Propunere de arestare preventivă respinsă. Existenţa unor indicii temeinice privind comiterea unor fapte prevăzute de legea penală, lipsa unor indicii concordante privind modalitatea concretă de derulare a activităţii infracţionale. Relevanţă.
| Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă penală nr. 160 din data de 19.12.2013
În condițiile în care mijloacele de probă sunt contradictorii cu privire la condițiile concrete în care inculpatul a acționat și cu privire la motivația acțiunii sale, în conformitate cu principiul "in dubio pro reo";, judecătorul va analiza cerința impusă de textul legal, prin raportare la versiunea expusă de inculpat și susținută la acest moment de declarația martorului M.P.S.
Este adevărat că nici această versiune de derulare a venimentelor nu este de natură să ducă la inexistența indiciilor temeinice în sensul că inculpatul ar putea fi autorul faptelor pentru care este cercetat, însă este de natură să imprime faptelor presupus a fi fost comise de acesta un grad de pericol social mai redus, ce nu este de natură să legitimeze impunerea față de inculpat a măsurii arestării preventive.
În acest sens, judecătorul reține că autoturismul a fost luat din posesia părții vătămate pe nedrept, în vederea folosirii acestuia pentru a trasporta un minor de trei ani, care ar fi necesitat îngrijiri medicale, la solicitarea expresă în acest sens a prietentei inculpatului, martora CAB și că inculpatul a dat curs acestei solicitări și a condus autoturismul pe drumurile publice, deși cunoaștea faptul că nu are acest drept, întrucât nu deținea permis de conducere.
Este de asemenea adevărat că, chiar și contextul relevat de inculpat, acesta putea alege să nu procedeze în această manieră, fără a încălca valorile sociale protejate de legea penală, putând solicita serviciile unui taxi, dar maniera în care se poate presupune la acest moment că a acționat nu este cea a unei persoane dezinvolte, care manifestă dispreț față de regulile sociale a căror încălcare poate atrage răspunderea penală, ci a unei persoane care a acționat greșit, în contextul unor împrejurări exterioare nefavorabile, atitudine pentru care, dacă se va stabili pe deplin vinovăția sa, va fi pedepsit conform legii.
În plus, trebuie subliniat și faptul că între inculpat și partea vătămată existau relații apropiate, de vecinătate și prietenie, în virtutea cărora inculpatul avea acces la domiciliul părții vătămate care, deși a relatat că nu i-a dat inculpatului acordul pentru folosirea autoturismului, nu înțelege să formuleze plângere împotriva acestuia pentru comiterea infracțiunii de "furt de folosință";, adăugând totodată cu nu înțelege să formuleze plângere împotriva martorei CAG , pentru săvârșirea de către aceasta a unei infracțiuni prevăzute de legea penală.
Este adevărat că această manifestare de voință a părții vătămate nu poate avea o relevanță deosebită sub aspectul tragerii la răspundere penală a inculpatului, întrucât acțiunea penală este supusă principiului oficialității, nefiind incidentă niciuna din situațiile prevăzute de art. 210 Cod penal, însă această împrejurare se impune a fi analizată prin prisma impactului concret pe care presupusa comitere a acestei fapte o poate avea asupra comunității în ansamblu și a necesității unei reacții ferme din partea societății pentru preîntâmpinarea comiterii unor astfel de fapte.
Referitor la presupusa conducere de către inculpat a unei infracțiuni privind regimul circulației pe drumurile publice, constând în conducerea unui autoturism pe drumurile publice, în condițiile în care nu posedă permis de conducere, judecătorul consideră că trebuie avute în vedere, în mod conjugat două aspecte.
