Publicitatea şedinţei de judecată. Menţinerea măsurii arestării inculpatului la primirea dosarului. Publicitate, public (act, domeniu, loc, şedinţă)

Publicitatea şedinţei de judecată. Menţinerea măsurii arestării

inculpatului la primirea dosarului.

Verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării

preventive, la primirea dosarului, în condiţii de

publicitate, şi nu în camera de consiliu, aşa cum

prevăd dispoziţiile art.3001 alin.1 din Codul de

procedură penală, poate duce la casarea hotărârii

numai dacă inculpatei i s-ar fi adus vătămări ce

nu puteau fi înlăturate decât prin anularea actului

respectiv. Dispoziţiile art.197 alin.2 din

Codul de procedură penală sunt aplicabile numai

dacă se încalcă dispoziţiile relative la publicitatea

şedinţei de judecată, ceea ce nu este cazul în speţa

dedusă judecăţii.

(decizia penală nr.49/R/8.02.2005).

Prin încheierea din 4.02.2005, pronunţată de Tribunalul Argeş în

dosarul nr.459/P/2005, în temeiul art.3001 şi art.160 din Codul de procedură

penală, s-a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive luată faţă de

inculpata E.S.C. şi, în consecinţă, s-a dispus menţinerea ei.

S-a reţinut că inculpata a fost trimisă în judecată în stare de arest

preventiv pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.257 din Codul penal

întrucât, în perioada iunie – octombrie 2004, a pretins şi primit, în mod

repetat de la denunţătorul P.I.D., suma de 160.000.000 lei, în scopul de a

interveni pe lângă factorii de conducere din cadrul S.C.”ARPECHIM” S.A.

Piteşti, pentru a-i determina să declare câştigătoare la licitaţia având ca obiect

atribuirea unor lucrări de construcţii în valoare de 2,7 miliarde lei, firma

Etalon Comp General Construct SRL Piteşti.

În drept, instanţa de fond a concluzionat că se menţin temeiurile

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, fiind întrunite condiţiile

prev.de art.143şi de art.148 lit.h din Codul de procedură penală, inculpata

fiind cercetată pentru comiterea unei infracţiuni pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Recursul declarat de inculpată prin care a criticat încheierea, între

altele, pentru că prima instanţă a verificat legalitatea şi temeinicia arestării

preventive în şedinţă publică şi nu în camera de consiliu, aşa cum prevăd

dispoziţiile art.3001 din Codul de procedură penală a fost respins ca nefondat

prin decizia penală nr.49/R/8 februarie 2005 a Curţii de Apel Piteşti.

Potrivit disp.art.3001 din Codul de procedură penală referitoare la

menţinerea arestării inculpatului la primirea dosarului, „după înregistrarea

dosarului la instanţă, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în

stare de arest, instanţa este datoare să verifice din oficiu, în camera de

consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea

duratei arestării preventive.

Verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, în condiţii

de publicitate şi nu în camera de consiliu, încălcându-se astfel prevederile

legale susmenţionate, ar putea duce la casarea încheierii numai dacă

inculpatei i-ar fi fost produse vătămări ce nu puteau fi înlăturate în alt mod,

decât prin anularea actului (art.197 alin.1 şi 4 din Codul de procedură penală),

ceea ce nu s-a dovedit în speţă.

Dispoziţiile relative la nulitatea absolută prevăzute în alineatul 2 al

art.197 din Codul de procedură penală nu sunt aplicabile în cauză, deoarece

instanţa de fond nu a nesocotit prevederile legale referitoare la publicitatea

şedinţei de judecată, a căror nerespectare ar fi dus într-adevăr, la constatarea

nulităţii încheierii cu consecinţa casării acesteia, aşa cum a cerut inculpata

prin apărătorul său ales.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Publicitatea şedinţei de judecată. Menţinerea măsurii arestării inculpatului la primirea dosarului. Publicitate, public (act, domeniu, loc, şedinţă)