Recunoaştere acte străine. Jurisprudență Recidivă. Concurs de infracţiuni. Pluralitate intermediară

Tribunalul BUCUREŞTI Sentinţă penală nr. **** din data de 31.03.2017

DOSAR NR. *****

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. *****

Ședința publică din data de *****

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: *****

GREFIER: *****

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Tribunalul București a fost reprezentat de procuror *****.

Pe rol: pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect contestația formulată de petentul-condamnat ***** împotriva sentinței penale nr. *****, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București - Secția I Penală în dosarul nr. *****.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de *****, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată (parte integrantă din prezenta decizie), când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru depunere de concluzii scrise, a stabilit termen pentru pronunțare la *****, apoi a amânat succesiv pronunțarea la *****, *****, respectiv pentru astăzi, *****, când a decis cele arătate mai jos.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. *****, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București - Secția I Penală în dosarul nr. *****:

În temeiul art.585 alin.1 lit.a și lit.b C.proc.pen., s-a admis - în parte - cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de petentul *****.

În temeiul art.140 ind.1 din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea de recunoaștere a unei hotărâri penale străine formulată de același petent.

S-a recunoscut sentința nr. ***** din data de ***** a Curții Provinciale de Apel secția a 2-a Alicante, Regatul Spaniei, definitivă, prin care se constată că petentul ***** (cunoscut și sub numele de *****) a executat 1135 zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale, tâlhărie, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art.320 C.pen., art.233 C.pen., art.342 C.pen., art.367 C.pen.. S-a constatat că petentul a executat această hotărâre, în perioadele 10.07.2004-11.07.2004, 12.07.2004-01.12.2005, 07.05.2014-14.05.2014, 25.02.2015-02.11.2016.

În temeiul art.36 alin.2, art.39 alin.1 rap. la art.33 și art.37 alin.1 lit.a din C.pen. de la 1969, cu aplic. art.5 C.pen., s-a constatat că sunt concurente infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin:

- sentința penală nr. ***** a Judecătoriei Călărași, definitivă prin decizia penală nr. ***** a Curții de Apel București, secția I (4 ani închisoare),

- și prin hotărârea penală nr. ***** din data de ***** a Curții Provinciale de Apel secția a 2-a Alicante, o parte din infracțiunile reținute în această hotărâre fiind comise în stare de recidivă postcondamnatorie față de condamnarea stabilită prin sentința penală nr. ***** a Judecătoriei Călărași.

S-au repus în individualitatea lor pedepsele contopite în pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. ***** a Judecătoriei Călărași, definitivă, astfel:

- 3 ani închisoare, aplicată în baza art.321 alin.1 din C.pen. de la 1969, cu aplic. art.37 lit.b din C.pen. de la 1969 (faptă din 30/31.03.2003);

- 2 ani închisoare, aplicată în baza art.217 alin.1, cu aplic. art.37 lit.b din C.pen. de la 1969 (faptă din 30/31.03.2003);

- 1 an închisoare, aplicată în baza art.1 ind.1 pct.1 din Legea nr. 61/1991, cu aplic. art.37 lit.b din C.pen. de la 1969 (faptă din 30/31.03.2003);

- 4 ani închisoare, aplicată în baza art.192 alin.2 cu aplic. art.41 alin.2 din C.pen. de la 1969, cu aplic. art.37 lit.b din C.pen. de la 1969 (faptă din 30/31.03.2003);

- 1 an și 3 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infr. prev. de art.321 alin.1 din C.pen. de la 1969, cu aplic. art.37 lit.b din C.pen. de la 1969 (faptă din 10/11.08.2002), prin sentința penală nr. ***** a Judecătoriei Călărași, definitivă prin nerecurarea deciziei penale nr. ***** a Tribunalului Călărași.

În temeiul art.36 alin.2, art.39 alin.1 și art.34 alin.1 lit.b C.pen. de la 1969, cu ref. la art.5 C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin hotărârile analizate anterior și s-a aplicat petentului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, petentul urmând să execute pedeapsa finală de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 teza a II-a și b C.pen. de la 1969 conf. art.71 C.pen. de la 1969.

S-au dedus perioada reținerii, perioada arestului provizoriu în vederea extrădării și perioada executată anterior din pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, astfel:

- 24 de ore, de la 23.08.2002 la 24.08.2002;

- de la 10.07.2004 la 11.07.2004;

- de la 12.07.2004 la 01.12.2005;

- de la 07.05.2014 la 14.05.2014;

- de la 25.02.2015 la 02.11.2016;

- de la 03.11.2016 la 10.11.2016;

precum și perioada executată în continuare după extrădare, de la 11.11.2016 la zi.

S-a anulat mandatul de executare nr. ***** emis de Judecătoria Călărași și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare.

Cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța aceasta, instanța de fond a reținut următoarele:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de *****, sub nr. *****, petentul ***** a formulat o cerere de modificare a pedepsei și, pe cale incidentală, recunoașterea hotărârilor pronunțate de autoritățile spaniole.

În fapt, petentul a arătat că, prin sentința penală nr. ***** a Judecătoriei Călărași, modificată în parte prin decizia penală nr. ***** a Tribunalului Călărași, definitivă la 24.03.2009 prin decizia penală nr. ***** a Curții de Apel București, a fost condamnat astfel:

- în baza art.321 alin.1 C.pen. cu aplic. art.37 alin.1 lit.b C.pen. la 3 ani închisoare;

- în baza art.217 alin.1 C.pen. cu aplic. art.37 alin.1 lit.b C.pen. la 2 ani închisoare;

- în baza art.1/1 pct.1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art.37 alin.1 lit.b C.pen. la 1 an închisoare;

- în baza art.192 alin.2 C.pen. cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. și art.37 alin.1 lit.b C.pen. la 4 ani închisoare;

- în baza art.217 alin.1 C.pen. cu aplic. art.37 alin.1 lit.b C.pen. la 2 ani închisoare.

De asemenea, a mai arătat că, prin sentința penală nr. ***** a Judecătoriei Călărași a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.321 alin.1 C.pen. cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. și cu aplic. art.37 alin.1 lit.b C.pen., care prin sentința penală nr. ***** pronunțată în dosarul nr. ***** de Judecătoria Călărași a fost contopită cu pedeapsa de 4 ani închisoare în baza art.36 alin.1 C.pen. și art.33 lit.a, art.34 lit.b C.pen., urmând a executa pedeapsa cea mai mare, de 4 ani închisoare și pentru care s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. ***** din 31.03.2009 sub puterea căruia se află în prezent.

Mai mult, a arătat că, în Spania, a fost condamnat de autoritățile judiciare spaniole prin mai multe sentințe la pedepse privative de libertate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.585 alin.1 lit.a C.proc.pen..

În susținerea cererii, petentul a depus înscrisurile provenite de la autoritățile spaniole, traduse și legalizate, precum și hotărârile pronunțate în România, respectiv, sentința penală nr. *****, sentința penală nr. ***** (filele 92 și urm.), sentința penală nr. ***** pronunțate de Judecătoria Călărași, decizia penală nr. *****, decizia penală nr. ***** pronunțate de Tribunalul Călărași, decizia penală nr. ***** pronunțată de Curtea de Apel București, hotărârea penală executorie nr. ***** pronunțată de Curtea provincială de Apel Alicante și traducerea acesteia (filele 114-118).

Din oficiu, a fost administrată proba cu înscrisuri, la dosarul cauzei fiind depuse următoarele: fișa de cazier judiciar, copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. *****, fișa de cazier judiciar internațional din Spania, adresa din data de ***** emisă de Judecătoria Călărași, Biroul Executări Penale și sentința penală nr. ***** pronunțată de Judecătoria Călărași, adresa nr. ***** emisă de Biroul Național INTERPOL, adresa nr. ***** emisă de BIROUL SIRENE, adresa nr. ***** emisă de Biroul Național INTERPOL, însoțită de adresa Centrului Penitenciar Madrid IV înaintată la data de ***** prin INTERPOL - din care rezultă perioadele de arest preventiv și perioadele executate în regim de detenție de petentul ***** în Spania (filele 144-149), adresa din data de ***** emisă de Judecătoria Călărași și extras din baza de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

II. În fapt, instanța de fond a reținut că petentul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, prin sentința penală nr. ***** pronunțată de Judecătoria Călărași (dosar nr. *****), modificată prin decizia penală nr. ***** pronunțată de Tribunalul Călărași, definitivă prin decizia penală nr. ***** a Curții de Apel București, dispunându-se - printre altele - următoarele:

"(…) În baza art.321 alin.1 C.pen., cu aplic. art.37 alin.1 lit.b C.pen., condamnă pe inculpatul ***** la 3 (trei) ani închisoare.

În baza art.217 alin.1 C.pen., cu aplic. art.37 alin.1 lit.b C.pen., condamnă pe același inculpat la 2 (doi) ani închisoare.

În baza art.1 ind.1 pct.1 din Legea nr. 61/1991, cu aplic. art.37 alin.1 lit.b C.pen., condamnă pe același inculpat la 1 (un) an închisoare.

În baza art.192 alin.2 C.pen., cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. și art.37 alin.1 lit.b C.pen., condamnă pe același inculpat la 4 (patru) ani închisoare.

În baza art.217 alin.1 C.pen., cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. și a art.37 alin.1 lit.b C.pen., condamnă pe același inculpat la 2 ani închisoare - toate faptele fiind săvârșite în data de 30/31.10.2003.

Constată că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentință penală sunt concurente cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. ***** a Judecătoriei Călărași (faptă din data de 10/11.08.2002).

În baza art.36 alin.1 din C.pen. și art.33 lit.a - 34 lit.b C.pen., inculpatul ***** va executa o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare. (…).";.

Ca urmare a rămânerii definitive a acestei hotărâri, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. ***** de către Judecătoria Călărași. Penitenciarul Rahova a comunicat, cu adresa nr. *****, că executarea sentinței penale nr. ***** a Judecătoriei Călărași a început la data de 11.11.2016.

S-a constatat că, prin această hotărâre definitivă, s-a contopit și pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare aplicată aceluiași petent prin sentința penală nr. ***** a Judecătoriei Călărași, în baza căreia fusese emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. *****- mandat anulat în urma admiterii unei contestații la executare prin sentința penală nr. ***** a Judecătoriei Călărași.

Potrivit acelorași informații oferite de Judecătoria Călărași, prin adresa nr. ***** din data de ***** (fila 135), rezultă că în baza sentinței penale analizate anterior s-a dispus emiterea unui mandat european de arestare, petentul fiind arestat în Spania în data de 24.02.2015 în baza acestui mandat, dar nefiind predat autorităților române decât în data de 11.11.2016, în toată această perioadă predarea fiind amânată în scopul executării de către petent a unor pedepse aplicate pentru infracțiuni comise în Regatul Spaniei.

De asemenea, instanța de fond a reținut că, prin sentința nr. ***** din data de 21.08.2015 a Curții Provinciale de Apel secția a 2-a Alicante, Regatul Spaniei, definitivă (dosar nr. *****), se constată executarea de către petentul ***** (cunoscut și sub numele de *****) a 1135 zile de închisoare, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni:

- infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale, infracțiune ce are corespondent în Codul penal român - art.320 C.pen., pentru care petentului i s-a aplicat pedeapsa de 3 luni închisoare;

- infracțiunea de tâlhărie, infracțiune ce are corespondent în Codul penal român - art.233 C.pen., pentru care petentului i s-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare și pedeapsa accesorie a decăderii din dreptul la sufragiu pasiv pe timpul executării pedepsei, fiind totodată obligat să îl despăgubească pe proprietarul magazinului de bijuterii *****, *****, prin achitarea contravalorii bijuteriilor sustrase și nerecuperate;

- infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, infracțiune ce are corespondent în Codul penal român - art.342 C.pen., pentru care petentului i s-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare și pedeapsa accesorie a decăderii din dreptul la sufragiu pasiv pe timpul executării pedepsei;

- infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat, infracțiune ce are corespondent în Codul penal român - art.367 C.pen., pentru care petentului i s-a aplicat pedeapsa de 6 luni închisoare.

S-a constatat - prin aceeași sentință - că petentul a executat această hotărâre, în perioadele 10.07.2004-11.07.2004, 12.07.2004-01.12.2005, 07.05.2014-14.05.2014, 25.02.2015-02.11.2016, astfel cum rezultă din cuprinsul acestei hotărâri.

Instanța de fond a reținut, urmare a adresei nr. ***** emisă de Biroul Național INTERPOL, care comunică relații ale Centrului Penitenciar Madrid IV, că petentul *****s-a aflat în arest preventiv în următoarele perioade:

- de la 14.07.2004 la 01.12.2005 în baza S.O. ***** Judecătoria de Instrucție Alicante,

- de la 30.07.2008 la 21.07.2009 în baza D.P. ***** Judecătoria de Instrucție Torrevieja 2,

- de la 07.11.2009 la 13.07.2010 în baza D.P. ***** Judecătoria de Instrucție Torrevieja 2,

- de la 07.05.2014 la 14.05.2014 în baza S.O. ***** Curtea Regională Alicante secția a 2-a.

Petentul s-a aflat în executarea unor pedepse definitive ca și condamnat, în perioada:

- de la 25.02.2015 la 02.11.2016, în baza hotărârii executorii ***** Curtea Regională Alicante secția a 2-a,

iar în perioada

- și 03.11.2016-10.11.2016, a fost arestat în baza M.E.A. ***** Judecătoria de Instrucție Centrală 5.

III. În drept, instanța de fond a apreciat că, prin raportare la dreptul comun în materie aplicabil solicitărilor formulate de petent, scopul pentru care petentul a formulat cererea de recunoaștere a unor hotărâri străine este acela de a beneficia de scăderea perioadelor executate în baza acestor hotărâri în urma contopirii pedepsei aplicate în străinătate (pedeapsă executată deja în străinătate) cu cele aplicate în România, instanța de fond constatând că cererea principală este aceea de contopire, întemeiată pe dispozițiile art.585 C.proc.pen., cererea de recunoaștere a unor hotărâri străine devenind astfel cerere incidentală și fiind supusă dispozițiilor art.140 ind.1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Potrivit dispozițiilor art.140 ind.1 alin.1-2 din Legea nr. 302/2004:

Recunoașterea, pe cale principală, a hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei, se face la sesizarea persoanei interesate sau a procurorului, în condițiile tratatului aplicabil între România și statul emitent, de către judecătoria în a cărei circumscripție aceasta domiciliază.

Recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei, se face și pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror, în faza de urmărire penală, sau de către instanța de judecată pe rolul căreia se află cauza spre soluționare.

Potrivit dispozițiilor art.142 alin.2 din Legea nr. 302/2004:

Atunci când România este stat de executare, iar persoana condamnată se află pe teritoriul României, recunoașterea și punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent este de competența curții de apel în a cărei circumscripție teritorială domiciliază persoana condamnată. În cazul în care persoana condamnată nu are domiciliul pe teritoriul României, competența aparține Curții de Apel București. Atunci când persoana condamnată se află în România, în executarea unei pedepse, competența recunoașterii și punerii în executare aparține curții de apel în a cărei circumscripție teritorială se află instanța locului de deținere.