Dacă fapta a fost comisă pentru a asigura transportarea de urgență a unui minor la spital, așa cum susține inculpatul, acest lucru, ce nu este de natură să înlăture răspunderea penală a acestuia, este totuși în măsură să imprime faptei concrete un grad de pericol social mai redus, pentru că, în această ipoteză, inculpatul nu s-a manifestat ca o persoană care, în mod voit și dezinvolt a încălcat regulile privind circulația pe drumurile publice, ignorând pericolul la care îi poate expune pe ceilalți participanți la trafic, ci mai degrabă ca o persoană care a considerat, în mod greșit, e adevărat, că necesitatea de a acționa rapid pentru a ieși din impas într-o situație dificilă, primează față de necesitatea de a respecta regulile de drept.
În condițiile în care inculpatul a fost condamnat anterior pentru comiterea unei infracțiuni de "ucidere din culpă";, era necesar ca acesta să fie cu atât mai conștient că nerespectarea dispozițiilor legale care guvernează siguranța circulației pe drumurile publice poate avea consecințe grave asupra celorlalți participanți la trafic, deși fapta pentru care a fost condamnat anterior era de o altă natură.
În acest sens, din considerentele sentinței penale nr. 2315 din 26.06.2009 a Judecătoriei Iași, depusă de reprezentantul Ministerului Public, reiese că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de un an și opt luni închisoare, pentru că, în data de 20.03.2008, în timp ce conducea un moped, fără a purta cască de protecție, a fost surprins de frâna autoturismului ce circula în fața sa și a tras instinctiv de ghidonul motociclului spre dreapta, pentru a evita o ciocnire, lovind însă bordura, iar în urma impactului atât inculpatul cât și victima au fost proiectați de pe motociclu spre dreapta, victima decedând întrucât s-a lovit cu capul de bordura de beton, iar inculpatul a recunoscut și regretat comiterea acestei fapte.
Raportat la persoana inculpatului, instanța reține, așa cum a precizat și procurorul de caz, că acesta nu este la primul conflict cu legea penală, figurând cu mai multe hotărâri de condamnare pentru comiterea, atât în timpul minorității, cât și ulterior, a mai multor infracțiuni îndreptate împotriva partrimoniului, precum infracțiuni de "furt calificat"; și "tâlhărie";, fiind liberat condiționat din executarea ultimei pedepse aplicate în data de 04.01.2011, cu un rest neexecutat de 483 de zile.
Din sentința pronunțată de J. B. (sentință de contopire) rezultă că inculpatul a fost plasat în mediul carceral o singură dată (cu excepția a două zile, în care acesta a fost reținut, din 10.06.2006-11.06.2006 și 25.01.2007), începând cu data de 05.11.2008-04.01.2011.
Rezultă astfel că inculpatul, care a avut o activitate infracțională amplă anterior încarcerării sale, a executat pedeapsa rezultantă aplicată în regim de detenție pe o perioadă de doi ani și două luni, împrejurare în care trebuia să fie pe deplin conștient de faptul că, orice abatere de la regulile de drept poate fi sancționată drastic de organele judiciare.
Cu toate acestea, în condițiile în care configurația concretă a faptelor presupus a fi fost comise de inculpat nu poate fi pe deplin stabilită la acest moment procesual, iar dacă ar fi luată în considerare versiunea expusă de inculpat, nu ar rezulta că faptele concrete comise de acesta ar fi apte, prin natura lor, să determine un pericol concret pentru ordinea publică (în condițiile în care acestea pot avea un caracter accidental și conjunctural și nu ar putea duce la concluzia univocă că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate ar continua să comită alte infracțiuni), impunerea măsurii arestării preventive prin luarea în considerare în mod exclusiv a antecedentelor penale ale inculpatului ar duce la concluzia inacceptabilă că orice persoană care are antecedente penale trebuie cercetată în stare de arest preventiv.
Or, aprecierea în sensul întrunirii condițiilor prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f cod procedură penală trebuie să se bazeze pe o analiză în concret a tuturor circumstanțelor factuale, fără a se face abstracție în această analiză de datele ce caracterizează persoana inculpatului pentru a se ajunge la concluzia certă a existenței unor probe privind un pericol real, efectiv și concret pentru ordinea publică în condițiile lăsării în libertate a inculpatului, ceea ce, în opinia judecătorului, nu se regăsește în prezenta cauză.
