Săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin.1 Cod penal şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat

Judecătoria GALAŢI Sentinţă penală nr. 802 din data de 21.04.2016

Obiect - săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin.1 Cod penal și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal, fiind săvârșite în concurs formal de infracțiuni.

Cuprins pe materii : Drept penal. Infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Procedura în cazul recunoașterii învinuirii. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Concurs de infracțiuni

Index alfabetic :

- Infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice

- Procedura în cazul recunoașterii învinuirii

- munca în folosul comunității

- Concurs de infracțiuni

Rezumat hotărâre :

Instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului B.C. că, în noaptea de 23.03.2015, în jurul orei 2330, a condus pe drumurile publice din comuna Tulucești, județul Galați, autoturismul marca Opel Vectra, cu numărul de înmatriculare ........, având autorizația provizorie de circulație expirată din data de 19.06.2012, precum și o alcoolemie de 1,35 g/l alcool pur în sânge și că faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 335 alin.1 Cod penal și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. 1 Cod penal.

Instanța a reținut că prin aceeași acțiune, de conducere a autoturismului, a fost realizat conținutul a două infracțiuni, acestea fiind săvârșite de inculpat înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, fiind întrunite condițiile concursului formal de infracțiuni.

Instanța a apreciat că fiecare faptă întrunește toate trăsăturile esențiale ale unei infracțiuni, respectiv, este prevăzută de legea penală ca infracțiune, este săvârșită cu vinovăție, este nejustificată și este imputabilă inculpatului, nefiind incidente în cauză nici una din cauzele limitativ prevăzute de art. 18-31 Cod penal.

Fiind vorba de o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea periculoasă produsă rezultă din materialitatea faptei săvârșite de inculpat.

La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată, instanța, având în vedere dispozițiile art. 74 alin. 2 Cod penal, a ținut seama de :

- împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite (a pornit autoturismul cu cheia de la ușa apartamentului),

- starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs (eventuala stare de pericol pentru persoanele angrenate în trafic) ori a altor consecințe ale infracțiunii (nu au rezultat consecințe negative),

- motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit (deplasare mai ușoară),

- natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului (inculpatul nu are antecedente penale),

- conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal (recunoaștere și regret cu privire la faptele comise, prezența în fața autorităților),

- nivelul de educație, vârsta (33 de ani), starea de sănătate, situația familială și socială (acte în circumstanțiere - filele 12-19 dosar de fond),

- de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală (nu au fost identificate astfel de împrejurări).

Instanța a considerat că o pedeapsă cu închisoarea poate constitui un mijloc apt de reeducare a inculpatului, astfel încât să se formeze în conștiința acestuia o atitudine corectă față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială. În consecință, a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată spre minimul special, redus cu 1/3 conform art. 396 alin.10 Cod procedură penală, în considerarea faptului că inculpatul nu a avut o alcoolemie foarte mare și nu a produs un accident de circulație. În plus, a trecut suficient timp de la data săvârșirii faptei și până la soluționarea cauzei, timp în care inculpatul și-a găsit un loc de muncă în Germania, având posibilități reale de îndreptare.

Inculpatul a arătat instanței că regretă situația incomodă în care a fost pus prin comiterea acestei fapte total nepotrivite cu vârsta și pregătirea sa, solicitând clemență din partea instanței.

Instanța a stabilit în sarcina inculpatului câte o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare infracțiune săvârșită, după care le-a contopit, urmând să i se stabilească cea mai grea plus un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă.

A condamnat pe inculpatul B.C la o pedeapsă de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau altor substanțe";, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă din data de 23.03.2015).

A condamnat pe inculpatul Dragomir Vasile la o pedeapsă de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat";, prevăzută de art. 334 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă din data de 23.03.2015).

În temeiul art. 38 alin. 2 - art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal a contopit pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, în final inculpatul B.C. urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare.

Pericolul pentru societate a fost unul real, deși nu au existat urmări tragice, rezultate prin conducerea sub influența alcoolului a unui vehicul ce necesită pentru a putea fi stăpânit deplinătatea abilităților și reflexelor conducătorului. Prin urmare, instanța a considerat că ar fi nevoie de o perioadă de monitorizare a conduitei inculpatului cu privire la modul cum înțelege să respecte normele obligatorii de conviețuire socială.

Pentru a complini pedeapsa stabilită, instanța a apreciat ca fiind necesară aplicarea unei pedepse complementare, cu consecințe pe plan social, care să îl țină pe inculpat departe de tentația conducerii unui autoturism sub influența alcoolului. Pentru că a dovedit insuficientă considerație față de liniștita funcționare a societății, potrivit art. 67 alin. 1 din Codul penal instanța a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b și i (dreptul de a conduce autovehicule) din Codul penal pe o perioadă de 2 ani.

Potrivit art. 65 alin. 1 din Codul penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b și i din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.

Instanța a apreciat că față de vârsta (32 de ani) și comportamentul bun adoptat pe parcursul procesului penal, prin care a dat dovadă că procesul a avut un rol educativ, inculpatul nu trebuie să execute efectiv pedeapsa stabilită, fiind suficientă stabilirea un termen de supraveghere pe perioada căruia inculpatul să respecte anumite obligații pentru a dovedi pe deplin că s-a îndreptat și nu va mai urca la volan după ce va consuma alcool.

În consecință, în baza art. 91 Cod penal, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va stabili un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Galați, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. a Cod penal, instanța a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, tocmai pentru a-și forma deprinderi de învățarea a normelor instituționale.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Comunei Tulucești, județul Galați sau în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Tulucești, județul Galați, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciului de Probațiune Galați, pe parcursul termenului de supraveghere. Această obligație este necesară pentru formarea în conștiința inculpatului convingerea că atunci când ia o decizie trebuie să se gândească și la cetățenii care își desfășoară liniștit activitatea în societate și cărora le poate tulbura liniștea prin acțiuni necugetate, cum este cazul în speța de față.

În baza art. 404 Cod procedură penală, în referire la art. 91 alin. 4 Cod penal, instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal, privind situațiile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere și neîndeplinirea cu rea-credință a măsurilor, obligațiilor de supraveghere și a celor civile, stabilite prin prezenta hotărâre.

Potrivit art. 68 alin. 1 lit. b din Codul penal pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b și i din Codul penal se va executa cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, instanța va obliga pe inculpatul B.C. la plata sumei de 350 lei, din care suma de 230 lei aferentă fazei de urmărire penală, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, această sumă fiind generată de desfășurarea procesului penal ca urmare a comportamentului negativ adoptat de inculpat în societate.

Calea de atac

Nici inculpatul și nici Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați nu au formulat cale de atac, hotărârea rămânând definitivă prin neapelare.

Problema de drept

Instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, în cazul recunoașterii învinuirii și luării acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, prin raportare la situația de fapt stabilită, chiar și în cazul săvârșirii mai multor fapte concurente.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin.1 Cod penal şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat