Retragerea cererii de liberare condiţionată.. Jurisprudență Liberare condiţionată
| Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Sentinţă penală nr. 102/2015 din data de 17.03.2015
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria T. împotriva sentinței penale nr. 346 din 11.02.2015 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr. 918/318/2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul F.D.C., asistat de avocat S.I.M., apărător ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat și constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pentru dezbateri:
Reprezentanta parchetului a arătat că în cauză s-a formulat contestație relativ în favoarea condamnatului, contestația vizând un motiv de nelegalitate, întrucât Judecătoria T. a pronunțat două hotărâri contrare privind aceeași cerere și aceeași persoană. Astfel, a arătat că prin sentința penală nr. 337 din 11.02.2015 pronunțată în dosarul nr. 798/318/2015, a fost admisă cererea formulată de petentul F.D.C. și s-a dispus liberarea condiționată a condamnatului, iar această sentință a rămas definitivă prin necontestare și a fost pusă în executare. În aceeași zi, prin sentința penală nr. 346, ce face obiectul contestației de față, un alt complet a respins cererea de liberare condiționată formulată de același condamnat. A susținut că este o practică frecventă ca persoanele condamnate să formuleze mai multe cereri de liberare condiționată, împrejurare care a condus la această situație, opinând că s-ar fi impus reunirea cauzelor.
A învederat că potrivit art. 587 alin. 2 C.pr.pen., când instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea liberării condiționate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită, iar acest lucru nu s-a întâmplat în prezenta speță.
A apreciat că problema de drept care se pune ar fi dacă instanța putea să ia act de manifestarea de voință, în sensul că petentul condamnat a înțeles să-și retragă cererea de liberare condiționată. În acest sens a arătat că vechea decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, prevedea că petenții condamnați puteau să-și retragă cererile ulterioare formulate, iar instanțele trebuiau să ia act de manifestarea de voință, conform principiului disponibilității. Chiar dacă cererea de liberare condiționată nu a fost expres menționată în acea decizie, a opinat că în spiritul acestei decizii instanța ar fi trebuit să ia act de această manifestare de voință.
A mai arătat că Noul Cod de procedură penală nu prevede expres posibilitatea petentului condamnat de a-și retrage cererea de liberare condiționată, însă a opinat că și în acest caz operează principiul disponibilității.
În concluzie, a solicitat, într-o primă teză, admiterea contestației parchetului, casarea sentinței penale nr. 346/2015 și să se ia act că prin sentința penală nr. 337 din 11.02.2015 pronunțată în dosarul nr. 798/318/2015, a fost admisă cererea de liberare condiționată formulată de petentul F.D.C. și această sentință a fost pusă în executare.
Într-o a doua teză, a solicitat admiterea contestației, casarea sentinței penale nr. 346/2015 a Judecătoriei T. și să se ia act de manifestarea de voință a petentului condamnat, în sensul că acesta a înțeles să-și retragă cererea ce formează obiectul dosarului nr. 918/318/2015.
Avocat S.I.M., pentru intimat, a arătat că achiesează în totalitate la concluziile reprezentantului parchetului.
Intimatul F.D.C., având cuvântul, și-a însușit concluziile apărătorului său.
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față;
Prin sentința penală nr. 346 din 11.02.2015 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr. 918/318/2015, s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat F.D.C., fiul lui …., deținut în Penitenciarul T.
A fost obligat petentul la 230 lei, cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu din cele două cauze reunite, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință penală, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub nr. 918/318/2015 petentul condamnat F.D.C. a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată pentru infracțiunea de luare de mită.
În motivare petentul condamnat a arătat că a început executarea pedepsei de la 17.10.2012, executând până în prezent 2/3 din pedeapsă, că execută pedeapsa în regim deschis, că a avut o conduită bună, participând la toate programele educative, că a acumulat 20 de zile câștig și peste 400 de credite, fiind recompensat de 7 ori datorită comportamentului adecvat, că familia sa este compusă din trei persoane, copilul fiind student, că mama sa este imobilizată la pat și nu a văzut-o de peste trei ani și are nevoie de ajutor, că și petentul, dar și soția acestuia suferă de boli cronice, că îndeplinește condițiile impuse de lege și a dat dovezi temeinice de îndreptare, existând suficiente premise pentru integrarea sa în societate.
La solicitarea instanței s-a înaintat la dosar adresa nr. H2/16898 din 28.01.2015 emisă de Penitenciarul T. prin care se comunică relații privind executarea pedepsei, anexându-se în copie procesele verbale H2/7094 din 28.01.2015 și H2/49647 din 10.12.2014, caracterizarea petentului condamnat, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1585/2006 din 26.09.2007, sentința penală nr. 1149/12.10.2006 pronunțată de Judecătoria S., precum și adresa nr. H2/16898 din 28.01.2015 emisă de aceeași instituție prin care se comunică faptul că petentul a fost folosit la activități lucrative, numărul de zile considerate ca executate în urma muncii prestate fiind de 20 zile.
Prezenta cauză a fost reunită cu dosarul nr. 973/318/2015 ce are același obiect și privește același petent.
La termenul de judecată din 11.02.2015 petentul condamnat a declarat că înțelege să-și retragă cererea de liberare condiționată.
Având în vedere dispozițiile art. 587 alin. 1 C.pr.pen. raportat la art. 97 alin. 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, potrivit cărora liberarea condiționată se acordă la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiționată, iar în speță petentul condamnat a învederat că înțelege să-și retragă cererea,instanța de fond a respins cererea de liberare condiționată.
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., a fost obligat petentul la 230 lei, cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu din cele două cauze reunite, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație Parchetul de pe lângă Judecătoria T., pe motiv că în mod greșit instanța a dispus respingerea cererii de liberare condiționată a condamnatului F.D.C.
În motivarea contestației s-a arătat că prin sentința penală nr. 337 din 11.02.2015 pronunțată în dosarul nr. 798/318/2015, rămasă definitivă prin necontestare, a fost admisă cererea formulată de petentul F.D.C. și s-a dispus liberarea condiționată a condamnatului aflat în executarea mandatului nr. 1585/2006 din 26.09.2007 emis de Judecătoria S. în baza sentinței penale nr. 1149/12.10.2006 a Judecătoriei S., cu motivarea că instituția liberării condiționate vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, iar în speță condamnatul a fost recompensat de 6 ori și a fost sancționat disciplinar odată, sancțiune ce i-a fost ridicată, instanța apreciind că scopul educativ și preventiv al pedepsei a fost atins până în prezent.
Astfel, s-a apreciat că în mod greșit s-a dispus în prezenta cauză respingerea cererii de liberare condiționată, așa încât cu privire la aceeași solicitare a aceleiași persoane au fost pronunțate două hotărâri contradictorii, considerând că în mod corect se impunea reunirea acestei cauze la dosarul nr. 798/318/2015 al Judecătoriei T., având ca obiect judecarea aceleiași cereri de liberare condiționată formulată de petentul condamnat F.D.C.
În susținerea orală a motivelor contestației, procurorul de ședință a solicitat, într-o primă teză, admiterea contestației parchetului, casarea sentinței penale nr. 346/2015 și să se ia act că prin sentința penală nr. 337 din 11.02.2015 pronunțată în dosarul nr. 798/318/2015, a fost admisă cererea de liberare condiționată formulată de petentul F.D.C. și această sentință a fost pusă în executare. Într-o a doua teză, a solicitat admiterea contestației, casarea sentinței penale nr. 346/2015 a Judecătoriei T. și să se ia act de manifestarea de voință a petentului condamnat, în sensul că acesta a înțeles să-și retragă cererea ce formează obiectul dosarului nr. 918/318/2015.
Examinând contestația promovată, din prisma dispozițiilor art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen., tribunalul constată că este nefondată, din considerentele ce succed:
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța consideră necesar a se stabili în ce măsură calea de atac declarată de către procuror, respectiv contestația, este în favoarea intimatului condamnat F.D.C., sau în defavoarea acestuia, aspect ce reprezintă un corolar al neagravării situației părții în cale de atac, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. 4 C.pr.pen., care stipulează că la soluționarea contestației se aplică dispozițiile art. 416 și 418 C.pr.pen.în mod corespunzător.
În opinia parchetului, prin sentința contestată în mod greșit s-a respins cererea de liberare condiționată, astfel că, cu privire la aceeași solicitare, a aceleiași persoane, au fost pronunțate două hotărâri contradictorii, respectiv una de admitere, alta de respingere.
Susține procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria T. în motivul de contestație, că se impunea reunirea cauzei cu nr. 918/318/2015 a Judecătoriei T. cu cauza ce face obiectul dosarului nr. 798/318/2015 al aceleiași instanțe, care au avut ca obiect judecarea aceleiași cereri de liberare condiționată formulată de petentul condamnat F.D.C.
Totodată, procurorul a invocat ca temei dispozițiile art. 587 alin. 3 C.pr.pen., solicitând admiterea contestației, casarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei soluții legale și temeinice.
Din lecturarea și analiza celor de mai sus, în opinia instanței de control judiciar nu se poate desprinde concluzia că această cale de atac ar fi în favoarea sau în defavoarea intimatului.