De asemenea, s-a reținut că, potrivit art.585 C.proc.pen., pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații: a) concursul de infracțiuni; b) recidiva; c) pluralitatea intermediară; d) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

În ceea ce privește recunoașterea hotărârii străine,

Instanța de fond a reținut, cu privire la hotărârea străină a cărei recunoaștere o solicită petentul (hotărârea nr. ***** din data de 21.08.2015 a Curții Provinciale de Apel secția a 2-a Alicante, Regatul Spaniei, definitivă, cu referire la dosarul nr. *****), că aceasta a fost pronunțată în anul 2014 în Regatul Spaniei, stat membru al Uniunii Europene, ***** (cunoscut și sub numele de *****) - cetățean român - fiind judecat pentru infracțiuni de drept comun, în speță infracțiunile de fals în înscrisuri oficiale, tâlhărie, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, constituirea unui grup infracțional organizat, infracțiuni prevăzute și de legea penală română, respectiv de art.320 C.pen., art.233 C.pen., art.342 C.pen., art.367 C.pen..

S-a constatat astfel a fi îndeplinită condiția dublei incriminări pentru toate faptele pentru care s-a constatat executarea integrală a 1135 de zile de închisoare în Regatul Spaniei.

De asemenea, instanța de fond a reținut că hotărârea străină respectă ordinea publică a Statului Român, produce efecte pe teritoriul acestui stat, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei, deoarece petentul a fost condamnat la pedeapsa închisorii, deja executată.

În ceea ce privește cererea de contopire,

Constatând că faptele pentru care petentul a fost condamnat prin hotărârea penală străină au fost comise în perioada 2004 - 2014, unele înainte de pronunțarea condamnării definitive la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată în România (prin sentința penală nr. ***** a Judecătoriei Călărași, definitivă la data de 24.03.2009), iar altele după rămânerea definitivă a acestei hotărâri, dar înainte de a se începe executarea pedepsei de 4 ani închisoare, instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor art.33 și art.37 alin.1 lit.a din vechiul C.pen. (toate faptele fiind comise înainte de 01.02.2014) referitoare la concursul de infracțiuni și la recidiva postcondamnatorie.

Deoarece tratamentul juridic al concursului de infracțiuni și al recidivei postcondamnatorii (în ipoteza în care nu s-a început executarea pedepsei ce reprezintă primul termen al recidivei) este asemănător, pedepsele contopindu-se conform regulilor prev. de art.34-35 din vechiul C.pen., instanța de fond a apreciat că nu are relevanță a se stabili care dintre infracțiunile săvârșite în Spania au fost comise în stare de concurs real și care în stare de recidivă (în hotărârea străină nefiind trecute datele la care au fost comise infracțiunile, fiind o hotărâre de executare) față de condamnarea din România.

În scopul unei juste stabiliri a pedepsei finale, instanța de fond a descris pas cu pas procedura urmată, ocazie cu care a reținut că mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. ***** (aferent sentinței penale nr. ***** a Judecătoriei Călărași) a fost anulat în urma soluționării unei contestații la executare prin sentința penală nr. ***** a Judecătoriei Călărași, deci nu se impune o nouă analiză a motivelor pentru care pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare trebuie contopită în cea mai grea dintre pedepsele aplicate prin sentința penală nr. ***** a Judecătoriei Călărași.

Cu privire la aplicarea unui spor de pedeapsă, instanța de fond a mai reținut că legea veche prevedea posibilitatea aplicării unui spor de până la 5 ani, fără ca prin sporul astfel aplicat să se depășească suma pedepselor ce trebuiau contopite. În raport de natura infracțiunilor pentru care s-au aplicat pedepsele în discuție (majoritatea infracțiuni comise cu violență), instanța de fond a apreciat că se impune aplicarea unui spor de pedeapsă de 6 luni închisoare.

