcină care nu constituia o urgenţă medicală, nefiind imperios necesară pentru salvarea vieţii sau sănătăţii presupusei paciente, ci pentru a înlătura pericolul deconspirării unei relaţii extraconjugale a acesteia. Totodată, rezultă că această intervenţie urma a fi realizată în spital, inculpatul precizându-i investigatorului că este necesar ca pacienta „să vină să ia legătura cu mine să facem internarea”.
Având în vedere că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 Cod penal se poate realiza prin oricare din variantele alternative prevăzute de norma incriminatoare, inclusiv prin primirea de bani sau alte foloase în scopul îndeplinirii unui act contrar îndatoririlor de serviciu, Curtea constată, în consecinţa considerentelor de mai sus că elementele de fapt relevate de mijloacele de probă obţinute la acest moment procesual conturează suficiente indicii privind săvârşirea de către inculpat a infracţiunii sus menţionate.
În ceea ce priveşte caracterul neloial al probelor obţinute prin investigatorul cu identitate reală, Curtea apreciază că datele existente în cauză la acest moment nu permit concluzia că în speţă acesta a acţionat ca un „agent provocator”, aparent fiind respectate criteriile enunţate de CEDO în referire la „caracterul pasiv” al activităţii pe care trebuie să o desfăşoare în această materie agenţii statului. În lumina acestor criterii, activitatea agenţilor statului nu poate fi considerată provocare dacă există o suspiciune rezonabilă că o persoană participă la infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni, activitatea investigatorilor sau colaboratorilor a fost autorizată în condiţiile legii, iar aceştia nu au făcut altceva decât să ofere suspectului o ocazie obişnuită, ce nu are caracter excepţional, de a comite o infracţiune.
În speţă organele judiciare fuseseră sesizate de denunţătoarea B.L.S. încă de la
12.03.2013, cu privire la presupuse fapte de corupţie al căror autor era inculpatul, iar la întâlnirea cu inculpatul, investigatorul cu identitate reală s-a limitat la enunţarea problemei medicale, solicitând informaţii cu privire la preţul intervenţiei pentru întrerupere de sarcină. Este adevărat că acesta a insistat pentru remiterea unei părţi a preţului convenit, însă acesta a fost stabilit exclusiv de inculpat, care a şi precizat, fără a fi provocat în vreun fel, că intervenţia se va desfăşura în unitatea spitalicească, fiind necesară internarea.
În ceea ce priveşte legalitatea probei constând în înregistrarea realizată de denunţătoare cu telefonul mobil, Curtea constată că aceasta nu poate fi înlăturată, aşa cum a solicitat apărarea, având în vedere dispoziţiile art. 91 ind. 6 alin. 2 care stabilesc că părţile sau orice alte persoane pot efectua înregistrări ale convorbirilor sau comunicărilor purtate de acestea cu terţii, fără autorizare din partea procurorului sau a judecătorului, indiferent de natura infracţiunii sau de existenţa sau inexistenţa unui proces penal. De asemenea, pot fi folosite în procesul penal, chiar dacă au fost obţinute fără autorizaţie înregistrările în mediul ambiental efectuate de părţi sau de orice alte persoane cu privire la propriile comunicări.
În concluzie, reţinând netemeinicia susţinerilor apărării referitoare la nelegalitate sau neloialitatea probelor ce conţin indiciile temeinice privind săvârşirea faptei de luare de mită în formă continuată de care este acuzat inculpatul, Curtea constată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, ca premisă a luării măsurii preventive solicitată de acuzare.
Referitor la cazul prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, dispoziţiile art. 254 Cod penal prevăd o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare pentru infracţiunea ce face obiectul acuzării, iar în ceea ce priveşte existenţa pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, Curtea reţine că în jurisprudenţa CEDO se admite că anumite infracţiuni, prin gravitatea lor şi prin reacţia publică la săvârşirea lor, pot da naştere unui pericol pentru ordinea publică ce ar putea să justifice arestarea preventivă cel puţin pentru o perioadă de timp. O bănuială puternică privind comiterea de către inculpat a unor infracţiuni grave poate justifica iniţial detenţia (cauza Hass c. Poloniei), iar în această cauză infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este gravă, aspect indicat atât de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru sancţionarea acesteia (de la 3 la 12 ani), dar şi de modalitatea în care inculpatul a săvârşit pretinsele fapte, ce demonstrează ignorarea deliberată a ordinii de drept şi convingerea acestuia că profesia poate fi folosită cu precădere pentru realizarea unor scopuri personale, materiale.
Chiar dacă pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social al faptei, acestea prezintă puncte de interferenţă, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică trebuie apreciat atât în raport de datele referitoare la faptă, adică natura şi gravitatea infracţiuni comise, dar şi de rezonanţa socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârşirii acesteia, datele referitoare la persoana inculpatului, antecedentele penale ale acestuia, etc.
Este adevărat că numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracţiunii nu poate constitui temei prin el însuşi pentru luarea măsurii arestării preventive, însă, pentru infracţiuni deosebit de grave, cum este şi luarea de mită, probele referitoare la existenţa infracţiunii şi persoana făptuitorului constituie în acelaşi timp şi probe referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică, prin natura lor având rezonanţă şi implicaţii negative asupra siguranţei colective. Anumite tipuri de infracţiuni, printre care şi cele de corupţie, prin natura lor conduc la concluzia unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea fenomenului infracţional pe care îl presupun şi îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivităţi, justificând pe deplin luarea măsurii arestării preventive.
În speţă, infracţiunea de care este acuzat inculpatul R.N. este în măsură să lezeze ordinea socială, respectul şi încrederea de care medicii trebuie să se bucure în societate, pe fondul unor asemenea fapte crescând lipsa de respect şi de încredere a populaţiei în instituţiile statului, în seriozitatea actului medical asigurat în spitalele publice, generând convingerea că acesta este condiţionat de satisfacerea intereselor personale imediate, materiale, ale medicilor chemaţi să îl asigure.
Cu privire la circumstanţele personale ale inculpatului, Curtea reţine că necesitatea prezervării ordinii publice primează faţă de circumstanţele personale favorabile ale inculpatului, respectiv vârsta acestuia, lipsa antecedentelor penale faptul că are o familie organizată. Toate acestea nu diminuează cu nimic gravitatea pe care o prezintă fapta cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că ar fi fost săvârşită de inculpat şi, pe cale de consecinţă, nici pericolul pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului, mai mult, toate acestea constituie condiţii premisă pentru dobândirea funcţiei de care s-a folosit inculpatul pentru comiterea faptelor.
Noţiunea de pericol pentru ordinea publică nu are doar semnificaţia unei primejdii concrete şi imediate, constând în posibilitatea comiterii unor fapte penale grave, ci ea semnifică şi o stare de nelinişte, un sentiment de insecuritate în rândul societăţii civile, generată de rezonanţa socială negativă a faptului că inculpatul asupra căruia planează acuzaţia comiterii unor infracţiuni grave este cercetat în stare de libertate. Astfel, este necesară o reacţie fermă din partea autorităţilor pentru a nu se adopta o astfel de conduită infracţională şi de alte persoane.
În concluzie, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, faptele de natura celei reţinute în sarcina inculpatului sunt considerate că suscită o tulburare a societăţii, în aşa fel încât să justifice o detenţie preventivă.
Cu privire la ultima condiţie ce se impune a fi analizată, instanţa constată că realizarea scopului prevăzut de art. 136 alin. 1 Cod procedură penală poate avea loc numai prin luarea măsurii arestării preventive prin raportare la criteriile prevăzute de art. 136 alin. 8 Cod procedură penală, având în vedere circumstanţele deja analizate, respectiv gradul de pericol social al infracţiunii, care este unul foarte ridicat, având în vedere nu doar gravitatea pedepsei prevăzute de lege, dar şi modalitatea de săvârşire şi scopul urmărit, dar şi de faptul că în cauză trebuie efectuate o serie de acte de urmărire penală, fără a exista riscul de împiedicare din partea inculpatului a bunei desfăşurări a procesului penal.
Prin urmare, fiind legitimată de motive pertinente şi suficiente, măsura arestării preventive este legală şi temeinică, iar criticile inculpatului sunt neîntemeiate, urmând ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, recursul declarat să fie respins, ca nefondat.
In baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat. (Încheierea nr. 64/21 Martie 2013 - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori rezumat judecător Cristina Crăciunoiu)
