Restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale. Limitele învestirii instanţei. Motive de restituire
| Comentarii |
|
C.S.J., secţia penală, nr. 768 din 24.03.1992
Instanţa investită, potrivit art. 317 C. proc. pen., cu judecarea faptei şi persoanei arătate în actul de sesizare, nu poate restitui dosarul la procuror cu motivarea că, potrivit probelor, o altă persoană decât inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea.
De asemenea, este netemeinică restituirea când administrarea probelor necesare stabilirii complete a stării de fapt se poate face în faţa instanţei fără ca aceasta să ducă la o mare întârziere a judecăţii.
Prin rechizitoriul din 20 noiembrie 1990 al Procuraturii Judeţene Giurgiu, inculpatul C.P. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183 C. pen.
S-a reţinut că, în ziua de 5 iulie 1990, inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice consumate în bufetul din comună, după o altercaţie la care au participat şi alte persoane, a lovit pe un cetăţean cu pumnul în faţă, doborându-l.
În cădere, victima N.D. s-a lovit cu capul de asfalt, suferind leziuni craniene grave în urma cărora a decedat a doua zi, în spital.
Tribunalul Judeţean Giurgiu, prin sentinţa penală nr. 9 din 25 februarie 1991, a dispus restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, motivând hotărârea în sensul că declaraţiile martorilor sunt contradictorii, din ele rezultând că autorul lovirii victimei ar fi o altă persoană, iar nu inculpatul, şi că, pentru stabilirea corectă a stării de fapt, se impune reaudierea martorilor la locul săvârşirii faptei, prin plasarea lor în poziţiile în care s-au aflat şi au perceput aspectele agresării victimei, fiind necesară, totodată, completarea raportului medico-legal.
Recursurile declarate de procuror şi de inculpat sunt întemeiate.
Conform art. 333 C. proc. pen., în tot cursul judecăţii, instanţa se poate desesiza şi restitui dosarul procurorului, când din administrarea probelor sau din dezbateri rezultă că urmărirea penală nu este completă şi că în faţa instanţei nu s-ar putea face completarea acesteia decât cu mare întârziere.
Potrivit art. 317 din acelaşi cod, judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea.
Prin urmare, instanţa are obligaţia să se pronunţe numai cu privire la fapta reţinută în rechizitoriu şi la persoana trimisă în judecată, ea neputându-se desesiza trimiţând cauza procurorului, conform art. 333 C. proc. pen., cu motivarea că este necesar să se verifice dacă fapta nu a fost săvârşită de o altă persoană decât cea arătată în actul de sesizare.
Pe de altă parte, revenirea în faţa instanţei a inculpatului sau a unor martori asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale nu constituie motiv de restituire a dosarului la procuror, întrucât instanţa trebuie să examineze şi să evalueze, în raport cu celelalte probe administrate, care dintre declaraţii exprimă adevărul.
Dacă instanţa consideră că materialul probator este insuficient, are obligaţia să ia măsuri de completare a lui, cu asigurarea unei celerităţi corespunzătoare procesului.
Or, sub acest din urmă aspect, probele pe care instanţa le consideră necesare în completare, şi anume audierea din nou a unor martori la faţa locului, confruntarea lor şi completarea actelor medico-legale pot fi administrate, fără mare întârziere, şi de către instanţă.
În consecinţă, recursurile au fost admise, s-a casat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza pentru continuarea judecăţii la prima instanţă.
Instanţa investită, potrivit art. 317 C. proc. pen., cu judecarea faptei şi persoanei arătate în actul de sesizare, nu poate restitui dosarul la procuror cu motivarea că, potrivit probelor, o altă persoană decât inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea.
De asemenea, este netemeinică restituirea când administrarea probelor necesare stabilirii complete a stării de fapt se poate face în faţa instanţei fără ca aceasta să ducă la o mare întârziere a judecăţii.
Prin rechizitoriul din 20 noiembrie 1990 al Procuraturii Judeţene Giurgiu, inculpatul C.P. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183 C. pen.
S-a reţinut că, în ziua de 5 iulie 1990, inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice consumate în bufetul din comună, după o altercaţie la care au participat şi alte persoane, a lovit pe un cetăţean cu pumnul în faţă, doborându-l.
În cădere, victima N.D. s-a lovit cu capul de asfalt, suferind leziuni craniene grave în urma cărora a decedat a doua zi, în spital.
Tribunalul Judeţean Giurgiu, prin sentinţa penală nr. 9 din 25 februarie 1991, a dispus restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, motivând hotărârea în sensul că declaraţiile martorilor sunt contradictorii, din ele rezultând că autorul lovirii victimei ar fi o altă persoană, iar nu inculpatul, şi că, pentru stabilirea corectă a stării de fapt, se impune reaudierea martorilor la locul săvârşirii faptei, prin plasarea lor în poziţiile în care s-au aflat şi au perceput aspectele agresării victimei, fiind necesară, totodată, completarea raportului medico-legal.
Recursurile declarate de procuror şi de inculpat sunt întemeiate.
Conform art. 333 C. proc. pen., în tot cursul judecăţii, instanţa se poate desesiza şi restitui dosarul procurorului, când din administrarea probelor sau din dezbateri rezultă că urmărirea penală nu este completă şi că în faţa instanţei nu s-ar putea face completarea acesteia decât cu mare întârziere.
Potrivit art. 317 din acelaşi cod, judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea.
Prin urmare, instanţa are obligaţia să se pronunţe numai cu privire la fapta reţinută în rechizitoriu şi la persoana trimisă în judecată, ea neputându-se desesiza trimiţând cauza procurorului, conform art. 333 C. proc. pen., cu motivarea că este necesar să se verifice dacă fapta nu a fost săvârşită de o altă persoană decât cea arătată în actul de sesizare.
Pe de altă parte, revenirea în faţa instanţei a inculpatului sau a unor martori asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale nu constituie motiv de restituire a dosarului la procuror, întrucât instanţa trebuie să examineze şi să evalueze, în raport cu celelalte probe administrate, care dintre declaraţii exprimă adevărul.
Dacă instanţa consideră că materialul probator este insuficient, are obligaţia să ia măsuri de completare a lui, cu asigurarea unei celerităţi corespunzătoare procesului.
Or, sub acest din urmă aspect, probele pe care instanţa le consideră necesare în completare, şi anume audierea din nou a unor martori la faţa locului, confruntarea lor şi completarea actelor medico-legale pot fi administrate, fără mare întârziere, şi de către instanţă.
În consecinţă, recursurile au fost admise, s-a casat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza pentru continuarea judecăţii la prima instanţă.
