Revocarea suspendarii executarii pedepsei dupa 1 feb 2014
Comentarii |
|
Judecătoria GĂEŞTI Sentinţă penală nr. 832 din data de 13.05.2014
La data de 13.05.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești cererea petentului DI, cerere de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate intimatului SI.
În motivare a invocat neachitarea obligațiilor civile la plata cărora a fost obligat intimatul prin sentința penală pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr. .../232/2011. Cererea a fost motivată în drept. A fost anexată sentința penală menționată.
Analizând actele dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța a constatat că:
Prin sentința penală nr. 86 din data de 27.02.2013, pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr. .../232/2011, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 11.03.2013, instanța a dispus:
"În baza art. 181 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 74 alin. 1 lit. a rap. la art. 76 lit. e Cod penal,
Condamnă pe inculpatul SI, la 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.
În baza art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal,
Interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Cod penal, pe perioada de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
În baza art. 81 Cod penal,
Suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 Cod penal, și anume 2 ani și 3 luni.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal,
Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii aplicate în baza art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal.
Potrivit art. 359 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.
În baza art. 14, art. 346 alin. 1 Cod procedură penală și art. 998 și următoarele Cod civil,
Admite în parte acțiunea civilă alăturată celei penale de partea civilă DI și obligă pe inculpat la plata către partea vătămată - parte civilă DI a sumei de 3000 lei cu titlu de daune morale.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 155,35 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Floreasca.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală,
Obligă pe inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.193 alin.1 și 2 Cod procedură penală,
Obligă pe inculpat la plata către partea vătămată a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată - onorariu avocat";.
Sentința penală de mai sus a rămas definitivă la data de 11.03.2013.
Conform deciziei nr. 14/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că sesizarea instanței în vederea revocării suspendării condiționate a executării pedepsei sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, trebuie făcută înainte de expirarea termenului de încercare, indiferent dacă judecarea cauzei are loc anterior sau ulterior acestui termen.
Față de decizia mai sus invocată, instanța a constatat că cererea formulată de petent nu este nicidecum prematură, așa cum a încercat să susțină intimatul prin apărător (f. 18, dar și concluziile scrise de la f. 40), ci este în mod corect făcută înainte de expirarea termenului de încercare.
Instanța a mai constatat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 15 alin. 1 și 2 din Legea 187/2012, care arată că măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate în baza Cod penal din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a Cod penal nou, iar regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Cod penal din 1969.
Astfel, instanța s-a raportat la dispozițiile Cod penal anterior, dar și la art. 447 Cod procedură penală anterior, potrivit căruia asupra revocării sau anulării suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute în art. 83 ori în art. 85 Cod penal anterior sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute în art. 86 indice 4 ori în art. 86 indice 5 Cod penal anterior se pronunță, instanța care judecă ori a judecat în primă instanță infracțiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea.
Față de textele mai sus expuse, instanța a constatat că este competentă să judece prezenta cerere, fiind instanța care a judecat în primă instanță infracțiunea ce ar putea atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, dar și că a fost în mod legal sesizată, anume de partea interesată - petentul DI.
Potrivit art. 84 Cod penal anterior, aplicabil în cauză, dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanța dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedește ca nu a avut putința de a îndeplini acele obligații.
Față de acest text, instanța a reținut că legiuitorul folosește expresia "instanța dispune";, ceea ce înseamnă că revocarea suspendării executării pedepsei este imperativă, obligatorie, ori de câte ori se constată că cel condamnat nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare. Dacă legiuitorul s-ar fi referit nu la o obligație, ci la o simplă facultate a instanței, ar fi folosit expresia "instanța poate dispune";, însă nu se întâmplă așa.
O singură excepție a fost reglementată, anume "afară de cazul când cel condamnat dovedește ca nu a avut putința de a îndeplini acele obligații";. Este lesne de înțeles că voința legiuitorului a fost ca revocarea să fie regula, care să se aplice de fiecare dată când cel condamnat nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, iar excepția să fie numai situația când cel condamnat dovedește că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații.
Din modul cum este redactat acest articol reiese clar faptul că sarcina probei revine intimatului, deci cel condamnat trebuie să dovedească imposibilitatea achitării despăgubirilor civile, nicidecum această sarcină a probei nu revine petentului, care, conform art. 84 Cod penal anterior, ar putea să rămână pur și simplu pasiv, acestuia nu i se impune să facă nicio dovadă în cursul unui asemenea proces penal.
Intimatul a reușit să facă dovada că nu este angajat cu contract individual de muncă (f. 28), că nu deține bunuri mobile și imobile în proprietate (f. 36) și că nu realizează venituri (f. 38), dar din ancheta socială (f. 21-22) reiese că intimatul, astfel cum el însuși declară, realizează venituri neînsemnate și sporadice, lucrând ocazional.
Din moment ce intimatul nu a făcut dovada că este inapt de muncă, dimpotrivă el însuși a declarat că desfășoară unele activități aducătoare de venituri, nimic nu justifică neîndeplinirea obligațiilor civile de către acesta. Neputința efectivă a achitării acestor venituri s-ar fi dovedit numai dacă intimatul ar fi administrat probe din care să reiasă că este inapt de muncă, însă din moment ce intimatul recunoaște că este apt de muncă și că muncește, este evident că el avea posibilitatea îndeplinirii obligațiilor civile, însă nu a făcut-o.
Cât timp intimatul este apt de muncă, chiar dacă din acte rezultă că nu are bunuri mobile și imobile pe numele său și că nu obține venituri, el trebuia să depună toate diligențele pentru a putea plăti despăgubirile civile.
Instanța a reținut deci că intimatul nu a făcut dovada în prezenta cauză cum că i-a fost cu neputință să plătească despăgubirile civile, din moment ce este apt de muncă. Chiar dacă intimatul este o persoană cu o situație materială precară, așa cum pretinde, sentința penală prin care a fost condamnat a rămas definitivă la data de 11.03.2013, deci intimatul a avut la dispoziție mai mult de un an în care, dacă ar fi fost de bună credință, ar fi achitat măcar o sumă infimă către petent, pentru a-și exprima disponibilitatea în acest sens. Faptul că el nu a achitat nici măcar un leu către petent nu poate reprezenta decât rea credință, în opinia instanței, iar această atitudine trebuie sancționată conform legii.
De altfel, deși susține că trăiește modest, intimatul nu este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu, ci își angajează apărător ales (f. 12), dovedind deci că nu este chiar lipsit de posibilități materiale.
Având în vedere că intimatul nu a făcut dovada în prezenta cauză că i-a fost cu neputință să plătească despăgubirile civile, el fiind apt de muncă, singura soluție pe care instanța o poate pronunța este aceea de a dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, soluția fiind impusă de art. 84 Cod penal anterior.
Soluția a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac.