Revocare măsură preventivă. Depăşirea termenului rezonabil prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
| Comentarii |
|
Fapta unei persoane care cu intenţie determină o minoră în vârstă de 13 ani să sustragă diverse sume de bani de la părinţii săi întruneşte elemente constitutive ale infracţiunii de furt în forma participaţiei improprii.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 3009 din 9 septembrie 2011
în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 7959/105/2007, având ca obiect judecarea apelurilor declarate de P.î.C.C.J. - D.N.A. - S.T.P. și inculpații P.C., B.D. și N.O. împotriva sentinței penale nr. 73/18.02.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a formulat cerere de revocare a măsurii preventive prevăzută de art. 1451C.proc.pen. de către apelantul inculpat P.C., care a susținut, în esență, că aceasta a depășit durata rezonabilă prevăzută de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea, luând în examinare cererea formulată, în raport de actele și lucrările cauzei și dispozițiile legale incidente, a reținut următoarele:
în conformitate cu art. 139 alin. (2) C.proc.pen., când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată, din oficiu sau la cerere, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului dacă acesta nu este arestat în altă cauză.
Totodată, potrivit art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană care se găsește în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber, după cum este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa.
Paragraful 3 al aceluiași articol stipulează, în egală măsură, că exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri, decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranță publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților acestora.
Examinând cererea de revocare a măsurii preventive prevăzută de art. 1451C.proc.pen., în raport de dispozițiile legale sus arătate și materialul probator administrat în cauză, Curtea a apreciat că aceasta este întemeiată și a admis-o, constatând că temeiurile care au impus luarea acesteia nu mai subzistă.
Astfel, s-a reținut că potrivit încheierii din 17.10.2006 dată de T.M.T.B. în dosarul nr. 27/2006, rezultă că apelantul inculpat P.C. a fost arestat preventiv prin încheierea din 16.12.2005 dată de aceeași instanță în dosarul nr. 160/F/2005, reținându-se incidența dispozițiilor art. 148 lit. d) și h) C.proc.pen., în redactarea anterioară modificărilor survenite prin Legea nr. 356/2006, în prezent art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C.proc.pen., măsură ce a fost înlocuită cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara prevăzută de art. 1451C.proc.pen.
Prin încheierea sus arătată, inculpatul a fost obligat să nu părăsească țara fără încuviințarea instanței, să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat, să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței, să se prezinte la organul de poliție de la domiciliu conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat, să nu dețină, să nu folosească și să nu poate nicio categorie de arme, să nu se apropie de martorii din dosar și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
în acord cu jurisprudența CEDO, Curtea a reținut că fundamentul legal al oricărei măsuri preventive trebuie să existe încă de la momentul luării acesteia împotriva celui în cauză și, totodată, trebuie să acopere întreaga perioadă pentru care a fost dispusă și chiar dacă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara nu intră sub incidența dispozițiilor art. 5 parag. 1 din Convenție, fiind circumscrisă prevederilor cuprinse în art. 2 din Protocolul 4 la Convenție, între privarea de libertate și restricția libertății de circulație nu există deosebiri de natură ori de esență, ci doar de diferență de grad ori de intensitate (cauza Guzzardi împotriva Italiei, hotărârea din 6.11.1980, citată în Hotărârea din 25.01.2007 în cauza Sissanis împotriva României).
Drept urmare, s-a apreciat că dacă la momentul luării măsurii preventive prevăzute de art. 136 alin. (1) lit. c) C.proc.pen., respectiv la data de 17.10.2006, obligarea inculpatului de a nu părăsi țara era o măsură necesară într-o societate democratică pentru a împiedica sustragerea sa de la urmărirea penală și apoi, de la judecată, în prezent, o asemenea măsură nu se mai justifică, aceasta depășind termenul rezonabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
S-a motivat că potrivit actelor și lucrărilor cauzei rezultă că de la data învestirii instanței de fond cu soluționarea cauzei penale pornită prin rechizitoriul nr. 5/P/2004 al D.N.A. - S.C.I.C.S.M, respectiv, 4.12.2007, cauză ce a format obiectul dosarului nr. 7959/105/2007, apelantul inculpat s-a conformat tuturor obligațiilor impuse și, mai mult, deși prin încheierile de ședință din 9.05.2008, 12.09.2008, 9.01.2009, 19.06.2009, 26.11.2010, i-au fost încuviințate cererile de a părăsi țara pentru a se deplasa în Austria, respectiv la Viena, în scopul efectuării de investigații medicale și pe perioade relativ mari, chiar de câte o lună de zile, acesta a revenit în țară și s-a prezentat la proces și, prin urmare, s-a apreciat că nu există vreun motiv care să conducă la o altă concluzie decât aceea că și pe viitor va avea aceeași atitudine procesuală, cu atât mai mult cu cât și în fața primei instanțe de control judiciar inculpatul s-a prezentat la ambele termene de judecată.
De asemenea, s-a constatat că cercetarea judecătorească a fost finalizată, fiind administrate toate probatoriile și nu există niciun indiciu că inculpatul ar mai putea influența buna desfășurare a procesului penal prin influențarea martorilor ori a coinculpaților; în plus, în cauză a fost pronunțată sentința penală nr. 73/18.02.2011 a Tribunalului Prahova prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară, și a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, potrivit dispozițiilor art. 861C.pen.
Ca atare, fără a ignora ori minimaliza gravitatea deosebită a faptelor imputate inculpatului, ce rezultă din limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor, consecințele patrimoniale pretins săvârșite în dauna SC R.A.R. SA, perioada îndelungată în care avut loc pretinsa activitate infracțională și nu în ultimul rând, impactul faptelor de corupție de care acesta a fost acuzat, Curtea a subliniat că durata îndelungată de circa 5 ani de când inculpatului i-a fost restrânsă libertatea de mișcare se situează în afara cadrului reglementat de art. 2 parag. 3 din Protocolul nr. 4 la Convenție, nemaiputându-se aprecia că măsura este necesară pentru menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
Totodată, a fost dată semnificația corespunzătoare atitudinii procesuale manifestate până în prezent de către inculpat, care pe toată această perioadă s-a supus atât măsurilor impuse de instanță, cât și celor ale organului de supraveghere, astfel încât s-a concluzionat că nu se mai justifică menținerea obligării de a nu părăsi țara, întrucât niciunul dintre temeiurile care au impus luarea acestei măsuri nu mai subzistă la acest moment.
Spre această concluzie a condus și împrejurarea că activitatea infracțională imputată inculpatului a luat sfârșit în anul 2001, astfel că impactul faptelor pretins comise s-a diminuat în mod semnificativ și față de datele ce caracterizează persoana acestuia, nu sunt indicii care să justifice concluzia că desfășurarea procesului penal ar fi afectată în cazul revocării măsurii prevăzute de art. 1451C.proc.pen., motiv pentru care, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 139 alin. (2) C.proc.pen., cererea a fost admisă, dispunându-se revocarea acestei măsuri.
(Judecător Ioana Nonea)