Cu privire la perioadele executate de petent în Spania în baza unor hotărâri emise de Judecătoria de Instrucție Torrevieja 2, respectiv perioada de la 30.07.2008 la 21.07.2009 (în baza D.P. *****) și perioada de la 07.11.2009 la 13.07.2010 (în baza D.P. *****), instanța de fond a constatat că pentru aceste perioade nu s-au depus la dosar hotărârile de condamnare și nici în hotărârea recunoscută nu se menționează aceste perioade ca fiind executate, motiv pentru care nu poate proceda la recunoașterea acestor perioade, lipsind informații despre infracțiunile sancționate și pedepsele concrete aplicate de Judecătoria de Instrucție Torrevieja 2. De altfel, și prin cererea sa și prin concluziile pe fond, petentul a solicitat expres deducerea perioadelor enumerate în hotărârea instanței din Alicante.

Împotriva acestei sentințe penale, a formulat contestație, în termen legal (la data de 10.02.2017, fila 5), petentul-condamnat *****, fără a o motiva în scris - în fapt și în drept.

La primul termen de judecată, din data de 15.03.2017, în ședință publică, asistat fiind de apărător desemnat din oficiu, contestatorul-petent a învederat că nemulțumirea sa în raport de sentința penală atacată vizează doar împrejurarea că instanța de fond nu a dedus perioadele 2008-2009 și 2009-2010 (două perioade de arest), pentru care sunt depuse acte doveditoare la dosar, el executând până în prezent o perioadă de 5 (cinci) ani și 2 (două) luni închisoare.

Ulterior, la dosar, prin Serviciul Registratură, au fost depuse "note scrise"; de către apărătorul ales al contestatorului-petent (filele 13-15), cu solicitarea de deducere a perioadelor 29.07.2008 - 21.07.2009 și 06.11.2009 - 13.07.2010, în dovedire fiind atașate înscrisuri în limbile spaniolă și română (filele 16-21).

Analizând actele și lucrările cauzei, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Tribunalul consideră contestația ca fondată, reținând următoarele:

Potrivit art.72 alin.1 N.C.pen. privind computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate; scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.

Potrivit art.88 alin.1 C.pen. privind computarea reținerii și a arestării preventive, timpul reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate; scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reținerea sau arestarea preventivă.

De reținut că expunerea celor două articole de lege are relevanță, față de conținutul încheierii de ședință din 08.05.2017 - de îndreptare eroare materială.

Potrivit art.140 ind.1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală - republicată:

- recunoașterea, pe cale principală, a hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei, se face la sesizarea persoanei interesate sau a procurorului, în condițiile tratatului aplicabil între România și statul emitent, de către judecătoria în a cărei circumscripție aceasta domiciliază (alin.1);

- recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei, se face și pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror, în faza de urmărire penală, sau de către instanța de judecată pe rolul căreia se află cauza spre soluționare (alin.2);

- în situațiile prevăzute la alin.1 și 2, lipsa unui tratat nu împiedică recunoașterea hotărârii judecătorești străine, dacă aceasta se dovedește necesară soluționării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătățirea situației inculpatului sau a persoanei condamnate ori la reintegrarea sa; dispozițiile art.131 alin.1, art.132, 135 și ale art.136 alin.2 se aplică în mod corespunzător (alin.3);

- actele judiciare care emană de la o autoritate judiciară străină competentă pot fi recunoscute de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanța de judecată, dacă aceasta se dovedește necesară soluționării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătățirea situației persoanei cercetate ori a persoanei condamnate sau la reintegrarea sa; actului judiciar străin nu i se poate conferi, ca efect al recunoașterii, o forță probantă mai mare decât cea pe care o are în statul emitent (alin.4).

***

În speță, prin prisma dispozițiilor legale anterior expuse, Tribunalul reține că instanța de fond, în mod corect, a dat eficiență art.140 ind.1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală - republicată, dar a făcut acest lucru numai parțial - în privința recunoașterii "hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de alte efecte decât cel al executării în regim de detenție a pedepsei";, nu și în privința recunoașterii "altor acte judiciare emise de autoritățile străine"; (cum se impunea).

Față de aceea că, în calea de atac a persoanei condamnate, acesteia nu i se poate agrava situația (în respectarea principiului de la art.425/1 alin.4 rap. la art.418 N.C.proc.pen.) și față de aceea că instanța de control judiciar nu a constatat vreo nelegalitate și/sau netemeinicie la aplicarea dispozițiilor privind contopirea pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente, ori la aplicarea dispozițiilor privind recunoașterea unei hotărâri penale străine, în continuare Tribunalul va analiza doar critica punctuală adusă sentinței penale atacate.

Deci, Tribunalul va examina certificatul emis de Tribunalul de Instrucție nr. 2 din Torrevieja (Spania) nr. ***** (din care rezultă încarcerarea temporară a contestatorului-petent la dispoziția acestui tribunal de la 06.11.2009 la 13.07.2010) și certificatul emis de Tribunalul de Instrucție nr. 2 din Torrevieja (Spania) nr. ***** (din care rezultă încarcerarea temporară a contestatorului-petent la dispoziția acestui tribunal de la 29.07.2008 la 21.07.2009). De reținut este că "tribunalul de instrucție"; spaniol este echivalentul "parchetului"; român.

Astfel, Tribunalul reține că actele judiciare (certificatele) în discuție:

- emană de la o autoritate judiciară străină competentă (Tribunalul de Instrucție nr. 2 din Torrevieja, SPANIA - stat membru al Uniunii Europene);

- se dovedesc necesare soluționării cauzei penale (în condițiile în care situația persoanei condamnate se circumscrie art.88 alin.1 teza a II-a C.pen. - 1969, pentru că ambele perioade de timp sunt - practic - perioade de urmărire penală, indiferent care au fost soluțiile adoptate în acele cauze de către organele judiciare străine - foarte probabil echivalente scoaterii de sub urmărire penală, încetării urmăririi penale sau, oricum, soluții care exclud trimiterea în judecată);

Tot aici, Tribunalul reține că argumentele instanței de fond în a le exclude de la recunoaștere pe cale incidentală (evident, și de la deducere), acelea că "pentru aceste perioade nu s-au depus la dosar hotărârile de condamnare și nici în hotărârea recunoscută nu se menționează aceste perioade ca fiind executate";, "lipsind informații despre infracțiunile sancționate și pedepsele concrete aplicate de Judecătoria de Instrucție Torrevieja 2";, nu sunt întemeiate.

În mod cert, la dosarul cauzei există suficiente date despre existența acelor perioade de încarcerare temporară, deducerea (scăderea) lor nu presupune date despre existența unor hotărâri de condamnare, nici măcar date despre fapta/ faptele investigate, cu atât mai puțin despre aplicarea de eventuale pedepse. De altfel, legiuitorul face distincția clară ("a fost urmărit sau judecat";) între cazul în care se ajunge la judecată și cazul în care nu se ajunge la judecată, dând drept la deducere celui cercetat de fiecare dată, cu condiția ca infracțiunile să fie concurente (în speță, cerința este îndeplinită - a se vedea restul infracțiunilor).

- contribuie la îmbunătățirea situației persoanei condamnate (urmând a i se deduce două perioade de timp, cu consecința nu a reducerii perioadei pe care ar mai avea să o execute, ci cu cea a constatării pedepsei ca executate - astfel că solicitarea de date suplimentare din Spania, practic inutile, i-ar fi prejudiciabilă); calculul simplu relevă că totalul perioadelor de dedus depășește pedeapsa finală;

- nu se pune problema de a li se conferi, ca efect al recunoașterii, o forță probantă mai mare decât cea pe care o au în statul emitent (aceea de a proba câte o perioadă de "încarcerare temporară"; - arest preventiv).

Așadar, Tribunalul reține că și dispozițiile art.140 ind.1 alin.4 din Legea nr. 302/2004 - republicată sunt aplicabile contestatorului-petent *****, deoarece sunt îndeplinite toate cerințele legale în materie.

