Recurs. Efectul extensiv al recursului asupra persoanelor care au declarat recurs, dar care a fost respins ca tardiv sau inadmisibil.

Recurs. Efectul extensiv al recursului asupra persoanelor care audeclarat recurs, dar care a fost respins ca tardiv sau inadmisibil.Chiar dacă recursul coinculpatului esteinadmisibil, întrucât nu a folosit calea apelului,iar prin decizia recurată nu a fost modificatăsoluţia din sentinţă, în temeiul art.385/7alin.1Cod procedură penală, instanţa de recurspoate examina cauza prin extinderea efectelorrecursului valabil declarat de celălalt coinculpatşi cu privire la inculpatul al cărui recurs esteinadmisibil.(Curtea de Apel Piteşti - deciziapenală nr.672/R din 20 noiembrie2007)

Prin sentinţa penală nr.122 din 5 aprilie 2007, pronunţată deJudecătoria Curtea de Argeş, au fost condamnaţi inculpaţii V.S. la 4 ani şi6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzutde art.208 alin.1, rap. la art.209 alin.1 lit.a, g şi i şi alin.3 lit.h, cuaplic.art.41 alin.2 lit.a Cod penal, şi V.M. la 6 ani închisoare, pentrucomplicitate la aceeaşi infracţiune, şi cu aplic.art.37 lit.b Cod penal.

Pentru ambii inculpaţi s-a făcut aplicarea art.57 şi 71 Codpenal.

Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 42.418lei despăgubiri civile către partea civilă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinutcă, în baza unei înţelegeri anterioare, în decursul a trei nopţi din lunadecembrie 2006, cei doi inculpaţi au sustras din reţeaua telefonicăaparţinând S.C.Romtelecom S.A., un cablu telefonic în lungime de peste500 m.l.

Impotriva sentinţei a declarat apel inculpatul V.M., solicitândreducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr.169 din 25 septembrie 2007,pronunţată de Tribunalul Argeş, s-a respins ca nefondat apelul declaratde inculpat, constatându-se că acesta este arestat în altă cauză.

Impotriva sentinţei şi a deciziei au declarat recurs ambiiinculpaţi, solicitând reducerea cuantumului pedepselor.

Prin decizia penală nr.672/R din 29 noiembrie 2007,pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, s-a admis recursul inculpatuluiV.M. şi s-au extins efectele acestuia şi asupra coinculpatului V.S., al căruirecurs s-a constatat că este inadmisibil.

S-a casat decizia şi în parte sentinţa, în sensul că au fostreduse pedepsele aplicate inculpatului V.S. de la 4 ani şi 6 luni la 4 aniînchisoare, iar pentru inculpatul V.M., de la 6 ani la 4 ani şi 6 luniînchisoare.

S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a decide astfel, curtea, în mod corect, a apreciat că,chiar dacă recursul inculpatului V.S. este inadmisibil, ca urmare anefolosirii apelului, în temeiul art.385/7 Cod procedură penală, opereazăasupra sa extinderea efectelor recursului valabil declarat de către celălaltcoinculpat, care face parte din grupul său procesual.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Recurs. Efectul extensiv al recursului asupra persoanelor care au declarat recurs, dar care a fost respins ca tardiv sau inadmisibil.