De principiu, contestația (apelul) procurorului se consideră în favoarea părții atunci când în declarația de contestație sau într-un memoriu depus în termenul căii de atac (ceea ce nu este cazul în prezenta speță), se arată, în mod expres, că contestația este în favoarea părții respective, ori aceasta rezultă din critica adusă hotărârii atacate, ca prejudiciind interesele legitime ale părții.
În prezenta speță, procurorul nu a indicat expres că contestația este declarată în favoarea intimatului condamnat și acest aspect nu rezultă nici din critica adusă hotărârii atacate.
În situația în care în declarația de contestație nu se face nici o precizare dacă este în favoare sau în defavoare, calea de atac trebuie considerată în defavoare, putându-se agrava situația părții la care se referă.
Când motivul de contestație invocat de procuror este "neutru";, calea de atac trebuie considerată în defavoare, deoarece pentru a fi în favoare, trebuie să existe fie o declarație expresă în acest sens, fie un motiv de contestație care creează o situație mai ușoară pentru partea la care se referă contestația procurorului.
În situația dată, în speța dedusă judecății, procurorul critică hotărârea, considerând că se impunea reunirea cauzei cu nr. 918/318/2015 a Judecătoriei T. cu cauza ce face obiectul dosarului nr. 798/318/2015 al aceleiași instanțe, care au avut ca obiect judecarea aceleiași cereri de liberare condiționată formulată de petentul condamnat F.D.C..
Instanța de control judiciar reține că prin sentința penală nr. 337/11.02.2015 pronunțată în dosarul nr. 798/318/2015 al Judecătoriei T., rămasă definitivă prin necontestare a fost admisă cererea formulată de petentul F.D.C. și s-a dispus liberarea condiționată a condamnatului, având în vedere condițiile impuse de lege, practic, prin această sentință, instanța s-a pronunțat pe fondul petitului.
Este adevărat că pentru justa soluționare a cauzei se impunea reunirea cauzelor de către judecătorii fondului, însă și procurorul avea posibilitatea să solicite la instanța de fond reunirea tuturor cauzelor referitoare la F.D.C. și pronunțarea unei singure sentințe, așa cum se invocă, însă nu a uzat de această prerogativă, deși cunoștea această situație.
Instanța de control judiciar, chiar dacă ar admite contestația și ar desființa sentința contestată, nu ar mai putea să dispună reunirea celor două cauze, așa cum s-a precizat, condamnatul fiind liberat condiționat în mod definitiv, sentință ce a fost pusă deja în executare, acesta fiind în stare de libertate.
Din motivele susținute oral, nu rezultă fără echivoc că contestația este declarată în favoarea intimatului.
În ceea ce privește faptul că instanța de fond nu a luat act de manifestarea de voință a petentului, instanța de control judiciar reține că această opțiune nu este prevăzută expres de legiuitorul penal, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă.
Nici prin decizia nr. 34/2006 a Î.C.C.J., Secțiile Unite, la care face referire procurorul de ședință, nu se prevede în situația liberării condiționate că instanța de judecată poate lua act de manifestarea de voință a petentului condamnat, în sensul retragerii cererii. Cele statuate de instanța supremă nu pot fi interpretate nici în sens restrictiv, nici în sens extensiv.
Față de aceste considerente, în mod corect, în opinia instanței de control judiciar, prima instanță a respins cererea de liberare condiționată.
Cu privire la cea de-a doua teză expusă de reprezentantul parchetului, instanța de control judiciar constată că dacă s-ar da curs acesteia, s-ar ajunge la situația ca instanța superioară să ia act de o hotărâre definitivă, cu alte cuvinte nu ar face decât să ecraneze o situație de fapt ce a apărut ulterior pronunțării sentinței contestate (sentința pronunțată în dosarul nr. 798/318/2015, definitivă).
Este îndeobște cunoscut că, calea de atac a contestației este considerată un remediu procesual (cale de reformare), care are ca rațiune și finalitate îndreptarea eventualelor greșeli comise de instanță sau de părți cu ocazia primei judecăți. În acest context, prin sentința contestată, judecătorul nu putea să ia act că petentul a fost liberat condiționat, la acea dată hotărârea nefiind definitivă.
În oricare dintre cele două teze nu s-ar crea o situație mai favorabilă intimatului prin admiterea contestației.
În lumina celor ce preced, văzând și dispozițiile art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen., va respinge contestația ca nefondată.
Văzând și dispozițiile art. 275 C.pr.pen., privind cheltuielile judiciare statului,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria T. împotriva sentinței penale nr. 346 din 11.02.2015 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr. 918/318/2015.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17.03.2015.