În consecință, Tribunalul, în temeiul art.425/1 alin.7 pct.2 lit.a N.C.proc.pen. în ref. la art.597 alin.7 N.C.proc.pen., respectiv în temeiul art.275 alin.3 N.C.proc.pen. și art.272 alin.2 N.C.proc.pen.,

Va admite contestația formulată de petentul-condamnat *****.

Va desființa - în parte - sentința penală atacată și, rejudecând în fond:

În temeiul art.585 alin.1 lit.a și lit.b N.C.proc.pen., va admite cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de petentul-condamnat *****.

Va menține dispozițiile de la alineatele 2, 3, 4, 5, 6, 7 ale sentinței penale.

În temeiul art.140 ind.1 din Legea nr. 302/2004, va admite cererea de recunoaștere a unor acte judiciare care emană de la o autoritate judiciară străină competentă, formulată de același petent.

Va recunoaște certificatul emis de Tribunalul de Instrucție nr. 2 din Torrevieja (Spania) nr. ***** (din care rezultă că petentul a fost încarcerat temporar la dispoziția acestui tribunal de la 06.11.2009 la 13.07.2010) și certificatul emis de Tribunalul de Instrucție nr. 2 din Torrevieja (Spania) nr. ***** (din care rezultă că petentul a fost încarcerat temporar la dispoziția acestui tribunal de la 29.07.2008 la 21.07.2009).

În temeiul art.88 alin.1 teza a II-a C.pen., va deduce din pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare, aplicată petentului-condamnat, pe lângă perioadele arătate la alineatul 7, și următoarele perioade: 29.07.2008 - 21.07.2009 și 06.11.2009 - 13.07.2010.

Va constata executată pedeapsa.

Va dispune anularea M.E.P.Î. nr. ***** emis de Judecătoria Călărași.

Va dispune punerea - de îndată - în libertate a petentului-condamnat, dacă nu este arestat în altă cauză.

În temeiul art.275 alin.3 N.C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina sa.

Cheltuielile judiciare avansate de către stat în contestație vor rămâne în sarcina sa.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite contestația formulată de petentul-condamnat ***** împotriva sentinței penale nr. *****, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București - Secția I Penală în dosarul nr. *****.

Desființează - în parte - sentința penală atacată și, rejudecând în fond:

În temeiul art.585 alin.1 lit.a și lit.b N.C.proc.pen., admite cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de petentul-condamnat *****.

Menține dispozițiile de la alineatele 2, 3, 4, 5, 6, 7 ale sentinței penale.

În temeiul art.140 ind.1 din Legea nr. 302/2004, admite cererea de recunoaștere a unor acte judiciare care emană de la o autoritate judiciară străină competentă, formulată de același petent.

Recunoaște certificatul emis de Tribunalul de Instrucție nr. 2 din Torrevieja (Spania) nr. ***** (din care rezultă că petentul a fost încarcerat temporar la dispoziția acestui tribunal de la 06.11.2009 la 13.07.2010) și certificatul emis de Tribunalul de Instrucție nr. 2 din Torrevieja (Spania) nr. ***** (din care rezultă că petentul a fost încarcerat temporar la dispoziția acestui tribunal de la 29.07.2008 la 21.07.2009).

În temeiul art.88 alin.1 teza a II-a C.pen., deduce din pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare, aplicată petentului-condamnat, pe lângă perioadele arătate la alineatul 7, și următoarele perioade: 29.07.2008 - 21.07.2009 și 06.11.2009 - 13.07.2010.

Constată executată pedeapsa.

Dispune anularea M.E.P.Î. nr. ***** emis de Judecătoria Călărași.

Dispune punerea - de îndată - în libertate a petentului-condamnat, dacă nu este arestat în altă cauză.

În temeiul art.275 alin.3 N.C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina sa.

Cheltuielile judiciare avansate de către stat în contestație rămân în sarcina sa.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31.03.2017.

PREȘEDINTE, GREFIER,

***** *****

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Recunoaştere acte străine. Jurisprudență Recidivă. Concurs de infracţiuni. Pluralitate intermediară